DozaDePoezie

31 Decembrie 2009

The morning sun in harbor

Filed under: Fotopoeme — maskirovka @ 08:15

Anunțuri

30 Decembrie 2009

Poezia ca o cale, Magda Cârneci

Filed under: Articole — maskirovka @ 08:02

Mi-a trebuit ceva vreme să realizez că pentru mine poezia, mai mult de a fi o vocaţie, o profesie, o misiune, ori o credinţă – e în primul rând o Cale. Că ea duce undeva sau ar trebui să ducă undeva. Doar poate treptat, şi de multe ori retrospectiv, am observat/ înţeles că frecventarea într-un anume fel a cuvintelor poate să producă în tine o modificare discretă, o modificare din ce în ce mai profundă şi în cele din urmă o transformare, destul de neaşteptată, destul de radicală.
E ca şi cum dacă iei în serios cuvintele, dacă le trăieşti pe fiecare în parte, cu oceanul de profunzime din spate, şi mai ales dacă le aplici la tine însuţi, cu toată naivitatea, cu toată sinceritatea, cu tot dorul, se întâmplă finalmente ceva. Ceva destul de miraculos. Căci vibraţia (ontologică sau emoţională sau spirituală) încapsulată în cuvinte deschid lent, treptat, anumite canale necunoscute, misterioase din tine, cu care intră în rezonanţă şi pe care le trezeşte dintr-un lung somn, dintr-o îndelungată aşteptare, le activează spectaculos. Şi brusc începi să ai acces la senzaţii mai ample, mai intense decât de obicei. Impresiile lumii sunt mai colorate, mai saturate, mai puternice şi tot felul de corespodenţe neaşteptate se stabilesc între ele. Sesizezi uluitoare coincidenţe între gând şi realitatea exterioară, sinergii nebănuite încep să se pună în mişcare în jurul tău între diferitele planuri ale existenţei şi, din când în când, ai acces la fulgurante stări dezmărginite, la simţuri universale, când eşti una cu planeta întreagă şi aceasta este vie, e vie, şi-ţi transmite tăcut dragostea ei învăluitoare. Apoi, treptat, lucrurile lumii, ambiţiile, vanităţile, priorităţile încep să se ierahizeze diferit. Începi să înţelegi că important nu este ceea ce ne acaparează zilnic, ceea ce ne hipnotizează de obicei, ceea ce ne mănâncă puţinul timp pe care îl avem la dispoziţie în viaţa aceasta. Important este să percepi altfel lumea, să-ţi dai seama că lumea este o stranie înjghebare, o uriaşă butaforie, un fel de platou de filmare a unui joc cosmic uluitor, în care rolul nostru s-ar putea să fie altul decât cel pe care ni-l atribuim, ni-l închipuim. Rolul nostru s-ar putea să fie – şi poate e în esenţă – acela de martori la acest dans apocaliptic-auroral, la acest extraordinar spectacol dramattic-tragic-comic-îmbătător în care suntem şi actori, dar şi spectatori deopotrivă, suntem cauză şi efect, suntem momeala, dar suntem şi miza, suntem nimic şi sutem totul, suntem bieţi cobai, dar suntem şi zei în potenţă.
Frecventarea poetică a cuvintelor sau frecventarea cuvintelor poetice este o cale, e punere pe cale, poate mai mult decât Calea însăşi. Care începe probabil de la ea încolo şi este foarte lungă şi duce mult mai departe. Dar e o punere pe cale la îndemână, agreabilă, blândă, potrivită poate pentru omul contemporan, copleşit de civilizaţie, extirpat de transcendenţă. Poezia este un fel de tehnică transcedentală bâlbâită, deformată, coruptă, pe măsura vremurilor dez-fermecate, dez-încântate pe care le trăim, şi în care ea păstrează vie, chiar dacă numai pâlpâitor, flacăra miraculosului.

O hrană subtilă fără de care omul interior din noi ar muri.

