DozaDePoezie

29 Noiembrie 2011

Cam aşa stau lucrurile cu iubirea şi ura

Filed under: proză,Stări — maskirovka @ 04:25

când te iubesc, da, mă poţi ucide, cad la pământ imediat, fiecare celulă e vulnerabilă, mă poţi zdrobi între palme ca pe un fulg de zăpadă, în secunda următoare nu mai sunt, te uiţi în jur şi gata ai terminat treaba, te duci să cumperi flori de înmormântare, nimic nu mă poate reface, când te iubesc, mă omori pe mine cu toată fiinţa mea, toate persoanele de la fetiţa cu fundiţe în păr pregătită de grădiniţă pâna la femeia de pe peron, omori tot, toate etapele mele, nimic nu rămâne. când te urăsc, sunt altcineva, nu am de-a face cu tine, practic nu te cunosc, sunt exact ca o căprioară în captivitate care-şi respinge fătul fără remuşcări, tu omori pe altcineva nu pe mine, cânt te urăsc planez deasupra ta şi mă uit cum mă ameninţi fără să fac nimic rău mă omori „paranoico, dacă mă înşeli vei suferi toată viaţa”, „paranoico nu ieşi la cafea fără să-mi ceri mie voie pentru că te înşel şi-ţi trimit poze să mori de inimă”, „paranoico îmi deschid contul pe facebook şi agăţ femei”, „paranoico dacă nu-mi traduci caut alta, nicio grijă”, eu zbor şi râd şi zic „ce tâmpit”, cum mai dă din mâini, din picioare, ăsta se pune cu păsările! Ha-Ha.

28 Noiembrie 2011

Zürich


azi noapte am dormit în patul tău
se făcea că era o cameră de copil
cu steluţe lipite pe geam
de lustră curgea o coadă de cometă
făcută din ciocolată
beam apă direct de sub inima ta
ţâşnea de aici un izvor cu o istorie
mai puţin cunoscută
cineva a deschis uşa şi mi-a adus negrese
nu am văzut cine, eu continuam să visez
sub tavanul plin de desene animate
camera se făcea un studio tv
patul era pus pe scenă
lumini! aparate de filmat! cineva striga „Action”
eu în tot acest timp mă întorceam pe partea cealaltă
cu perna în braţe
uneori întindeam mâinile în sus
să ajung la tine
m-am dat jos din pat şi puneam cărămizi
între mine şi spectatorii din sală
cărămizi, multe cărămizi
m-am dus din nou în pat
am tras pătura peste ochi ca un grilaj ponosit
păstrează palmele goale până mă voi trezi
aplauze

26 Noiembrie 2011

Când scriu

Filed under: Atelier,Cubiculum,Poezii — maskirovka @ 06:57

îmi modific poziţia corpului pe scaun
mă transform cumva în altceva
intestinele sugrumă acolo în interior
în lumea visceralităţii mele
sugrumă o fiinţă care vrea să se nască
oare de ce nu-i dau voie să iasă afară
cât o mai ţin închisă
în casa asta cu pereţi de carne şi oase
vrea la lumină
vrea să meargă singură
sunt o criminală
o ucid de fiecare dată
simplu, spontan, fără remuşcări
o fi fost fată sau băiat?
uneori mă întreb
la mine desigur este alt fus orar
alt cer şi alte obiceiuri
aştept să te trezeşti
să-mi spui bună dimineaţa
sau orice altceva
aştept să te trezeşti
sunt încă o femeie tânără
moliile nu mi-au ros pielea
şi nici scorburi de spaime nu prea am
dacă ar fi să mă uit la părţile corpului
nu aş vedea un zid egiptean
la prima vedere nu se descifrează nimic
nici pe umeri, nici pe frunte
nu scrie de ce iarna ţin de cald
şi e mai bine să mă ai pe mine
în loc de o tonă de lemne
am putea face lucruri miraculoase împreună
să trecem cu bine de travaliul
acestui poem matinal

23 Noiembrie 2011

La ora 4 dimineaţa într-o cameră de hotel

Filed under: Cubiculum,Poezii — maskirovka @ 06:47

el doarme hotărât că de a doua zi
pielea va fi singurul articol vestimentar
lucrul ăsta mă nelinişteşte
cum poate aşa să-şi lase la vedere vieţile sfinţilor
la care am pictat ani de zile
muncind pe schelă de dimineaţa până seara
fără apă, fără mâncare
am pictat pe epidermul lui alb ca o coajă de ou
perfecţiunea şi puritatea
eu însămi vreau să trec în rândul sanctificaţilor
mai am de mers mult cu picioarele goale
prin viaţa lui
la ora 4 dimineaţa într-o cameră de hotel
el se va trezi şi va sta dezbrăcat
va mânca un măr verde pe balcon
ca şi când nimic nu s-ar întâmpla
eu în spatele lui
cu şevaletul pregătit să mai pun câteva culori
epitete Dumnezeieşti aici pe pământ
aici pe pământ ne vom întâlni
ştiu asta sigur
aşa decurge povestea

