DozaDePoezie

31 Martie 2014

Scările de incendiu

Filed under: Poezii — maskirovka @ 11:29
Tags:

iubirea
e un film văzut la tv
care rulează indiferent
dacă închizi, dacă e noapte
sau zi, dacă spargi
telecomanda sau dacă tai cablul
dacă sună cineva sau dacă adormi
merge indiferent că trăim sau nu
trece dincolo de toți pereții
sub acțiunea luminii
se poate simți

prima zi

în timp ce jucai tenis
am trecut pe lângă tine
am simțit în spate o săgeată
și am atins pământul încovoiată de durere
erau doar doi ochi
care-mi intraseră
în șira spinării
te-am recunoscut
așa cum se recunosc îngerii
în filmul Gabriel
fără să privesc peste umăr

a doua zi

când ți-am desfăcut cămașa am văzut alt om
am desfăcut și acestuia cămașa
și am văzut alt om și așa la infinit
te reproduceai pe măsură
ce dădeam de tine în alt om
mult mai înalt și mult mai singur
până ai ajuns sus, foarte sus
într-un cer pe care eu aici
pe pământ nu-l cunosc
i-ai spus iubire
un cer personal
căruia i-ai dat drumul
ca unui câine ținut în lesă
cândva
într-un fel sau altul
vom ajunge acasă

a treia zi

în parcul de lângă mine
sunt câteva tablouri electrice
pe care scrie: nu atinge
pericol de moarte
prin urmare
nu mai veni la mine
nu mai vreau să te ating
pericol de libertate
alerg pe scările de incendiu
iar în mine
și de data asta o femeie
necunoscută a țâșnit
din pieptul meu
și s-a dus
nu știu unde

ziua a patra

las pas poezia
să-și facă de cap
deasupra mea se adună nori
începe ploaia
ce faci tu acum iubire mea
pieptul cărei fecioare-l asculți?

Despre „ca și”

Filed under: Campanii,Uncategorized — maskirovka @ 05:30
Tags: ,

Despre „ca și”.

27 Martie 2014

Zona bentonică

Filed under: Uncategorized — maskirovka @ 04:55

Cuvintele sunt minciuni, pentru că ele sunt concluzia unui raționament
Sentimentele nu sunt minciuni, ele nu sunt concluzii, ele vin și pleacă
Ca păsările primăvara, toamna, așa, fără niciun ajutor, din reflex
După acul magnetic care atrage, întotdeuna Nordul e mai sincer
E mai bine să credem într-o îmbrățișare decât într-un te iubesc

Motto: Până la urmă poezia e o gelatină extrasă din oase / Nu sunt diferită de alte femei și eu port un copil în pântec.

Ai ceva anume care iese la iveală doar când suntem singuri
Nimeni nu știe, părinți, frați, doar lângă mine faci minunea asta
Și mă simt prost, foarte prost, aș intra în pământ
Poate cineva a bănuit, dar nu a văzut ceva anume care iese
La iveală doar când suntem singuri, ceva nisipos se rupe din tine
Și se așază silențios pe fața mea ca o mască
Asta se întâmplă când te deschei la cămașă, îți lași sufletul să iasă
Pentru câteva minute, ne uităm după el prin cameră
Se lipește de pielea mea să-mi dea partea de vină pe care o duce
Partea stricată din el ca și cum ai purta o cicatrice în urma unui accident
Se lipește de mine să se vindece sau să mă vindece
Încă nu am aflat exact la ce bun, fluturii mușcă din carnea proaspătă
Ori de câte ori te dezbraci la miezul nopții când nectarul e mai gustos
Și dacă punem toate bucățile cap la cap tot nu facem un om

Motto: Când lipesc urechea de spatele tău aud cuvintele cum se nasc/ Dimineața știu ce poveste îmi vei spune și tac.

Lângă mine nu vei mai avea surâs de copil, mă vei privi așa
Cum privești o cruce dintr-un cimitir oarecare, știi că îmi place
Să mă plimb prin locuri pustii, mai ales pe acolo unde sufletele sunt
La suprafață și ies ca aburii dintr-un pământ primăvara
Așa mă vei privi, ca pe o cruce, în fața căreia te vei opri
Și te vei întreba, cine a fost, de ce nimeni nu îngrijește mormântul
De ce ciorile cânta mai tare aici, de ce copiii se zbat în pântece
Când mamele lor trec, lângă mine nu vei mai avea surâs de copil
Vei cunoaște ce nu ți-ai dorit vreodată, propriul mormânt

Motto: Pe măsură ce se apropie vara întineresc/ Peste câteva zile va fi ziua mea.

