Niciun poet nu are bani

doar o forţă centripetă care i se vede prin coaste şi-l menţine în viaţă, arată-mi un poet cu bani şi îl împuşc, ceva de genul învaţă domnule să fii poet, îngenunchează pe trotuar, dormi în palme murdare să simţi cum orătăniile din tine viermuiesc după nicio regulă, trăieşte din halucinaţii date cu sare şi pâine încă nescrisă, asta are la micul dejun, o gură care strigă, oraşul tremură când el păşeşte pe dale, toţi şobolanii se ascund, îşi dă hainele de pomană primului cârd de cocori rătăcit, este un individ transparent ca o şopârlă cu ochii bulbucaţi de nesomn, în stomacul lui se văd versuri învelite în staniol gata să erupă din coaja de ou, zăcăminte aurifere, toţi se bat să-l atingă, niciun poet nu are bani, în fiecare dimineaţă îşi împachetază inima şi o pune pe furiş într-un coş la uşa iubitei ca pe un copil din flori, smiorcăiala asta trezeşte toţi vecinii, el aduce mereu norii negri şi disperarea sfârşitului, dacă se aşază lângă tine pereţii îţi vor deceda subit şi un cortegiu de cârtiţe vor trece aruncând cu pietre în cei vii, se smulge singur din pământ ca şi când ar fi o metaforă cu mâini, nu-şi asmute tristeţea nimănui