DozaDePoezie

31 Ianuarie 2011

Butaforii

Filed under: Butaforii,Poezii — maskirovka @ 05:47

Din ciclul „Butaforii”

La prima oră a dimineţii

iau un pumn de plastilină
aşa cum apuc
fie o culoare, fie mai multe
strâng între degete
modelez încet
căldura mâinii modifică forma
din bolovanul iniţial
pot face un înger
aşa şi cu poezia
din puzderia de cuvinte matinale
pe care le prind prin cameră
unele latente zac lângă veioză
fluturi de noapte care au dat târcoale
modelez încet
căldura mâinii modifică forma
din gunoi pot face un înger
în jurul meu obiectele se ridică de la sol
şi se duc undeva, nu ştiu unde

Ce este poezia?

nu am o şcoală a poeziei, poate una a singurătăţii
repet clasa întâi de mai bine de 30 de ani
sunt corijentă la socializare, la urcat până la etajul 10 cu liftul
noţiunea de prieten homo sapiens e doar în dicţionar
am în schimb nota 10 la iubire
dar asta nu mă scoate din încurcătură
pe platoul de filmare
o pastă maleabilă
hârtie şi clei
ipsos pentru copacii de carton
pe stradă nu văd oameni
mai degrabă un soi de cobai care pedalează
în neştire în cuşca cu rumeguş
fac corespondenţe stranii
peştele din acvariu din vitrina magazinul kiki petshop
este mai degrabă un colţ de graal
înot cu branhiile la vedere perfect adaptate la
gazele de eşapament ale scrierii
poezia este un strat de ozon deasupra creştetului
numai la mari înălţimi dai de ea

4 ani în exil. zmeu de hârtie.

ceaţa îmi iese din coşul pieptului şi se duce pe hornul casei
cu ani în urmă am învăţat scamatoria asta
foaia albă pregătită de scris
se fărâmiţează ca pâinea pentru porumbei
numai că nu o arunci în piaţă
se trece cu degetul de sus în jos, de la dreapta la stânga
trasând o cruce imaginară, ar fi bine să nu se lipească de degete
se înghite pe stomacul gol
îngerul cu buchetul de lalele galbene il poftesc
pe fotoliu să mai aştepte
4 ani în exil. zmeu de hârtie.
pe ce parte a străzii trebuie să merg
nu mai văd la depărtare
autobuzul plin cu gângănii trece pe roşu
toate astea ar trebui să ne pună pe gânduri

Taraba cu poeme

este o afacere pe cont propriu
dimineaţa deschid taraba, aşez marfa
preţurile le fac dintr-un carton alb
pe care desenez pictograme diverse
păsări, şerpi, cai
vând, dau rest, stau în frig
unii mai pun întrebări de rutină
„din ce an este?!”
alţii se mulţumesc să privească în trecere
de pildă, azi a fost forfotă mare
un poem a încolţit, i-a crescut muguri
apoi o tulpină firavă cu un ciorchine de strugure
mirosea a răşină
de atunci vând şi tămâie

Anunțuri

30 Ianuarie 2011

Necropsia poemului

Filed under: Poezii — maskirovka @ 06:49

se ia foaia pe care este scris poemul
se pune pe masa de aluminiu
se spală cu jet de apă rece
eu voi ţine cu penseta de la capătul marginii drepte
tu de la capătul marginii stângi
întindem încet, ideea se subţiază
ca o gumă se mestecat
tai cu bisturiul burta poemului
de sus în jos
e bine să avem o batistă la îndeamnă
metaforele uneori miros a hoit
şi a baltă secată
broaşte moarte, alge uscate
o cutie de conservă
după prima uşă
rândul de piele atrofiat nu a dat semn
că ar mai palpita vreun decor ludic
după a doua uşă
o porumbiţă stătea pe cuib
am ridicat-o încet, avea două ouă
o pisică dormea pe pervaz
nu ne-a dat nicio atenţie
trecem peste podul dintre real şi imagiaţie
avem cizme de cauciuc
mănuşi de plastic
inima de înger luminează prea tare
poemul se întoarce pe partea cealaltă
deschide ochii somnoros

29 Ianuarie 2011

Festivalul-Concurs Internaţional de Creaţie Literară „Avangarda XXII”


Ediţia a X – a, 22 – 24 septembrie, Bacău, 2011

Regulamentul concursului

Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” organizează cea de-a X – ediţie Festivalul-Concurs de Literatură „Avangarda XXII”, manifestare care îşi propune descoperirea şi promovarea creatorilor de poezie proză, teatru şi critică literară în limba română – tineri şi adulţi, începători şi profesionişti -, a celui mai bun debut în volum, a celor mai buni poeţi consacraţi, precum şi a celei mai bune antologii de autor, identificarea şi promovarea celor mai valoroase reviste literare şi de cultură de limbă română din ţară şi străinătate. De asemenea, iniţiativa îşi mai propune descoperirea şi promovarea valorilor autentice băcăuane prin acordarea Premiilor Anuale ale Fundaţiei „Georgeta şi Mircea Cancicov” pentru Literatură, Cultură, Arte, Ştiinţe şi Învăţământ.

Condiţii de participare

La această competiţie pot participa:
I. Creatori de poezie, proză, teatru şi critică literară şi/sau eseu în limba română din ţară, Basarabia, Bucovina (Ukraina), Voivodina (Serbia), Gyula (Ungaria) şi din diaspora, cu cetăţenia română, a ţării de rezidenţă sau cu dublă cetăţenie, care:
 nu au depăşit vârsta de 35 de ani şi nu au debutat editorial
 au debutat editorial în perioada 2009 şi nu au depăşit vârsta de 47 de ani
 nu au depăşit vârsta de 55 de ani (scriitori profesionişti),
precum şi
II. Autori de antologii (din creaţia unui singur sau a mai multor poeţi) în limba română, din ţară, Basarabia, Bucovina (Ukraina), Voivodina (Serbia) şi din diaspora, apărute în 2009

III. Reviste literare şi de cultură

IV. Creatori din domeniile literaturii, artelor, ştiinţei şi învăţământului

Desfăşurarea concursului

I. Concurenţii care nu au depăşit vârsta de 35 de ani, nu au debutat editorial şi nu au primit premiul de debut în volum în ediţiile anterioare vor expedia un număr de minimum 25 poezii dactilografiate într-un exemplar. Lucrările vor purta un moto, iar fişa autorilor (care va conţine, în mod obligatoriu, numele şi prenumele, locul şi data naşterii, profesia, locul de muncă, adresa exactă, numărul de telefon şi de mobil şi adresa de e-mail) se va introduce într-un plic închis, ce va avea acelaşi moto cu cel al lucrărilor.
De asemenea, concurenţii vor introduce în plicul mare un CD cu textele şi fişa autorului culese în word, cu fonturi româneşti – diacritice (condiţie eliminatorie!), precum şi cu două poze color – una bust şi una în picioare, scoase cu aparat foto digital, la rezoluţie maximă.
Pentru mai multă siguranţă, conţinutul CD-ului va fi transmis şi la adresa de e-mail: fundatiacancicov@yahoo.com
 Concurenţii care au debutat editorial în anul 2010 şi nu au depăşit vârsta de 47 de ani vor trimite trei exemplare din cartea apărută, un CD cu un curriculum vitae şi o fotografie.
 Poeţii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 55 de ani, vor trimite minimum trei titluri de cărţi reprezentative, un CD cu un curriculum vitae şi o fotografie.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru editorii (responsabilii, îngrijitorii) antologiilor care cuprind creaţiile mai multor poeţi.
 Poeţii profesionişti, care şi-au scos o antologie din creaţia proprie în anul 2010, vor trimite trei exemplare din cartea respectivă, un CD cu un curriculum vitae şi o fotografie.
 Prozatorii, dramaturgii şi criticii literari vor trimite o carte editatâ în anul 2010, în trei exemplare, un CD cu un curriculum vitae şi o fotografie
 Directorii (redactorii-şefi) publicaţiilor literare şi de cultură de limbă română, din ţară şi străinătate vor trimite cel puţin trei numere reprezentative apărute în cursul anului 2010, un CD cu un curriculum vitae şi o fotografie.
Toate lucrările vor fi expediate, până la data de 15 iulie 2011 (data poştei), pe adresa: Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bacău, Strada Vasile Alecsandri” nr. 41, etaj IV, cod poştal 600011, cu menţiunea: „Pentru Festivalul-Concurs de Literatură Avangarda XXII”.
Concurenţii premiaţi vor fi, în prealabil, anunţaţi telefonic sau prin poşta electronică în vederea participării la festivitatea prilejuită de acest eveniment.
Organizatorul va asigura transportul, masa şi cazarea pentru invitaţi şi laureaţi.
Manuscrisele, revistele, cărţile şi CD-urile nu se înapoiază.

