DozaDePoezie

8 Aprilie 2015

Poem

Filed under: Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 07:54
Tags: ,

iubirea noastră este o linie dublă continuă peste care nu ai voie să treci cu mâinile murdare

este o uşă albastră fără yală pe care poţi intra oricând, un colţ de cameră unde îngenunchezi fără să te vadă nimeni

un film alb-negru cu o podea care scârţâie dintr-o mansardă sublimă, aici suntem pe rând când regi, când cerşetori, depinde câţi bani am adunat din copacul acela minunat din care hematiile cad ca merele coapte

este picătura de apă care sparge timpanul când robinetul este stricat şi din el picură, picură, încet şi sigur ca o perfuzie toată iubirea noastră

un înger ciobit cu aripa spartă care s-a pietrificat pe spatele tău şi este din ce în ce mai greu de cărat

iubirea noastră este o foarfecă neagră care taie în neştire panglici de bine ai venit

un trotuar alunecos în care după ploaie te poţi privi până-n miezul ultimei scrisori pe care nu ai avut curajul să o mai pui la poştă

este o casă albă, la fel cum sunt casele în Grecia, toate au ieşire la mare şi dacă nu chiar toate construieşti una ad-hoc, te descalţi până mă găseşti un om prin tine

iubirea noastră este o scenă de teatru foarte întunecată cu un reflector imens pus chiar pe inima mea

o masă cu două scaune unde dimineaţa bem cafeaua, citim e-mailurile, în timp ce poezia fumegă din umerii noştri

un tunel subteran de metrou parizian cu multe etaje şi încăpător cât pentru o sută de iubiri, aici au săpat mulţi oameni ca noi doi să putem călători pe şine imaginare de scrum

iubirea noastră este umbra lungă cât a unui zgârie-nor care iese din noi când ne luminăm unul pe altul, se întinde mult şi subţire ca un abur de gustare fină, trece pe la toate ferestrele până când oamenii ies la geam să deguste aroma

se uită miraţi în jur, deschid cărţi, caută autori, reţete

schimbă pe canalul gastronomic şi nimic, în gură le rămâne un gust neomenesc, nepămâtean

iubirea noastră este 20 de metri pătraţi de poezie pe care ne întindem ca pe un cearceaf iluzoriu, aici înotăm, pescuim, ne căţărăm pe munţi, aprindem într-un târziu veioza şi începem să râdem, tu erai prins într-o plasă de peşte şi dădeai din mâini, din picioare, eu eram într-un nisip mişcător şi dădeam din mâini, din picioare, nu se mai ştia, nu se mai ştia, cine, cum, de ce, iubirea noastră, iubirea noastră

Anunțuri

4 Aprilie 2015

Filed under: adam si eva,Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 06:25

Nu te mai poți întoarce, repetam fără să te privesc, nu te mai poți întoarce

El râdea, își lega șireturile cu gândul că plouă și nu are umbrelă, la revedere

M-am întors la geamul meu, la liniștea dintre pervaz și stradă, la granița mea

Care mă face bucăți de gheață, la poeziile care cad de pe corp ca stropii de apă când ies de la duș

Dacă nu ar fi privit în urma mea atunci ar fi putut pleca, nu pot deschide, e ușa închisă

Poți pleca, apasă mai tare, dar mâna i-a înțepenit pe clanță, a rămas fără aer, cuvintele

I se întorceau în gură, sângele mergea prin el ca o apă murdară care inundă casele

Oamenilor noaptea când dorm, poți pleca, spuneam cu fața la geam, el nu se mai auzea

Rămăsese undeva în trecut, blocat în amintiri, nu putea deschide, cineva din el îl oprea

Sau poate eram chiar eu într-o formă sau alta, poți pleca, spuneam cu fața la geam

Încărcându-mă prin pori ca o plantă într-un proces de fotosinteză, eliberam oxigen

Eliberam oxigen și inima lui acolo lângă ușă devenea tot mai largă, tot mai încăpătoare

3 Aprilie 2015

Filed under: adam si eva,Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 06:11

Astăzi vom scrie un poem față în față, ochi în ochi, genunchi în genunchi

Limbă-n limbă, inimă-n inimă, cu bricheta lânga noi vom arde pe rând cuvintele

Ce ne ies din umeri, le vom da foc ca unor lumânari înșirate dimineța devreme

De ziua morților în drumul spre cimitir, drumul ne va fi luminat de celulele noastre

Care vor scânteia una câte una, dacă te voi atinge cu vârful degetului pe

Pieptul tău alb – solstițiu de vară

Pieptul tău alb – magie albă, armă albă

Pieptul tău alb – lapte, zăpadă, zorii zilei, oxid de zinc

Pielea va străluci, se va roti, se va muta din loc ca un ciclon tropical care modelează

Țărmuri, corpuri umane,  tot ce era de nerotunjit se va rotunji firesc, se va șlefui

Inima ta nu va mai fi acel piron care se-nfigea-n mine de frica luminii, inima va fi o minge

Care va sări când la tine, când la mine, ne vom juca, ne vom face cu mâna, ne vom ascunde

Și cu cât te voi duce mai aproape de moarte cu atât mă vei iubi mai mult

Cristalinul tău se va bălăci în cristalinul meu, o altfel de încăpere este trupul meu

