DozaDePoezie

29 Decembrie 2010

Sinucidere în tâmplă

Filed under: Cubiculum — maskirovka @ 06:21
Tags: ,

Este un titlu vechi, îl mai folosesc din când în când pentru poveşti triste. Este exact ca în povestea lui Rabindranath Tagore, când după multe, multe căutări, omul, în sfârşit găseşte casa lui Dumnezeu pe care scria: „Aici locuieşte Dumnezeu” şi când să deschidă uşa, omul îşi ia încălţările în mâini şi pleacă încet fără să fie simţit. Aşa se întâmplă în marile iubiri, nu ai curaj să deschizi uşa până la capăt, te mulţumeşti doar cu perpetua căutare şi pelerinajul. „Dacă această casă este cu adevarat a lui Dumnezeu, ce voi mai face după ce il voi intâlni?” La fel se întâmplă şi cu mine, dacă aceasta este marea iubire ce mă voi face după ce intru în casa lui, totul va arde, totul se va consuma, mai bine să nu ştiu, mai bine merg singură în beţia căutării. Dar nu am putut, am intrat in casa lui, casa lui era el însuşi, îşi ducea viaţa în spate ca o cochilie, aici avea îndesate geamantane, iubiri prăfuite, multe nimicuri, ieşea la lumină, retracta după bunul plac, el era galaxia lui, el ştia să iubească, eu trebuia să mai învăţ, el are în torace un balon imens luminos plin de iubire, nu este bine să intri în balonul ăsta care înalţă pe vârful inimii, inima lui este ca o stâncă atunci când iubeşte. Am intrat în lumea asta stranie dar iubitoare care m-a acaparat cu toate obiectele, cu toate mâinile care erau acolo, s-au lipit de mine, mi-au intrat în carne şi cu timpul el a început să crească în mine, eu în el, nu am mai putut ieşi, o sufocare iminentă. Autorul citatului de mai sus are dreptate în povestioara lui: „găsirea lui Dumnezeu este echivalentul sinuciderii”, mai bine îmi luam şi eu încălţările în mâini şi plecam tiptil, chiar dacă mă striga, trebuia să nu-l aud, chiar dacă mă iubea, trebuia să-l iubesc mai puţin.

Anunțuri

27 Decembrie 2010

500 de miliarde de galaxii


cam atât se ştie până astăzi numărul lor îţi poţi imagina ce se poate întâmpla în tot acest spaţiu celest seamănă perfect cu poezia pe zi ce trece mai descopăr o stea o planetă o botez după numărul cocorilor care trec pe foaia albă nu am nevoie de semne de punctuaţie scrisul este un tren personal albastru cu aripi de plumb te înalţă doar în mintea ta restul trupului stă rezemat la masa de scris ca un mort într-un salon anost de spital care aştepată să fie dus la morgă şi disecat pentru aflarea motivului morţii motivul este unul singur mereu unul singur lipsa de oxigen de aceea este bine să stăm din când în când aplecaţi peste foaia albă este cel mai curat ozon cu cele mai sălbatice înalţimi nu ai nevoie de sfori de bocanci speciali nici de hrană cu termen de garanţie foarte mare nici de sac de dormit aici este alt tip de cerşit când urci cu rucsacul în spate practic cerşeşti o înalţime un loc de unde să priveşti în jos drumul pe care l-ai străbătut ce ar fi să mai facem drumul ăsta o dată aşa ca la începutul lumii ştiu este foarte greu să ne întâlnim accidental pe trecerea de pieteoni să facem cunoştinţă să trecem iar prin toate etapele de la facerea cuvântului la amputarea primul braţ să fim noi doi acelaşi mesia să înotăm iar până unde este ancorată arca lui noe sau să ne facem noi propria noastră barcă să ne punem în ea copii foile albe şi cam ce avem mai de preţ până ne vom contopi cu lemnul şi ne vom trezi

