DozaDePoezie

29 Decembrie 2011

Poem 13.28

Filed under: Atac de cord,Poezii — maskirovka @ 12:30

Motto: Be careful when corresponding with people you don’t know. Never share private information with them.
Options…Report as Spam.

așa a început o zi din viața mea
mi-am deschis adresa de yahoo mess
și din neant apare cineva
trebuia să iau în seamă
mesajul din motto generat standard
când vorbești cu persoane necunoscute
după câteva replici mi-am dat seama că mă cunoștea
fusesem colegi de facultate și mă iubise foarte mult
ar fi amuzant sa pun aici declarațiile lui după atâta timp
mă căutase de multe ori pe net
până când m-a găsit
așa a început o zi din viața mea
neașteptat, nu?
o iubire înlocuiește pe alta
oricum îmi ține mintea antrenată foarte mult
aproape că nu mai ies din casă
îl cheamă andrei
mi-a dat numărul de mobil
să-i dau beep să intre pe mess și să ne vedem pe web
i-am dat aseară
ne-am distrat copios
mi-a făcut salată de roșii
și eu mă uitam ca tâmpita cum mă
îndrăgosteam de un individ
venint din spațiu
în tricou grena
care felia roșii

Anunțuri

28 Decembrie 2011

Poem 28 decembrie 15.40

Filed under: Poezii — maskirovka @ 14:41

Motto: Cel mai trist este că se luminează.

adun ce a mai rămas din mine
câteva vreascuri
poate cineva vreodată se va încălzi la ele
cuvinte de iubire, multe cuvinte de iubire
stau răvășite prin pat
gata să se întoarcă înapoi în sângele meu
ca niște copii cuminți care vin mereu
repede de la școală
tu dormi
te sărut încet pe frunte
și deodată mi se lipesc de buze
câteva picături de sânge
nu tresari deloc
asta ne unește și mai mult
aripile izbucnite brusc
exact ca in filmul splice
o ființă ciudată
fără să știe că are acces la zbor
ăsta e farmecul tău
stau puțin pe marginea patului
îl mai privesc o dată
știind că nimic nu va mai aduce înapoi seara care a fost
mă împiedic de sandalele aruncate prin casă
e încă întuneric în toracele meu
sternul va lumina abia mâine
când voi fi iar singură

Blog la WordPress.com.