DozaDePoezie

30 Octombrie 2009

O femeie desculţă

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:44

când mi se face dor de tine
aprind luminile oraşului la ora 12.00
în spatele casei pe marginea autostrăzii
soarele apune într-o secundă
mulţi îngeri îşi curăţă aripile de impurităţi
se bălăcesc într-un jgheab cu apă
uneori am impresia că se joacă cu mine
dar mă prefac indiferentă
preocuparea mea este să privesc maşini
în stânga în dreapta de-a dreptul prin mine

te caut

în ochiul tău drept odată erau
cascade râuri munţi poteci neumblate
pe care cădea o linişte deplină
aici m-am aruncat de la etaj
fără să simt cum oasele se rup
întinsă pe cea mai verde pajişte
peste mine treceau turme calde de bizoni
am stat în genunchi şi am suflat în foc
mi-am scos organele pe rând
şi ţi le-am pus pe masă
de atunci sunt o femeie desculţă

Colaj

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:07

el
este aici în camera mea, singur, pustiu
cu toate teoriile căzute pe covor
nu îl interesează nimic
să încep cu întrebarea: încotro?
nuvele şi căsătoria lui emily dickinson
cu ea însăşi la periferia foamei
bat la geam

sunt în faţa unui zid alb
nu ştiu de unde să-l privesc
dacă este o frescă sau pur şi simplu
o fiinţă spongioasă care se va naşte
peste puţin timp
a tăcea este echivalent cu a iubi
am să te tac până mâine
mâzgălesc în aer un semn necunoscut

podeaua se tulbură ca o mocirlă
până în dormitor mai sunt două secole
două armate de învins
câteva morți de trecut
şapte îngeri cu aripile sfâşiate lângă geam
un zgomot în stomac
inima s-a mutat puțin spre el
oamenii trec grăbiți cu sacoşele pline cu ziare vechi
cred că toți zâmbesc, deşi nu le văd chipurile
ştiu că undeva la etajul şapte se întâmplă un miracol
țigara se consumă în scrumieră
noiembrie este un zid alb
pe care ne depunem

27 Octombrie 2009

***

Filed under: Poezii — maskirovka @ 13:32

dă-mi nişte medicamente
desfă-mi coastele, fă-mi un ceai
sapă în tavan, fă ceva, nu ştiu
trimite-l pe icar cu trenul
fără tine sunt pierdută

te iubesc în toate gările
unde câinii vagabonzi vând fericirea
la bucată, pe frig, pe arşiţă

cu ruj, fără ruj, anapoda, cu viaţa pe dos
cu părul despletit ca un poem orfan

scriu numele tău pe toate gardurile
mi-ar fi dor de tine
dar eşti un idiot înnăscut
te iubesc de la picioare
până-n miezul nopţii
dus-întors
de 10 de ori pe zi

n-am apucat să fiu nimic din tot ce doream
la cafenea nu se mai vând idei geniale
care scot din impas

este 5.20 şi umărul stâng sângerează
intru
becul era stins şi tu fumai pe podea
mi-ai spus „nu aprinde lumina
face rău la poezie”
am dibuit prin casă
şifonierul, hainele
mi-am golit inima pe ascuns
în căsuţa de bijuterii
am aerisit bine cutia toracică
fără niciun fel de accesoriu
m-am aşezat încet pe canapea
arcurile au tresărit
îţi vedeam ochii lucind
ai fi fost în stare de multe atunci
becul era stins şi tu fumai pe podea

24 Octombrie 2009

Filed under: Poezii — maskirovka @ 17:53

14092009(001)

amănunte care pot salva
nimic nu e rânced sau inutil/ puntea decorul obscur/ încă o pereche de braţe/ un self control pentru această muncă silnică/ singurătatea este o pereche de sandale roşii/ trăieşte în apă pe uscat/ amfibie/ miriapod veselă face cu mâna din lanurile de grâu/ fără doar şi poate pândeşte/ velociraptor/ pasăre phoenix/ în mine sunt multe camere goale înfipte bine ca un fagure steril/ obloanele se trântesc/ o hiroshima acută/ de câte ori deschid şifonierul văd o fetiţă cu ochii bulbucaţi/ ţipă până când pun ferestrele pe foc/ de la picioare spre mâini şi până în creştet carnea se dizolvă/ azi sunt doar un pântec chircit pe fotoliu/ mărgelele nu le mai suport/ inhalez fumul fără drum de-ntors

