DozaDePoezie

4 Aprilie 2017

Ai fost cândva cel mai frumos oraș

Filed under: Poezii — maskirovka @ 17:49

Pavat cu vene prin care alunecam în lumea ta
Ca șarpele prin iarbă, rapid și fără să clipească
Dispăream în sângele tău, în acel loc mirific
Unde îngerii cântau la harpe și apa nu era apă
Era într-un fel cristalizată-n boabe de iubire
Un fel de apa vieții cu cât mă-nfruptam
Și-ntineream ca-n visul în care ne-am făcut cu mâna
Dacă atingeam o floare începea să-mi vorbească
Dacă atingeam o pasăre îmi cânta
Totul era sortit să-mi ține de urât și de cald
Durerea nu exista, chiar dacă mă loveam nu simțeam
Mă ridicam și râdeam, în lumea ta indisolubilă era pace
Și-un câmp verde luminat de cuvinte copii
Ai fost cândva cel mai frumos oraș
Cu bărci de lemn acostate în rada pieptului
Gata oricând să mă ducă în adâncul tău
Aveai tot felul de paji și ființe miraculoase
Plătiți-n aur să mă ducă pe brațe
Pe unde călcam răsăreau flori de nu ma uita
Și cerul nu era albastru, nuuu, cerul era ochiul tău
Prin care Calea Lactee părea o fetiță de mâna mamei
Capcane numai cu miere menite să mă prindă-n clești de mătase
Ai fost cândva cel mai frumos oraș
De cum mă trezeam alergam la poarta lui
Și ușile se deschideau instant, nu aveam nevoie
De replici celebre și nici de chei, poarta lui era inima ta
Stăteam aici cu orele ca un copil fugit de-acasă
În poiana plină de cireși, este inutil să spun că era mereu vară
Vântul adia ușor și adormeam pe mâna ta
Ai fost cel mai frumos oraș

Anunțuri

5 Septembrie 2016

Fiecare femeie

Filed under: Poezii — maskirovka @ 17:28

Duce în spate un singur asfințit pentru singurul bărbat pe care l-a iubit
Fiecare femeie are un declin, o arsură pe spinare, un loc unde ploile nu mai cad
O singură tăcere și o singură moarte pentru singurul bărbat pe care l-a iubit
Fiecare femeie are un sfârșit de glorie, o amputare a viselor, o singură armură
Care doar o singură dată poate fi pătrunsă, o singură dată învinsă
Vine o vreme când iubirea nu mai e țesută din carne vie ci cârpită cu fire de iută
Ca pentru orice sac ponosit, fiecare femeie măcar o dată în viață stă
Pe marginea sufletului uitându-se în gol, dându-și rotocoale propriului trup
Așa cum păsările mult timp își hrănesc puii și într-o zi renunță
Fiecare femeie doar o singură dată trece razant pe lângă inima iubitului
Atunci e șansa să fure cufere cu aur, doar într-o singură noapte
Are o mie de mâini și tot ce va urma după aceea sunt doar repetiții mai mult
Sau mai puțin reușite ale acelei nopți, pentru că, desigur, în acea noapte
Are o mie de ochi cu care vede în măruntaie, în vise și-n stelele lui ocrotitoare
Doar o singură dată poate coase fin, atât de fin, încât niciodată nu se va cunoaște
Că sunt de fapt două suflete închegate, o singură dată trece albia râului
Și dacă a rămas de partea cealaltă nu mai există cale de întoarcere

 