26 Decembrie 2010

***

Filed under: Poeme cu dedicaţie,Poezii — maskirovka @ 07:01

va veni o zi
când ne vom ciocni pe stradă
amintirile îmi vor cădea pe jos
mă voi scutura de tot
aşa cum scuturi
o hârtie de cuvinte
unele se vor ţine scai
altele vor cădea molatice
voi rămâne goală
gata pentru un alt început

va veni o zi
când ne vom ciocni pe stradă
ca doi necunoscuţi
ne vom cere scuze
vom pleca fiecare în lumea lui
pastilă de cianură

ne vom privi unul pe altul
cum ne fărâmiţăm
în depărtare

în urma noastră
stoluri de porumbei
adulmecă firimituri de tăcere

***

Filed under: Poeme cu dedicaţie,Poezii — maskirovka @ 06:45

ştiu

va trece şi iarna
şi povestea şi altă iarnă
şi alt început
şi alt înger
va încolţi la geam
tot aşteptând
cheia din uşă să o răsucesc
podeaua să scârţie iar
în lumina ta
trupul să sticlească
să poţi citi poemele nescrise
învelite-n placentă

ştiu

va trece şi iarna
şi frigul şi ciorile vor croncăni
un alt anotimp
mult mai ciudat
şi mult mai alb
pe care-l voi îmbrăca mai uşor
ca pe un halat de baie pufos
în care dorm şi eu
şi tu
şi toată povestea
şi nu mai spun nimănui
ce va urma

***

Filed under: Poeme cu dedicaţie,Poezii — maskirovka @ 06:32

în fiecare dimineaţă
viaţa mi se aşează pe hârtie
ca un strat de zăpadă

de la o vreme simt
din ce în ce mai mult
cum palpită pagina
cum se conturează
venele, inima, chipul

mă mut pe fâşia asta
îngustă de pământ
ca şi cum m-a muta în tine
îmi iau tot
ceaşca de cafea
puloverul cu pisici
parfumul
telefonul descărcat
dar asta nu contează

de la o vreme
nu mai sun pe nimeni
stau aici pe fâşia asta
îngustă de pământ
până când
nu se mai disting
siluetele de pe stradă
oameni de hârtie

***

Filed under: Poeme cu dedicaţie,Poezii — maskirovka @ 06:19

dimineaţa nu mă mai disting de tine/ îţi îmbrac cămaşa, merg desculţă/ fumez din ţigările tale pe stomacul gol/ în două, trei zile m-am obişnuit/ mă îmbin perfect în pielea ta/ la reconstituire nimeni nu-şi va da seama că am folosit şi bucăţi din tine/ şi tot aşa până la epuizare/ hai să punem degetul pe steaua polară amândoi în acelaşi timp/ pe partea cealaltă a terrei e iarnă şi iar privesc lucrurile invers/ de la mormânt la placentă/ trăiesc din ce în ce mai departe de tine/ şi azi am mai bifat un kilometru/ camera mea este „oameni şi şoareci”/ un prieten care stă permanent cu mine/ nu mă părăseşte, nu-mi dă ignore/ nu trebuie să-i fac cafea şi nici referate/ ba mai mult/ mă înveleşte cu pereţii/ şi tu eşti un perete/ mă ridic mereu pe vârfuri să pot scrie pe fruntea ta în fiecare dimineaţă / ca şi cum m-aş ridica pe vârfuri să aprind becul/ am zile când rămân fără stratul de fericire depus pe mâna care te-a atins/ se întunecă şi nu ştiu ce să fac/ am zile când brusc rămân fără tavan/ de asta nu mă pot baza pe el/ atunci mi se poate vedea direct în inimă moartea brumată ca o sticlă de şampanie/ la microscop apar multe ascunzişuri, subterfugii, iubiţii abandonaţi pe marginea drumului/ în timp ce deasupra capetelor se rotesc vulturii/ îmi pliez mâinile, picioarele/ mă fac din ce în ce mai mică/ cât un glob pentru po(e)mul de iarnă/ este cineva care mă poate decortica?