Și cu cât vei veni mai lângă mine pe umărul drept îmi va încolți ceva
Curios mă vei dezbrăca de haine, de piele, vei săpa sub carne, să nu-ți scape
Nicio literă, ai să ceri ajutoare, preoți, medici, toți vor veni să te ajute
Ca pe un om rămas în scaun cu rotile, îmi veți pune pielea la uscat
Sub microscoape, o veți da câinilor polițiști, magilor, vracilor
Pe toate ecranele din oraș vor pâlpâi poze cu un nou tip de celulă
Care tratează marile dureri, cancerul, tristețea, moartea, voi avea rubrici
Speciale în reviste, se vor scrie cărți, tratate, mi se vor lua interviuri
Și eu voi da din umeri, pentru chestia puerilă, inerentă, care mi-a țâșnit
Așa din umărul drept pe măsură ce vara venea și noi ne întâlneam, întineream

Motto: Natural/ Am nevoie de spații deschise, ample, aproape interminabile.

Am nevoie de curți, grădini, plaje private, de asfințituri
Care să-mi cadă fix pe fereastră, de mări pe care să le văd
Ori de câte trag draperiile, de iubiți înalți care nu se mai sfârșesc
Când aș vrea să le ating limba să mă ridic pe vârfuri și să rămân
Acolo prinsă într-o menghină cosmică, am nevoie să merg desculță
Să-mi intre ghimpii în tălpi, usturimea să-mi scoată cuvintele prin pori
Am nevoie de o deschizătură în pieptul tău, o nișă prin care să intru
La miezul nopții când tabla pe casă sub labele pisicilor a încetat să mai bată
Când scriu însă, am nevoie de un metru cub, atât cât pot imita uterul mamei
Atât cât să tastez cu genunchii la gură prin care se văd
Spații deschise, ample, aproape interminabile

Motto: “Tot ce e îngrozitor are nevoie de iubire”, Rilke

Prin urmare toți oamenii au nevoie de asta
Încerc să fiu mai sus, dar nu-mi iese, am sa fac și eu
Ca Icar, numai că stâncile mele se numesc foi
Toate de mai sus s-au întâmplat, nu sunt povești, sunt picături de sânge
Până zilele astea am căutat chei potrivite, am delimitat terenuri
Parcă urmăream o minge de tenis să văd de partea cui se află
Am încercat să-mi potrivesc ritmul pașilor, bătăile inimii
Căutam coordonate identice să mă poziționez în rând cu tine
Să-l pun pe Ying alături de Yang, să așez la locul potrivit
Cele două concepte, eu și tu, într-un limbaj comun
A început să plouă și asta curăță alei, trotuare
Ar fi bine să ies afară să stau deschisă la bluză până când

24 Martie 2014

Doi bărbați iubesc aceeași femeie

Filed under: Filme,Video — maskirovka @ 04:36
Tags: , ,

Dacă aș putea să fac locul în care ne-am cunoscut, dacă aș putea ridica pereții clădirii
Singură și fără niciun ajutor, poate dura o zi sau un an, nu contează, aș ridica din nou
Din temelii numai să refac începutul, aș pune pe masă la fel, două cești albe, una cafea
Alta espresso, mulți oameni în jur, chiar și cerșetorul care a vrut să-mi fure poșeta
L-aș face, mult mai abil, în stare să-mi fure actele, dacă o făcea nu mai stăteam cu tine
Plecam după el, nu mai mi-ai fi cerut să te sărut adânc, până la vertebre, până a doua zi
Clipa aceea ne-a transformat în ceva ce numai noi recunoaștem, atunci a început
Azi merg pe stradă și te recunosc dintr-o mie, doar o privire arunc în treacăt
Și nimic nu mi se lipește de retină, te caut prin aceleași locuri, prin oameni străini
Le scot plămânii, ficații, amintirile, viitorii morți, oasele și le pun în saci negri
Nimic nu are a face cu iubirea ta pe care o simțeam în nări ca puful de salcie
Și de fiecare dată făceam exerciții de respirație să mă asigur că sunt vie
Dacă aș putea aș întârzia toate taxiurile, autobuzele, copiii în burțile mamelor
Mugurii în copac, dacă aș putea aș face de o mie de ori numai să refac începutul
Să repar secunda de neatenție când m-am îndrăgostit și nu știam cât de greu e să revii
De pe partea cealaltă a oglinzii ca și cum ai vrea să te întorci din lumea de apoi
Mai bine mă opresc și închid ochii să te văd puțin cum stai cu mâna pe țigară
Gata s-o aprinzi, dar mai citești o dată ce am scris, așa că punct, fumează!