.  |

5 Aprilie 2016

Filed under: ...,Poezii — maskirovka @ 21:13

Întotdeauna mi-a dorit o cameră plină de cărți
Fiecare perete să aibă un raft de lemn natur de sus până jos
Inclusiv lângă fereastră să fie făcut astfel încât
Șirul cărților să nu fie întrerupt, să am o masă și un scaun
Nu pot scrie pe jos și nici culcată pe burtă, chiar dacă
Uneori mi-ar plăcea să stau întinsă să privesc tavanul
Sau deșertul din mine, în camera aceea antifonată de cărți
Va fi mereu senin sau ploi torențiale, depinde ce vreau
Știu că toate astea se pot face foarte ușor, suni la o firmă
Și vine cineva, ia dimensiunile, aduce marfa, apoi plătești
Cărțile de asemena pot fi procurate din casa de la țară
Sau se pot cumpăra, de la o vreme însă camera perfectă
Ești tu, deodată vreau să locuiesc în tine, să curăț, să arunc femei
Amintiri, să albesc rufele la râu, cuvintele să le tăvălesc prin zăpadă
Ca prin zahăr, să mă dau în leagăn, să-și aduc papucii la pat
Să te aștept cu masa pusă, uitându-mă de la pervaz când vii
Aș lipi pe pereți toate poeziile de la tine, și eu să stau întinsă
Să privesc cerul tău cum își prelinge cerneala în mine

7 Martie 2016

După întâlnirea cu tine

Filed under: ...,Poezii — maskirovka @ 17:25

Am rămas cu un semn distinctiv, ștanțat în suflet, ca o cicatrice
Oamenii mă întreabă ce fel de vaccin am făcut, e destul de straniu
Aproape luminos, nu seamănă cu nimic, nu știu să le răspund
Fiindcă nu există răspuns, cicatricea nu are încă nume, trebuie să-i dăm unul
Oricum e semnul pe care-l vei urma așa cum magii au urmat steaua cu coadă

Probabil că suntem plini de poeme, trebuia doar sa ne întâlnim să le scoatem
Cuvintele sunt în mișcare browniană în noi și uite acum capătă sens
Se pun singure în ordine, stau la rând cuminți spre lumină

Am să-mi lipesc urechea de inima ta ca un copil de-o ușă fermecată
Care știe de la bun început că tic-tac-ul va absorbi prin gaura cheii trupul firav

Și de fiecare dată când facem dragoste se întâmplă la fel, expulzăm un fel de abur
Un fel de nerozie, ceva ceresc, dâra de iubire miroase a flori de primăvară
A iarbă secerată, și nu știu de ce, în fiecare noapte pielea ține loc de cuvinte
De fiecare dată îți fac un poem de dragoste cu care te învelesc

 

.  |

3 Februarie 2016

Filed under: ...,Poezii — maskirovka @ 17:38
Tags: ,

Voi scrie un poem pentru tine din toate colțurile lumii

Din toate colțurile camerei, din toate colțurile inimii

Indiferent unde aș fi îți voi scrie zilnic

Cu toate creioanele, cu toate degetele, cu toți dinții

De-ar fi să mor de foame voi face pe foaie pajiști și păduri

Voi vâna, voi face o casă, poate un templu, voi planta

Voi arde miriști, voi face copii cu razele de soare

Mă voi lupta cu tigri, cu oameni, dacă va fi nevoie

Îmi voi da viața pentru frântura mea de pământ

Pentru frântura mea de cer care ești tu

23 Ianuarie 2016

Filed under: ...,Poezii — maskirovka @ 15:25

Cum va fi lumea a doua zi? După ce te vei spăla, după ce vei pleca?
Se vor plăti din nou ratele la bănci, oamenii vor muri din nou, tu îți vei face bagajul
Fără să gândești, doar pentru că așa trebuie, însă bagajul tău sunt eu
Ne vom purta mereu, ascunși, fabricându-ne inimi de rezervă din fier forjat
Pe care de câteva ori pe an le vom scoate să le curățăm

16 Ianuarie 2016

16 ianuarie 2016

Filed under: ...,Poezii — maskirovka @ 04:49

Tu nu ai existat niciodată, au existat doar cuvinte frumoase

Spuse pe întuneric, le auzeam în fiecare dimineață cum mă îmbăiau

Bâjbâiam după tine și nu te găseam niciodată, uneori auzeam

Un instrument muzical, un fel de fluier care încălzea camera

Și deodată mă întindeam la soare, nicidecum, îmi spuneai

Așa cântă inima mea, și mă cufundam în tine ca într-o mare primejdiosă

Mă spălam în cuvinte de sus până jos ca într-o apă de botez

Părul mi se răsfira peste sâni, ai fi vrut să mă omori, să scapi

Să mergi mai departe, dar inima ta cânta singură, respirai

Din viața mea abia mijită un element chimic nou care susținea arderea

Tu nu ai existat niciodată, au existat doar iriși poleiți cu aur

Care mă vedeau prin întuneric așa cum nu eram

 