Un altfel de lichid amniotic curge-n camera mea, camera mea ești tu, ești tu

Și viața ta izbucnește ca un gheizer tot din viața mea și totul e un abur, un abur sublim

Dimineța nu te  uita în ochii mei, îți vei vedea  visele de peste noapte, năuc, aproape neom

2 Aprilie 2015

Filed under: adam si eva,Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 06:21

Cum ar fi să trăim într-o lume de surdo-muți? să ne dăm mâinile fără să ne spunem nimic

Doar pielea și gândurile să se joace între noi, să ne întindem pe iarbă, să simțim cum ne înțeapă

Să nu știm cu ce s-o asemănăm, eu aș spune în gând: e inima ta dimineața care se înfige în mine

De frica luminii, tu ai zâmbi când gândurile mele te-ar înfășoară ca o sârmă ghimpată

Ochii noștri ar inventa o lumea verde, unde oamenii nu mai fug nici de ei, nici de nimeni altcineva

Am sta împreună învinși, cum ar fi să trăim într-o lume de surdo-muți? degetele ar vorbi

Cuvintele ar fi doar niște păsări moarte care ne ies pe gură fără voia noastră

Dar sigur am ști ce să facem cu ele, ce fel de cimitire sau cărți ne-ar trebui să le prindem

O lume fără țăndări, fără scântei, ar fi atât de rare și scumpe încât le-am face cadou

De ziua ta ți-aș dărui un ciob pe care să ți-l trec prin toate încheieturile, sângele cald

Ar fi ceva nou, nemaivăzut, am gusta împreună și abia atunci am auzi un glas înfundat

Care ne cheamă într-un adânc cu mult mai mare, unde vom trăi până la adânci bătrâneți

15 Ianuarie 2015

Așa a început

Filed under: Când sunt cu tine — maskirovka @ 07:40

mi-a dat o foaie și un creion și mi-a spus: scrie-mi o poezie, le-am luat  ca și cum cineva îmi dădea de pomană, nu puteam refuza, eram cumva o femeie la ușa bisericii care cerșea ceva de  mâncare, m-am așezat la masă și am scris:

mi-ai atins pielea în treacăt, fără să vrei, mâine dimineață din pumnul tău vei stoarce câteva stele

i-am înapoiat foaia și creionul, a citit, a zâmbit, a plecat la masa lui, toată seara s-a uitat la mine ca la un hoț de rai, simțeam pe șira spinării privirea lui cum trecea de toate barierele, când mă întorceam să mă scutur de săgețile înfipte îl surpindeam zâmbind, când am vrut să plec  a venit lângă mine m-a luat de mână și mi-a spus:

ți-am atins pielea în trecăt, poate că am vrut, mâine dimineață vreau din pumnul tău să beau apă

18 Decembrie 2014

Filed under: Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 08:24
Tags:

La început eram doi primitivi care mâncam doar carne crudă
Până când inimile ca două pietre s-au atins din greșeală
Când ți-am bănuit pielea mirosea a perete proaspăt văruit
Așa că am pășit în camera curată și am atârnat o icoană
Lângă tine am răspunsuri la orice, construiesc pe loc palate
Bărci, biserici, pot face o bicicletă, pot sparge o moleculă
Până văd ce se află pe fundul mării și ce face să schimbe
Culoarea sângelui pe timp de noapte și unii dintre noi
Luminează mai mult decât alții și văd cum ne scufundăm
În povești ieșind cu bine la capătul celălalt al lumii cu mâini
Cu picioare, din nou oameni care au răspunsuri la orice
Lângă tine scheletul mi se micșorează, vertebrele se retrag
Cumva la mal ca niște basme de adormit copiii, lângă tine
Mă retrag seara ca un soare care își ia înapoi razele, mă adun
În tine așa cum oamenii s-au adunat toți în Isus, încet, încet
Intru ca un fir de nisip în ochi, sufletul ți se irită și secretă
Un fel sidef pentru a se păzi

4 Decembrie 2014

Orbită

Filed under: adam si eva,Când sunt cu tine — maskirovka @ 04:56
Tags: , ,

Există un loc unde se bea și se doarme la fel ca în „Chéri”, de Colette

Un loc mirifc unde stai fără griji întins la soare cu valurile sparte la picioare

Nu trebuie să faci bagaje, nu trebuie lucruri prea multe, nu e nevoie nici

Să pleci din casă,  nici să citești, nu, nu este acea călătorie în cărți

M-am săturat să trăiesc în poveștile altora când pot foarte bine să

Trăiesc în povestea mea, asta și fac acum, te aștept să deschizi ușa

Să te așezi pe pat, să beau din tine și să adorm ca o operă de artă

Pe fundul unui ocean, nimeni niciodată nu va mai reface culorile

Cum au fost, vreau să locuiesc acolo, din când în când crâmpeie

De lumini să străbată pielea ta ca un far scufundat

17 Noiembrie 2014

Noaptea

Filed under: adam si eva,Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 07:01

