DozaDePoezie

25 Aprilie 2014

La Vénus à la fourrure (film)


http://www.cinemaxx.ro/la-venus-a-la-fourrure-2013_2aeae67cf.html

Anunțuri

23 Aprilie 2014

A 3-a zi de Paște

Filed under: Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 06:55
Tags:

Am dat mâna la ușă și ochii mi s-au dus spre ochii lui albaștri și acolo au rămas
Am vrut să-l strâng în brațe ca pe un înger pe care nu l-am mai văzut de o mie de ani
Un preot îmbracăt în alb, spre 70, 80, 2000 de ani, nu mi-am dat seama, nu conta
Era un om fără vârstă, copil la zâmbet și adolescent la mers, nu i-am văzut mâinile
Ne-am lipit din toată mulțimea de sute de oameni, eu da, mă puteam lipi de oricine
Dar el…și el s-a lipit de mine, aveam o fetiță de mâna care nu ștIu de unde se pierduse
Am întrebat cine e, ce fel de călugăr e acela cu gluga albă, toată seara a stat lângă noi
Nimeni nu-l cunoștea, era slab, avea capul descoperit, mi-a arătat unde e supa
Mi-a spus că e foarte bună, toată lumea dădea din umeri când întrebam cine e
A doua zi dimineața, am plâns, am fost atât de aproape și nu am știut
Am căutat prin dicționare veșminte preoțești, nimic nu semăna cu haina lui
Am văzut în el același lucru pe care și el l-a văzut în mine, mi-a tot spus
La mulți ani, La mulți ani, este și ziua ta, și-atunci mi-am dat seama cine sunt
Și de ce am înviat acolo pe loc în pragul ușii, și în timp ce plecam aburul lui mă însoțea

19 Aprilie 2014

sms

Filed under: SMS — maskirovka @ 09:32

Fiecare celulă din mine trage clopotele ori de câte ori ne întâlnim, semn că se apropie moartea, simt în mine mii de sclavi care-mi ajută corpul, unii mor, alții se nasc, bogați, săraci, își duc viața ca într-un lagăr, când ne întâlnim toate celulele vin buluc la ușă, revolte spontane, îți cer apă, pâine, mai ales iubire.

17 Aprilie 2014

Writing process

Filed under: Campanii — maskirovka @ 04:56
Tags: ,

Am primit de la Porifern

Florin Balotescu is the co-author of the experimental prose Splendor and a constant collaborator at Steaua Literary Review. He is also a Ph. D. at the University of Bucharest with a doctoral paperwork dealing with the concept of poetical space. He is currently involved in teaching Romanian Language and Literature at various state and private institutions in Bucharest (via Ruxandra Cesereanu)

Experimentul se numeste Writing Process și înseamnă postarea unor răspunsuri pentru cele 4 întrebari `pohetice`, urmate de recomandarea a 3 nume de prieteni poeți sau cu preocupări poeto-critico-etc. care și ei, mai departe, să facă același lucru în decurs de o săptămână, pe propriul blog (citat Porifern).

Întrebările sunt:

1) What am I working on?
The writing is atrocious darkness. But excessive consumption leads to bars. I like to stay closed until the normal depăşies that demarcate who I am, who he is. Beyond the buoy is much warmer. I stretch it with your hands, legs, take me all the caravans, the beasts of burden that an expedition. I invent your own Silk Road, to take the form of a cross. My heart beats like a food hidden underground, I can not tell you now that that is a great wilderness. Writing is a great wilderness.
2) How does my work differ from others of its genre?
I do not.
3) Why do I write what I do?
IT IS A LIFE STYLE.
4) How does your writing process work?
In front are the white sheet in front of a painting, it’s white, I need to make landscape color words.

15 Aprilie 2014

Bondage

Filed under: Când sunt cu tine,Erotism,Poezii — maskirovka @ 05:42
Tags:

Mai ții minte când te-ai așezat pe un scaun în biserică? Și eu m-am rugat în genunchi
Am pupat toate icoanele, cu respectarea ritualului de la dreapta la stânga, imploram
Să merg mereu lângă tine ca albia lângă râu, ca ramura nouă ieșită direct din rădăcină
Eram îmbrobodită, să nu mi se vadă oasele cum străluceau lângă tine și mai ales inima
Cum se ascuțea ca un piron care îmbină piese de lemn sau mâini, nu mai conta ce eram
O fantă de lumină intrase prin vitraliu direct pe tine și tu erai un personaj sub reflector
Îmi făcei semn, ceva de genul, uite sus, Dumnezeu ne-a văzut, și lumina aluneca și mai fericită
Pe pielea ta ca un copil pe tobogan, răspândea un fel de celule noi, te îmbrăca altfel
Parcă nu mai erai tu, m-ai tras lângă tine să ne îmbăiem amândoi sub aceeași carne vie
Pe stradă ne întrebam cum s-a făcut ca în ziua aceea, la ora aceea, noi să fim aceia
Mai ții minte, mergeam de mână și eram mai ușori, ne uitam unul la altul fără să vorbim
Cuvintele nu mai existau, între noi era o comunicare ciudată, caldă, care ne topea
Gândurile pe gură și nu puteau ecloza, eram atât de ușori în ziua aceea, la ora aceea
În piață oamenii dădeau gratis, mai știi, parcă fâlfâiam și adierea noastră îi amorțea