aş fi vrut să intru în viaţa ta pe uşi
pe geamuri, pe coşul casei
sunt izolată termic
nu am bagaje prea multe
o sală de concert şi patru mii de oameni
întâmplări fabuloase, un câine schilod
şi-o fericire ce n-o pot defini
alunecoasă, topită într-un lingou de aur
autostrăzi, convoaie de îngeri
nu înotaţi, nu stingeţi becul, trecerea blocată
această femeie moare de foame
evitaţi contactul
pericol de incendiu
şi cam tot ce este la periferia raiului
bucăţi de aripi lipite cu leucoplast
sticle cu mesaje s.o.s
eşuate lângă diavolul trist
până la tine am dat de munţi
şi-am tot zăbovit în copilul din mine
cât ai şterge cu mopul urmele mele
tot există riscul unei alte vieţi
când te vei întoarce din bucătărie
unde inevitabil fumezi
în pat va fi o femeie albă cu un corn în frunte
eu şi nebunia de-a pleca mai departe

singurătatea este o încăpere/ neluminată/ nelimitată
unde se execută developarea tristeţilor/ aici pluteşte o insulă largă/ compactă din rădăcini şi iubiţi/ un dispozitiv pentru imagini răsturnate/ şi are o temperatură mult mai joasă

23 Octombrie 2009

Azi

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:27

azi am o lipsă acută de aripi
dă-mi nişte medicamente
desfă-mi coastele
sapă poate dai de zbor
fă ceva, nu ştiu
trimite-l pe icar cu trenul
să stea cu mine
dacă aripile i le-ai smuls
şi mi le-ai trimis
să pot zbura mai sus decât un vulture
până când chipul va deveni
mult mai frumos
mult mai fără nume
încep să prind contur
e 5.26 şi deja umărul stâng sângerază
ceva încolţeşe sub lume

22 Octombrie 2009

Ar fi multe de spus

Filed under: Poezii — maskirovka @ 06:40

prima dată am simțit o așchie din inima ta intrându-mi în deget
până aproape de os, de atunci am văzut cum îți cresc aripi
am crezut că este de la medicamente
așa că m-am apropiat de tine când dormeai
și le-am atins, existau, nu mi-a venit să cred
am prins televizorul, l-am stins
am fost până la oglinda din baie, eram neschimbată
doar câteva drumuri proeminente
vene albastre curgătoare spre ape sărate
treceau dintr-o cameră-n alta
te-am sărutat de câteva ori
aripile erau acolo ca o muzică tibetană
mergeam în vârful degetelor
de teamă să nu dispară la cel mai mic zgomot
ca nişte coarne de melc

pe fundul oceanului niciodată nu este frig
dincolo de copacii din fața blocului
dincolo de chioșcurile cu frigiderele pline de bere și suc scoase pe trotuar
dincolo de agitația din fața muzelui de istorie națională
de toate taxiurile care claxonau lângă dâmbovița la semafor
universul se făcuse atât de mic încât l-am luat în mână
și l-am așezat pe noptieră lângă veioză

20 Octombrie 2009

Ne iubim ca într-un film de Hitchcock / el si ea

Filed under: Poezii — maskirovka @ 13:47

între degetele mele a crescut un copac
sau poate a fost întotdeauna acolo şi nu am ştiut
l-am remarcat prima dată când ţi-am zis te iubesc
v-am pus acelaşi nume
frunzele au culoarea părului tău
dimineaţa îşi încolaceşte ramurile printre sinapsele mele
iar atunci când îmi este dor de tine
îl aşez pe piept, îl privesc cum creşte şi îi ascult respiraţia
tac, tace şi el
vorbesc, vorbeşte şi el
respir, respiră şi el
printre crengi se ascund
o droaie de îngeri nou-născuţi

îl port cu mine peste tot
m-am obişnuit atât de mult cu el
încât mâncăm, fumăm împreună
dormim, şi o să murim împreună

din lemnul lui voi face două cruci
una pentru mine, una pentru tine
fără niciun nume, fără niciun epitaf
ca o poveste de dragoste

ştii care e tragedia noastră
fiecare crede că-l iubeşte pe celălalt
mai mult decât o face el însuşi
ne iubim ca într-un film de Hitchcock
avem semnul satanei impregnat în sânge
uneori dăm cearşaful la o parte
să vedem care dintre noi este mort