Când ne îmbrățișăm piepturile noastre se sparg și deodată îmi intra aer curat în plămâni
Venele mele neverosimile, înșelătoare, se cățărau pe tine ca niște plante carnivore
Și se făcea că visam și se făcea că eram trează și mergeam pe drumuri lungi, ninse
În sănii trase de cai albi spre inima ta, spre inima ta drumul e pavat cu litere sticloase
Orice cuvânt este de prisos, orice gând este ireal, se înaintează orbește, șoaptele
Se fac baloane de săpun care mă duc sus, undeva, nu știu, nu am apucat să văd
Înapoi nu priveam, totul era doar înainte, nu exista să privești înapoi, în povestea
De față ochii nu se pot întoarce în urmă, nu există urmă, nu există trecut, pașii
Pe care-i fac ard de la sine, siajul e pârjolit, dragostea mea este un praf auriu care
Iese prin pori și e luat de vânt așa cum e luat polenul, ne cuprindeam mai mult
Cu tăcerea decât cu brațele, brațele erau un fel de antene minuscule, încet, încet
S-au topit și dragostea era numai octave, un fel de Ierusalimul eliberat, un fel de far
Un fel de clopotniță undeva în depărtare unde nimeni nu o auzea, nimeni nu o vedea

19 Septembrie 2014

Călătoria cu fotonii

Filed under: Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 07:09
Tags: , , ,

De când mâna ta nu a mai trecut prin mâna mea corpul meu nu mai poate fi domesticit
Și toți aburii care-mi ieșeu din piept când te strângeam în brațe s-au făcut gheață
Am două umbre, una a mea, alta a ta, dimineața se rostogolesc pe pereți într-o liniște
Ca un somn de copil, moartea mi-a rămas în urmă, viața la fel, eu în carnea mea
Mă risipesc ca și cum ai risipi cu evantaiul o rază din fața ochilor, desigur ultima vară
Se prelinge pe obraz, mi-e dor să fiu vie, de când mâna ta nu a mai trecut prin mâna mea
Degetele au uitat să mai scrie cum lâncezeai în mine ca o pânză freatică, de aici îmi luam
Nutrimenți, vise , dar asta a fost o poveste, o poveste care poate continua
Poate ar trebui să ne recalculăm timpul, anii, vârsta, după un alt model, în funcție
De acest mic, mare amănunt, pătrunzător până la oase și perspicace, sufletul

11 Septembrie 2014

Liturghia de cristal

Filed under: Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 12:31
Tags:

Oamenii se trezesc la prima oră a dimineții, privesc pe geamuri, aprind țigări
Dispar pentru câteva momente în alte camere, universuri ori vieți paralele
Revin îmbrăcați în alte haine sau în alte lumini, privesc spre cer sau spre pământ
De la înălțimea propriilor gânduri la ora aceea când e greu de hotărât care parte trebuie aleasă
Vis-à-vis de această realitate îmi îndepărtez pielea de om lăsând loc celei de animal
Ajung în stradă, patiserii, bănci, case de amanet, farmacii, umbrele rupte
Poezia e un izvor artezian, un capăt de cale ferată, chiar un București după ploaie
În mod consecvent scot aceast lichid din mine ca atunci când eram mică și-i scoteam
Bunicii o găleata cu apă la prima oră a dimineții, oamenii se trezesc, își potrivesc
Ceasurile, organele de simț, poezia rămâne închisă între pereți ca un deținut
În propria piele, poezia își schimbă sexul în funcție de bucurii sau tristeți
E 5.36, închide-mi ochii, închide-mi ochii, acesta e orașul meu

11 Iunie 2014

Postludiu

Filed under: Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 04:53
Tags:

După ce fac dragoste cu tine, după ce ai plecat și ai închis ușa încet
Să nu sperii ființa pe care-ai lăsat-o în urmă, după ce fac patul, adun
Hainele, paharele goale, zâmbesc după conținutul gol, al meu nu al paharului
După ce aerisesc, îmi despic pieptul cu geamul deschis să iasă pânza străvezie
Sau mă rog, mucegaiul iubirii care încerca să se instaleze încet, încet
Deschid rând pe rând cărți, să intre în cameră aer curat, drumuri noi, călătorii
După ce toate astea ard în minte ca niște lumânări care mă trec pragul
Dincolo, după ce mă spăl de gândurile tale devenite mâini în preajma mea
Sunt altcineva sau poate nu, mă întorc la mine, după ce clopotul nu mai bate
Și când roua ta nu mai e, ce am luat eu din toate astea și ce rămâne
În mine după toată povestea cu lacurile de pe podea și cu cerul tras
Ca o pătură să țină de adânc? ce rămâne în mine după ce ai închis ușa
Să nu sperii ființa pe care-ai lăsat-o în urmă!? e o materie friabilă care seamănă
Cu un grăunte, oricine altcineva m-ar atinge m-aș fărâmița

15 Mai 2014

Poem erotic

Filed under: Când sunt cu tine,Cubiculum,Dincolo de mine,Erotism,Poezii — maskirovka @ 10:00
Tags: ,

Când fac dragoste cu tine prin piele iese un gaz toxic
Iubirea mea se transformă în vapori contagioși
Iar eu privesc de sus în starea mea nouă
Aproape lăuntrică, privesc de sus corpul părăsit de iubire
Cum face dragoste cu tine ca un animal fără cuvinte
Care nu mai articulează, nu mai gândește, evaporă
Evaporă gazul toxic până revinE iar pe pământ ca un copil
Plecat de acasă fără să știe părinții și care în patul gol
Pusese o păpușă din lemn de mesteacăn