21 Noiembrie 2011

Poem premier cru

Filed under: Cubiculum,Multivitamine,Poezii — maskirovka @ 05:20

ţi-a trecut vreodată prin cap
că trupul tău este un castel franţuzesc de pe valea Loarei
indiferent cât timpul sau apa ar eroda picioarele
el continuă să trăiească viu sau cel puţin viabil
chiar dacă pe umeri pe undeva este puţină igrasie
sau inima a prins mucegai, el continuă să trăiască
în carne şi oase pulsând sângele zi de zi
ca şi când asta ar fi cea mai importantă menire
nu, deloc, nu ar trebui să gândesc mercantil
ce ofer şi ce primesc
dacă ar fi aşa
aş putea oferi multe spre vânzare, cărămizi arse la soare
cu etichetă celule stem, aş trăi minunat din afacerea asta
luciul de deasupra apei mi-ar ţine de foame
am podgorii imense de foi de hârtie
din care fac cel mai roşu şi sec poem premier cru
dacă-l pui pe limbă, înţeapă uşor, are un gust primitiv
de biserică ascunsă la încheietura mâinii şi busuioc
răsărit în prima dimineaţă după venirea ta
după o reţetă scrisă pe o pânză de in

17 Noiembrie 2011

Poem 7PM

Filed under: Fotopoeme,Poezii — maskirovka @ 18:00

16 Noiembrie 2011

Hei, unde eşti?

Filed under: Fotopoeme,Poezii — maskirovka @ 06:54

nici dimineaţa asta nu te-a adus la mal
m-am dat jos din pat
m-am uitat bine pe duşumea
nu ţi-am văzut urmele
nici vreun vers căzut din neatenţie
din pântecul plin de comori

14 Noiembrie 2011

Ieri ne-am despărţit

Filed under: Atac de cord,Cubiculum,Poezii — maskirovka @ 04:57

încet, încet
cu fiecare cuvânt spus ne despărţeam mai mult
ca un tren care pleacă din gară
fără zgomot, aproape ruşinos, ros de molii
voi căra bagajele acestei iubiri bolnave
pe oriunde voi merge
dacă aş vrea să le dau jos la poarta bisericii
ele se vor ţine scai de spate
nu mă voi putea ruga în linişte
bluzele vor rămâne mici, se vor decolora
mărgele se vor deşira, dar eu voi căra
zi de zi bagajul ca şi când ar fi un mugure proaspăt
iubirea asta îmi va ciuguli din carne mereu
umerii vor sângera zi de zi
până când voi plesni
şi-mi voi da întâlnire cu altcineva
iubirea asta va sta ca un embrion
gata să se nască iar
chiar acolo
pe banca unde aş săruta alt bărbat
buzele lui mi s-ar părea sărate
şi aş scuipa iar iubirea asta bolnavă
care mi-a umplut plămânii de secreţii
urât mirositoare
când vorbesc despre ea cuvintele
miros a cal mort bâzâit de muşte
degeaba mi-am pus sub tălpi cărămizi
iubirea asta s-a înecat în ea însăşi
şi-a mâncat singură mâinile
nu se mai poate reface
e verde-vineţie
cel care a fost muşcat se fereşte acum
şi de salamandre
o singură ieşire de urgenţă
foaia albă
vreau să fiu înmormântată
în coşciug cu tine
asta să spui copiilor tăi, soţiei tale
să laşi scris:
„când ea va muri să mă îngropaţi şi pe mine
dacă nu sunt mort încă
să mă omorâţi voi, dacă nu, să mă băgaţi de viu
voi şti să mor lângă ea aşa cum n-a mai murit nimeni”

11 Noiembrie 2011

Iubitul meu

Filed under: Atac de cord,Cubiculum,Poezii — maskirovka @ 12:53

nu poate fi perceput cu simţuri umane
ochiul nu-l vede, nasul nu-l miroase
îmi trebuie patru mâini şi un al treilea ochi
fix crescut la încheietura mâinii în loc de ceas
ca să-l pot pipăi îmi trebuie o lumânare
câteva lingouri de aur, să plătesc mercenari
spărgătoare de gheaţă, şobolani cu mustăţi lungi să adulmece boala
trebuie să trec eufratul de câteva ori
să ies din uter şi să sap groapa iar
el nu lasă urme
nu, nu
el nu lasă urme
se furişează ca un ser anestezic în vene
amorţesc
amorţesc
structura adn-ului o ia razna
scheletul înverzeşte
m-aş putea arunca de pe clădire
direct în inima lui
cu bucuria stranie
de a-l revedea pe fundul apei
iubitul meu nu poate fi atins
am nevoie de o mie de cuvinte tăvălite prin mir
prin uleiuri citite de preoţi
până la el
până la el
se scriu sute de evanghelii
pe braţe, pe suluri din piele de om
pe ziduri sau omoplaţi de cămilă
nu contează, dar până la el se scrie
se scrie până când îngerii se pun în lanţuri
îngerii se pun în lanţuri
setea e mai acerbă
marele zid chinezesc se vede peste umărului lui
asta ştiu din poveşti
este cumva plăsmuit în corpul meu
cum aş putea să mă spăl
cum aş putea da jos carnea lui
crescută în carnea mea
şi totuşi el nu este
şi totuşi el nu este
am nevoie de un truc, un pahar cu vin
o masă rotundă, soldaţi fideli
iubitul meu vrea un copil cu mine
poem fără oameni
pe cine să trimit după el
cine are tălpi
cine are tălpi
……………