8 Ianuarie 2016

8 ianuarie 2015

Filed under: ...,Multivitamine,Poeme cu dedicaţie,Poezii,Special — maskirovka @ 04:41

Întotdeuana mi-am dorit să merg cu tine

Într-un loc unde nu am mai fost niciodată

Pe vremea aia nu știam cumt te cheamă

Nu știam că voi avea un iubit

Dar mă gândeam la tine, cum să te naști

Și când ai apărut, aproape

Că nu m-am mirat, gmt+4

Ș de atunci suntem într-un loc unde nu

Am mai fost niciodată, e de-a dreptul primăvăratic

Și plin de îngeri

Care îmi aduc în fiecare zi același dar:

Tu

 

 

28 Noiembrie 2015

Filed under: ...,Poezii — maskirovka @ 11:23

Și se făcea că eram într-o pădure primăvara, flori, fluturi, zumzete

Și pe unde călcam răsăreau flori multicolore, puii de căprioare mergeau

Lângă mine,  la un moment dat am auzit un susur, mi-am imaginat

O apă, un  izvor mic și curat care avea să mai îmi țină sângele în loc

Și mergeam agale cu nările în aer, fluturi și alte multe vietăți veniseră în ajutor

Să căutăm împreună vocea cristalină, să clătim sufletele, să albim inimile

Se făcuse noapte, ne-am așezat lipiți unii lângă alții cu gândul să începem

De-a doua zi, apoi am mers ani de zile prin această pădure în care era

Permanent primăvară, între timp puii crescuseră, fluturii îmi intraseră

De-a dreptul prin piele, păpădiile se duceau, se duceau, susurul se auzea

Necontenit ca o melodie veche făcută din bătăile inimii tale

 

14 Noiembrie 2015

Filed under: Poezii — maskirovka @ 17:05
Tags: ,

Noi doi am putea face o casă pe Lună, din gânduri, din poezii
În fiecare zi am pune acolo tot ce vrem să știm unul despre altul
Aici în spațiul acesta mirific, fără gravitație, am încerca zi de zi
Să ne apropiem, Pământul ne-ar atrage să revenim la hainele vechi
Când tu, când eu, am face curat, aerul să rămână luminos
Și la fel de primitor, ar fi locul nostru secret, acolo pe sus pe cer
Am privi de pe Pământ în fiecare seară la casa noastră cum crește
Ca un copil, noi doi am putea face o casă pe Lună și pentru asta
Nu avem nevoie nici de corăbii, vise sau alte viclenii, trebuie doar
Să săpăm, să săpăm unul în altul până vom da de apă
Și atunci ne vom vedea unul în altul

7 Noiembrie 2015

sms

Filed under: Poezii,SMS — maskirovka @ 12:35
Tags: , ,

Hidrei trebuie să i se taie toate capetele pentru că unul e părtaș tacit.

6 Noiembrie 2015

Filed under: Poezii,SMS — maskirovka @ 05:50
Tags:

…un singur lucru se sparge între dinți ca o fiolă de otravă păstrată fix pentru momentul acesta, când nu mai pot expanda pe sfori la mari înălțimi, când gândurile se întorc buluc în creier și când nu mai sunt decât un anumit număr de centimetri și un anumit număr de kilograme…