îţi penetrez inima cu o mie de cuţite
ca şi când o mie de păsări ţi-ar bea sângele
rămâi lividă doar a mea
atunci te iubesc cel mai mult
când îţi pregătesc moartea
după un ritual plin de pasiune
frecând inimile ca două pietre
până inventăm o nouă iubire suprarealistă
pe care nu o înţelegem
dar pentru a cărei apocalipsă suntem născuţi

eşti femeia care deja ştie prea multe
nu am de gând să-ţi tocesc zborul

One day, one night, one moment

Filed under: Poezii — maskirovka @ 06:07

sunt cartea zilei
sunt cartea anului
nu trebuie să iei pastile
pot fi citită repede
cât ai călători din alpii
care-ţi curg prin vene
până la paradis şi înapoi
săptămânal
o rută clandestină
nimeni nu te vede
eşti deghizat în mine

19 Octombrie 2009

Message in a bottle

Filed under: Poezii — maskirovka @ 12:50

camera mea este albă, albă
îngerii se descalţă la uşă când îmi spun bună dimineaţa

priveşte-ţi spatele în oglindă
dacă ai aripi mai stai, dacă nu du-te la supermarket şi cumpără

s.o.s

De citit după miezul nopţii

Filed under: Poezii — maskirovka @ 12:47

îţi sunt cea mai fidelă spectatoare
în fiecare zi vin să te văd
cum îţi cari povestea în spate
de pe scenă în viaţă
şi invers

un ceas paralizat

rolul tău este să te prelingi pe sânii mei
ca un imn hittit

grav, cioplit până la sânge
ca şi cum ai pleca la război
şi ai şti că mori

nici nu-ţi mai incarci arcul
ţinta ta e mereu aceeaşi
şi parcă în primul rând văd bluza mea albă

Serving the death

Filed under: Poezii — maskirovka @ 12:42

ultima tranziţie, tranziţia spre moarte

e 10.55, titlul vi se pare cunoscut, banal, rupt dintr-o filă care nu mai pulsează, este o tâmpenie oricum

un studiu efectuat pe subiecţii afectaţi de poezie arată că majoritatea sunt canibali, primitivi, muşcă de gât orice secundă care îndrăzneşte să iasă din cadranul ceasului

eu, o pun într-o colivie, o privesc, o întorc pe toate părţile, mă mir de ce vrea să evadeze pentru un loc mai bun în cine ştie ce alte gratii

propun mai departe terapia hibernării într-un poem provizoriu:
ce e un poem?

ţi-am mai spus, un moloz, o tencuială căzută din tine pe o foaie A4 direct
pe umerii mei
o scufundare prin punctele cardinale propriului trup fără clorofilă
un embrion, un prim stadiu de dezvoltare a iubirii
bâlbâiala unui muribund înţepat de noapte
infecţie oculară pentru care nu există nici un fel de alb
cuib în care dorm o noapte apoi caut altul
refugiu într-o stepă, graminee, rizomi
un disconfort cauzat de un ghimpe în talpă atunci cânt trec prin tine fără să găsesc nimic
un truc pe care îl ţin în mînecă, atunci când plouă am nevoie de el
un crenel prin care văd o fantomă, pe unii îi orbeşte
adăpost pentru exilaţii din paradis

cine scrie un poem – are în aripa dreaptă un organ dotat cu instinctul de nu deveni lut

am încă 612 de e-mailuri necitite cu diverse fwd-uri, deschid câteva, niciodată nu deschid fwd-uri, dar acum da, se întâmplă să vreau să citesc prostii
îmi iau un măr din bucătărie şi sper să găsesc biletul spre cometa Halley

trăiesc într-o lume inventată, o femeie care participă mereu la un ritual funerar până îşi descoperă propria stare de agregare

mă ascund în tine ca-ntr-un sâmbure şi ziua şi noaptea, trăiesc în tine şi tu nu ştii, orbitez în jurul tău 52 de ore, vaporizez aşteptarea de fiecare dată

Haute couture „colecţia toamnă-iarnă”

Filed under: Poezii — maskirovka @ 08:21

noaptea-mi îmbraca trupul mai bine ca niciodată/ nu am probat-o/ mi-a venit bine din prima/ se mula pe corp ca un bărbat obosit/ după miezul nopţii nu mai aveam nevoie de rochie/ întunericul îmi acoperea pielea jersey café au lait/ încât mă dizolvam în el ca un cub de zahăr

ce se poartă prin barurile din Bucureşti:
se poartă bărbatul obraznic/ plin de el/ după care mori în câteva secunde/ începi să te foieşti/ să te duci la baie/ să-ţi aranjezi părul / să foloseşti rujul/ să-ţi ridici inima căzută-n gambe/ apoi să te întorci indiferentă la masă/ să-ţi aprinzi o sobranie galbenă