21 Decembrie 2010

Eseu foto – Eclipsă totală de inimă




18 Decembrie 2010

Poemul de o seară

Filed under: Poezii — maskirovka @ 20:06
Tags: , ,

este exact ca un iubit de o seară
nu prea ştii cum îl cheamă
şi ce program are a doua zi
ştii doar că întins pe foaia albă
ţine de urât
mai trece timpul
cu un pahar de vin
o ţigară
un moft
o portocală
un sărut
un film
timp în care
metaforele îmi ies prin piele
el adoră fenomenul ăsta
al purificării
de altfel şi eu
mă întind pe foaia albă
ne luăm de mână
şi plecăm
acolo
ştii tu
unde am mai fost cândva

The Sexual Fantasy Test


16 Decembrie 2010

Blacksmith

Filed under: Cubiculum,Poezii — maskirovka @ 19:57

s-au dus vremurile când mă hrăneam din pereţi
când ei erau şi mama şi iarna şi pagina albă
şi cam tot ce era imaculat, aşa ca o pană de curent
când nu aveai ce face pe întuneric şi te aşezai în pat
şi priveai în tine pajiştea albă, urmele de melc

cel mai mult îmi plăcea să fac galaxii din frunze uscate
de viţă de vie lipite cu scoci, ai făcut vreodată?
ai nevoie de un perete, 20 de frunze, foarfecă
scoci sau lipici, trebuie şterse de praf înainte
când a intrat tata în cameră am înlemnit
nu mă aşteptam să intre la ora aia
aş fi vrut să îl pregătesc înainte
dar nu a zis nimic
nu cred că a văzut
sau nu-l interesa pur şi simplu
a intrat şi a doua zi
şi tot aşa
nimic
şi acum mă gândesc ar fi trebuit să mă certe
că trebuie zugrăvit sau cine ştie ce alte poveşti
nu am vorbit niciodată de calea lactee făcută din frunze de viţă uscate
atunci a înţeles prima oară că între pereţi
este cea mai mare libertate
pentru că a doua zi a chemat un prieten să mă înveţe să cânt la chitară

şi totul se rotea, se rotea în spirala asta unde cele mai mici frunze erau în centru
să faci şi tu!

iubirea este o plecare imaculată, aşa ca o pană de curent
când nu ai ce face pe întuneric şi te aşezi în pat
şi priveşti în celălalt pajiştea albă, urmele de melc

14 Decembrie 2010

Unde ai văzut ultima dată poezia?

Filed under: Interviu — maskirovka @ 09:12
Tags: , , , , , ,

-Ultima dată?! Era în tramvai în rucsacul unei fetiţe. Poezia este peste tot, prin baruri, pe tricouri, pe asfalt. Poezia este un reziduu, un rest rămas în urma unui proces chimic de iubire, se depune pe vene şi la masa de scris această tulburare funcţională o resimt exact ca pe o boală. Clinic par să fiu bine, simt mâna pe tastatură, picioarele pe podea şi totuşi am o stare anormală, o pierdere a limpezimii, o dezordine, o răzvrătire, o dereglare a unui organ anatomic asemenea unei tulburări vestibulare, ameţeli, piederea echilbrului, vomismente, palpitaţii şi cam tot ce produce rău de înălţime atunci când zbori. Foaia albă este un loc de pelerinaj la care vin zi de zi aducând ofrande acestei scurgeri de pe ziduri, aceastei tencuieli căzută din cauza igrasiei pielii, poezia este o firimitură, atât cât să o prinzi între degete şi să spui: „uite şi azi am câştigat lozul cel mare”.
Poezia este o rămăşiţă, un zaţ pe ceaşca de cafea unde imaginaţia o poate lua razna sau de ce nu un trup pierdut în beznă până la capătul culoarului unde se vede o luminiţă, atât cât să o prinzi între degete şi să spui: „şi azi am câştigat o zi cu tine”. Poezia este un fenomen inexplicabil, ca atunci când te împiedici şi cazi neaşteptat, câteva secunde de pierdere a contactului cu realitatea, independent de conştiinţă sau voinţă. Poezia se elimină din organism ca nişte vapori, uneori nici nu am habar de ei, uneori îi prind şi le pun lacăte pe hârtie, poezia e un moft, aşa ca un sacrificiu cu care ne lăudăm. Încerc să-mi menţin ponderabilitatea bând apă rece, punând nisip în sandale. Am mai văzut-o şi pe DN1 făcea autostopul. Poezia se scurge de pe toţi oamenii ca o transpiraţie la 40C, un poem extraordinar are un miros pestilenţial, puţini îl suportă, e bine să aveam batiste la noi, e nevoie, la contactul cu poeţii e nevoie de batiste multe. Prin urmare…

niciodată nu e bine să călătoreşti cu geamul deschis
oricând îţi poate intra în ochi un grăunte de cer