3 Noiembrie 2015

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:08
Tags:

am vrut să-și scriu de multe ori
ceva, nu știu ce, dar să-ți scriu
de fiecare dată când puneam degetele
pe foaie simțeam o leziune
moale, putredă de muceagi
ca țesutul unei ființe vii, pulsa
pulsa dungi de lumină
și-n loc de cuvinte
era ca și cum puneam sare pe rană
cuvintele refuzau să fie așezate
cuminți, creștinește, în locul lor de veci
inventau pe loc bărci și vâsleau în amonte
prin sângele meu într-o mare tăcere
de frică să nu fie văzute
cum dezertează
am vrut să-ți scriu de multe ori
ceva, ce n-a ținut de mine
însă am amuțit și eu odată cu ele

2 Noiembrie 2015

Filed under: Poezii — maskirovka @ 08:26
Tags:

Dacă într-o zi la știri se va anunța că suntem niște ființe celeste
Fine, luminoase, că ne ascundem uneori în specii ostile fără să vrem
Că de fapt pielea, părul, fața și întregul corp formează doar o armură
Că în fiecare om e o ființă cât un bob, cât o scânteie, că trăim veșnic
Și că suntem toți egali, la fel de bogați, la fel de săraci
Țesătura de carne cu timpul s-ar uza și ar trebui înlocuită
La asta ne-am pricepe cel mai bine. Ni se va spune într-o zi la știri

Că purtăm pe sub noi niște mori de vânt care permit aceste transformări
Unii s-ar pipăi să-și simtă sub piele sămânța, alții chiar s-ar tăia
Vor pleca în concediu la mare, la munte, cred că și eu voi pleca
Undeva pe un acoperiș, poate vârf, oricum undeva foarte sus

Spre tonul cel mai înalt și profund al inimii tale

 

1 Noiembrie 2015

Filed under: Poezii — maskirovka @ 09:03
Tags: , ,

Dacă într-o zi ne vom trezi năpădiți de îngeri bulbucați, blonzi
Cu coșuri pline de flori în spinări și noi muți vom privi cum ne aruncă
Inimi de rezervă, petale de trandafiri, pene moi, fine, ce vom face?
Cred că vom fugi și ne vom încuia în case, vom suna la 112
Ne vom ascunde copiii sub pat, vom trage draperiile, vom face întuneric
Pentru că nu mai avem încredere unii în alții, îngerii bulbucați, blonzi
Vor bate la ușă, vor insista, vor pune florile jos, vor lăsa borcane cu miere
Bilete de iubire, dar noi vom continua să stăm în întuneric
Ne vom certa copiii care deschid ochii, și eu voi face la fel ca ei
Unul va striga, Carmen sunt îngerul tău, și-n clipa aia voi înțepeni
Deschide, e tot ce ți-ai dorit, de-acum suntem la vedere
Vom face tot ce doriți, ne vom duce la piață, la poștă
Vom plăti facturile, vom da să sugă celor cu mame sărace
Visul nu mai e vis, de-acum vom sta pe umerii voștri
Cum stau cormoranii pe bărcile pescarilor legați doar prin iubire
Copilul meu va încerca să iasă, iar eu îl voi certa și-l voi vârî
Înapoi sub pat, ba mai mult, îi voi acoperi ochii, urechile
Și vom continua să ne trăim viața noastră întunecată a cărei
Lumină o blocăm cu palmele ori de câte ori vreo rază ne orbește

31 Octombrie 2015

Filed under: Poezii,SMS — maskirovka @ 07:30

Înainte de dragoste este o perioadă apăsătoare între noi ca atunci când se luminează de ploaie.

28 Octombrie 2015

Filed under: adam si eva,Autoportret pentru tine,Poezii — maskirovka @ 04:56

Când plecăm unul de lângă altul nu ne despărțim
Ne purtăm toată ziua așa cum mamele își poartă embrionii
În stare latentă, nimeni nu ne-a învățat cum să ne purtăm
În astfel de situații când încă o inimă bate lângă alta
El trăiește în corpul meu, uneori îmi ia aerul
Eu trăiesc în corpul lui, uneori îi iau aerul
Nu știu de ce nu ne mai place în noi, nu știu de ce
E greu să alegi care inimă să bată, care să moară
E greu să înviezi și să fii din ce în ce mai mult tu
Seara acasă față în față cu celălalt te aduni în tine
Așa cum marea își duce și aduce valurile în flux și reflux

26 Octombrie 2015

Răspuns

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:58

Scriu doar singură și în perfectă liniște. Am nevoie să-mi aud vocea interioară, cum face valuri, valuri, ca o piatră aruncată-n sânge, am nevoie să-mi ascult sufletul cum pârâie.