20 Martie 2014

Poveste de iarnă / Martie


Te vedeam deasupra mea cum vrei să-ți lipești corpul de-al meu și parcă eram
În moarte clinică când se spune că sufletul își vede trupul de undeva de sus

Multă vreme am crezut într-un făt frumos care după ce a sărutat obrazul fetei ea a înviat
Până aici însă a trebuit să învăț că există și bine și rău și cal alb și cal negru
Că iubirea te poate face să trăiești și peste o sută de ani, ba mai mult, să fii nemuritor
Am învățat că se poate merge peste un lac înghețat fără frică dacă îți dorești ceva
Și că această dorință vine de undeva inexplicabil, că facem anumite lucruri aparent
Banale, fără sens, dar care construiesc destinul cărămidă cu cărămidă, fiecare privire
Fiecare cuvânt aruncat la întâmplare în metrou sau acasă, fiecare alegere spontană e
Bine calculată, Dumnezeu a creat lumea în șase zile, va trebui să fiu scurtă
Toți suntem pe moarte, asta nu e replica mea, toți suntem pe moarte, mai bătrâni
Mai tineri, mai buni, mai răi, toți am furat măcar o dată ceva, toți ne-am simțit
Măcar o dată orfani, toți am rămas măcar o dată fără bani, fără iubire, fără ieșire
Și când toate acestea se îmbină așa cum se îmbină culorile până la culoarea alb
Când toate au fost duse la bun sfârșit…nimic nu mai e fără rost. Nimic.

Și nu știu cum se face că ne întâlnim pe ascuns ca rădăcinile unui copac
Și ne hrănim unul din altul fără să ne dăm seama că de fapt hrănim același om

Da, nu e un poem, e un film!

http://www.cinemaxx.co/winters-tale-2014_cbf124283.html

13 Martie 2014

Planete locuibile


Poemul îl scriu mai târziu.

HabitableWorlds03_phl_960

http://apod.nasa.gov/apod/ap140303.html

11 Martie 2014

Ce aș putea face?

Filed under: Atac de cord,Erotism,Multivitamine,Poezii,Special — maskirovka @ 17:39
Tags: , , , ,

Când sunt îndrăgostită nu mai am mâini, nu mai am picioare
Ele s-au lipit de tine și au rămas acolo în carnea ta ca niște tumori
Perverse care nu se văd cu ochiul liber dar te mănâncă de viu

Sunt în tine și tu ești mai înalt, mai împlinit, duci cu tine încă un om
Respiri mai mult, dormi mai mult, visezi cât pentru doi

Când sunt îndrăgostită nu mai am corp, șterg prin pieptul tău
Să văd ca printr-un geam, aici zace un om care a crezut că poate fi fericit

Sună ca un epitaf, dar nu am murit, trăiești tu și pentru mine
Văd prin ochii tăi, simt prin mâinile tale, totul e firesc

Un singur lucru mi se pare pe dos, ticăitul inimii… îl aud foarte tare
Duc mâinile la urechi, nu mai vreau să aud, nu mai vreau să aud
Are cineva vreo idee ce aș putea face?