se poartă bărbatul rece/ apatic/ cu aripile grizonate/ trecut prin multe escapade/ cel care a fost la cer de câteva ori/ a dat mâna cu Dumnezeu şi are ce povesti/ cel care nu te vede/ trebuie să te împotmoleşti în el/ ca şi cum nu ar avea acoperiş deasupra cuvintelor

se poartă bărbatul trist/ care stă singur pe scaunul înalt de la bar/ cu acea indiferenţă pentru care ţi-ai arunca sufletul de la etaj/ ca pe-o bluză Dominique Sirop/ să stai lângă el goală/ nici să nu ştie/ este cel care îşi îmbracă moartea ca pe haină haute couture/ simplu/ monoton/ cu gesturi fireşti

se poartă bărbatul îndrăgostit/ are cămaşă cu butoni dar mânecile suflecate/ în loc de ceas are o inimă fumurie/ se uită din când în când la ea/ o întoarce pe toate părţile/ ca şi când/ sunt unic/ priviţi am o inimă fumurie în loc de ceas/ dacă vă uitaţi la încheietura mâinii veţi observa că viaţa se numără în iubiri

se poartă bărbatul sauvage/ neras/ plictisit de femei uşoare/ cel pentru care vânătoarea este o artă rupestră/ brodé de cristal

se poartă bărbatul indisponibil/ are în jur un fel de centură Van Allen/ aselenizarea în el se face întotdeuna pe rute ocolitoare

se poartă bărbatul ocult/ cu un simbol al durerii pe frunte/ ridat/ transparent/ prin el se poate vedea mereu un pumnal înfipt între vârste

18 Octombrie 2009

Poem 6.40

Filed under: Poezii — maskirovka @ 15:39

Motto:
„Dragostea bate moartea” (argotic spus) – Ruxandra Cesereanu

camera mea este albă, albă
ninge mărunt
bătai de ceas involuntare
stau ascunsă-n camaşa ta
ziduri de temniţă grea
îngerii se descalţă la uşă
când îmi spun
bună dimineaţa

demult
undeva pe pământ
m-aş fi îmbrăcat în pielea ta de copil
până geamurile s-ar fi spart
şi aş fi ieşit
şi aş fi ieşit
din ea ca dintr-o planetă stingheră

trag adânc din ţigară
măduva plină de praf
drum de ţară cu fântâni la răscruce
de palme
aici ar trebui să cauţi un loc curat
pentru moarte
într-o după-amiază sătulă de toate
scriu până degetele se tocesc
sângele frige
demult
undeva pe pământ
am petrecut o noapte cu tine
jaf armat asupra trenului cu aur

camera mea este albă, albă
aici îmi tai părul
şapte porţi în tavan
niciuna în mine

Spune-mi (N*)

Filed under: Poezii — maskirovka @ 15:06

dacă te voi aşeza pe pieptul meu

dacă te voi aşeza chiar aici pe pieptul meu

şi ţi-aş strânge toate cuvintele în pumni

şi te-ai trezi din adânc ca dintr-o dimineaţă

nu ai mai pleca doar după câteva vieţi, nu-i aşa?

Ultima femeie Neanderthal – dacă îţi e dor de mine mă găseşti la Starbucks

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:46

azi am avut o imaginaţie neobişnuită/ am început să scriu cu un interes deosebit despre cât sunt de prietenă cu lupii/ mai am câteva poeme cu tema asta/ important este să stai singur pe calea ferată/ niciodată nu e loc pentru doi idioţi

dar în sfârşit/ sunt o specie pe cale de dispariţie pentru că am îndrăznit să te văd prea mult/ mesajul îl pun într-o sticlă pe care o arunc prin vene tale/ să plutească-n derivă până îl vei găsi/ oraşul meu a fost devastat/ am rămas singură

prin urmare/ îţi scriu ca de obicei/ de departe/ deghizată-ntr-un imn de război/ altfel nu mi-ai citit rândurile/ nu e nevoie să te uiţi în jur nu te vede nimeni/ prin mine trec caravane târzii cărând oglinzi iluzorii/ mă scald în ele atât de firesc

poemul acesta ar putea fi varianta unei ferestre/ aruncă-te în el

Fast forward to love – press and hold

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:43

trebuie să trec mai repede şi de ziua asta
aş lua trenul s-o las în urmă
şi să încep migraţia fantastică ca somonul
în apele limpezi
acolo unde te-am cunoscut

am o busolă în creier încă de la naştere
de fapt e un mecanism atipic trasat
intrauterin doar să te găsesc atunci când te pierd
nu pot să-ţi explic acum
dar seamănă cu glaciaţiunea Würn
am nevoie de hârtie milimetrică
şi tălpi concepute pentru distanţe mari