Căci omul nu este încă desăvârşit, terminat. Omul veritabil, adevărat, e încă pe cale de survenire în omul actual, îndârjit homo faber, din când în când şi homo poieticus, aflat pe cale de îndelungată şi chinuitoare transformare în homo pertinens, homo sapiens, poate. Iar pentru acel homo sui transcendentalis, poezia este un combustibil la îndemână, necesar, deşi nu suficient. Ea doar te pune pe cale, eventual.
Nu aş fi vrut să apuc calea asta şi poate că nici nu fusesem destinată pentru ea. Născută însă în familia unui poet, am avut acces la entuziasmul, energia fină, superioară, pe care trăirea o degajă în jur. Dotată pentru mai multe lucruri, am încercat s-o evit, ca să nu repet parcursul tatălui meu. Mi-am luat o vreme şi un alt nume, din spirit de diferenţiere juvenilă şi din frondă. Dar ea, poezia, a fost mai tare ca mine, căci m-a târât cumva pe calea ei prin accesul pe care mi l-a dat de timpuriu către altfel de percepţie şi de înţelegere a parcursului existenţei în lume. De aceea am trăit poezia ca pe o luptă, o încleştare, ca pe o înaintare pe un drum cu obstacole, cu noduri gordiene de tăiat, cu întrebări ale sfinxului de rezolvat, cu „munci ale lui Hercule” de depăşit. Volumele mele nu sunt multe şi nu seamănă prea tare unul cu altul, deşi probabil că acelaşi suflu şi aceleaşi obsesii le structurează în profunzime. Dar nu am putut să produc mai multe, nici nu am putut să mă repet, pentru că fiecare volum a fost rezultatul restrâns, zgura unei combustii destul de acerbe, urma scripturală succintă a unei etape încheiate, a unei răni depăşite, a unei „lupte cu îngerul” lăsate cumva, astfel, în spate. Pe acest drum poetic accidentat cred că nu mai am multe etape de parcurs, poate una sau două. După care probabil că un altfel de drum trebuie să urmeze.
O altă cale, dacă vreau ca existenţa să însemne cu adevărat evoluţie spre mai-mult-decât-mine, înaintarea în necunoscut, în miraculos, şi nu închidere într-o formulă existenţială ori profesională confortabilă, protectoare, dar inevitabil bornată de moarte.

Căci poezia veritabilă ar trebui să deschidă către mai-mult-decât-poezie, dacă e să-şi păstreze natura ei originară de punere în rezonanţă a lumii infinite din noi cu lumea infinită din afară şi din univers. Natura ei ontologică de deschizătoare de drum către mai-mult-decât-realitate în realitate.

Magda Cârneci
„Hosmos şi alte poeme”, Editura Paralela 45, 2004.

29 Decembrie 2009

Cine sunt

Filed under: Poezii — maskirovka @ 06:05

Prolog

da, tu eşti o cameră drăguţă la prima vedere, orice femeie ar sta liniştită în ea, până când din curiozităţi specifice deschid tavanul, prăpăstiile, uşile din pardoseală, zone minate, triunghiul bermudelor, niciodată hărţile nu sunt adevărate, sindromul maskirovka, toate cuceririle, pierderile de vieţi omeneşti au loc aici

Prima zi dis-de-dimineaţă

ţi-am promis că îţi scriu un e-mail cu toate lucrurile care îmi plac şi nu-mi plac la tine
tu ce ai de făcut
nu ripostezi, nu întrebi, doar citeşti şi bagi la cap
prin urmare
1
îmi place cum ne-am întâlnit
cum mă priveai atent de frică să nu mă scapi
pe jos ca pe un pahar de cristal din vitrina mamei tale
2
îmi place că mă urmăreşti prin cameră cu coada ochiului
când spăl pe jos
şi spun ridică şi tu picioarele
să dau şi pe sub tine
sub tine e iarnă mereu
3
ador că-mi ţii umbrela când plouă
şi mă tragi lângă tine ca şi cum dacă o picătură
ar cădea pe haina mea
ar începe apocalipsa
4
îmi place când intru la baie să fac duş
şi spui
intru şi eu să stau într-un colţ doar să te privesc
după două minute eşti deja nemulţumit
că nu ştiu să mă spăl
intri după mine
îmi iei buretele, gelul de duş
şi începi să mă înveţi
5
îmi place că nici nu deschizi ochii
şi prin vis ceri
fă-mi şi mie o cafea cu lapte
6
îmi place că-ţi plac filmele mele
şi comentezi ironic
băi da` ăştia ne cred copii
2012 ăsta al tău e pentru copii
dar mă uit dacă îţi place ţie
7
îmi place că duci gunoiul fără să te pun
aduni cioburile din casă
aşchiile din inima dezgheţată
iei cheia vecinei, mergi un etaj mai jos
paşii tăi îi aud apăsaţi
cum urcă în mine
8
îmi place colierul tău
cu motive maya
pe care este încrustat şi un sărut de al meu
dar tu nu ştii că dormeai
în timp ce eu disecam lumea ta ascunsă în el
9
îmi place cum dormi
nemişcat, târziu în tine cad fulgi
nu te deranjează
dimineaţa ai spatele plin
10
îmi place aşa cum eşti
simplu, iertător
pentru că pleci subit după ţigări
ca şi cum ar fi căzut un avion în faţa casei
şi te duci să salvezi oamenii
11
îmi place că îţi e frică de câini
şi te panichezi mutându-te pe partea
cealaltă a drumului
12
îmi place că atunci când mă iubeşti cu adevărat
nu mai scrii nimic
eşti blocat şi nu simţi nevoia
doar să mă mângâi
13
îmi place poemul acela dement scris cu pixul albastru
de la sâni şi până la abdomen
se termina pielea şi tu tot scriai
dar cel mai mult te-am iubit când ai intrat disperat după mine în baie
şi strigai ceva, la început nu auzeam
am crezut că te-ai tăiat, ai făcut ceva
când intri, pe pielea ta era imprimat poemul
nu ţi-ai mai făcut duş, mergeai deschis la cămaşă
să te vadă toţi prietenii
scrisul evident era invers nu se înţelegea mare lucru
te-ai supărat că nimeni nu a întrebat
14
şi te-am mai iubit la fel de mult când ai stat cocoţat pe balcon
mâncai baclava cu două mâini
şi-mi explicai străzile care duceau la râu
15
îmi place că mănânci încet
te uiţi prin telefon
schimbi câteva trupe
că eşti băgat cu toată viaţa în laptop
16
îmi place că nu te-ai supărat când am spus
că plec singură să mă plimb
17
o să râzi cel mai mult te-am iubit în taxi
după 40 de ore de aşteptare
mă înghesuiam în tine
îţi căutam mâinile, inima, buzele
într-o disperare soră cu moartea
păcat că niciodată nu ne iese planul
de a ne fi sărutat în aeroport
dacă nu cădeau valizele
intram direct în tine
18
aş putea găsi încă 1000 de motive pentru care îmi place
mult de tine
să nu uit scrisul, mare, înalt, nici nu ai zice că scrisul ăsta
pune frânghii la gât
19
îmi place că ne despărţim la fel de
apocaliptic de 3 ani
acelaşi cataclism
toate despărţile sunt la fel
miros a moarte
miros a iubire
e o combinaţie letală
nu doresc nimănui să o încerce
20
te iubesc şi acum când ai dat e-mailul
ăsta stupid cu link „cine eşti”
uite cine sunt
o femeie simplă care te iubeşte

