DozaDePoezie

31 Ianuarie 2013

The reader, Bernhard Schlink


Filmul „The Reader” este inspirat din romanul lui Bernhard Schlink, publicat in 1995. Iubirea adevărată nu se sfârșește niciodată.

CARTEA:

cititorul

FILMUL:

The reader/ full movie

Anunțuri

12 Ianuarie 2013

Poem cu oameni fericiți

Filed under: Poezii — maskirovka @ 05:34

Sunt și oameni fericiți care prind păsări din zbor
Desfăcuți la piele merg cu aerul direct în piept
Ca și cum la prima respirație ar inhala un munte
Cu pietre cu tot și tot ușori ar rămâne
Ei primesc picăturile de ploaie direct în gură
Cu plăcerea imensă de fi totuna cu norii
Niciodată nu am avut curaj să mă descalț în parc
Sau pe stradă, să merg cu sandalele în mâini
Sau să-mi ridic ușor rochia să las porumbeii să ciugulească
Firimiturile de poezie care se prelingeau de pe corp
Tălpile mele sunt protejate de o piele sintetică
Pe care am dat bani, am dat bani să nu simt asfaltul fierbinte
Sau iarba cum ustură, de fapt mi-am cumpărat niște gratii
Când merg pe stardă merg cu zăbrele peste tot
Sunt propria mea cușcă, nimeni nu intră, nimeni nu iese
Îmi stăpânesc emoțiile și toate testele mi-au ieșit bine
Hemoglobina e încă foarte mică de când am donat sânge
Unui cerșetor care ținea palma întinsă și nu dorea bani
Avea un bilet pe care scria sec, vreau sânge
Și când am citit parcă am citit cel mai frumos vers din lume
Toți vrem sânge, mâncarea, călătoriile
Scrisul, sunt doar câteva exemple de sânge
Exibarea prin scris e o formă de protest, un sânge pe care-l arunc
Mă trezesc ca Sylvia Plath la patru dimineața
Să am timp să scriu, pentru că în restul zilei nu-mi aparțin
Sunt și oameni fericiți, pe cei mai mulți i-am văzut în apropiere de poduri

7 Ianuarie 2013

Dumnezeu nu îmbrățișează niciodată

Filed under: Poezii — maskirovka @ 13:38

Motto:
El mi-a spus drum bun, drum bun, de cinci, șase ori și eu am plecat.

În ultimul timp oamenii m-au tot întrebat, unde e?
Și m-am prefăcut că nu înțeleg și le spuneam
La mine nu a nins, la mine e soare, un soare prăpădit
Pe colțul din dreapta al foii, zâmbeau și veneau la masa mea
Să scrie și ei sub acest soare prăpădit, ceva miraculos, să vindece
Sau să trimită dincolo, mama mă sună și ea, unde e?
Eu îi spun, sunt bine mamă, am fost cam răcită
Am avut timp de remușcări, aici la mine cuvintele se preling
Pe pereți cantr-un tablou de Dali, la marginea patului
E o baltă de povești când mă dau jos mă scufund
Și de aceea nu reușesc să răspund la ușă
Dar stai fără griji, aici nu plouă, nu alunec pe stradă
Doar prin cuvinte, ți-am mai spus, am făcut o pârtie uriașă
M-au ajutat toți vecinii când au văzut mormanul de imaginație
De la intrarea în bloc, s-au dezbrăcat și au trecut la treabă, și-au rupt cătușele
Unii chiar aripile le-au scos de sub unghii și au muncit alături
În ultimul timp copiii la școală mă întreabă și ei, unde e?
Se obișnuieseră dimineața când intru în clasă să le povestesc
Despre piesele în care a jucat și cum pielea lui se făcea de catifea
Și spectatorii nu mai știau dacă într-adevăr cortina a căzut sau pielea
S-a întins peste ei ca o plasă de pescar în căutare de hrană
Toată lumea aude cum el mișcă în mine, cum vorbește
Cum se plimbă pe stradă cu gesturile mele, numai că nu-l văd
Morala ar fi, că orice femeie poartă în ea un bărbat
Pe care nu-l va naște niciodată, îl ține acolo în pântec doar pentru ea
Uneori se observă cum abdomenul se umflă, uneori nu mai poate
și e gata să-l expulzeze, să spună cât de mult îl iubește

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.