11 noiembrie 2011

Filed under: Cubiculum,Poezii — maskirovka @ 05:33

mult timp am încercat să construiesc personaje
să le pun mâini, picioare
să confecţionez vertebre din cuvinte mărunte
o casă de carton
ceva de genul „aş începe o carte”
un pinocchio prin curte ar putea face tumbe
pe foaia albă
în tribună atmosfera s-ar mai încălzi
o lume paralelă în care mă pot refugia
fără realitate, fără tren
o altfel de călătorie izbucnită chiar din mine însămi
chiar acum, aici
casa de bilete se deschide
o nuvelă despre cum să te priveşti în ochi
cum să tragi cu arcul sau pur şi simplu
despre strigătele gonacilor
inventez un lan de grâu
seceratul este un fenomen care ţine de tălpi
ierburile trântite la pământ
pământul uscat
se poate firimituri ca o pâine deasupra unui mormânt
dorm pentru o vreme aici
după recoltare totul pare mai frumos
am mâinile pline de cuvinte
„aş începe o carte”
mult timp am încercat să construiesc personaje
care să iasă din coajă într-o zi de primăvară
când nu mai mă aştept

5 Noiembrie 2011

Îmi place de tine

Filed under: Cubiculum,Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 06:04

cum te mişti prin cameră cu ţigara în mână
cum povesteşti despre oameni pe care nu-i voi cunoaşte niciodată
din spatele tău ies aburi
care se duc sus, sus de tot
spre blocurile vecinilor
toată lumea iese la geam
se uită în jur, nu ştie ce este cu mirosul
acesta de duminică
îmi place de tine
părul tău uşor grizonat
aş vrea să-l sărut
şi tâmpla unde păsările
îşi fac cuib
şi mâinile care mă duc la cer
să caut copilul care nu mai sunt
dimineaţa devreme când oamenii dorm
mă hrănesc din corpul tău
ca şi cum ai fi mama mea
numai că tu
mă naşti în fiecare dimineaţa
seara mă culc înapoi
în cutia toracică
îmi place de tine
când te ating îmi vine să spun cuvinte sacre
te iubesc, te iubesc
ca şi cum aş atinge piatra neagră de la mecca
toată viaţa mea a fost un drum până la tine
îmi place de tine
cum priveşti în pământ fără să cauţi nimic
pierdut, pierdut
greierii tac, clopotele tac
mi-aş putea împărţi ochii orbilor
mâinile ciungilor
toate hainele cerşetorilor
toate cuvintele muţilor
dacă eşti lângă mine
pot învăţa alfabetul îngerilor
restul nu-mi foloseşte la nimic
iarna toceşte feresterele
numai tu mă poţi scăpa de gratiile
care au prins rădăcini în oasele mele
numai tu mă poţi acoperi
cu pielea ta nemuritoare
îmi place de tine
cum gesticulezi
şi-mi arăţi punctele cardinale
desenând cu degetul prin aerul rarefiat din cameră
peşteri unde să ne ascundem

1 Noiembrie 2011

Poem cu colţi de fildeş (titlul sugerat de Almanahe’s Weblog )

Filed under: Poezii — maskirovka @ 04:26

este 5.18, s-a întunecat
nu am aprins încă becurile
stau pe întuneric
şi mă gândesc la tine
ar trebui să facem ceva drastic cu noi doi
aşa nu se mai poate
mă duc spre birou
ştiu bine drumul
nu mă împiedic, nu trântesc nimic
vreau să aprind veioza
şi stupoare
ceva pe masă mişună
ca o fojgăială de insecte
printre cărţi
o foaie albă lumina
am început să rând
e o glumă bună
încep să scriu prin
strălucirea difuză
ceva între câine şi lup
se zbătea printre cărţi
avea colţi de fildeş
zeitate pură
ataşat în colţul din dreapta
ca o lampă mică de laptop
stă şi îngerul dornic să-mi dicteze
lucrurile au revenit la normal
palmele se dezleagă de braţe
fiecare poem are un sfârşit
în clipe ca astea sunt vrăjită

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.