13 Mai 2014

4 fraze despre iubire


Iubirea se manifestă prin cuvinte, multe sau putine, uneori deloc, prin gesturi mici sau mari, uneori deloc, prin sentimente pure sau mai puțin pure, uneori deloc, iubirea nu este nici în rai, nici în iad, e undeva la granița lor într-un loc îngrădit cu sârmă ghimpată unde pe o tăbliță roșie scrie: nu intra, pericol de moarte, mă uit peste gard, cadavre, tot felul de muribunzi zac pe jos lingându-și rănile la propriu, partea bună este că nu miroase ca pe lângă un cimitir de elefanți, carnea nu intră în putrefacție, din carnea celor care au iubit se face un parfum rar, scump, ce e drept… asta numai îngerii știu.
Când intri în iubire ai intrat într-un tunel lung, negru, care nu știi unde duce, merg pe stradă îmi aud doar pașii cum scârțâie sub zăpadă, aud doar mâinile care foșnesc prin buzunare după mănuși, bani, aud doar inima cum bate ca un ceas imens, idem celui din Turnul Londrei, de văzut nu văd nimic, știu drumurile pe de rost, nu am nevoie de baston sau de vreun câine ajutător, nu, bâjbâi mai mult prin mine și nu pe străzi, aș vrea să-mi găsesc inima, dar inima mea nu mai e la mine.
Nu sunt nici mai mică, nici mai înaltă, însă corpul mă ridică deasupra clădirilor, corpul mă coboară în subteranele minții printr-un mecanism simplu, la toți oamenii e la fel, o chestiune indispensabilă, oamenii pot trăi fără apă, fără hrană, mănâncă rădăcini, beau apă din bălți, se pot hrăni chiar din alți oameni fără a fi vampiri, uneori îi seacă de propriul eu și-n locul acestui eu apare un altul care se duce într-un loc îngrădit cu sârmă ghimpată unde pe o tăbliță roșie scrie: nu intra, pericol de moarte.
Iubirea nu aparține existenței, nu aparține vieții, aparține mai mult morții, unei alte dimensiuni, străzile pe care merg se lărgesc, oamenii pe care-i salutam zi de zi nu-i mai cunosc, pâinea este un element care nu ține de foame, apa nu mai e ceva vital, camera e un fel de capsulă spațială, cărțile niște covoare fermecate, iar tu, tu nu ești o ființă de care am nevoie, pentru că mă uit la tine și nu știu ce să fac, tu ești mai mult eu și echivalența asta naște aripi, mă pot schimba cu tine oricând, într-un joc straniu al sufletelor.

7 Mai 2014

Poem

Filed under: Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 06:41

Să stai pe loc un anumit timp în întâmpinarea cuiva nu este așteptare
E un fel de cunoaștere, când în loc de ceas te uiți la inimă și îți spune
Că nu a trecut nici măcar un minut, nici măcar un anotimp și că e bine
De stat în continuare pe bancă până păsările străbat orașul ca și cum
Ar străbate corpul înfometat lăsând în el un fel de ciripit bolnav
O dâră de fum în urma unor amintiri arse pe rug chiar acolo pe bancă
Nici măcar când ne sărutăm și celulele s-au îmbinat armonios ca
Ca doua zale într-un lanț, când unul dă, altul primește, oază în deșert
Și atunci așteptarea este un tunel lung, interminabil din care cu adevărat
Nu mai vrei să ieși nici pentru o înghițitură de lumină sau de fluturi
Așteptarea nu e când vrei să scoți apă și la un moment dat simți
Greutatea sub mâini pe care trebuie s-o scoți la suprafață
Nici atunci când arunci năvodul în mare sau mai ales dimineața
La ora cinci când plumbul din oasele mele se înfige în tine și rămânem
Înțepeniți multă vreme, nu așteptăm nici salvări, nici elefanți să ne tragă
Cel mai bine ne e în noi când se formează acest traseu de formula 1
Pe care sângele circulă fără să țină seama de indicatoare, la ora
Cinci dimineața e permis orice, mai punem lemne pe foc din când
În când, arderea întreține respirația și mai ales viața subacvatică
Din tine, înainte de 1989 când curentul electric se oprea noi nu așteptam
Fotonii să revină în lustre, nu, nici măcar pe mama să apară cu lampa
Cu gaz, nu, stătem în pat și priveam în sus până când nu mai știam
Dacă privesc tavanul sau pardoseala sau pe mine sau pe tata, după
Un timp începeam să fac umbre cu degetele pe pereți, dar nici azi
Nu m-am întrebat care era corpul luminos care proiecta mâinile
Așteptarea are o strălucire, un fel de-a te face mai mut

15 Aprilie 2014

Bondage

Filed under: Când sunt cu tine,Erotism,Poezii — maskirovka @ 05:42
Tags:

Mai ții minte când te-ai așezat pe un scaun în biserică? Și eu m-am rugat în genunchi
Am pupat toate icoanele, cu respectarea ritualului de la dreapta la stânga, imploram
Să merg mereu lângă tine ca albia lângă râu, ca ramura nouă ieșită direct din rădăcină
Eram îmbrobodită, să nu mi se vadă oasele cum străluceau lângă tine și mai ales inima
Cum se ascuțea ca un piron care îmbină piese de lemn sau mâini, nu mai conta ce eram
O fantă de lumină intrase prin vitraliu direct pe tine și tu erai un personaj sub reflector
Îmi făcei semn, ceva de genul, uite sus, Dumnezeu ne-a văzut, și lumina aluneca și mai fericită
Pe pielea ta ca un copil pe tobogan, răspândea un fel de celule noi, te îmbrăca altfel
Parcă nu mai erai tu, m-ai tras lângă tine să ne îmbăiem amândoi sub aceeași carne vie
Pe stradă ne întrebam cum s-a făcut ca în ziua aceea, la ora aceea, noi să fim aceia
Mai ții minte, mergeam de mână și eram mai ușori, ne uitam unul la altul fără să vorbim
Cuvintele nu mai existau, între noi era o comunicare ciudată, caldă, care ne topea
Gândurile pe gură și nu puteau ecloza, eram atât de ușori în ziua aceea, la ora aceea
În piață oamenii dădeau gratis, mai știi, parcă fâlfâiam și adierea noastră îi amorțea

13 Aprilie 2014

Tu/ poezie de dragoste

Filed under: Când sunt cu tine,Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 16:39
Tags: , , ,

Tu nu ai nevoie de o femeie, tu ai nevoie de un diavol
Când vii acasă să te scoată din tine, să-ți spună: ce cauți aici, aici e trupul meu
Și să se așeze liniștit în tine, să doarmă în copilăria ta, să știe când ai căzut
Cu bicicleta și câte mere ai furat, să știe mai bine decât tine care-ți e mama
Și care-ți vor fi visele nopțile următoare, să se cuibărească-n tine ca un ochi în orbită
Să te doară șira spinării când ai vrea să te înalți în lumea cealaltă
Tu nu ai nevoie de cineva care să te aștepte cu supa caldă, nu, tu ai nevoie
De cineva care să-ți separe mintea de trup, când ar merge prin camera ta
Pământul să se desfacă în falii, de cineva care să te rupă-n două ca pe-o pâine
Duminica, să te facă firimituri și să te dea de mâncare fluturilor vorbitori
Tu nu ai nevoie de o femeie, tu ai nevoie de un diavol
Port haine lungi, negre, așa cum toate femeile îndrăgostite poartă
În urma mea apar lacuri unde oamenii se dezmiardă ca niște îngeri domestici
Ar trebui să scriu despre tine până se termină aorta și venele cave
Până când hematiile bani mărunți le arunc la ușa ta ca la ușa unei biserici

6 Aprilie 2014

Bună dimineața

Filed under: Când sunt cu tine,Cubiculum — maskirovka @ 06:59
Tags:

Te iubesc și acesta ar trebui să fie poemul, în el încape tot
La prima vedere sunt doar două cuvinte amărâte ca în tabloul
Lui Grigorescu, Car cu boi, nu ai nevoie de mai mult, doar să vezi
Tristețea cum trage o inimă bătrână care abia mai bate și pe care
Trebuie s-o șlefuiești ca pe un diamant să prindă iar lumină
Te iubesc și nu ar trebuie să fie un poem offtopic doar pentru că
El conține doar două cuvinte limpezi prin care se vede raiul, iadul
De ce trebuie să mă dau cu capul de cer pentru două cuvinte
Date prin zahăr pe care le-aș înghiți instant ca pe doi ochi orbi
Te iubesc și asta e toată averea oricărui sărac, două cuvinte
Slăbănoage ca două picioare de flamingo care te ridică
Și în balta stomacului vezi foarte clar hrana pentru încă o zi
Din mine se deșiră te iubesc ca dintr-un păianjen casa
Te iubesc și locul acesta propus e modest și întins ca un câmp
Primăvara unde păsările vin să adune semințele rămase în urmă
Te iubesc nu are nevoie de temple să fie adorat, de struguri la picioare
De îngeri sau paji, nu, te iubesc sunt două cuvinte ca două pastile
Cu efect placebo, dacă le înghit merg deasupra străzii
Și cu cât mă apropii de tine, încet, încet mă nasc
Oamenii îmi fac loc, se dau de-o parte și de alta a drumului
Te ademenesc ca pe-o fiară cu mirosul de placentă-n zăpadă

4 Aprilie 2014

Ne mai iubim?