După-amiază

aş putea continua lista câteva zile
aş scrie nebuneşte
1
orice întâlnire cu tine este o carte nescrisă
cu pagini albe de maximă tăcere
cu pagini care ard, când pui mâna frige
dai mai departe să vezi povestea interminabilă
îmi place de tine că-mi închizi telefonul
deşi ştii că nu-mi place
o faci dur, ucigător
2
îmi place cât de repede vii acasă
doamne mereu mă luai prin surprindere
când băteai în uşă
îmi plăcea să te sărut
să văd ca un copil mic ce ai în pungă
mereu aveai ceva, mereu altceva
3
îmi place că la tine nu contează
că e zi, noapte
iubirea are formă de lumânare
4
îmi place că mă jigneşti rău
atunci ştiu ca vine dintr-o mare iubire
5
îmi place cum te porţi cu mama ta
te iubesc mult când nu-ţi place să ţi se arate pozele
când erai mai mic şi aveai părul creţ
6
te iubesc când faci omletă
te iubesc foarte mult când faci omletă
când cureţi peşte
şi când mă lauzi la prieteni
ce bine gătesc
7
te-am iubit cel mai mult când andrei nu mai pleca
şi ai venit lângă mine
te făcusei mic
mă strângeai de mână ca un copil derutat
te-am iubit mult în clipa aia
timpul prinsese brumă
8
te-am iubit când am găsit în casă 11 trandafiri
puşi în vaza aia improvizată din sticlă de plastic
nu ştiai cum să-mi spui că sunt pentru mine
erau toate culorile
9
te-am iubit când îmi povesteai în ce dificultate a fost amicul tău
când a văzut sandale de damă în casă
şi tu îi explicai de texte şi ginul cât de bun e
10
te-am iubit în bar prima dată
când ai tremurat la primul sărut
parcă nu ar fi trecut nişte buze de femeie pe tine
ci o banchiză de-a lungul vieţii tale
11
te-am iubit când te-ai dus la hotel şi ai lăsat valiza în taxi
deşi spusesem să ai grijă poate rămân fără ea
12
te-am iubit sub duş când puneai gel pe burete
şi-mi explicai care parte e mai abrazivă
13
te iubesc pentru că nu poţi sta fără mine
că orice ai face
pe orice parte ai dormi
te trezeşti tot cu faţa la mine
deşi sunt la ani lumină
14
îmi place că nu minţi
că uneori sunt infectă
şi ai dreptate când spui
15
îmi plac ochii, mai ales dreptul
şi stângul dar în el mă uit rar
nu ştiu de ce am o manie pentru dreptul
în el sunt multe camere goale
pe care pot să le ocup
16
îmi place pielea ta albă, subţire
ca un giulgiu numai bună pentru moartea mea
m-aş întinde în ea şi aş sta să mor acolo
an după an
17
îmi plac degetele tale, mâinile
nu ştiu de ce, poza cu zăpada e demenţială
mor după ea
şi-mi spun
asta e mâna care m-a atins pe păr, pe sâni
pe viaţă, pe toate dimineţile mele seci la un loc
18
îmi place că eşti senin şi dulce când stau cu tine la laptop
când ţi se distrug armatele ai renunţa pe loc
dar te aduni din nimic, mai pui 20 de euro şi mergi mai departe
19
asta e şi între noi
aceeaşi luptă, frontul e deschis mereu
numai că eu sunt cuminte şi tandră
iar tu un cuvânt neîmblânzit
20
te iubesc când porţi pantalonii kaki şi spui
sunt cam slab, nu că nu sunt frumoşi
dar cel mai mult te-am iubit când ai luat şi tu din
antibioticul meu