24 Octombrie 2015

Filed under: Poezii — maskirovka @ 12:59

Uneori când ies pe ușă cineva din mine rămâne acasă, întorc capul și zâmbesc, spunând în gând celei din urmă: să fii cuminte, și deodată văd rupându-se din piele o dâră de copil,o fată mică care se duce la jucării și-mi face cu mână. Tacit parcă: Du-te liniștită. Închid ușa și plec mereu întrebându-mă de ce plec și nu mai stau în corpul acela inocent cu mâini de zăpadă. Mă mint crezând că am timp când mă întorc, am timp în weekend, am timp în concediu, să ne privim mai întâi de toate tălpile, roase, dintr-o altă perspectivă mult mai umană. La fel ca în tabloul Isus mort, să ne vedem întâi rănile prin care trece un tunel lung, unde totul are o singură măsură, o singură bătaie, un singur big bang. Nu știu nici acum care din noi respiră, inima e ca o minge de tenis, când la mine când la ea, nu știu unde pulsează viața, nu știu unde pulsează moartea. M-am tot gândit, totul depinde de ea, dacă într-o zi nu mă recunoaște, dacă trupul i se pare schimbat și-mi va spune-n față: cine ești?! Ea jucându-se mai departe fericită, iar eu disperată doar un corp voi încerca să-mi înduplec sufletul, să-i sparg pereții, fără nicio șansă. Dacă toate astea se vor întâmpla într-o zi, cine mă va primi, în care din voi mă voi recunoaște?

23 Octombrie 2015

Filed under: adam si eva,Poezii — maskirovka @ 07:51
Tags: ,

Stau întinsă pe foaia albă ca un urs polar pe o banchiză pustie de-a lungul coastelor poeziei, adulmec vântul rece şi parcă uneori simt miros de carne.

20 Octombrie 2015

G și enter

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:38
Tags: , , , , , ,

Există oameni care au o anume deschizătură, poate mai multe, poate doar o nișă
Pe unde primesc aerul, lumina, alți oameni, în ei poți crește ca un grăunte
Ei te vor hrăni, sunt un pământ bun pentru rădăcinile tale, te fixează, te absorb
Mâinile ca două roți zimțate crestate în mâinile tale se vor face un tot unitar
Ei secreta un lichid vâscos care te îmbracă de jos până sus ca o mantie protectoare
Există oameni suprafețe de lac, netezi, lucioși, prin ei te poți vedea, te poți ghici
Ei pot reflecata ceea ce alții pot doar primi, pot reflecta lumina, stările, amintirile
Din piepturile lor puternice durerile ricoșează, ei te oxidează, te alterează
Nimic nu-i întoarce din drum, drumul e doar al lor, cât ai încerca să spargi venele
Nu le auzi niciodată sângele cum curge, în fața lor încremenești ca atunci când
Te uiți în oglindă după mult timp și de fapt constați că nimic nu mai e ce-a fost
Pelicula de fericirea nu e nici pe mine, nici pe tine, ea se naște doar între noi doi
Așa ca un fel de ninsoare, ca un fel de cădere în gol, ca un fel de gol doar al nostru

Obs:
Am vrut să pun la tags doar litera g, g și enter, doar atât, însă site-ul nu m-a lăsat și de fiecare dată când doream să pun g îmi genera niște cuvinte, pe care de altfel le-am lăsat, considerându-le potrivite, haha, am schimbat și titlul apoi. Cred ca sunt toate cuvintele pe care eu le-am mai folosit la tag-uri.