Filed under: Când sunt cu tine,Cubiculum,Erotism,Poezii — maskirovka @ 15:33
Tags:

Aș fi vrut să scriu despre tine cum doar o singură dată s-a mai scris
Când ai fi citit primul rând să crezi că citești Biblia, aș fi vrut
Să te strâng până când carnea ta intra într-a mea și eram deodată
Două roți dințate ale aceluiaș mecanism livresc, elemente concrete
Abstracte, unite într-un tot organic, pulsatil, aș fi vrut să te țin
În sângele meu, împreună am fi inventat concepte, filosofii despre
Cum este să ai patru mâini care zi de zi sapă una în alta ca apa în nisip
Ne-am fi obișnuit repede și cu două inimi, când una dormea alta stătea trează
Și tot așa, făceam cu rândul în viață, în moarte, le-am fi îmbinat perfect
În rotunjimea noastră ne-am fi mulțumit și cu o fericire de plastic
Respirația ta mi-a umplut trupul cu heliu, când mă atingi mă duc
Undeva departe într-o lumea unde peștii vin la mal și cer mâncare
Ca niște copii deportați de pe uscat în adâncurile ființei mele
În astfel de momente nu vei ști niciodată cum e să fiu iar fecioară
Și-mi albesc la râu măduva spinării doar pentu tine, nu te întreba
Mai bine hai să lăsăm poezia să-și facă de cap între noi

20 Martie 2014

Poveste de iarnă / Martie


Te vedeam deasupra mea cum vrei să-ți lipești corpul de-al meu și parcă eram
În moarte clinică când se spune că sufletul își vede trupul de undeva de sus

Multă vreme am crezut într-un făt frumos care după ce a sărutat obrazul fetei ea a înviat
Până aici însă a trebuit să învăț că există și bine și rău și cal alb și cal negru
Că iubirea te poate face să trăiești și peste o sută de ani, ba mai mult, să fii nemuritor
Am învățat că se poate merge peste un lac înghețat fără frică dacă îți dorești ceva
Și că această dorință vine de undeva inexplicabil, că facem anumite lucruri aparent
Banale, fără sens, dar care construiesc destinul cărămidă cu cărămidă, fiecare privire
Fiecare cuvânt aruncat la întâmplare în metrou sau acasă, fiecare alegere spontană e
Bine calculată, Dumnezeu a creat lumea în șase zile, va trebui să fiu scurtă
Toți suntem pe moarte, asta nu e replica mea, toți suntem pe moarte, mai bătrâni
Mai tineri, mai buni, mai răi, toți am furat măcar o dată ceva, toți ne-am simțit
Măcar o dată orfani, toți am rămas măcar o dată fără bani, fără iubire, fără ieșire
Și când toate acestea se îmbină așa cum se îmbină culorile până la culoarea alb
Când toate au fost duse la bun sfârșit…nimic nu mai e fără rost. Nimic.

Și nu știu cum se face că ne întâlnim pe ascuns ca rădăcinile unui copac
Și ne hrănim unul din altul fără să ne dăm seama că de fapt hrănim același om

Da, nu e un poem, e un film!

http://www.cinemaxx.co/winters-tale-2014_cbf124283.html

3 Martie 2013

PoEM

Filed under: Când sunt cu tine,Erotism,Poezii — maskirovka @ 08:05

Deasupra ta e un amestec de literatură și miez de pâine caldă, ceva care ține de foame toată ziua.

Deasupra ta sunt opere de artă, mișună peștii prin aer și cobrele cântă din fluier.

Deasupra ta zăpezile nu cad, e cald, e cald și mierea iese din piele ca fumul din poezie.

Deasupra ta stelele nu cad, trec curcubeie și alte lumini migratoare își fac cuib.

Deasupra ta îngerii țin sfaturi, au loc întâlniri secrete, Dumnezeu se prelinge.

Deasupra ta e un adevărat festin, îmi pun corpul acela astral fără trup, fără destin, destinul e deasupra ta.

26 Ianuarie 2012

Copy Paste

Filed under: Când sunt cu tine,Cubiculum,Multivitamine,Poezii — maskirovka @ 09:20

Trăiesc într-un spațiu restrâns cu spatele încovoiat și genunchii la gură
Cu geamurile închise etanș, chircită în dezordinea mea
Uneori nu știu care mi-e mâna, piciorul, văd cu inima
O mlaștină unde peștii se zbat pentru o picătură de apă dulce
Venele se deșiră aiurea ca niște fire de ață în ghearele unei pisici mofturoase
La cel mai mic zgomot îmi retrag cuvintele
Coarne de copac abia răsărite într-o farfurie plată
În care uneori torn un lichid hrănitor, i-aș zice poem
Deși își schimbă starea de agregare în funcție
De bătăile cu ciocul ale porumbelului amator
Nu l-ai văzut? Dă scroll, te rog, vezi că pricăjit în versul al doilea
Prin urmare, nu sunt așa de singură cum părea
Anotimpul acesta al trupului ghemuit nu depinde de fazele Lunii
Și nici de cometa cu coadă de cal care trece târziu, dar farte trâziu
Aproape spre dimineață pe pagina albă
Sunt mult mai mică, aproape copil în ipostaza asta de fetus
Am degenerat cumva întru-un mamifer cu branhii
Mestec de două ori dimineața ca pe o felie de viață
Ivită printre ulucile acestui gard din fier forjat
După care vertebrele pot ceda

24 Ianuarie 2012

Demoscene

Filed under: Când sunt cu tine,Cubiculum,Poezii — maskirovka @ 08:41

Grila jocului este un trup de femeie la care visezi zi de zi
Tu subdivizat în celulele ei ca o tapițerie din secolul al XVI-lea
Se trage cu penseta vene din ea ani de zile
Corpul ei oferă o singură soluție ca un sudoku clandestin
Când îți vinzi un rând de piele, geaca kaki, tabloul cu fecioara Maria
Doar, doar, frica va ieși din oase ca un vânt rece de primăvară
Și pe scaun va sta apoi pielea ei, ea undeva prăbușită în tine
Unde e, unde e?! Ar trebuie să începi de la șira spinării
Corpul ei oferă o singură soluție ca un aruncat de la etaj
Între o sticlă de whsiky obținută prin distilarea unei plămezi de cereale
Și trupul ei de femeie obținut prin distilarea cuvintelor
Care crezi că e asemănarea?
Asta?