A doua zi

da, tu eşti o cameră drăguţă la prima vedere, orice femeie ar sta liniştită în ea, până când din curiozităţi specifice deschid tavanul, prăpăstii, uşile din pardoseală, zone minate, triunghiul bermudelor, niciodată hărţile nu sunt adevărate, sindromul maskirovka, toate cuceririle, pierderile de vieţi omeneşti au loc aici

1
îmi place de tine că-mi cauţi casa pe google earth
şi mă cerţi de ce nu am mers pe la semaforul x
şi m-am întors pe alte străzi
2
îmi place de tine că mă conduci mereu la gară
stai pe peron fumând uitându-te după mine
eram în papuci fără toc, rochie turcoaz cu galben
ai făcut două poze cu mine pierzându-mă pe calea ferată
exact cum mă pierd pe şira spinării
3
îmi place cel mai mult cum mă săruţi la gară
şi mă ţii strâns lângă tine
ca pe o valiză plină cu aur
cum povesteşti despre tine când erai mic
şi ai uitat bagajul în tren
4
îmi place că eşti foarte acid cu taximetriştii
vă rog puneţi ceasul
dar cel mai mult când te agiţi din senin
neştiind dacă mie îmi place casa sau nu
pierzi telefonul în acelaşi taxi
rămân singură într-un oraş necunoscut
fără tine, fără telefon, la miezul nopţii
veniseră câţiva câini lângă mine
noroc cu ei că mă priveau iertător
îmi place de tine că dupa 10 minute
nu ştiu cum, prin ce minune ai găsit telefonul
ai sunat, te-ai întors, dar a doua oară ai pierdut bricheta
iar am rămas singură, dar deja eram obişnuită
ştiam toţi copacii, scările de la bloc
te iubesc mult când eşti agitat
5
iubesc întâmplarea din strada mântuleasa
are un ecou şi azi îl resimt ricoşând în stern
era trecut probabil de ora 11 noaptea
când urcam pe scările incredibil de mici şi întunecoase
care aveau să ducă la o mare iubire
şi aici ai fost agitat, ţi-ai aruncat brăţările să nu mă zgârii
în ochii tăi se vedea o mare clocotind
nu mai gândeai, nu mai vorbeai
parcă te pregăteai de o nouă moarte
6
îmi place că îţi este indiferent în ce oraş locuieşti
dacă are sau nu are cicatrici subterane
ai sta şi cu mine la ţară
sunt convinsă că te vei adapta la iarbă, insecte
dat de mâncare la păsări
pădurea este la 5 minute, râul trece prin noi
am doi cireşi, o mamă foarte bună cu o pisică albă
iarna e cald, am brad, viţă de vie
iar eu îţi voi spune poveşti cu mine când eram mică
şi la serbare pe scenă în loc de să recit poezia
am început să cânt
7
îmi place că eşti ca o pasăre de noapte
te culci foarte târziu
nu ştiu ce tot faci prin casă
eu adorm foarte devreme
ştiu că mă trezeşti şi vrei să mă topeşti
iar în tine
eşti copleşitor
când spui
vreau să fac dragoste cu tine
8
îmi e dor de tine
într-un fel neomenesc, nepămâtean
dar asta ştii de ani de zile
9
îmi place că în mine sunt multe femei
pe care le-ai descoperit tu
una unduitoare, una rea
una citadină, alta bestie
una cu chip, alta transparentă
zac în mine multe cascade necunoscute
noroc cu tine că ştii nişte drumuri ascunse
10
nu e greu să-ţi cad la picioare
ţi-aş da tot sângele
aş albi pe loc
aş îmbătrâni
ca să fii mulţumit
11
te iubesc uneori desfigurată
nu cred în tine deloc
îmi e frică, o frică ciudată
e ca şi cum aş băga mâna într-o tufă de trandafiri sălbatici
atrasă de flori dar ştiind sigur că mă voi răni
de fapt
asta se şi întâmplă
nu este zi
să nu sângerez
12
şi după cum vezi doar o nebună
te-ar iubi
cu tot cu haos
bezmetică în lumea asta a ta
cu iluminatoare artificiale
13
cel mai mult te-am iubit când ai spus
unul din noi trebuie să moară
nu se mai poate
noi doi nu putem trăi cu două inimi
noi doi ca să supravieţuim
avem nevoie doar de o inimă
două ne fac rău
14
te iubesc pentru că mă părăseşti
la 3 zile
şi brusc nu mă mai înveleşte nimeni
nu mai îmi este foame
slăbesc mult
15
şi culmea te iubesc şi când spui
ce eşti prostuţă cum crezi că renunţ la tine
am suferit prea mult să renunţ
averea mea este suferinţa
16
îmi place la tine că ieşi din toate tiparele
încă nu te cunosc
ceea ce mă bucură
mereu am surprize de toate felurile
mereu mă înec
mereu îmi revin
17
îmi place de tine că semeni cu un golf
îmi erodezi tot
picioare, trecut, aurorele de sub tâmple
ziua când ne-am cunoscut
simplul te iubesc
macini tot
dar nu fug
stau să fiu dezmembrată
de inimă
de cuvinte
până rămân surdo-mută
cred că eşti sadomasochist
18
îmi place că acasă este cu tine
pe bancă
în tramvai
la coadă la casa de bani
în piaţă
în lift
la andrei în garsonieră
în taxi
la gară
sunt mereu acasă
19
îmi place palma ta
devorantă
miezul din sinele tău
inexpugnabil
20
îmi place cum ne ţinem de mână pe stradă
cum vorbeşti cu vechi cunoscuţi
şi cât de mândru eşti
când ei spun ce prietenă frumoasă ai
şi tu te uiţi la şapcă