II. Până la data de 15 iulie 2011, creatorii din domeniile literaturii, artei şi ştiinţei din Bacău vor depune câte o carte la sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (Strada Vasile Alecsandri” nr. 41, etaj IV, cod poştal 600011).
Tot până la această dată, plasticienii, soliştii vocali şi instrumentişti vor depune, la aceeaşi instituţie, 5 lucrări (tablouri, sculpturi, înregistrări pe CD etc).

Premiile:

Pentru prozatorii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 55 de ani:
 Premiul „GEORGETA MIRCEA CANCICOV” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2010

Pentru poeţii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 55 de ani:
 Premiul „GEORGE BACOVIA” pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2010

Pentru dramaturgii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 55 de ani:
 Premiul „ION LUCA” pentru cea mai bună carte de teatru a anului 2010

Pentru criticii literari consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 55 de ani:
 Premiul „VASILE SPORICI” pentru cea mai bună carte de critică literară a anului 2010

Pentru poeţii care au debutat editorial în anul 2010 şi care nu au depăşit vârsta de 47 de ani:
 Premiul pentru cea mai bună carte de debut a anului 2010

Pentru cea mai bună antologie (inclusiv de autor) de poezie a anilor 2010:
 Premiul „GEORGE BACOVIA”

Pentru poeţii care nu au debutat editorial şi nu au depăşit vârsta de 35 de ani:
 Premiul de debut în volum al Editurii Fundaţiei Culturale Cancicov Bacău
La această categorie se vor mai acorda Premiile II şi III, trei menţiuni, precum şi premiile unor reviste literare.

Pentru cea mai bună revistă literară şi de cultură a anului 2010:
 Premiul FUNDAŢIEI CULTURALE „GEORGETA şi MIRCEA CANCICOV”

Pentru întreaga creaţie poetică, Juriul va acorda:
 Premiul „OPERA OMNIA” şi/sau PREMIUL DE EXCELENŢĂ

PREMIILE ANUALE ALE FUNDAŢIEI CULTURALE „GEORGETA ŞI MIRCEA CANCICOV” PENTRU LITERATURĂ, CULTURĂ, ARTE, ŞTIINŢĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT
În vederea stimulării şi promovării la nivel naţional şi internaţional a creatorilor băcăuani din domeniile
literaturii, artelor, ştiinţei şi învăţământului, juriul constituit va acorda:

 Premiul „GEORGE BACOVIA” pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2010
 Premiul „GEORGETA MIRCEA CANCICOV” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2010
 Premiul de Excelenţă pentru cea mai bună traducere de poezie a anului 2010
 Premiul „NICU ENE” pentru cel mai bun artist plastic al anului 2010
 Premiul de Excelenţă pentru cel mai bun actor al anului 2010
 Premiul de Excelenţă pentru cel mai bun solist vocal al anului 2010
 Premiul de Excelenţă pentru cel mai bun instrumentist al anului 2010
 Premiul „GRIGORE TABACARU” pentru cea mai bună instituţie de învăţământ a anului 2010
 Premiul de Excelenţă pentru cel mai bun management cultural pe anul 2010

Notă:
Premiile vor fi acordate numai persoanelor prezente la festivitatea de decernare a acestora. În lipsa premiantului, premiul se anulează.
Manuscrisele, cărţile, materialele şi revistele care nu îndeplinesc întocmai condiţiile acestui Regulament nu vor intra în concurs.

Relaţii suplimentare la telefon: 0234/513250
mobil: 0721/861045
E-mail: fundatiacancicov@gmail.com

Director Festival:
Victor Munteanu

sursa: Festivalul-Concurs Internaţional de Creaţie Literară „Avangarda XXII”

28 ianuarie 2011-01-28

Filed under: Poezii — maskirovka @ 18:46

Transcriu „tăieţei chinezeşti”

tu ai un mare avantaj
ieşi în fiecare zi pe străzi
vezi tramvaie, asfaltul cum se crapă sub tălpi
vezi oameni, oameni care nu au nimic în comun cu tine
umbli prin ei, faci curat, deratizezi
pe unii îi ei acasă la un pahar de vin fiert
ei se fac minuscului de bucurie
se ascund în buzunarul de sus de la geacă
mai scot capul afară la aer ca nişte pui de pisică
rămaşi fără mamă
şi eu vreau să ies azi pe foaia albă
derdeluş de prim ajutor
desenez o clanţă
dau un anunţ la mica publicitate
„caut înger specializat în destabilizare”
în mine e un om mort
mă mişc foarte greu de la o vreme
lâncezeşte la soare, nu face nimic
dimineaţa pleacă după ţigări
eu stau întinsă cu mâinile sub cap
îl aştept să se întindă la loc peste mine
-Alo, Samuel Beckett….
-Se poate, deranjez?
-Vreau şi eu un rol în piesa ta!

27 Ianuarie 2011

Ştii cum sunt eu în mine?

Filed under: Cubiculum,Poezii — maskirovka @ 15:50

o cameră goală
cu o podea umflată de apă
un copil speriat
stă jos îngheţat de frig
cu mâinile ţinând picioarele
să nu fugă din smalţ
dacă ridic capul am o fereastră
pe zidul din dreapta
dacă nu-l ridic
am o fereastră pe genunchi
aici rulează nonstop
poveşti antiseptice
doamna cu pălărie albastră
sunt eu, nu te mira
şi cea care frământă
pământul sub unghii tot eu
aici am balansoare
şi aripi şi tigri îmblânziţi
dacă vreau plouă
dacă vreau ninge
orbii lui Sábato
îmi ţin de urât
tu nu ai cum să vezi toate astea
deşi e ciudat de firesc

25 Ianuarie 2011

Cronicile unui musafir nepoftit

Filed under: Dincolo de mine,IML,Poezii — maskirovka @ 09:20

*
trebuie să ne descoasem aripile
să luăm loc în bancă
un profesor de limba română
cu picioarele tăiate, în scaun cu rotile
(poate chiar profesorul Gemălescu)
ne va învăţa să fim iar oameni
pentru început ne spune
cum să ne spălăm pe faţă dimineaţa
de trecutul acerb, cum să ne decojim
de haitele de lupi
să ne reînnoim pielea cu orice risc
chiar dacă mai murim încă o dată