19 Octombrie 2015

Era vară…

Filed under: Poezii — maskirovka @ 08:56
Tags: , ,

…era cald și oamenii stăteau întinși, alungiți ca niște sâmburi
De migdală, dulci-amari, în casele lor de plută, cuminți
Nimeni nu striga, nimeni nu se mira, până când spre seară
Au început să fumege, dar nu lemnul uscat se aprinsese
Ci altceva mult mai sublim care le dăduse viață se îmbăia
Încet, încet, peste oraș era un fum și oamenii erau în aer
Și aerul era luat de vânt și vântul îi ducea sus, foarte sus
Unde mintea mea nu mai ajungea și am rămas întinsă pe jos
Uitându-mă amorțită pe cer cum se duc, lin, lin, mai mult
Subînțeleși decât morți sau vii, nu-mi mai dădeam seama
Dar se duceau ușori, docili, ca turmele domestice spre casă

9 Octombrie 2015

Filed under: adam si eva,Poezii — maskirovka @ 11:03
Tags: ,

m-a apelat disperat, unde stau, câte kilograme am, dacă am copii
ce fac zi de zi, ce mănânc, dacă am frați, surori, avalanșe de întrebări
și râdeam, râdeam, nu apucam să răspund că mai primeam o întrebare
și râdeam, râdeam, și-i explicam că dorm singură și asta l-a speriat tare
la 5 dimineața m-a pus pe-o targă și m-a abandonat pe-o foaie albă
mi-a spus: să dormi, să dormi, aici e locul de visat, nimic nu se face scrum
totul e în timp real, să nu trișezi, sunt camere de supraveghere, și-a plecat
suflând un cuvânt de aur care ulterior s-a topit pe clanța ușii
nu am nicio cană cu apă, câteva pietre și un creion, îl simt cum se uită
prin spatele oglinzii, îi fac cu mâna și-și vede mai departe de treburi

5 Octombrie 2015

Filed under: Poezii — maskirovka @ 06:52
Tags:

Anotimpul trupului ghemuit vine în curând
Ar trebui să scobim în noi, cenușa de anul trecut s-o aruncăm
Să facem provizii de sentimente și să ne asigurăm
Că debaraua e plină de iubire, în curând vom privi în palme
Le vom șterge în fiecare zi de brumă, pârtiile sunt făcute
De la naștere, doar mai încrustăm puțin moartea-n ele
Ne vom dezbrăca de oamenii străini, vom rămâne piele și os
Cu vântul șuierând printre cuvinte, printre cuvinte va fi îngheț
Doar șoaptele încălzesc, doar șoaptele încălzesc

19 Septembrie 2015

Filed under: adam si eva,Articole,Poezii,SMS — maskirovka @ 06:31
Tags: ,

Pe spatele meu sunt gravate și ușa Raiului și ușa Iadului

Aici scrie cum să evadezi din tine și să ajungi la viața veșnică
Pe unde să calci, pe unde să mângâi, celor care mă dezbracă de suflet
Le e dat să vadă ceea ce pot vedea doar o singură dată

Aici clocotește miezul tuturor lucrurilor

Pe sub bluza mea sunt ape vii, grădini
Cete de îngeri, jgheaburi de vise

Cine mă dezgolește nu mai mă poate iubi

Un soare intermitent doarme-ntre dinți
Sssssss
Pe spatele meu sunt gravate și ușa Raiului și ușa Iadului

Nu mai e nimic de făcut
Cine mă dezgolește nu mai mă poate iubi

3 August 2015

Filed under: Poezii — maskirovka @ 18:09
Tags:

primăvara nu scriu
primăvara îmi pun ființa la încolțit
sub acest strat protector, călduros
de carne vie încep să cresc
absorb prin mâini, prin ochi, esențe vitale
extrag din oameni sângele albastru
doar când ei nu mă văd
doar când ei au o crăpătură în tristețe, în dor
ființa mea crește ca o viță de vie
se întinde sub pielea mea
până toamna, toamna încep să scriu
despre travaliu, poteci, uși închise
despre oameni care au murit în mine
și speră ca odată cu schimbarea anotimpului
să revină la viață