27 Decembrie 2009

In Heaven everything is fine

Filed under: Poezii — maskirovka @ 13:15

la ora 6 trezirea la mine în cameră pentru câteva zile s-a mutat raiul ei şi trezirea e tot la ora 6 indiferent de sclavi sunt tot brunetă nimic nu pare a fi ceea ce ştiam de la bunica pe noptieră gin&tonic water poeme absurde eugen ionesco pink floyd ciorapi cu bandă adezivă într-adevăr din duşumea a cresut un copac plin de mere sunt o evă sofisticată port pantofi bej cu toc 10 cm mango fusta mulată rinascimento cu dantelă oase de sticlă retină casantă ochi portabili ojă roz iPhone apple 16GB ciocolată cu mentă after 8 pe foaia asta e foarte plăcut e cald nu mă poate opri nimeni din beţie ador iubiţii cu venele tăiate voi lua pastile de rouă sunt ignorantă am inimă de unică folosinţă cafea afrodisiacă cardamon magda cârneci jertfe ascunse prin bucătarie pântec primitor bijuterii de familie arme letale ape adânci trec pe sun bluză sâni pentru tot restul vieţii sângerez şoapte zile pierdute la casino fabulez mint exagerez nopţi lungi până dincolo de orga de la notre dame femeie de plumb se intră greu în mine împrăştii hainele sub fereasta ta m-absoarbe carnea magnet oraş nerăbdător mâinile negaţie fragede sărut cu toată fiinţa sub limbă iluminare încetineşte ceasul când merg prin cameră moartea e mută pleacă cu lucrurile vechi sub braţ pe ascuns surâd în ceaţă dragoste clandestină fără bilet pentru lumea de apoi circul cu spaima că nu te mai văd râu fără apă albie fără uscat uscat fără nisip rubine şlefuite intresecţie cu naşterea skill computer skill e-love graţie scoarţa copacului doarme sub piele devin înaltă cu metafore în loc de frunze inteligibilă arogantă poleită cu poeme de dragoste întuneric în vene toamnă aromată miros a hoit când spun că nu te mai iubesc naştere fără balustradă cameră infimă un singur cuvânt glorios fără scăpare cană galbenă hello kitty turme de reni supă de roşii ou fiert şira spinării uşă de rai împreună cu tine teatru imaginar scena cu tine coborând pe pielea mea ca pe o insulă nesfârşită pat pentru o persoană oglindă cu retincenţă rug stins lângă ziua de mâine buze senzuale interesantă nelinişte dorm puţin mor devreme