12 Decembrie 2010

Teatru mut

Filed under: Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 05:49

petrecerea asta a fost ca o noapte în infern/ bărbaţi hidoşi care dădeau foc la femei/ feţe ascunse sub farduri/ paiete imitând strălucirea unei dimineţi cu tine/ o Lună perfidă râdea după colţ/ ceva de genul/ cine te-a pus să vii/ ştii că la scamatorii oamenii albi ies din ei aşa cum iepurii albi ies din pălărie/ nu ştii nici când şi nici măcar de ce oamenii au nevoie să iasă din ei/ şi mai ales de ce nu o fac în casele lor şi năpârlesc aşa în public/ mi-am luat un pahar cu vin şi am plecat pe terasă/ el stătea singur pe fotoliu şi tăcea/ tăcea mărunt/ aşa cum picură ploaia uneori mărunt şi interminabil/ l-aş fi întrebat de vorbă/ ceva penibil/ cât e ceasul/ sau ce părere are de vreme/ atât cât să începem un dialog despre frumuseţea interioră a cavităţii individuale/ fiecare decorează aşa cum consideră/ la mine de exemplu nu prea ar fi avut nimic de citit/ eu am mobilă puţină/ fără perdele/ covoare/ sau alte subterfugii de acoperit rănile/ eu le las la vedere/ l-aş fi lăsat să-mi pună un leucoplast dar a sunat telefonul/ eram cu faţa spre Luna perfidă când mă atinge pe umăr şi spune zâmbind/ vezi că ai ceva aici/ du-te la baie/ să nu mai vadă nimeni/ îţi încolţeşte o aripă/ ia uite/ dacă mai stai mult cu întunericul în braţe vei începe tu să luminezi/ se vede în tine un bob de iubire/ hai să-i punem apă/ mi-a dat numărul de mobil/ o floare mică ruptă din gardul viu/ şi mi-a propus să vin la el să-i scriu pe pereţii camerei un poem despre mine/ acum soarele încă nu a răsărit/ mă gândesc ce fel de creioane să cumpăr sau poate scriu direct cu o venă pulmonară

11 Decembrie 2010

Mai citeşti Ortega y Gasset?


ce mai faci?
ce mai mănânci?
ai văzut clipul cu ambuscada?
dar seceta ai amorţit-o?
ai fost la Viena? ce gust are zăpada acolo?
mai dă-mi şi tu seara un telefon
aşa mai vorbim şi noi
eu sunt la dietă, doar salate şi ton
metafore uşoare pentru masa de seara
am făcut bradul încă de pe data de 5
ca un puzzle în fiecare an
aceeşi recuzită
aceeaşi actori
acelaşi înger schilod, leneş
aceeaşi mână seacă
ieri am fost în piaţa veche la porumbei
am luat iar amendă pentru parcare neregulamentară
noroc că am imunitate şi plătesc în versuri
e mult mai uşor de când cu levitatul ăsta
mi-am cheltuit tot salariul
am luat două genţi guess, blugi de la salsa
mi-am schimbat ceasul, cu el şi liniştea
plus multă ciocolată cu alune
uneori ţine loc de Lună
mâine îmi iau bicicletă
am văzut una roşie, japoneză
din titaniu, se asortează cu inima
şi ea are aorta flexibilă şi nu rugineşte
în rest plictiseală, vremea mai bună
nu mai fumez
am tenul mai luminos
cu multe reflectoare spre viscerele
îmbâcsite de poezie
mai am încă biletul lipit pe frigider
„mai şterge şi tu praful de pe vene”
am un pui de pisică, un hamster
un paradox, amândoi în acelaşi coş
am început să fac experimente
dacă îngerul îmi doarme între coaste
de ce nu ar dormi şi şoricelul
pe blana pisicii
deocamdată se înţeleg
dimineaţa la prima oră
fac ordine împreună
îşi împart frăţeşte sarcinile
de pe fotoliu mă uit la ei
şi mă întreb:
de ce toate iubitele tale
devin lesbiene?