20 Ianuarie 2012

Trusa de unelte – 3 poeme Sarah Kane

Filed under: Când sunt cu tine,Cubiculum,Poezii — maskirovka @ 06:29
Tags:

*
Îmi cumpăr România Literară, o fisă, un espresso scurt
Apoi la chioșcul de bilete, un bilet vă rog, casiera nu întreabă
Știe unde merg de luni de zile, îmi acopăr bine inima
E plin de cerșetori deja, un veteran de război cu decorații lipite pe haină
Trece pe lângă mine, îl privesc lung, ce om, acest om a luptat
Îmi spun în gând, în timp ce valiza pe roți face un zgomot infernal
Am de mers 4 ore, 4 ore în tren, lângă oameni cu care voi împărți
Ziarul, covrigul, o parte din viață, la capătul peronului
Bețivii cu palme de ceară se topesc pe asflat
Nu mai e loc de realitate, e un vis bolnav
Rimelul mi-a pătat obrazul, căldura ta o port cu mine
Ca pe un talisman ascuns între coaste, este acolo un loc
Unde te refugiezi, după fiecare călătorie mor mai puțin
Vreau să respir, vreau să respir, pe foaia asta e un tub de oxigen
În pun pe față, degeaba tot nu te văd, îmi cumpăr România Literară
O fisă, un espresso scurt, ciorile deasupra cuvintelor
Se rotesc, caută nuci, nu am nuci, am doar amintirea cu tine
Pe care o sparg, zbang, aici pe foaia asta, mi-e foame
Miezul cărnos, zemos îmi curge pe gât ca un suc de portocale
Nu am dat mită pentru amintirea asta, mintea mea nu mi-a cerut nimic
A venit pur și simplu, încet, calm, ca trenul acela în care împart
Ziarul, covrigul, setea de tine, bateria descărcată
Și mai ales fereastra, da, fereastra închisă etanș
Ca inima mea al cărui miros îl adulmeci doar tu

*
Fiecare om are nevoie de un loc ascuns în care să se retragă
Singur, fără copii, fără carnea pe el, fără țigări
Un loc împrejmuit de un zid înalt și alb
Mulți ar cădea dacă s-ar încumeta să treacă
Un loc curat și mereu liber, fără viză de trecere
Unde îi e permis să urce până dă de acoperiș
Poate fi o foaie albă sau un câmp deschis
Vânătorul va duce pușca la ochi și se va mira
Oare ce e vietatea asta ivită în poiană
Nu e nici animal, nici om, pare un sfânt
Dar nu are tiară, și mersul, da, mersul
Îmi pare cunoscut, un lipițan, un sunet
Fiecare om are nevoie de un loc ascuns în care să se retragă
Apă murdară care a inundat liniștea
O pivniță în care să coboare doar când nu mai are ce mânca
Poate o văgăuna sau un corp de femeie
Mamă, iubită, oricum ceva cu înveliș calcaros
Frunze verzi și un foc în sobă
Ceva ca un pântec sau ca un sicriu
Unde e mereu întuneric, pânze de păianjeni
Și multe alte uși pe care le aud și eu dimineața cum scârțâie
*
Nu trebuie să povestești în poezie, spune Mircea Ivănescu
Trebuie doar să bei paharul cu vin
Oameni trec, oamenii șoptesc
Poezia pe buze roade carnea până la maxilar
Și apoi?
Și apoi?
Ce ar mai fi de spus?! Nu povestesc
Dau din mâini și din picioare
Mă zbat în cea mai nefericită alegere
Mai bine mă întorc la masa de scris
Nu trebuie să povestești în poezie, spune Mircea Ivănescu
Trebuie doar să dai foaia albă peste cap
Să-i bei adâncul până dai de alb. Ha-ha!

Purificare

14 Ianuarie 2012

Aș fi vrut să fiu iubita lui Edgar Allan Poe

Filed under: Când sunt cu tine,Cubiculum,Poezii — maskirovka @ 05:34
Tags:

într-o lume intermediară între cer și pământ
să port coroniță din flori de câmp când intru în patul lui
cuvintele toate să tremure din temelii

pe trupul meu de marmură scrie in memoriam
pielea strălucește mai mult ca o piatră funerară
în bătaia iubirii tale

sunt doar iubita ta dintr-o viață oarecare
îmi dau jos versurile de lapte în plină zi
halucinant de goală, fluidă-n fața ta

pe un pământ orb și greu și plin de case friguroase
în care nu voi dormi niciodată

semeni zdrobitor de mult cu mama ta
când răsare soarele de sub sânii mei
asta nu schimbă cu nimic cele zece porunci