minutele plesnesc crispate-n timpan
nu mai aud nimic
parcă am un alt organ în loc de inimă
mi-a crescut un fel de habitat numai al tău
am ajuns să trăiesc deci prin tine
nu-mi fac bine fluctuaţiile climaterice
pe care le-ai adus aici
ai minat câteva zone
ai făcut colonii de flamingo
ai pus abţibilduri pe inimă
„eşti o subspecie numai a mea”

cade în năvod şi ziua asta
păcat că nu e bună de mâncat are un gust acut
de tine şi de chimicale

o vomit
ce trist
ce teribil
haha

cred că ea e în loc de inimă

îmi plouă pe mâini o boală epidemică
somnolenţă şi cer senin

fac naveta pe şira spinării
uneori mă dau jos în tine

17 Octombrie 2009

D-File

Filed under: Poezii — maskirovka @ 18:56

Bucureşti. 8 septembrie 2009.
o casă de cărămidă din 1913. etajul 1. apartament 6.
scările de lemn întotdeauna duc către mine.
geamul deschis. fără perdea. aer curat.
oraşul se strecoară prin lumini de maşini. plictisit.
surd. şi totuşi plouă. multe litere căzute pe jos.
caut jumătatea de trup. aşez pe podea două pahare cu vin.
scrumiera. aduc ţigările. scot Luna din pântec.
o aşez pe genunchi. fac un culcuş.
desfac trecutul ca pe o sticlă de spumant.
strâng cioburile. intru în panică. câteva coli. un pix.
mă tai în cărţi nocive. obrajii ard. se aude o sirenă.
ecuatorul tău trece prin mine. fiecare cu noaptea lui.
vino cu ea aşa cum ea. strânsă în jurul gâtului.
să îmi aduci ceva năbădăios. un zbor.
împachetat. cu fundă. să-l desfac dimineaţa.
când păsările din mine vor fi moarte deja.
singurătatea e un viciu. ce-ţi pasă.
azi ai inima despuiată. eşti fără marsupiu.
sunt femeia incoerentă cu multe poezii scrise de mână.
fraza asta o repet. îmi dă curaj. am să deschid goală.
doar muzica de fond se va lipi pe mine. malefic. senzual
nu ştiu cine pe cine va salva. sper să nu ajung la închisoare.
te voi fărâmiţa. îţi voi lega mâinile. ce vei mai spune
când îţi voi înlocui sângele cu al meu?!
am să recit ceva să-ţi mişte oasele. mă dezbrac.
prin torace rulează un film surdo-mut. noduri pescăreşti.
el poartă pantaloni scurţi şi tricou de bumbac.
la 5 dimineaţa mă bag pe sub el. sânii castele de nisip.
suntem un lego. piesă cu piesă. ne mutăm unul în altul.
ne înghiţim pe rând. când tu când eu. cochilie.
ochii îi voi pune la loc. stai calm. e o chestiune de timp. taci.
sângele se încheagă după fiecare împerechere. mă ridic.
întreagă. cuminte. cu inima ta printre dinţi.

Efect

Filed under: Poezii — maskirovka @ 14:08

de fiecare dată devin mai puţină-n preajma ta

am să citesc o incantaţie din cartea blestemelor
să te părăsească toţi îngerii
să nu te mai poţi întoarce la mine
aşa cum niciun fluture
nu se mai întoarce în cocon

eu sunt femeia mereu cu un alt sfârşit
niciodată nu vei şti
deznodământul trupului meu

nu cunosc pe nimeni să-şi scrie numele
pe tâmpla mea
locul e liber, curat
de mii de ani un scrib anonim încearcă
să cresteze un semn cuneiform
în pântecul meu

e târziu
şi trenul mi-a adormit în palme

mă întorc în veacul meu solitar

credeam că puteam construi împreună
o casă rezistenă
să nu alergăm pe foile albe
atunci când râurile vor ieşi din matcă

dincolo de moarte începe o nouă zi

ai citit bine

dincolo de moarte începe o nouă zi

Nu mai am niciun Enkidu

Filed under: Poezii — maskirovka @ 14:06

îmi amintesc
prima oară te-am văzut în pădurea de cedri
erai singur şi deshămat de orice urmă de om
am vrut să te dezbrac de toată sălbăticia
să-mi acopăr faţa
te-am dus la râu
să-ţi oglindesc trecutul în mine
dar nu ai tresărit
oasele au rămas la locul lor

nu ai ştiut în ce fel să mă atingi

dacă sunt femeie sau demon

apoi ai plecat
nu ai luat cu tine nimic
pădurea de cedri
de atunci are alt foşnet
nici trupul meu inert
nu l-ai îngropat
şi acum în jurul lui roiesc
femei cu descântece-n palme