26 Decembrie 2009

După-amiază

Filed under: Fotopoeme — maskirovka @ 13:49

24 Decembrie 2009

Cam aşa de prost stau lucrurile

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:27

viaţa mea este o valiză bej pe care o car de colo colo
într-o numărătoare inversă, cu paşi de rac, ascuţiţi, negri
câteva memory stick-uri, un parfum, cărţi despre războaie
destul de gol bagajul, nu prea am nevoie de mare lucru
în sânge însă merge o corabie de o tăcere asurzitoare
numai spre tine

ziua se târăşte încet la picioare ca o râmă umedă
ieşită din întuneric, la început se împiedică
este derutată, merge aiurea înainte-înapoi
apoi se obişnuieşte cu pajiştea înverzită de pe ochi
parcă nu vrea să se mai retragă în carapace
ba mai mult de atât

o pisică trece linguşitoare prin ea şi nu o observă
ziua asta parcă ar fi o fantomă nesfârşită
nu ştiu de unde să o apuc şi să o pun în pahar
aş bea din ea dintr-o dată să scap mai repede
speriată de regenerarea ei atroce, hipnotizantă
mareea ei aduce o iubire

finalul cu …mareea aduce o iubire…este destul de bun

Moş Crăciun, ce vreau de la tine, te rog frumos

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:11

o inimă nouă, în ţiplă, dacă se poate nina ricci
trecutul tumefiat să se vindece repede
un avion personal cu piloţi de schimb şi multe stewardese
o masă de ping-pong, un mandarin
pe dosul palmei o mică oglindă prin care să văd nonstop
ce face iubitul meu, zăpada de pe spatele lui depusă ieri
să nu se topească, vreau să-l ating aşa rece
să mă împotmolesc prin coastele lui
să dorm aici ca o larvă până se face cald
ciocolată cu scorţişoară, o cameră goală
ca un teatru cu doua scaune
unde personajele se luptă să-mi intre în viaţă
acid coroziv pentru albul imaculat de pe foi
o eclipsă la marginea patului în care să fac baie dimineaţa

mulţumesc

20 Decembrie 2009

20 decembrie

Filed under: Poezii,Uncategorized — maskirovka @ 06:08

m-am născut demult, aveam trup de peşte şi două vieţi
purtam la mine tot timpul bagheta magică
şi pe mama mea îndoliată
aşa îmi petreceam timpul
călătorind pe scările rulante
cu păpuşa stricată de mână
corabia din beţe de chibrit
mirosul de alge putrezite
acum sunt femeia opacă
prin mine nu trece nimic
nici lumina, nici tunelul
de la capătul mânii tale rebele
nu mai este frig
s-a mai încălzit în suburbia cuvintelor
am aici o casă şi-o mare foarte albastră
o cruce de lemn
pe care scriu dimineaţa un nume
şi seara îl şterg

Bună dimineaţa, este 6.54 la mine, eu m-am trezit

Filed under: Poezii — maskirovka @ 03:55

îmi e dor de tine
fac un ness, citesc e-mailurile
caut poze cu tine prin memory stick
se luminează încet
autostrada trece prin mine
o mie de maşini îmi clatină inima
buzele mi-au crăpat
ochii se decojesc până
luminile oraşului se sting
îmi aleg o poză pentru monitor
aici nu sunt câini
nici îngeri
nici scările nu supravieţuiesc
doar un pat răvăşit
în care te-am căutat toată noaptea
o linişte deplină
cărţile vraişte
paharul cu suc de portocale stricat
fixaţiile la locul lor
rastelul cu vise mai vechi
iau unul îl deschid curioasă

19 Decembrie 2009

The unseen world

Filed under: Dincolo de mine — maskirovka @ 17:35

în tine am călătorit şi ziua şi noaptea
cu trenul, cu avionul
cu sandale, cu picioarele goale
pe mirişti, prin mlaştini
prin multe păduri
am stat lângă sobă împreună când afară ningea
ca şi cum am fi făcut baie unul în altul
am alunecat pe topogane
ne-am dat în leagăne
de oameni fericiți temporar
am spart nuci
cu impresia că am făcut cele mai miraculoase lucruri
pe care doar noi le făceam dimineaţa
când ne spălam mâinile unul altuia

în tine am văzut cele mai frumoase muzee
cele mai vechi scrieri erau pe umerii tăi de lut
uscaţi la soare ca nişte bulgări de argilă
în tine m-am înfăşurat ca o mumie
pregătită pentru toate vieţile
mi-am scris pe sarcofag numele
dinaintea naşterii

tu ai fost lumea mea

câmpul de viţă de vie pe care-l vedeam la nesfârşit
ca pe un film surdo-mut
pământul arid îmi ardea tălpile
fără să ştiu unde eşti
culegeam fructe pentru micul dejun
de pe spatele tău mergând în vârful degetelor
printre cireşi să nu te trezesc