îmi pipăi aripile să mă asigur că sunt la locul lor
cuminți, acolo în imaginația mea

aș fi vrut să fiu iubita lui Allan Poe dimineața devreme
când stoluri de poeme ca niște vulturi pleșuvi
trec peste București și ciuguleasc din stârvurile
căzute din noi peste noapte

sunt o ființă hibridă într-o lumea intermediară
între mine și tine, eu niciodată nu știu cine mai sunt

îți mut inima de la stânga la dreapta
ori de câte ori e nevoie să redevenim copii

13 Ianuarie 2012

6 cuvinte, fără emulație

Filed under: Când sunt cu tine,Cubiculum,Multivitamine,Poezii — maskirovka @ 05:58

sunt foarte multe lucruri de făcut la Paris
mai întâi de toate vom face dragoste
într-o cameră mică de hotel sau unde se va nimeri
vom mânca la un restaurant chinezesc
pe mine iar mă vor întreba ospătarii
de ce nu vreau să vorbesc chineză
dacă semăn așa de bine
le voi spune doar că sunt un cobai în trecere prin oraș
un om sărac cu o singură dorință în viață
și o inimă de plastic pe umărul stâng
cel pe care te așezi când dormi
sunt foarte multe lucruri de făcut la Paris
mai întâi de toate vom face dragoste
până când ni se vor termina și banii și venele
vom mânca la o cantină cu flori de gheață pe geam
prin care pământul ni se va părea pătrat și oamenii mai buni
vom face acrobații în piața Chareles de Gaulle
vom merge pe sfori la înălțimea sufletelor moarte
voi câștiga un loc de veci în trupul tău
și tu o moară roșie de pluș

10 Ianuarie 2012

Psalm 22

Filed under: Când sunt cu tine,Dincolo de mine,Fotopoeme — maskirovka @ 05:32

conurile sunt umede, ar fi trebuit să le pun lângă o sursă de căldură să se deschidă
le voi pune lângă inima ta, le voi pune lângă buzele tale
dimineața la micul dejun voi firimituri din pielea mea
lângă ceașca de cafea cu lapte vei găsi o figurină de hârtie mică, foarte mică
în care va fi scris un poem, un poem despre cum să ucizi o iubire
un tratat mai exact, despre cum să scoți din rădăcini femeia care te iubește
în timp ce vei desface figurina, poemul ți se va prelinge pe degete
ca o dulceață făcută din inima mea, o dată ce ai mușcat
și ai ingerat otrava sângele nu se mai curăță, antidotul este pe partea cealaltă
trebuie să muști din nou să-ți revii, te iubesc pentru că știi din oră în oră
știi ce pași fac, ce am cumpărat de mâncare pentru îngeri și ce am mai scris
te iubesc mai ales dimineața când te împiedici căutând țigările
te iubesc mai ales când faci pește prăjit și știe tot cartierul
te iubesc când îmi aduci de la piață semințe de floarea soarelui
te iubesc când mă pui să-ți recit poeme erotice
când bem vin fiert la barul acela fără camere de luat vederi
te iubesc când îmi cauți prin telefon numere de bărbați
ăsta cine e, șterge-l, nu ai tu ce vorbi cu el
dar cel mai mult te iubesc în gară când sângele ți se albește
un fel de frică și un fel de moarte apasă pe umerii tăi atunci
eu fac câteva poze, cu tine, cu valiza, dar moartea continuă să privească
trenul pleacă, sângele tău este alb și azi, iubirea ta un loc de veci
în care am intrat de vie și stau acolo indiferent cât pământ vei arunca peste mine
iubirea mea, iubirea mea… e un loc în care soarele răsare de două ori pe zi
voi scrie o carte despre moarte, tu vei scrie o carte cu o altă femeie
îngerii se vor usca și-i voi înșira pe ață, din când în când
Isus pe cruce spune ceva ce tu nu ai înțeles niciodată

28 Noiembrie 2011

Zürich


azi noapte am dormit în patul tău
se făcea că era o cameră de copil
cu steluţe lipite pe geam
de lustră curgea o coadă de cometă
făcută din ciocolată
beam apă direct de sub inima ta
ţâşnea de aici un izvor cu o istorie
mai puţin cunoscută
cineva a deschis uşa şi mi-a adus negrese
nu am văzut cine, eu continuam să visez
sub tavanul plin de desene animate
camera se făcea un studio tv
patul era pus pe scenă
lumini! aparate de filmat! cineva striga „Action”
eu în tot acest timp mă întorceam pe partea cealaltă
cu perna în braţe
uneori întindeam mâinile în sus
să ajung la tine
m-am dat jos din pat şi puneam cărămizi
între mine şi spectatorii din sală
cărămizi, multe cărămizi
m-am dus din nou în pat
am tras pătura peste ochi ca un grilaj ponosit
păstrează palmele goale până mă voi trezi
aplauze

13 Octombrie 2011

sms

Filed under: Când sunt cu tine,Poezii,SMS — maskirovka @ 08:11

coastele strălucesc ca o capcană în aşteptarea unei surse de hrană, nici nu ai habar ce închisoare ca un câmp deschis ţi-am pregătit, tu fericit-copil care a primit bomboane, baţi din palme şi intri de bună voie în castelul fără ieşire

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.