*
niciodată nu vom putea vorbi despre seara aceea
becurile de pe stradă se arseseră
noi nici nu cunoşteam
trecusem unul pe lângă altul
la o atingere de-o tristeţe
am aprins un băţ de chibrit între coastele tale
m-am aşezat cuminte
mirosea a iarbă cosită
mama îmi aducea plăcintă de mere
niciodată nu vom putea vorbi despre seara aceea
am traversat Atlanticul de două ori
prin tine era ceaţă şi-o furtună acută
la destinaţie am dispărut de pe hartă

*
ca să te mai pot iubi
trebuie să-mi schimb faţa
să mi se îndepărteze celulele moarte
ridurile, întâlnirile cu tine
să mi se pună o piele nouă
una lăptoasă de copil
mort în accident de maşină
trebuie să-mi schimb cristalinul
nervul optic
am nevoie de un implant – o poveste falsă
frumoasă
când deschid ochii să văd izvoare
flori de câmp
şi niciun petic de cer
sub care am stat împreună
*
de azi am început să fac colecţii de uşi
de tot felul, de lemn, de metal
cu vizor, fără
mai înalte, mai adânci
*
pe crucea mea va scrie:
„dispărută-n Pacific”
tu eşti foarte adânc
şi plin de primejdii
prin tine zboară păsări de lut
cuvintele moarte
din clipa aia am ştiut că Isus
poate ieşi din orice om
să meargă alene la 10 noaptea pe străzi
cautând ţigari
şi un loc unde să-şi depună cătuşele
mai am nevoie de încă un zid
ca să-L pot privi

24 Ianuarie 2011

Poem cu lanţul la picior

Filed under: IML,Poezii — maskirovka @ 10:00
Tags:

te vor vedea oamenii singur pe stradă
singur şi cu mânecile suflecate
şi te vor întreba:
„de unde vii aşa murdar?”
le vei spune sincer:
„mi-am omorât iubita!”
i-am săpat mai întâi mormântul
zi de zi m-am dus la cimitir
să mai adâncesc groapa
am cumpărat cruce, coroană de flori
am inchiriat bocitoare
le-am plătit în avans
zi de zi m-am dus la biserică
să întreb preotul ce mai trebuie
să-i pun pe masă, să zâmbească
când va sta cu mâinile încrucişate pe piept
i-am decorat sicriul cu pozele făcute de ea
i-am pus un felinar lângă groapă
seara gângăniile să vină la lumină
să nu aibă linişte nici acolo
un înger de marmură neagră
îi va citit în fiecare seară poeme
şi ea se va răsuci şi va mai muri
de alte câteva ori
azi am terminat, i-am înfipt cuţitul
în inima care m-a iubit
în inima care bătea doar pentru mine
azi am ucis-o, simplu, ca şi cum
aş mototoli o foaie de hârtie
am mâinile murdare, ştiu
nici nu am vrut să mă spăl
sângele ei este alb
vedeţi a început să ningă

23 Ianuarie 2011

Randezvous insolite

Filed under: Poezii — maskirovka @ 20:05

în mine sunt câteva femei despletite
nu le cunosc
le simt dimineaţa când merg prin camera mea
vetuste, frivole
îmi poartă sandalele, eşarfele
consumă ţigările
una se rujează, alta bea cafeaua, fac lucruri mărunte
pe care şi eu le-aş putea face
au simţuri exacerbate
deschid uşa, toarnă în pahar
le privesc pe ascuns
aş putea să le demontez ca pe nişte păpuşi stricate
să le scot ochii, să le rup mâinile
prin mine nu ar mai fi decât un tunel lung, obositor
sub limbă un gust acut de 30 de ani
sparg între dinţi vârsta asta ca pe pastilă de nitroglicerină
gratiile se retrag în copilăria lor
rezist să văd un cerşetor tumefiat în gura de canalizare
rezist cu semnul roşu pe braţ
cu glonţul în tâmplă
pot merge pe stradă
dar nu pot supravieţui unui om
în care locuiesc o mie de zei
şira spinării este doar un banal acoperiş din tablă zincată
femeile despletite îmi ies prin pori ca nişte cuie ruginite
ciocănesc speriate prin sânge
foile volante nu mai ţin de cald
te sun
din duşumea apare un cireş înflorit
cine vrea să vină să se încălzească

SMS

Filed under: SMS — maskirovka @ 14:47
Tags:

ştii ce se întâmplă după ce mă despart de tine? aripile mi se pliază pe lângă corp/ apare o o pânză de jur împrejur/ un fel de cocun/ nu mai mă interesează în ce an suntem/ nu-mi mai recunosc părinţii/ adresa/ stau nemişcată/ stau nemişcată

22 Ianuarie 2011

Concurs naţional de scrisori, eseuri, mesaje şi declaraţii de dragoste


Concursul naţional de scrisori, eseuri, mesaje şi declaraţii de dragoste, „Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit”, iniţiat de Biblioteca Judeţeană ”A.D.Xenopol” Arad, a ajuns în anul 2011, la a V-a ediţie. Startul concursului se dă, în fiecare an, de 15 ianuarie – ziua Mihai Eminescu. Demersul nostru a fost inspirat de corespondenţa dintre Poet şi Veronica Micle. Concursul „Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit” este asociat şi sărbătorii dragostei la români, Dragobetele, din 24 februarie.

Scrie mesajul / scrisoarea/ eseul/ declaraţia ta de dragoste şi expediază-le prin email la : marketing@bibliotecaarad.ro sau pe adresa bibliotecii: Biblioteca Judeţeană „A.D.Xenopol” Arad, Strada Gheorghe Popa de Teiuş, nr.2-4, cod 310122 ori adu-le personal la Seviciul Marketing-Imagine al bibliotecii ( cam.22), până pe 28 februarie, ora 12.00.

Condiţii de participare

Concursul nostru are trei secţiuni: adolescenţi, adulţi şi persoane de vârsta a III-a. Textul expediat de dvs. trebuie să conţină cel mult 2500 de caractere, la 1 rând şi jumătate, în Times New Roman, cu caracter de 12. Concursul este deschis participanţilor din ţară cât şi celor din străinătate. Dacă doriţi, puteţi folosi un pseudonim literar, dar insistăm să ne trimiteţi o adresă, pentru a vă putea expedia premiul, dacă este cazul. Se vor acorda 4 premii pentru fiecare categorie de vârstă.

Întrucât anii trecuţi am avut concurenţi ce s-au lăsat influenţaţi şi chiar copleşiţi de scrisorile de dragoste de pe Internet, preluând cu nonşalanţă expresii, pasaje sau chiar scrisoarea în întregime, avertizăm amatorii de astfel de practici că vom descalifica orice tentativă de plagiat.

În urma concursului „Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit”, se vor publica, în presa locală, cele mai interesante lucrări, şi toate vor fi expuse în holul instituţiei.

Joi, 24 martie, la ora 13.00, va avea loc anunţarea premiilor şi festivitatea de premiere.

Vă urăm succes şi aşteptăm, cu mult interes, compoziţiile dumneavoastră.

Sursa:

SMS

Filed under: SMS — maskirovka @ 15:06
Tags:

Limita mea eşti tu, cel mai înalt vârf cucerit, uneori aerul este rarefiat, dar am învăţat să trăiesc nu doar cu oxigen ci cu un element chimic mult mai rar, găsibil doar în respiraţia ta.

21 Ianuarie 2011

Concurs international de scenarii radiofonice 2011

Filed under: Concurs — maskirovka @ 14:22
Tags:

Aceasta competitie, organizata de British Council si BBC World Service, se adreseaza tuturor persoanelor de peste 16 ani, rezidenti intr-o alta tara decat Marea Britanie si care vor sa scrie o piesa radiofonica de 60 de minute, cu cel mult 6 personaje.