în tine am văzut cei mai puternici cai appaloosa
cum alergau pe ziduri rupestre
am colindat toate peşterile cuibărite în oase
fără lanternă sau alte lumini
pajişti cu turme de bizoni
şi ascultam cântecele indienilor sioux
ţi-m ucis de câteva ori copii, soţia
am dat foc la casa în care chipul ţi se schimba
după fiecare noapte de dragoste

tu ai fost lumea mea

te-am sărutat cu intestinele, cu toată cutia toracică
am mers prin pietriş până mi-a dat sângele
strugurii copţi, vii
pulsau până rochia mi se lipea de corp

dimineaţa sub tricoul tău se vede şi acum povestea asta întinsă
cum apare după plopi ca un soare destrămat

te ţin în braţe ca pe un amfiteatru grecesc
în tine se zbat eroi, fecioare cu amfore pline
dar mie nu-mi pasă că n-ai aer
ce spaimă, ce copil speriat fuge din tine
sare peste sârma ghimpată

la tropicul racului poemul stă pe marginea drumului
înfăşurat în alb, zilier clandestin
face semn cu mâna maşinilor
să-şi caute de lucru
în el te-am văzut aşa c-am oprit să te iau
să cureţi foaia albă de impurităţi
până seara totul strălucea
şi curgeam şi curgeam

de câte ori duceam mâinile la tâmple
se deschidea acelaşi drum ireversibil
dacă beam apă din cerul gurii tale
ştiam că sunt acasă

în tine mi-am depus bijuteriile, cojile de pâine
ochii, silabele şi cam tot ce mă durea
ai fost spitalul perfect
perfuzată continuu la sângele tău bicolor

aş putea descrie până mâine
câte icoane bizantine ai pictat cu
inima mea

18 Decembrie 2009

La tine acasă

Filed under: Poezii — maskirovka @ 15:51

cel mai mult mi-a plăcut
să stau în bucătărie rezemată cu capul de geam
fără să ştii
părul mi se despletea în ancore

m-aş fi înfipit în viaţa ta
ca un cui în palma lui Isus
cu mâini, cu picioare

priveam şcoala, salcia de pe partea dreaptă
plopii cuminţi, cuiburile
îmi plăcea frigul, mirosul de cafea
conurile, cojile de portocală
uscate pe calorifer

tu preocupat la computer
descoperindu-te dintr-o dată
nici nu cred că mă vedeai
eram o bucată din inima ta

debaraua cu mere şi miezuri de nucă
steaua polară intrând pe cheia uşii
iluzionistul şi ciocolata cu stafide

întunericul dimineaţa se ridica
de pe feţele noastre
aburind a sânge proaspăt

apoi a nins

eu plecasem pe rând

în fiecare zi câte puţin

17 Decembrie 2009

Pietre cubice

Filed under: Poezii — maskirovka @ 06:53

apropierea de trupul tău îmi modifică vârsta

pieptul mi se deschide larg
un stol de păsări s-a oprit în el
să moară ca într-un cimitir ambulant
e trecut de miezul nopţii, pe şira spinării
clocoteşte o mare iubire
voi sta nemişcată ca atunci când mi se înfige
seringa cu scrisori desfăcute

apropierea de trupul tău îmi modifică vârsta

pupilele alunecă de la ultimul etaj
creierul un pahar gol din care ai sorbit
tot dintr-o dată
dezbrăcată cu multe tăişuri
m-aş lega de tine ca de un catarg

pe spatele tău s-a depus un strat de zăpadă
sub el încă pulsează un sânge cunoscut

oraşul este din ce în ce mai sălbatic
în această dimineaţă de decembrie carnivor

16 Decembrie 2009

Inside man

Filed under: Video — maskirovka @ 07:53

12 Decembrie 2009

Bună dimineaţa

Filed under: Poezii — maskirovka @ 04:53

poezie scriu mai ales foarte devreme
şi tot timpul la birou şi direct la computer
rar mai scriu de mână
dar nu în trenuri, avioane sau pe bănci
scriu tot la birou
când simt că nu sunt în stare să tastez
atât de repede pe cum aş gândi
pe foaie pot face prescurtări
tăia
linia dreaptă peste cuvinte
îmi dă un fior aparte
şi mai ales
îmi place să iau pauza de haos
şi să desenez cercuri
pe care apoi le umplu cu alte cercuri
până se colorează toată pagina
nu-mi vine să scriu decât la birou
în rest sunt alt om
dacă merg în bucătărie
sau plec de acasă uit de acest obicei
când mă întorc însă
nici nu mă dezbrac bine de haine
că deja mă uit spre computer
nici nu pun umbrela în cuier
intru cu ea aşa udă
să deschid monitorul
până se încarcă déjà am un ness lângă mine
tot bagajul cu iubiri la îndemână
pisoiul lângă picioare
geamul închis
liniştea iese din podea
aşa este o femeia singură