10 Decembrie 2010

Poem necomestibil

Filed under: Fotopoeme,Poezii — maskirovka @ 06:00
Tags: , , , ,

de câte ori merg prin pădure mă gândesc
cum este să mori măncând ciuperci otrăvitoare

când eram mică erau foarte multe
multe şi roşii şi cu pălăriile punctate în alb

şi camera mea este o întindere vastă
cu mulţi copaci şi vieţuitoare ciudate

de pildă lângă geam doarme un fel de vulpe polară
cu ochii albaştri, atât se observă din ea
ochii pe timp de noapte, în rest pare mai mult
o foaie albă care te aştepată cu blana să ţină de cald

mai am un arici foarte vorbăreţ
mereu intră pe sub uşă
indiferent cât de bine aş închide
îşi face loc peste tot
şi când îmi este lumea mai dragă
dau peste el chiar aici în poemul de faţă

dar ce nu am spus
deşi era de la sine înţeles
ciulinii de pe pardoseală
trebuie să mergi foarte atent
chiar pe vârfuri
ustură foarte rău dacă intră în talpă

uneori din camera mea se aud strigăte
până jos în stradă
trecătorii se opresc miraţi
unul chiar a bătut la uşă
a venit cu poliţia

le-am spus
!domnilor, calm, aici este doar un poem necomestibil
e normal să dea dureri de stomac
e normal să se mai moară din când în când!

ei nu şi nu, cine a strigat, cine a luat foc
i-am poftit, deşi după cum am mai spus
iarna nu primesc musafiri
dar trebuia să se rezolve cazul

vulpea polară se ridică plictisită şi spune
?aştia cine mai sunt şi ce caută aici?
îşi trage masca de foaiă albă şi se culcă la loc

ei cotrobăie prin toate cotloanele
sub pat era o pajişte verde plină cu melci
pe balcon era nick cave într-o limuzină
în scrumieră un cer albastru de luat acasă
unul din ei chiar a furat o firimitură
dar m-am făcut că nu văd
părea nefericit
tu erai pe fundul lacului de pe noptieră
„este aici domnule ofiţer
individul mort
crima de care vă vorbeam”

ps
vând urgent poemul de mai sus/ home made/ ecologic/ euro 5/ în caz de transport urban nu are număr de înmatriculare să ruleze şi în alte vieţi/ am în palmă câteva cuvinte matinale/ mai vrea cineva?

9 Decembrie 2010

Cura de dezintoxicare

Filed under: Cubiculum,Multivitamine — maskirovka @ 06:26
Tags: , , , ,

o cană de ceai verde cu seminţe de chimen
dimineaţa la prima oră
când încă nu ai apucat să atingi pereţii
duce la fluidizarea amintirilor

este interzis în această perioadă
orice contact cu uşa

se stă în cameră
cu capul aplecat peste foile albe
îngurgitând încet, încet vaporii de poezie

în tot acest timp mirosul de metafore
este din ce în ce mai accentuat
numai femeile înaripate au dreptul la el

aripile trebuie să fie închise etanş
nicio zbatare să nu se risipească

esenţa jocului are un efect benefic asupra
vederii, după câteva ore
se poate privi prin tavan copilăria
cum trece cu ghiozdanul plin de castane

la prânz se repetă exerciţiul
de data asta se pune mâinile pe faţă
se stă aşa vreme de 15 minute
timp în care iubirea capătă formă de măr
rotundă, primejdioasă
din care-ţi vine să muşti