# Competitia are doua categorii: pentru persoanele care au engleza ca limba materna
# pentru persoanele care au engleza ca a doua limba

Criterii:
# Piesa trebuie sa fie in engleza, sa nu fi fost publicata si sa nu fi facut anterior obiectul altei productii.
# Verificati sectiunea „Rules” , pentru a afla mai multe detalii despre cum trebuie realizata piesa si cum puteti sa o trimiteti.

Premii:
# Cei doi castigatori de la fiecare categorie vor primi fiecare 2500 de lire sterline si o excursie la Londra pentru a vedea cum piesa lor este inregistrata pentru a fi difuzata de BBC World Service, la rubrica World Drama.
# Mai exista un premiu ce consta intr-un radio digital pe unde scurte pentru cea mai buna piesa primita din urmatoarele zone geografice: America; Europa; Africa si Orientul Mijlociu; Asia de Sud; Rusia si Caucaz; Asia si zona Pacificului.
# Toti cei care ajung pe „lista scurta” si ale caror piese vor fi evaluate de juriu vor primi cadouri de la BBC.

Data limita: 31 martie 2011

SURSA:
http://www.eurodesk.ro/program.php?id=RO0010000283

Concurs Naţional de Scenarii – HBO, 2011


REGULAMENT OFICIAL
Concursul Naţional de Scenarii iniţiat de HBO România în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania
Ediţia 2011
Secţiunile Lung Metraj şi Scurt Metraj

I. ORGANIZATORUL CONCURSULUI

Organizatorul prezentului concurs este HBO ROMÂNIA SRL, persoană juridică română cu sediul în Bucureşti, str. Buzeşti nr.62 – 64, Cascade Building et.3, cam.2, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrul Comerţului cu numărul J40/2103/1997, Cod Unic de Înregistrare 9337019, atribut fiscal R, denumită în continuare “Organizatorul”.

În vederea bunei organizări şi desfăşurări a acestui concurs, organizatorul va beneficia de experienţa şi aportul ASOCIAŢIEI PENTRU PROMOVAREA FILMULUI ROMÂNESC, organizaţie non-profit, cu sediul in Bucureşti, cod fiscal 14407480, având cont deschis la BRD Societe Generale, sucursala Calderon cont RO24BRDE410SV21857314100. Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc este organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

II. PARTICIPANŢI

Pot participa la acest concurs toate persoanele fizice cetaţeni români, autori de scenarii de scurt şi lung metraj de ficţiune, care nu au mai creat, până la data limită de înscriere în cadrul acestui concurs, scenarii în baza cărora să se fi realizat vreun film de lung sau scurt metraj de ficţiune sau care să fi fost declarate câştigătoare ale vreunui concurs cu tematică similară.

Nu pot participa la acest concurs angajaţii HBO România, angajaţii Factory Creative Studio sau colaboratorii HBO România, precum şi rudele si afinii acestora, până la gradul IV inclusiv.

III. PERIOADA DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI

Înscrierile pentru Concursul Naţional de Scenarii – Ediţia 2011 urmează a se desfăşura în perioada 1 februarie 2011 – 21 martie 2011, urmând ca până la data de 27 mai 2011 să fie anunţaţi cei trei finalişti ai următoarelor categorii :
– categoria scenariu de lung metraj
– categoria scenariu de scurt metraj

Anunţarea câştigătorilor se va face în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania care urmează să se desfăsoare la Cluj în perioada 3 – 12 iunie 2011.

IV. CONDIŢII DE PARTICIPARE LA CONCURS PRIVITOARE LA SCENARIILE ÎNSCRISE

Pentru a putea participa la Concursul Naţional de Scenarii – Ediţia 2011, scenariile înscrise trebue să îndeplinească următoarele condiţii (cumulate):

– să respecte regulile generale de concepere, scriere şi editare aplicabile în cazul oricărui scenariu. În acest sens nu vor fi admise în concurs povestiri, scurte scene umoristice (sketch-uri), povestiri care să conţină numai elemente de dialog fără a avea elemente descriptive a acţiunii respective, scrisori etc.

– să fie originale. Autorul nu se poate înscrie în concurs cu scenarii care sunt fie adaptări fie preluări ale altor scenarii.

– să fie complete.

– să nu fi participat sau să nu fi fost înscrise la una sau mai multe din ediţiile anterioare ale Concursul Naţional de Scenarii organizat de HBO România în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

– să aibă lungimea maximă de 125 (o sută douăzeci şi cinci) pagini în cazul scenariilor de lung metraj şi maxim de 40 (patruzeci) de pagini în cazul scenariilor de scurt metraj.

– să conţină o prezentare a subiectului de maxim 1 (una) pagină.

– să NU conţină niciun indiciu/referire cu privire la autorul scenariului.
PENTRU MAI MULTE DEATLII, VEZI SURSA:
http://svc.hbotools.com/Regulation/

SMS

Filed under: SMS — maskirovka @ 07:02
Tags:

Am să desenez cu pixul albastru o uşă pe pieptul tău. Şi ştii de ce? Prin lemnul ei trece lumina.

20 Ianuarie 2011

Martini Poem

Filed under: Atac de cord,Poezii — maskirovka @ 19:06
Tags: ,

liftul paralizat de întrebări
scrijelite pe vopseaua de acum 20 de ani
pălăria magică în loc de vizor
mâini spălate de trecut
salată de roşii, lămâie
efecte vizuale
foaia albă, pixul
meniul meu zilnic
poemul se dezbracă
până la piele, până la piele
full monty
abracadabra
să privim pe cheia uşii
ce zace în toracele lui
Stendhal stă pe fotoliu
citeşte ziarul de ieri
îl servesc cu un pahar de cuvinte
i se par acre
întoarce pagina
în secolul trecut ninge
nu murise nimeni
e un fel de poveste
cu franjuri de mătase

18 Ianuarie 2011

Concurs literar, tema “Să ne amintim”

Filed under: Concurs — maskirovka @ 05:43

TERGIVERSAREA TIMPULUI

Cine vrea sa-si verse sufletul, nervii sau naduful, sau doar are veleitati artistice si vanitatea il impinge de la spate e invitat sa scrie ceva care sa aiba o tangenta sau intersectie cu subiectul propus de noi in fiecare luna.

Tema lunii ianuarie este : “Sa ne amintim”

Asteptam articolele pentru concurs si nu numai la adresa de mail : concurs@citesteasta.ro sau puteti folosi formularul de mai jos.

Castigatorul va avea placerea sa ne acorde un interviu si va avea chipul pe site o luna sa stie lumea ce tare e. In afara de asta facem si cinste, ca merita. Mai exact dam un premiu surpriza.

Modul de desfasurare este relativ simplu, trimiti creatia, o postam in rubrica de creatie artistica sau poezie,in functie de caz, iar la sfarsitul lunii vom desemna castigatorul.