cos aripi de ceaţă

din ce în ce treci mai des
pe strada mea
desculţ
şi la fel de trist

hei, Enkidu
uite-mă aici

Poem încolăcit pe glezne

Filed under: Poezii — maskirovka @ 14:04

ultima oară când ţi-am atins spatele
era într-o dimineaţă de decembrie
atunci am simţit în palme
un drum nemaivăzut
mi se încolăcea pe trup
ca un şarpe veninos
mă sufoca
muream de fiecare dată
cu inima pătrunsă de un vânător
necunoscut
poate erai tu
nu ştiu, nu te vedeam

pe fiecare vertebră era câte un indicator
nu ştiam să citesc pe atunci
în coastele tale

la început m-am încurcat
am vrut să abandonez călătoria
pe spatele tău mi se părea că trec
multe femei deodată cu mine
atunci începea ploaia
eram derutată, speriată
fugeam desculţă
pe acelaşi spate atins
într-o dimineaţă de decembrie
nici măcar nu ştiam cum arăţi

chipul tău cel mai adesea
era cioplit în osul din umărul drept
aici nu se aşeza niciodată niciun înger
miroase a moarte mereu
se învârteau vulturi pleşuvi
ca atunci când
mototoleşti o foie albă

Locuiesc în tine

Filed under: Poezii — maskirovka @ 04:46

aş vrea să mă trezesc din tine ca dintr-un oraş străin
să nu cunosc nimic
aceeaşi senzaţie pe care o am de fiecare dată
când dorm într-un hotel
primul gest dimineaţa este să mă duc la fereastră
o impresie déjà vu în loc de cafea mă trezeşte brusc
îmi pun în rucsac ghidul, aparatul foto, şapca
şi plec
pe străzile ce se termină tocmai în inima ta
aici e un sens giratoriu
în care mă învârt de câteva ori
până ameţesc ca dupa o ţigară gitanes

bat o dată, de două ori
speriată, cu rimelul curs
nimeni nu mă cunoaşte
intru în el aşa direct cu mâinile goale
îl pipăi, îi simt pulsul sub tălpi
inima i-o scap jos în praf
dar nu sesizează

de frică o ghemuiesc în mine
până când curentul electric se opreşte

şi străzile sunt luminate
de ceva mult mai intens

16 Octombrie 2009

Uite, îngerul meu, ţi-l fac cadou temporar

Filed under: Poezii — maskirovka @ 16:57

i-am făcut bagajul şi l-am trimis
va ajunge dupa 12 noaptea
să nu faci ordine, e obişnuit cu dezastrele mele
ai grijă să laşi uşa deschisă altfel va striga
şi va trezi toţi vecinii

nu e posesiv dar va dormi cu tine în pat

seamănă cu mine foarte mult
bea ness, citeşte kafka, face statistici

va încerca să-ţi spargă parola
şi va păcăli minutarul
nu are nevoie de spaţiu prea mult
ventriculul drept e suficient

când vei stinge becul
în tine va lumina ceva

este eficient în calmarea durerilor
când te strâng prea tare în braţe

catalizează aciditatea cuvintelor matinale
împiedică surplusul de CO2
când mă supăr pe tine

reglează funcţia iubirii
stabilizează tensiunea când nu-ţi răspund la telefon
combate efectele secundare oricărui conflict

favorizează circulaţia sanguină
atunci când eşti îndrăgostit
şi sângele-ţi tace

Locuiesc la etajul I

Filed under: Poezii — maskirovka @ 04:37

trăiesc simplu ca un poem gol
dezbrăcată de metafore
incoloră spre un dans interior
derviş în jurul propriei inimi
ţipătul descreşte
se strânge într-un singur cerc
prizoniera lui Dumnezeu
şi atât/ atât

nu-mi pasă că nu-ţi naşti viaţa
peste pielea mea/ prea multe condeie
nu-mi pasă că mereu îţi schimbi
înfăţişarea în funcţie de sezon
nici de e-mail-urile tale
în care-mi explici prima parte a paradisului
nu-mi pasă/ trăieşti în braţele alteia
foileton sau acatist/ nu-mi pasă

sunt doar nişte pixeli
ce te macină ca o fantomă
acuarelă cu nume de vers pe un monitor
plin de praf/ homer nici nu visa
pe el îl pun uneori în palmă
şi îmi mânjesc obrajii
pe tine nici atât
odată era suficient doar un ochi