7 Decembrie 2010

Trei poeme ninse

Filed under: Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 11:16

poem cu limbaj straniu

am spatele îngheţat
pe şira spinării îngerii se dau cu sania
este o buluceală ca la patinoar în ziua de Crăciun
unul chiar şi-a rupt o aripă în graba de a prinde un loc liber
pe spatele lucios ca o oglindă
este singura zi când ei îşi văd chipul
nimeni nu se supără dacă este mai înalt sau mai scund
îşi împart între ei mere, nuci şi cadouri
ce limbă vorbesc? nu ştiu
pe buze se citea un fel de fericire
pe care am înţeles-o de la prima vedere

poem cu măceşe

femeile triste sunt foarte fardate
ele au mereu ceva de ascuns
niciodată nu vor să arate aşa cum sunt
bunăoară azi îşi acoperă obrajii
cu un fel de fond de ten sclipicios
atât cât să lase în urmă
o dâră de poezie atât de ambiguă
încât până la căderea serii se şterge
femeile triste merg repede pe stradă
ele ştiu că li se poate citi în oase
şi foamea şi fuga şi mai ales
ridurile de pe cuvinte
femeile triste păşesc foarte rar
ele mai mult zboară
cuprinse de un fel de teamă
care le face mult mai uşoare

poem cu el

azi am trecut de partea cealaltă
privesc înapoi apa, podul, fericirea a rămas şi ea
acolo cu tine, eu am plecat
am luat doar câteva dimineţi însorite
legate bine în batista albă, brodată
cândva le voi da drumul
sunt o femeie hibernală
am amorţit şi nu mai simt degetele
duc o viaţă latentă
slow motion
metabolismul a încetinit
mă întorc în embrion, cumva
aşa fac iarna
iarna sunt o femeie atipică
nu primesc musafiri
şi nici cu colindul
mă închid în cameră
mă închid în trup
poate apare

5 Decembrie 2010

În pagina web a site-ului tău

Filed under: Poezii — maskirovka @ 09:01

mereu privesc lucrurile invers
de la moarte de naştere
de la fluture la omidă
de la casă la cărămidă
fericirea are alt gust care aici pe pământ
nu l-am găsit la niciun boutique
am uitat să menţionez iarba verde
călcaţi voi pe ea
eu merg de-a dreptul
prin mărăcini
e bine să nu mă chinui
îmi spun
în timp ce trecătorii prizează
din mine fâşii de lumină
şi tălpile sângerează iubiri
la prima oră a dimineţii
braconajul e ceva obişnuit
numai că azi nu mai am niciun poem
sunt doar o specie într-un habitat iraţional
poluarea, schimbările climaterice dintre cuvinte
lipsa oxigenului din versurile tale
mi-au afectat sistemul imunitar
povestea marilor pinguini nordici
începe de aici

3 Decembrie 2010

Flatline

Filed under: Atac de cord,Cubiculum — maskirovka @ 07:06

de ce iubitule trebuie să argumentăm îngerii?
să-i căutăm în dicţionare, în seifuri de bănci
în puşculiţele de lut unde de obicei depozitez
poemele nescrise sau în lada bunicii
de ce iubitule îngerii stau ascunşi după perdea?
când suntem plecaţi de acasă
ilăsă urme de şoimi pe fotografiile alb-negru
de ce iubitule îngerii nu suntem noi, cei pe care-i
lăsăm în fiecare zi în urma noastră?
îţi aminteşti când îţi ghiceam astă vară în palma stângă?
şi-ţi spuneam: „stai nemişcat, acum o să coboare fiinţa accea cu aripi
de pe muntele lui venus, coboară încet, ai răbdare
are multe bagaje şi un laptop marca hp”
tu stăteai greceşte în mijlocul camerei şi râdeai
râdeai aşa mult încât la coborâre îngerul s-a împiedicat şi a căzut
„e pur masochism”, îmi spuneai, şi-ai luat o pauză de-o portocală
timp în care te gândeai la regnul îngeresc, dacă va coborî pe parchet
şi va dezerta totuşi din pielea ta, ce va mânca şi ce va bea
cu ce-l vom hrăni, îi vom face culcuş lângă pat!?
aş evita prea multe detalii, de mâine ai cursă directă
nu mai faci escală pe nicio altă planetă, piele de om
sau cum s-o numi pauza ta de moarte
am cumpărat globuri şi bomboane de pom
nu, nu vreau beteală argintie
bătăile inimii tale vor ţine de cald

Blog la WordPress.com.