Succes !

sursa:
http://citesteasta.ro/concurs/

Viaţa pe un memory stick

Filed under: Cubiculum,Poezii — maskirovka @ 05:33
Tags:

am să încep banal, cu o trimitere la ghilotină
o rafală de vânt îmi smulge foaia
ajung în binecunoscuta sală de aşteptare
aceeaşi oameni, aceleaşi mişcări
biletul de ieşire pe uşa din dos e mai scump
decât o călătorie pe o pagină ca asta
uitasem
dacă vezi vreun semn pe care scrie: strict interzis
nu ezita, mergi mai departe, de cele mai multe ori drumul
duce spre memory stick

de ani de zile scriu şi salvez
fac fotografii, adun conuri
pun frunze în ierbar, revin iar la birou
scriu şi salvez din nou
toate prostiile, toate însemnările
iubirea pe un memory stick
ieri am pierdut tot
beculeţul luminează încă
laptopul nu-i mai citeşte numele
spune să reformatez
am pierdut tot

este ca atunci când ploua atât de tare
umbrela se rupsese, eram deja udă până la amintirile cu tine
am intrat în librăria cărtureşti
cea de lângă cinema patria
jos pe un raft, imediat la intrare în stânga
era o carte uluitoare, mă uitam prin ea
îmi vedeam copilăria, mama, temele la zi
camera cu tavanul transparent
deodată cineva spune, am plătit-o deja
şi mi-o smulge din mână
aşa am rămas prima oară fără viaţă
culmea, m-am trezit brusc
cine m-a trezit!?
mai bine avem grijă de clopotul neîmblânzit
iluzie batjocoritoare
trenul vine ca o moarte
simple supoziţii
nu îndrăznesc să fac niciun gest
toţi oamenii vor căpăta chipul meu
într-o zi am să renunţ să mizez pe mărunţiş
am să strâng în pumni foaia albă
înăbuşită, fără respiraţie, cu venele tăiate
da! opriţi-vă
întrebaţi
nu, nu sunt bolnavă, sunt doar în mijlocul unei străzi
în faţă, cum îţi spuneam, sala de aşteptare
în spate un magazin unde se vând strigăte second-hand
uzate, murdare
porţile sunt închise
îmi port grota în spate ca pe un verdict
mereu ţi-am spus:
dacă aş putea aş scrie cu mine, în loc de metafore
rezerva mea de apă
aş împroşca zidurile cu ea
undeva trebuie să existe cineva să mă strivească pe foaia albă
ce de culori, ce de întrebări
se vor izbi atunci ca pe o pânză
unii vor citi, alţii nu se vor opri din drum
corăbii, multe corăbii vor sosi atunci în ajutorul meu
prizonieră într-o ramă de lemn
tablou nepictat
mut
alb
avalanşă
dacă ai lua acum o pensulă şi ai deschide geamul
articulaţiile nu te vor strânge
aruncă tot din camera ta

14 Ianuarie 2011

Concurs de proză arhiscurtă ortodoxă


Există câțiva oameni care scriu în blogosfera ortodoxă românească. Există destul de mulți cititori și comentatori pe aceste bloguri. M-am gândit că poate n-ar fi rău să ridicăm puțin ștacheta calității scriituri într-un mod care să nu dezavantajeze pe cei care nu se pot urni să scrie mai mult de 2-3 rânduri. Iată despre ce este vorba. Călin Hera a încercat să definească ce anume e aia Proză Arhiscurtă (verificați link-urile pentru lămuriri). Pe scurt, e un text de maxim 500 de semne. Evident, textul poate fi orice, de la poezie la bancuri, dar nu chiar orice poate fi considerat literatură.

De aceea, m-am gândit să organizez un concurs pe această temă. Iată ce trebuie să faceți dacă doriți să participați. Scrieți un text de maxim 500 de semne, incluzând spațiile și semnele de punctuație, fără să socotim titlul și link-uri sau ce mai urmează după el. Postați-l pe blog-ul propriu sau pe situl pe care aveți obiceiul să publicați și puneți sub textul participant mențiunea „Particip la Concursul de proză arhiscurtă ortodoxă (PAO)” cu link către această postare. Eventual, puteți lăsa și un comentariu aici cu link către postarea cu pricina ca să vă asigurați că o văd. În cazul în care vă ocupați mai mult cu cititul și comentatul textelor și nu aveți site/blog propriu, publicați textul cu care vreți să participați la concurs sub formă de comentariu la această postare.

Deși se numește „proză arhiscurtă”, textele dumneavoastră pot fi poezii, cugetări, rugăciuni, foarte scurte povestiri sau pilde, chiar și glume, în general cam orice fel de text scurt, cu condiția să fie original.

Nu intră în concurs textele care au mai mult de 500 de semne (inclusiv spațiile și semnele de punctuație) sau care sunt postate pe alte situri/bloguri fără link către această pagină. De asemenea nu intră în concurs textele care nu au conținut creștin ortodox. Această triere o voi face eu dacă va fi cazul. E adevărat că este creștinește să admiri zăpada de afară dar dacă asta este tot ce conține textul, nu va participa la acest concurs.

Perioada de desfășurare a concursului este de azi, până în data de 31 ianuarie 2011 orele 23:59 inclusiv. Vom folosi data serverului pentru a delimita comentariile postate în data de 31 ianuarie și cele din 1 februarie sau mai târziu.

Premiile. Păi să dăm și premii. Premiul întâi, 300 RON, premiul al doilea 200 RON, premiul al treilea 100 RON. Vă rog asigurați-vă că postați cu o adresă de email validă ca să vă pot contacta în vederea premierii. Premiile sunt puse la dispoziție de un creștin pravoslavnic iubitor de literatură care dorește să rămână anonim.

Puteți participa cu mai mult de un text. În felul acesta o singură persoană poate primi două sau chiar toate trei premiile dacă ocupă primele trei poziții cu trei texte diferite.

Juriul îl voi desemna după încheierea perioadei de trimitere a textelor deoarece nu vreau să nedreptățesc pe nimeni luându-i dreptul de a participa la concurs. Nu va intra în juriu nici unul dintre participanți și nici rudele lor apropiate. Voi căuta 3 persoane neparticipante la concurs, cu simț literar care să aprecieze scrierile dumneavoastră și să le puncteze în așa fel încât să avem un clasament cât mai corect posibil. În cazul în care nu vor putea fi delimitate clar locurile 1, 2 și 3, voi apela la o a 4-a persoană pentru a completa juriul și așa mai departe până când delimitarea va deveni clară.

Clasamentul final și câștigătorii vor fi anunțați într-o altă postare, tot pe acest sit. Chiar dacă nu credeți că aveți „condei” încercați să scrieți ceva frumos și anunțați-vă și prietenii, poate vor câștiga ei concursul și vor împărți și cu voi o ciocolată, un pahar de vin sau factura la încălzire, de la caz la caz.

Adăugire 24.12.2010: Revista OrthoGraffiti (http://www.orthograffiti.ro/) oferă 5 premii speciale independente de premiile deja anunțate constând în abonamente pe 5 luni la revistă și publicarea textelor alese de ei. Juriul pentru aceste premii este separat și este compus din redacția revistei. Este vorba despre o revistă ortodoxă pentru tineri (gimnaziu, liceu și nu numai) cu probleme și articole specifice vârstei. Sper ca aceste noi premii să vă facă să scrieți mai mult și mai frumos

aici se trimit textele:
sursa: serafimpantea

Concurs National de poezie, proza, teatru, reporaj literar, epigrama, pictura si fotografie artistica „DOR de DOR” – Editia I, 2011


Concurs National de poezie, proza, teatru, reporaj literar, epigrama, pictura si fotografie artistica „DOR de DOR” – Editia I, 2011
CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE, (şi pentru copii), PROZĂ, TEATRU, REPORTAJ, EPIGRAMĂ, PICTURĂ şi FOTOGRAFIE ARTISTICĂ
“DOR de DOR”
Ediţia I – Botoşani, 2011

În condiţiile integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, unele elemente tradiţionale ale mediului sătesc şi ale sufletului ţăranului sunt în pericol de a cunoaşte mutaţii sau vor dispărea.