Poem lasciv

Filed under: Poezii — maskirovka @ 04:33

se crapă de ziuă/ eu încă mai dorm în tine
îţi simt respiraţia cum îmi cotrobăie voluptuos
printre ani/ toată noaptea m-au urmărit
impudici/ mereu stau aşa de lipiţi

ca o mână desfrânată căreia nu-i pot opri
nici ritmul/ nici tăcerea obscenă

vinul s-a prelis în cel mai senzual roşu
peste coapsele de hârtie/ aşteptând un poem
să fie scrijelit în mişcări nocturne

se crapă de ziuă/ eu îmi adun rămăşiţele
lascive lăsate prin tine/ sărutul indecent
mi-a tăiat pentru o vreme piedicile

încep să mă refac/ mâinile mi se adună
pe lângă trup/ ochii capată formă
picioarele le simt legate de pământ
inima e la locul ei/ bate altă zi

gravitaţia trece prin călcâi
am păşit cu bine şi de moartea asta

de atunci când trec noaptea prin faţa casei lui
nu-mi mai e frică de întuneric

15 Octombrie 2009

Altă iubire, alt alfabet

Filed under: Poezii — maskirovka @ 18:02

o altă scriere, un alt caiet de dictando
iarăşi prima literă pe care o desenez de 100 de ori

nu voi veni niciodată în oraşul tău
în mine sunt destule bănci galbene
mă pot aşeza oricând
să-mi mai odihnesc căderile
am să stau până se face beznă
îmi aprind inima cu o brichetă ca pe un fitil
nu am curent electric
prin mine nu trec senzaţii, pixeli
o barieră de corali cadou de la tine
Photobucket
am camere multe
sunt un palat regal

nu voi veni niciodată în oraşul tău
am iernile mele, frigul meu
care mă cunoasc mai bine decât tine
sari pe fereastră
Photobucket
am străzile mele şi nimeni nu-mi dă doi bani pe ele
de ce mi-ar da, la ce mi-ar folosi
doar tu mai mi-arunci câte un poem
pe care-l pun cu grijă într-un cerc polar

sunt o formă complexă de aşezare umană
am haine proprii pe care nu le împrumut
şi o periferie prost mascată
prin care se poate vedea dimineaţa cum mă trezesc

eu sunt propriul meu oraş

„azi noapte am dormit departe”
Photobucket

HCN

Filed under: Poezii — maskirovka @ 11:40

în mine este un refugiu mai mare decât o foaie A4

te port închis ermetic ca un buncăr antiatomic, nimeni nu intră, nimeni nu iese

auschwitz interior, aici mori, te naşti de câte ori vreau

uneori îţi dau drumul pe străzile oraşului şi curgi anost spre gura de canalizare, tălpile cărunte

vara este pe ducă, perfuzie lentă, cum era el? cum era el? toamna-i creştea armură, inima se schimba la fiecare înnoptare, el avea un deget de sare, un deget de sare şi-o casă la ţară, o dată pe an soarele-i încăpea în palme, vara este pe ducă, perfuzie lentă, patul meu tăiat în două jumătăţi

îţi aminteşti autostrada fără linii de demarcaţie? trecea pe lângă masa din bucătărie, un bing-bang la nivel molecular, atunci mi-a apărut prima dată pe sânii o luntre, la început te-ai speriat, ai închis geamurile, ai blocat uşa, pe aici poţi veni înainte de a îmbătrâni prea mult

ceva extraordinar am să dezvălui, poate un asasinat sau inima ta vizibilă pe timp de noapte va fi mai subţire, de câte ori sting becul ceva luminează în tine, supurând pe marginea patului, un vechi truc folosit de poeţi

eşti un personaj care nu are nevoie de pori, poţi respira prin pagina nescrisă, o senzualitate ciudată, confuzii şi bârfe, plăcerea de a juca pe scena din mine, nimeni nu răspunde, nici zidul, nici clanţa, un fel de teroare, poştaş muribund, tu ştii când am nevoie de iubire? nu ştii, pentru că nu ai întrebat niciodată de ce mor peştii în acvariul meu tocmai azi când am început să scriu o carte despre tine

sunt atâtea lucruri de spus încât nu mai contează cum se termină, niciun lac nu doarme sub perna mea

nu ştiu din ce colţ al camerei să-mi încep ziua, tu ştii, şi profiţi

asta este autobiografia

moneda cu chip de copil
suburbie
oraş
cititor
acum este ora când se moare cel mai uşor, mă încui pe dinăuntru şi-mi înghit cheia, se presupune că mai tot timpul am privit pe fereastră cum turmele se duc, se duc

ceasul sub piele un ghimpe de care nu poţi scăpa infectează până la cuvinte
nu se vede nici Nordul
şi nici când ploaia când vine

scamatorie sau nu?
dimineaţa cel mai frumos este să numeri porumbei fără să-i spui celuilalt, o cauză ar putea fi excesul de reflectoare
HCN – the basic element of living
picătura de poem
miros de migdale amare
greaţă, vărsături, sialoree
paralizii musculare
exit
spăl tegumentele
antidot
risc de colaps