1 Iunie 2015

…istm…

Filed under: Poezii — maskirovka @ 06:23

După ce ai plecat mâinile mi s-au retras încet în vertebre, nu mai aveam pe cine atinge

Picioarele au reintrat în albia după revărsare, nu mai aveam la cine merge, eram de-acum

O nouă formă de relief, fără nume, fără sevă, aproape nenăscută, urma să mă nasc din nou

Cine știe când, cine știe pentru cine, cineva mereu păstra pentru mine un mugure între coaste

După ce ai plecat sângele și-a schimbat cursul, ochii s-au întors în vizuini de fiare sălbatice

Cuvintele și-au tras carapace de metal șii au dat viață unor ființe goale, egale

Care zburdau ca niște spiriduși ciudați și nu făceau parte din poveștile copilăriei mele

Nu recunoșteam nimic în acest vis surpat, viața mea era o miriște care luase foc de la sine

Dacă m-ai fi văzut  în clipele acelea de pură singurătatea ai fi spus că sunt un aliaj

Din carne și hârtie, toate astea se întâmplă când o femeie se retrage în marea ei

Interioară, uscată, lipsită de salivă, lipsită de lacrimi, doar o fâșie de pământ măcinată

Ca după o febră lungă cu o senzație puternică de sete se facea iar zi

31 Mai 2015

Opium tea

Filed under: Poezii — maskirovka @ 05:35
Tags: ,

Motto: „„I stand at the window and I look at the sea/ Then I make me a pot of opium tea””, Nick Cave.

noaptea asta am s-o dorm în tine
acoperită de pielea ta
doar mâinile le voi ţine afară
cuvintele s-au desprins deja
nu văd prea departe
e ceaţă în larg
marea e fără pescari
iar eu o privesc îndelung
de la fereastra unde-mi beau
opium tea

aici la tine pisicile miorlăie mult mai devreme
ieri am cumpărat câteva
acum magazinul e închis
lângă el un poem prăbuşit de la etajul 10
nu ştiu al cui e
zace pe trotuar
flasc, imobil
iar eu îl privesc îndelung
de la fereastra unde-mi beau
opium tea

sunt ostatică şi totuşi liberă în camera ta
la radio multe ştiri venite de nicăieri
nu recunosc niciun obiect
zâmbesc
mute song
ficatul e fericit
pot să-l pipăi cu mănuşi de plastic
scroll
scroll
to divinity
mă dezlipesc de pe oasele tale
bărcile azi nu mai vin
de când locuiesc în tine
marea a secat
iar eu o privesc îndelung
cum se duce se duce
în embrion
într-un somn prenatal
de la fereastra unde-mi beau
opium tea

2008

30 Mai 2015

Filed under: Poezii — maskirovka @ 14:14
Tags:

WP_20150127_163

25 Mai 2015

Fără tine aș fi un pământ oarecare

Filed under: Poezii — maskirovka @ 16:05
Tags:

Dacă mergeam pe malul apei peștii nu mai veneau, malul meu erai tu, iar tu nu erai
Dacă deschideam o carte foile se albeau, toate poveștile duceau la tine ca niște trenuri deraiate, iar tu nu erai
Dacă mă priveam în oglindă oglinda se mătuia, ochii mei erau la tine, iar tu nu erai
Dacă aprindeam becurile întunericul se muta în pieptul meu și țipa ca un nou-născut, lumina mea erai tu, iar tu nu erai
Dacă trăgeam draperiile soarele nu răzbătea, se lovea de coaste, ricoșa și pleca
Dragostea mea e un strigăt în pădure, îmi ciobește tălpile, fără să-i pese că trupul
Se sfărâmă ca un bulgăre uscat de pământ
Dacă deschideam palmele liniile dispăreau, viața mea dispărea, viața mea era la tine, iar tu nu erai
Îți auzeam doar respirația când puneam capul pe pernă, undeva foarte departe, îți auzeam inima
Care bătea ca o liniște, ca o liniște soră cu moartea și apoi adormeam, cumva mângâiată, cumva sfințită
Dimineața ieșeam din tine ca o icoană dintr-un lemn secular
Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.