În scopul menţinerii, măcar în memoria creaţiilor artistice a acestui izvor de trăiri autentice – Revista Literară “DOR de DOR”, fondată în urmă cu 6 ani, condusă de scriitorul Marin Toma – organizează cu sprijinul Consiliului judeţean Botoşani şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani – Concursul Naţional de poezie, proză, teatru, reporaj literar, epigramă, pictură şi fotografie artistică – cu generoasa temă: ”UNIVERSUL SATULUI ROMÂNESC”.

La concurs pot participa creatori din întreaga ţară, indiferent de vârstă, membri şi nemembri unor Uniuni de creaţie, membri ai Uniunii Scriitorilor si din Diaspora.

Comisia de jurizare, formată din critici literari şi de artă, poeţi, scriitori, artişti de imagine, va acorda pentru fiecare secţiune câte trei premii – Premiul I, II, III. Premiile vor consta în “Diplome”, bani şi publicarea în Revista “Dor de Dor”, iar picturile şi fotografiile premiate vor face obiectul unei expoziţii organizată la ,,Casa Memoriala MIHAI EMINESCU” din IPOTEŞTI, la data de 15 iunie 2011.

Concurenţii vor trimite 5 poezii, 5 epigrame sau 2 proze scurte, o piesă de teatru, scrisă pe maximum 8 pagini in WORD – Font ARIAL 11 sau TIMES NEW ROMAN 10-11.
Fotografii cu dimensiunea 20 x 30, iar pictorii un singur tablou reprezentativ, însoţit de un plic ce va conţine numele şi adresa autorului.

Lucrările pentru concurs se vor expedia până la 25 aprilie 2011 pe adresa: marintoma@gmail.com ; dordedor@gmail.com .
Telefon 0242 643 722 – intre orele 17:00-21:00 (Marin Toma), inclusiv rezultatul concursului, se va publica în presa locală şi în Revista “Dor de Dor” din lunile iunie – iulie 2011.

Notă: Rugăm pe fiecare concurent să ne înţeleagă greutăţile financiare prin care trecem în ducerea la bun sfărşit a acestei generoase acţiuni pentru promovarea culturii şi a ne sprijini din punct de vedere financiar cu suma de minim 15 lei, pe care pot sa-i depună în contul ,,Asociaţiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Spiritului Rural” – deschis la Reiffeisen Bank – Filiala Lehliu, judeţul Calaraşi: R012RZBR0000060003617889 sau mandat poştal pe adresa Revistei „Dor de Dor”, loc: Dor Mărunt, jud: Călăraşi, cod 917055 (MARIN TOMA).

Accesaţi: http://www.dordedor.trei.ro

Din dorinta noastră de a menţine vie flacara culturii nationale, în limita spaţiului dumneavoastră acordat acesteia, vă rugăm colegial, a ne face public acest cadru concurs. Vă multumim şi aşteptăm acordul din partea dumneavoastră.
Cu respect / Marin Toma şi Doina Săbădeanu.

Revista Literara „DOR de DOR”, MARIN TOMA, Loc. Dor Marunt, Jud. Calarasi, Cod. 917055
Telefon: 0242-643 722
marintoma@gmail.com
dordedor@gmail.com

Revista Literara „DOR de DOR”: http://www.dordedor.trei.ro

sursa:
http://www.calarasi.djc.ro/DocumenteHtml.aspx?ID=5923

Concurs de proză 2011, Casa Cărţii de Ştiinţă


CASA CĂRŢII DE ŞTIINŢĂ
relansează
Concursul de manuscrise,
într-o formulă nouă, COLECŢIA DE PROZĂ.
În primul rând, concursul nu mai este unul exclusiv de debut, se adresează tinerilor prozatori (limita de vârstă: 40 de ani) din toată ţara.
Manuscrisele vor fi evaluate de un juriu format din critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Pe coperta 4 va fi reprodus un text escortă semnat de unul dintre criticii membri ai juriului.

Data limită de predare a manuscrisului: 20 August 2011.
Rezultatele vor fi anunţate până la data de 20 septembrie.
Termenul de apariţie a cărţilor 15 noiembrie.

Manuscrisele vor fi trimise la editura@casacartii.ro
sau la adresa editurii
Casa Cărţii de Ştiinţă
400129 Cluj-Napoca
B-dul Eroilor nr. 6-8

Manuscrisele vor fi trimise cu font Times New Roman 12 pt/single, în format A4, fără alte detalii de punere în pagină ori setări de format.
Volumele câştigătoare vor fi editate gratuit şi promovate prin mijloacele la îndemână editurii: librării, site, târguri de carte, lansări de carte, presă literară, televiziune etc.
Copyright-ul va rămâne al editurii pe o perioadă de 5 ani.
Toate cărţile apărute prin Concursul de proză vor constitui Colecţia de proză şi vor fi numerotate.

sursa:
http://www.casacartii.ro/concurs_Concursul-National-Colectia-de-Proza–2011_8.html

Ne pare rau, dar aici nu sunt însemnări

Filed under: Stări — maskirovka @ 19:12

doar un crater masiv fumegă o iubire

Reţetă pentru un poem reuşit

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:02

trebuie mers în Gara de Nord
se alege cea mai apropiată coajă de banană
sau derdeluşul de sub tâmpla femeii cu rochie neagră
aluneci, aluneci până spre dimineaţă
printre cerşetorii de metafore, mucuri de ţigară
geamantanele pline cu struguri şi sticle de lapte
printre vertebrele porumbeilor
covrigi, prezervative durex, mame
aici se scriu tratatele de pace
aici se decojesc marile inimi de marile iubiri
într-un du-te vino vânăt de frig
aluneci, aluneci pe gaura cheii
la un moment dat te vei izbi cu capul de un zid
pe care scrie „poem reuşit”
răzui tencuiala, o pui în buzunar şi pleci fericit

13 Ianuarie 2011

Poem beta

Filed under: Poezii — maskirovka @ 05:56

ne urcăm repede într-un taxi
depăşeşte mereu acelaşi cortegiu funebru
laşii vii valorează mai mult decât o biserică goală
fără geamuri, fără enoriaşi
facem dreapta la primul colţ
un înger caută printre dărâmături resturi de cruce
ne lăsăm cioburile în grija lui
sub piele să nu mai mocnească nicio cenuşă
în urmă un vis pierdut
ca un oţel inoxidabil
în care ne privim paşii
vom câştiga altul
crăpat sau nu
cu vedere la mare sau nu

sunt nemuritoare doar în tine

12 Ianuarie 2011

Concurs de literatură-Reţeaua literară, 2011

Filed under: Concurs — maskirovka @ 19:46

Reţeaua literară (www.reteaualiterara.ro) organizează cea de-a 2-a ediţie a Concursului de literatură – secţiunile POEZIE şi PROZĂ şi prima ediţie a Premiului „Reţeaua literară „pentru cartea anului. Fiecare secţiune îşi va desemna cei 5 finalişti care vor beneficia de un sejur complet (o săptămână) la “Întâlnirile de la Telciu – ediţia 2-a” programată la sfârşitul lunii mai 2011. La “Întâlnirile de la Telciu” se vor organiza sesiuni de scriere creativă, ateliere de performace, happening, lecturi publice, workshops-uri, la care vor fi invitati specialişti în domeniu. (detalii la: http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/intalnirile-de-la-telciu)

Finaliştii vor fi desemnaţi la începutul lunii martie 2011 şi vor participa în a 2-a jumătate a lunii martie 2011 la cele 3 finale care-şi vor desemna premianţii. Câştigătorii de la secţiunea POZIE şi PROZĂ precum şi câştigătorul Premiului pentru cartea anului vor beneficia de promovare preferenţială atât în Reţeaua literară cât şi prin intermediul site-urilor partenere, lobby internaţional, publicarea şi traducerea manuscriselor, evenimente literare dedicate, lecturi publice.