10 Decembrie 2009

O femeie singură

Filed under: Poezii — maskirovka @ 18:09

este o bluză fină, transparentă prin care se văd sfârcurile şi prin care frigul trece nestingherit şira spinării mai mult o cale ferată o îndeletnicire ciudată îmi place să-mi aşez şinele pe piele să pulseze în loc de vene prin ele trăiesc nu lipsesc din decorul pereţilor mei chiar dacă ei acum nu sunt decât simple celule care-mi acoperă viaţa moartea şi toate trăirile mi-aş face o cafea cu aromă de hel cred că-mi aminteşte de tine şi liniştea ta ce copil erai dimineaţa când cereai o ciocolată caldă şi apoi cafeaua miraculoasă am început să înţeleg atunci că nu e greu să trăim atât de aproape îţi vine să crezi că mii de kilometri s-au estompat între trupurile noastre topindu-se într-o transpiraţie divină ce n-o vom mai simţi prea curând vor trece iar secole lupta barbare telefoane mailuri de despărţire se vor schimba liniile tectonice vor veni poate alte fiinţe pe terra să ne ia locul vom trăi prin ele ne vom căuta şi atunci demenţi cu sângele la vedere curgând pe haine tot mai în larg tot mai în larg văd fericirea din lăuntrul meu o poţi bea pe loc nu te vei duce la fund sau poate da nimeni nu ştie pentru că nimeni nu a dezgropat-o mai departe mai departe ce se va întâmpla vei pleca într-o bună zi cu geamantanul bej plin de cămaşi şi tristeţe vei fugi iar în alt loc vei spera că mă vei găsi cine va avea curajul să renunţe nu va trăi

pfuuuuu, iar m-am îndrăgostit

Filed under: Poezii — maskirovka @ 09:30

îngerul meu e un înger bătrân
dar nu-i e frică să plece la drum
îşi ia medicamentele prescrise la timp
este cam friguros dar are un pulover pe gât
mai mereu are o voce fericită
îţi poţi da seama imediat
dacă îl întrebi cât e ceasul
nu se uită la mână şi nici nu se deschide la cămaşă
să asculte ticăitul inimii care dă ora exactă
pur şi simplu se uită în ochii tăi
şi spune exact
„este ora când trebuie să fii fericit”
nu, nu are un robot care răspunde standard
ca pe site-ul acela „de vorbă cu Dumnezeu”
ţine un jurnal al zilelor imposibil de trăit
subtil şi foarte metaforizat
deformează realitatea într-o secundă
şi spune că însemnările lui sunt poveşti pentru copii
să nu crezi în ele
să crezi doar în trupul care-ţi plimbă inima
sau în inima care-ţi plimbă trupul
uneori prin el se vede un soare
ca o cireaşă bine coaptă
atunci este incapabil să mai spună ceva
pur şi simplu stă să fie atins
ca un exponat rar dintr-un muzeu parizian
ştii că nu ai voie să atingi
scrie explicit „nu atingeţi”
şi totuşi o fac
i-am atins gura, obrajii
ceasul a stat
brusc mi-a crescut o carapace în care m-am ghemuit
până la el mai erau secole
cu atât m-am ales
cu o cameră plină de surprize plăcute
pe care ţi-o dau azi şi ţie
în ea locuiesc eu şi câteva pisici iluzorii
ba vii, ba moarte
depinde cum priveşti lucrurile

9 Decembrie 2009

Iubitule eşti un oraş utopic

Filed under: Poezii — maskirovka @ 19:53

cu ziduri de sticlă şi flori carnivore arhipelag din o mie de insule doar eu şi Sartre ce mai bem vodkă întinşi pe o pătură albă cu peşteri fragile cai verzi pasc zile pierdute eşti o cameră cu mobilă veche şi straturi de fericire la pervaz strălucesc a pustiu în iarna asta chircită printre foile mute ca o tentativă cubistă de câte ori trec pe lângă un cimitir îmi trag mânecile puloverului peste degete noaptea vine mai repede pun pe masă tot intestine revolte până la nihilism mai este o zi şi-o linie dreaptă citesc în aburi o nuvelă science fiction o teamă murdară câteva libelule hematii sensuri giratorii scări spre moartea polară iubitule eşti un sicriu iluzoriu în care mă aşez cuminte frivolă fără sâni cu părul tăiat palmele în derivă băltesc străzi felinare aprinse şi multe fotografii râncede mi-ar prinde bine inima ta iubitule iubitule cuvinte livide buzele uscate să nu mori niciodată vino înapoi pe pământ sub tălpile mele să mergi tu o altă formă de viaţă dansăm cu venele scoase din minţi expulzăm un nou univers să nu mori niciodată cine mi-ar mai fuma ţigările cine mi-ar spune să ies la ora 8 pe balcon să văd luna plină cum trece cu chip de copil pe geamuri aş scrie la nesfârşit

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.