Concurs de poezie, proză, 2014


CONCURSUL DE CREAȚIE LITERARĂ „LIRISMOGRAF”, sursa: Ioan Alexandru

Concursul „Porni Luceafărul…”, sursa: Horia Gârbea

Cum se scrie un poem

Filed under: Cubiculum,Dincolo de mine,Poezii,Special — maskirovka @ 04:20
Tags: ,

Se poate începe de la tălpi

(mă așez pe dușumea și duc mâna la tălpi
după care cu un deget urc cât mai sus spre unul din picioare)

Dau deoparte cioburile, paşii rătăciţi, deschid porți
Închid porți, șterg cu buretele urmele dureroase, scot ghimpii
Pielea devine albă, fără nicio pată, aşa cum îmi doream
Ca o foaie de hârtie. Abia acum pot lua pixul albastru
Să scriu poemul, urc pe glezne, întâi pe cea dreaptă
Apoi pe cea stângă, se face prânzul, vreau să mănânc
Să mă odihnesc. Aprind o ţigară şi privesc gleznele
Au căpătat alte formă, în ele sunt comori ascunse, mări
Încep să construiesc bărci, să pun vele, caut cârmaci
Se face seară, întunericul se prăbuşeşte şi barca se scufundă
În beznă. Nu te îngrijora, pot scrie poemul și la o lumină difuză
Uite mai sus lângă stern un felinar îl pot lua
Şi uite aşa a trecut ziua, poemul încă este neterminat
Și eu zac acolo, arsă de soare, bătută de vânt, cu hainele zdrenţe

(se aud picături de apă)

(privesc în jos preocupată de piele, nu mă uit în jur)

-Unde este Dumnezeu?
-Dumnezeu trăieşte pe pământ, merge singur pe stradă
Închis bine la toţi nasturii de la haină, nu ridică privirea
Nu ridică din sprâncene, are mersul grăbit, spre o ţintă
Pe care noi nu o cunoaştem. L-am văzut de la fereastră într-o zi

(ridic capul bucuroasă urmărind prin aer fantasma)

Era uşor de remarcat, dar nimeni nu dădea importanţă
M-am îmbrăcat cum am apucat şi am ieşit repede să-L prind din urmă
M-am ţinut aşa după El vreme de-o oră după care se întoarce şi spune:
„-Tu chiar nu ai nimic mai bun de făcut decât să tremuri în frig?”
Am tăcut, El a plecat mai departe. Eu am continuat să-I merg în spate
Călcându-I fix pe urme ca atunci când treci printr-o zonă minată

-De ce L-ai urmărit?
-Aşa am crezut că trebuie să fac, să mă ridic şi să plec în spatele Lui

8 Martie 2014

Acum

Filed under: Atac de cord,Poezii,Special — maskirovka @ 05:20

E ca și cum ne-am trăi viața embrionară
Înotăm în aerul planetei, întâlnim oameni
Cu care împărțim pâinea, patul, cărțile
Stăm cu picioarele într-un lichid numit aer
Respirăm din ce avem la îndemână, oxigenul
Putea fi foarte bine alt element chimic
Și tot ființe am fi fost, fie că ne duceam
Copiii la școală, fie că mâncam coji de copac
Ne gândim cum să ne trăim viața pe uscat
Ce să mai cumpărăm, ce să mai construim
Când ne vom gândi cum să ne trăim moartea?
Și în uterul mamei am făcut tot felul de escapade
Am ridicat temple din carne cu mâini și picioare
Am pus ferestre, lacăte, am făcut drumuri prin noi
Am săpat în oase și am pus vene, artere
Ceva care să ne asigure o altfel de viață
După expulzarea din mare în lume
Când ne vom gândi cum să ne trăim moartea?
Ce puteam face acum pentru cealaltă viață
Ce mâini și ce fel de picioare vom aveam?
Lângă Dumnezeu trebuie să fii desculț
Pentru că atunci Corpul nu-l mai simți
Nu mai avem nevoie de tălpi, tălpile
Vor deveni un fel de aripi, un fel de entuziasm

6 Martie 2014

Sms

Filed under: SMS — maskirovka @ 09:17

Cred în tine așa cum au crezut apostolii în Isus, pot merge pe apă și apa mă ține.

1 Martie 2014

Invitat, Matei Enric

Filed under: Invitaţi — maskirovka @ 04:05
Tags:

Invitat MATEI ENRIC

heraldic

Heraldic

peste vomitand om

Pește vomitând om

solve et coagula

Solve et coaguala

sfanta crima

Sfânta crimă

TAINA

Taina

somnul ingerului

Somnul îngerului

m1

m2

Blog la WordPress.com.