Textele vor fi trimise pe mail (reteaualiterara@yahoo.es), alături de o scurtă prezentare (cv literar) până la data de 15.02.2011.

Cărţile propuse la Premiul „Reţeaua literară” pentru Cartea Anului vor fi trimise prin poştă până la data de 15.02.2011 pe adresa: Reţeaua literară (att. Gelu Vlaşin), Str. Principală 1113, Loc. Telciu, Jud. Bistriţa – Năsăud.

– Pot participa la concurs toate cărţile apărute în anul 2010, cărţi trimise direct de autori sau de către edituri. Toate cărţile primite vor face parte din fondul de carte al Bibliotecii Reţeaua literară.

Condiţii de participare pentru Concursul de Literatură – Reţeaua literară – secţiunile POEZIE şi PROZĂ :toate persoanele fizice cu cetăţenie română, indiferent că au domiciliul în România sau nu, indiferent de vârstă, nedebutaţi în volum, se vor trimite 10 – 15 poeme sau 10 – 15 pagini de proză, font times new roman, font size 12

Câştigătorii vor fi desemnaţi de către un juriu format din: Alexandru Matei, Octavian Soviany, Paul Cernat, George Neagoe, Crina Bud si Gelu Vlaşin

Concursurile sunt organizate de :

Reţeaua literară (www.reteaualiterara.ro)

în parteneriat cu:

Asociaţia Dialog European (Madrid), Diverbium PR Agency, Atelierele relaţionale,

Boomlit (www.boomlit.com) , Bookiseala (www.bookiseala.ro).

sursa:
http://reteaualiterara.ning.com/group/concursliterarreteaualiterara

Dacă eşti interesat, intră pe pagina finaliştilor de la

Concurs literar- Aripi de dor, 2011

Filed under: Concurs — maskirovka @ 19:41

Redacţia revistei METAMORFOZE din Medgidia organizează concursul de creaţie literară ARIPI DE DOR, ediţia a VI-a, 2011.

La concurs, pot participa elevi şi studenţi, la secţiunea: poezie.

Doritorii, pot trimite grupaje de 10 poezii, în trei exemplare (tehnoredactate în word, font: ARIAL 11), pe adresa redacţiei, cu menţionarea:

PENTRU CONCURSUL LITERAR

„ARIPI DE DOR”

Revista METAMORFOZE

Str. SCARLAT VÂRNAF nr. 2

905600 MEDGIDIA

Jud. Constanţa.

Lucrările vor fi semnate cu un moto, care se va regăsi pe Fişa de concurs a participantului. Aici, vor fi trecute datele personale (nume, prenume, adresa, e-mail, data naşterii, şcoala sau facultatea unde activează), eventualele premii la alte concursuri literare, colaborări la reviste literare.

TOATE DATELE SUNT OBLIGATORII !

Lucrările şi plicul ce conţine CV-ul, vor fi introduse în alt plic, acesta fiind expediat pe adresa menţionată, până pe data de 8 aprilie 2011 (data poştei). Plicurile sosite după această dată nu intră în atenţia juriului!

Câştigătorii vor fi anunţaţi în timp util, spre a participa la festivitatea de premiere, ce va avea loc în cadrul SERBĂRILOR METAMORFOZE, în data de 4 iunie 2011.

Ora şi locaţia vor fi anunţate din timp, pe blogul revistei:

http://metamorfoze.woprdpress.com

Redacţia revistei METAMORFOZE în parteneriat cu sponsori locali, va acorda premii.

sursa
http://metamorfoze.wordpress.com/2011/01/04/concursul-literar-aripi-de-dor-editia-a-vi-a-2011/

Mic dejun cu Anna Karenina

Filed under: Cubiculum,Poezii — maskirovka @ 08:30

două cafele
un tigru alb după gratii
planuri de evadare
povestea în faşă
cele încă o mie de lucruri ascunse în peşteri
se zvârcolesc

ies din mine în grabă
anii s-au scurs printre jaluzele
o chestiune fardată
biserica este
mi-e foame să te ştiu lângă mine
un soi de întruchiparea omenească
în spatele cărămizilor

puzderie de poezii bat la geam
fac cu ochiul
târfe de lux
maci şi durere de cap
le adun pe toate-n buchet

toate astea încap la masa de scris
printre rânduri o cale ferată
poţi sta în faţa ei ca în faţa unei vitrine
nu ştii ce să faci, să intri
şi dacă intri ce să alegi
ea se apropie
de sub tălpi îi apare un soare
ca un balon plin cu heliu
care înalţă, înalţă

trandafirii înfloresc după miezul nopţii

Piesă de teatru 2011/ primul fragment

Filed under: Teatru — maskirovka @ 05:46

Piesă de teatru 2011

PERSONAJE
1. Ea – personajul principal, singurul de pe scenă, îmbracată simplu, chiar în blugi.
2. Îngerul (Î) – personaj care va sta in sală, rândul 10, lateral, din partea dreaptă, îmbrăcat în alb, cu o tiară din leduri mici în jurul gâtului, faţa acoperită de un văl alb transparent
3. Diavolul(D) – personaj care va sta în sală, rândul 10, lateral, din partea stângă îmbrăcat în roşu, cu faţa descoperită, dar fardată foarte strident, până la confundarea cu un clovn.
(Î şi D niciodată nu vor urca pe scenă, cel mult se vor apropia, aceeaşi actori care interpretează Îngerul şi Diavolul vor lua numele de mamă (M)şi tată (T), îmbrăcaţi aşa cum voi spune la momentul potrivit în actul 2)
4. Spectatorul (S)- om din sală , – actor care va juca rol de spectator, el va cere să urce pe sceană, dar ea nu-l va primi, după care va dispărea definitiv. Acest personaj va avea aspect androgin, nu vom afla niciodată dacă a fost femeie sau bărbat.
5. Iubitul – apare în ultimul act, stă pe un scaun (poate un scaun cu rotile) pe culoarul din sală dintre scaune, va fi singurul care va urca pe sceană lângă ea.
Muzica de fond: NICK CAVE – „So far from me”, dacă se poate doar instrumental. La un casetofon ea va pune un CD cu un ticăit de inimă, doar atunci când vorbeşte cu iubitul (I) ei.
Decorul: cameră de zi, banală, un casetofon, un laptop, o cană de cafea, medicamnete, creme, două cărţi , foi albe, multe foi albe, peste tot prin cameră. Un perete fals va fi plin de foi albe agăţate în bolduri, pe duşumea foi albe, pe masă, pe pat. În timpul piesei ea însăşi îşi va prinde de ea o foaie albă. La finalul piesei ea va împărţi foi albe.