Femeia fără paşi

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:46

în inima mea e frig, umezeală, fiecare pas
scârţâie a trecut cu 70 de bătăi pe minut
pompează refugii
tu sapi în scoarţă, poate dai de aur
strecori nisipul în speranţa
că mă vei vedea vreodată goală

uite, tavanul deja picură, mucegai peste tot
igrasie, bacterii, am o mie de feţe

iubirea e o reptilă
care se târăşte neobosită
am să-i spintec încolăcirea
da, nu te mira eu sunt aceea

inima mea e un ochi din care scoţi apă
şi bei pe săturate
scorbură în care dorm singură
spărtură în vid
văgăună plină de şerpi
unealtă de stârpit dimineţi
litografie după o urmă nesfârşită de viaţă
care-mi lasă semne pe spate
cavitate incubatoare
care mă hrăneşte doar pe mine

poţi să baţi la geam cât vrei
eu nu m-am născut

.

Hei tu, un poem pentru tine

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:43

te privesc de câteva zile
cum ciopleşti în mine ca într-o piatră sterilă
te dezbraci de cămaşă, dar în zadar
te dezbraci de toată fiinţa ta
şi strigi transpirând cuvinte neinventate
ar trebui să ai grijă să nu-ţi ciobeşti
iarăşi inima, prea mult sânge
îţi picură din ziua de ieri

te privesc de câteva zile
cum gheaţa se sparge sub tine
un spectacol trist, nu aplaudă nimeni
îmi bag mâinile în buzunare şi râd
oare cine e omul acela
dezlipit de pământ

îmi văd mai departe de drum
cum îţi spuneam
aripile vechi au început să-mi cadă

Download me, piano piece

Filed under: Uncategorized — maskirovka @ 01:12

povestea noastră
începe într-o garsonieră de bloc vechi
cu scări înguste
încât mereu ne repetăm
cu aceeaşi precizie chirurgicală

un minut într-un lift
înghesuiţi
săraci şi sinceri
până la ultimul etaj

cel mai mult ne place să ne uităm
unul într-altul
să vedem secole barbare
pe sub roţi de maşini

ne place să ne privim fix
fără motiv
să luăm masa de prânz
în pat

să ieşim dimineaţa
în căutare de sensuri şi ţigări la bucată
nedormiţi
cu inimile mototolite şi părul ciufulit
răcoarea să curgă în urmă
ca o foaie A4 nescrisă

ne place să stăm
în colţul din coasta stângă
e mai mult spaţiu
şi parcă ferestre mai multe
aici amenajăm un drum de ţară
pe care alergăm cu braţele deschise

dar cel mai mult ne place
să ne strângem nimicurile
şi să le ascundem într-un seif
cuvintele altora să le aruncăm în coş
la rufe murdare

să ne împiedicăm
şi să cădem cu nasul într-un tort cu frişcă

iubirea
vine întotdeauna la ultimul etaj
când vecinii îşi beau cafeaua şi se bărbieresc
ne aprindem în loc de lumină
construim baricade
ne ucide de fiecare dată

nimeni nu aude nu vede nu ştie

click

14 Octombrie 2009

Ultimul vers este pentru tine, da, tu, cel de la Viena

Filed under: Poezii — maskirovka @ 10:55

cum ar fi să te ciocneşti de mine pe stradă
să întorci capul speriat
ea este
ea este
te-ai descheia repede la cămaşa să-mi faci loc
„doamne e destul de mică încape repede
acum e momentul să nu o scap”
o pasăre lovită de maşină
fetiţa din cursa Paris-Comore
oceanul subteran de pe Enceladus
aş fi toate la un loc
dacă m-ai lua la tine
nu aş spune secretele vecinilor
aş redirecţiona râurile în caz de inundaţii neprevăzute
un peisaj selenar
o insulă vulcanică
care la intervale de câteva minute
îţi spune că te iubeşte
lava îţi va distruge temporar vederea
apoi iar o vegetaţie exotică
lacurile, cascadele revin la locul lor
şi tot aşa
doar femeile înaripate au dreptul la tine

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.