13 Aprilie 2014

Tu/ poezie de dragoste

Filed under: Când sunt cu tine,Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 16:39
Tags: , , ,

Tu nu ai nevoie de o femeie, tu ai nevoie de un diavol
Când vii acasă să te scoată din tine, să-ți spună: ce cauți aici, aici e trupul meu
Și să se așeze liniștit în tine, să doarmă în copilăria ta, să știe când ai căzut
Cu bicicleta și câte mere ai furat, să știe mai bine decât tine care-ți e mama
Și care-ți vor fi visele nopțile următoare, să se cuibărească-n tine ca un ochi în orbită
Să te doară șira spinării când ai vrea să te înalți în lumea cealaltă
Tu nu ai nevoie de cineva care să te aștepte cu supa caldă, nu, tu ai nevoie
De cineva care să-ți separe mintea de trup, când ar merge prin camera ta
Pământul să se desfacă în falii, de cineva care să te rupă-n două ca pe-o pâine
Duminica, să te facă firimituri și să te dea de mâncare fluturilor vorbitori
Tu nu ai nevoie de o femeie, tu ai nevoie de un diavol
Port haine lungi, negre, așa cum toate femeile îndrăgostite poartă
În urma mea apar lacuri unde oamenii se dezmiardă ca niște îngeri domestici
Ar trebui să scriu despre tine până se termină aorta și venele cave
Până când hematiile bani mărunți le arunc la ușa ta ca la ușa unei biserici

6 Aprilie 2014

Bună dimineața

Filed under: Când sunt cu tine,Cubiculum — maskirovka @ 06:59
Tags:

Te iubesc și acesta ar trebui să fie poemul, în el încape tot
La prima vedere sunt doar două cuvinte amărâte ca în tabloul
Lui Grigorescu, Car cu boi, nu ai nevoie de mai mult, doar să vezi
Tristețea cum trage o inimă bătrână care abia mai bate și pe care
Trebuie s-o șlefuiești ca pe un diamant să prindă iar lumină
Te iubesc și nu ar trebuie să fie un poem offtopic doar pentru că
El conține doar două cuvinte limpezi prin care se vede raiul, iadul
De ce trebuie să mă dau cu capul de cer pentru două cuvinte
Date prin zahăr pe care le-aș înghiți instant ca pe doi ochi orbi
Te iubesc și asta e toată averea oricărui sărac, două cuvinte
Slăbănoage ca două picioare de flamingo care te ridică
Și în balta stomacului vezi foarte clar hrana pentru încă o zi
Din mine se deșiră te iubesc ca dintr-un păianjen casa
Te iubesc și locul acesta propus e modest și întins ca un câmp
Primăvara unde păsările vin să adune semințele rămase în urmă
Te iubesc nu are nevoie de temple să fie adorat, de struguri la picioare
De îngeri sau paji, nu, te iubesc sunt două cuvinte ca două pastile
Cu efect placebo, dacă le înghit merg deasupra străzii
Și cu cât mă apropii de tine, încet, încet mă nasc
Oamenii îmi fac loc, se dau de-o parte și de alta a drumului
Te ademenesc ca pe-o fiară cu mirosul de placentă-n zăpadă

4 Aprilie 2014

Ne mai iubim?

Filed under: Când sunt cu tine,Cubiculum,Erotism,Poezii — maskirovka @ 15:33
Tags:

Aș fi vrut să scriu despre tine cum doar o singură dată s-a mai scris
Când ai fi citit primul rând să crezi că citești Biblia, aș fi vrut
Să te strâng până când carnea ta intra într-a mea și eram deodată
Două roți dințate ale aceluiaș mecanism livresc, elemente concrete
Abstracte, unite într-un tot organic, pulsatil, aș fi vrut să te țin
În sângele meu, împreună am fi inventat concepte, filosofii despre
Cum este să ai patru mâini care zi de zi sapă una în alta ca apa în nisip
Ne-am fi obișnuit repede și cu două inimi, când una dormea alta stătea trează
Și tot așa, făceam cu rândul în viață, în moarte, le-am fi îmbinat perfect
În rotunjimea noastră ne-am fi mulțumit și cu o fericire de plastic
Respirația ta mi-a umplut trupul cu heliu, când mă atingi mă duc
Undeva departe într-o lumea unde peștii vin la mal și cer mâncare
Ca niște copii deportați de pe uscat în adâncurile ființei mele
În astfel de momente nu vei ști niciodată cum e să fiu iar fecioară
Și-mi albesc la râu măduva spinării doar pentu tine, nu te întreba
Mai bine hai să lăsăm poezia să-și facă de cap între noi

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.