ACTUL 1

Ea: – Este o piesă tristă, o piesă despre un om simplu.Aici pe scenă nu sunt doar eu, este şi mama, şi tata şi copilul nenăscut şi iubitul şi umbra şi îngerul şi diavolul. Nu, nu sunt doar eu pe scenă, este o iluzie optică, vedeţi reflectorul acela (şi arată cu mâna) el deformează, lumina lui va cădea când pe mine, când pe mama, pe tata, pe copil, pe iubit. Eu nu sunt singură. Sub pielea mea sunt multe fiinţe, de sub pielea mea vor ieşi pe rând personaje, în actul 1, în actul 2, va fi un spectacol al naşterii şi al morţii, unul al dăruiri totale. Sunt un om singur şi în faţa binelui şi în faţa răului şi în faţa naşterii când am plesnit din torace direct în mâl şi în faţa morţii când voi plesni din mâl direct într-un râu curat. Are cineva de spus ceva, doreşte cineva să spună ceva (dacă este vreun spectator doritor se aşteaptă câteva minute poate este cineva doritor şi se va improviza, ea va pune întrebări şi rolul spectatorului va fi luat de ea însăşi, spectatorul va fi omul simplu şi trist), dacă nu este nimeni personajul spectator va dialoga cu Ea, va fi ca un scalv supus (va sta chiar jos in fata scenei în genunchi) răspunzând la următoarele întrebări:

Ea – De unde eşti? Şi ce cauţi în sală?
S – Sunt un om şi atât, în mine nu zace nimeni sau cel puţin nu observ, nu ştiu de unde vin, am auzit din stradă cum vorbeai despre tine şi piesa asta tristă, aşa că am urcat, casa de bilete era închisă, dar portarul a făcut un gest bun văzându-mă aşa zgribulit (şi dă se se închidă la pardesiul de ploaie) şi mi-a deschis uşa. Este ea, mi-am zis, cea a cărei voce o aud mereu, zi şi noapte.
Ea – De unde mă ştii?
S – din 2007, când mi-ai făcut cu mâna pe geam din tramvai.
Ea- Eu fac cu mâna oricând şi oriunde, când porneşte tramvaiul fac cu mâna celor de pe stradă, în semn de „bună călătorie”, dar călătorie mea e în mine. Aşează-te în sală.
(S pleacă conştiincios la locul trimis)

(Acum începe piesa, din sală rând pe rând vor pune întrebări când D, când Î, fără însă întrebările bune să fie puse de Înger şi cele rele de Diavol, nu, în ordine firească, pentru ca ei doi, Î şi D fac parte din ea, fără discriminare religioasă, sau yin and yand, mai mult o continuare a unuia în altul până la bălăcire-epuizare.)

Î: -Dacă ţi-ai putea naşte iubitul, ai putea să-l laşi să iasă din tine?
-Întrebarea asta îmi aminteşte de familia aceea din tren care a vrut să facă poze cu mine. Era un el şi o ea, se duceau în excursie în Grecia, făceau poze pe geamul trenului la fântâni părăsite, lanuri de floarea soarelui, la vaci şi alte lanuri pe care eu nu le vedeam, dar ei spuneau că sunt pline de rod. Ea m-a întrebat dacă eşti fratele meu, eu am spus nu, nu este, deşi ai să râzi, în sinea mea doream asta, pentru că aşa nu te pierdeam. Pe iubitul meu îl nasc zi de zi, este din ce în ce mai înalt, mai frumos, în fiecare zi este o naştere a iubirii. Dar dacă cu adevărat aş fi o mamă incestuoasă şi mi-aş naşte iubitul, poate pe moment aş vrea să mă bucur de el, dar mai bine îl ţin în mine, pântecul meu să fie şi placentă şi loc de veci. L-aş iubi atât de mult mult încât aş vrea să fie doar al meu, l-aş ţine şi viu şi mort în mine, până toată povestea asta s-ar infecta şi aş muri şi eu. Atunci poate mă va naşte el pe mine, va fi un best seller, o carte fără coperţi interminabilă, toată planeta se va înghesui să vadă mama muribundă, iubitul muribund cum se hrănesc unul din altul până la epuizare.

11 Ianuarie 2011

-Ce ştii cel mai bine să faci?

Filed under: Interviu — maskirovka @ 05:52
Tags: , , , , ,

-Ooops, cel mai bine ştiu să disec. Şi asta fără vreo legătură cu medicina legală, recunosc că am cochetat mult cu acest lucru, de a lucra în acest domeniu, totuşi când făceam practică la Tribunalul din Alexandria, deşi îmi pregăteam lucrarea de licenţă cu „Evaziunea şi frauda fiscală”, în una din zile, judecătorul care mă avea în grijă, vine repede în biroul unde mă pusese să mă uit peste nişte declaraţii şi să găsesc inadvertenţe, spune, vrei să te duci la Zimnicea acum, repede, cu echipa de criminalistică, a fost o crimă. Eram deja în picioare când el intrase pe uşă, am zis da şi în câteva secunde eram deja în maşină, cred un Aro alb. Ce este de disecat aici? aici am reacţionat şi atât, pe drum, în maşină, atât la dus, cât şi la întors am disecat. La dus, disecam imaginându-mi cum va fi, era prima oară, când vedem un om ucis de alt om; apoi la întoarcere am disecat în aceeaşi maşină ceea ce văzusem. Partea tragică, de aceea, nici nu am ajuns să profesez vreodată în criminalistică, mă pierdeam în partea de psihologie, uitam de urme de bocanci cu gândul la paşi, la paşii aceea invizibili, uitam de urmele de dinţi într-o prăjitură cu gândul la foame, de ce i-a fost aşa foamne criminalului dacă nu a fost jaf de mâncare ci crimă din iubire. Foamea asta am dorit să o înţeleg, dacă a devorat frigiderul înainte sau după crimă, eu cred că după, orice extirpare produce foame, în cazul de aici, extirparea a fost scoaterea din regnul animal al fiinţei iubite şi trecerea ei în regnul mineral, presupunând că osificarea este un fenomen durabil. Nu mi-a plăcut să disec cadavre din simplu motiv că poveştile care ieşeau de sub cuţit miroseau foarte frumos, a copilărie, a mame luate cu împrumut, a tei, a iarbă cosită, camera aceea de la IML rece, cu mese de aluminiu şi furtune de spălat sânge se transforma în ceva mirific, gresia devenea un câmp plin de maci, morţii fără scalp erau foarte frumoşi, cântau la o petrecere câmpenească. Nu asta trebuie disecat, nu trupul ci povestea care l-a dus pe targă.

10 Ianuarie 2011

-De ce se sinucid femeile frumoase?

Filed under: Interviu — maskirovka @ 06:11

-De fapt nu este o sinucidere, mai degrabă o conversie, prin moarte nu se pierde calitatea vieţii, dimpotrivă, de aceea femeile frumoase se sinucid mai des, mai uşor, mai tinere, pentru că ele ştiu asta. Este ca şi cum în palmă ai ţine o monedă, capul şi pajura fiind viaţa şi moartea, uneori îţi este indiferent pe care parte cade banul atunci când îl arunci. Sucul digestiv devoră din interior, tristeţea este un astfel de acid care erodează. Toată bolboroseala sinuciderii se petrece în interior, dacă are a face cu factori exteriori rămâne de calculat, până la urmă sârma ghimpată este între pereţi. Ar trebui să fac o schemă, un tabel macro-micro cosmos să calculez eroarea. Dar moartea nu este o falsă reprezentare, atunci să spun „lipsa de concordanţă”. Aş vrea să ştiu dacă moartea înşeală aşteptările, dacă este acel ceva pe care îl aşteptăm şi găsim altceva în loc. Ştie cineva? Dar, să revin la femeile frumoase. Poezie este un act de sinucidere, pe foaia albă renunţi pentru o vreme prin a mai fi tu, construieşti lumi iluzorii, fabuloase, metode, diverse bărci, popoare, fandezi, înoţi, lupţi, faci ce doreşti într-o imponderabilitatea îngerească, în toate acestea există o mare pierdere şi un mare drum, de tot duci, te duci, până la urmă te trezeşti iar la birou, iar la cana de cafea…

Stare 2

Filed under: Stări — maskirovka @ 06:01

Demult nu mai mi-am făcut unghiile, demult nu m-am fardat, nu mai am nimic de ascuns, sub pielea mea femeia lui Dumnezeu – tu spui.

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.