DozaDePoezie

5 Aprilie 2016

Filed under: ...,Poezii — maskirovka @ 21:13

Întotdeauna mi-a dorit o cameră plină de cărți
Fiecare perete să aibă un raft de lemn natur de sus până jos
Inclusiv lângă fereastră să fie făcut astfel încât
Șirul cărților să nu fie întrerupt, să am o masă și un scaun
Nu pot scrie pe jos și nici culcată pe burtă, chiar dacă
Uneori mi-ar plăcea să stau întinsă să privesc tavanul
Sau deșertul din mine, în camera aceea antifonată de cărți
Va fi mereu senin sau ploi torențiale, depinde ce vreau
Știu că toate astea se pot face foarte ușor, suni la o firmă
Și vine cineva, ia dimensiunile, aduce marfa, apoi plătești
Cărțile de asemena pot fi procurate din casa de la țară
Sau se pot cumpăra, de la o vreme însă camera perfectă
Ești tu, deodată vreau să locuiesc în tine, să curăț, să arunc femei
Amintiri, să albesc rufele la râu, cuvintele să le tăvălesc prin zăpadă
Ca prin zahăr, să mă dau în leagăn, să-și aduc papucii la pat
Să te aștept cu masa pusă, uitându-mă de la pervaz când vii
Aș lipi pe pereți toate poeziile de la tine, și eu să stau întinsă
Să privesc cerul tău cum își prelinge cerneala în mine
Anunțuri

7 Martie 2016

După întâlnirea cu tine

Filed under: ...,Poezii — maskirovka @ 17:25

Am rămas cu un semn distinctiv, ștanțat în suflet, ca o cicatrice
Oamenii mă întreabă ce fel de vaccin am făcut, e destul de straniu
Aproape luminos, nu seamănă cu nimic, nu știu să le răspund
Fiindcă nu există răspuns, cicatricea nu are încă nume, trebuie să-i dăm unul
Oricum e semnul pe care-l vei urma așa cum magii au urmat steaua cu coadă

Probabil că suntem plini de poeme, trebuia doar sa ne întâlnim să le scoatem
Cuvintele sunt în mișcare browniană în noi și uite acum capătă sens
Se pun singure în ordine, stau la rând cuminți spre lumină

Am să-mi lipesc urechea de inima ta ca un copil de-o ușă fermecată
Care știe de la bun început că tic-tac-ul va absorbi prin gaura cheii trupul firav

Și de fiecare dată când facem dragoste se întâmplă la fel, expulzăm un fel de abur
Un fel de nerozie, ceva ceresc, dâra de iubire miroase a flori de primăvară
A iarbă secerată, și nu știu de ce, în fiecare noapte pielea ține loc de cuvinte
De fiecare dată îți fac un poem de dragoste cu care te învelesc

 

.  |

3 Februarie 2016

Filed under: ...,Poezii — maskirovka @ 17:38
Tags: ,

Voi scrie un poem pentru tine din toate colțurile lumii

Din toate colțurile camerei, din toate colțurile inimii

Indiferent unde aș fi îți voi scrie zilnic

Cu toate creioanele, cu toate degetele, cu toți dinții

De-ar fi să mor de foame voi face pe foaie pajiști și păduri

Voi vâna, voi face o casă, poate un templu, voi planta

Voi arde miriști, voi face copii cu razele de soare

Mă voi lupta cu tigri, cu oameni, dacă va fi nevoie

Îmi voi da viața pentru frântura mea de pământ

Pentru frântura mea de cer care ești tu

23 Ianuarie 2016

Filed under: ...,Poezii — maskirovka @ 15:25

Cum va fi lumea a doua zi? După ce te vei spăla, după ce vei pleca?
Se vor plăti din nou ratele la bănci, oamenii vor muri din nou, tu îți vei face bagajul
Fără să gândești, doar pentru că așa trebuie, însă bagajul tău sunt eu
Ne vom purta mereu, ascunși, fabricându-ne inimi de rezervă din fier forjat
Pe care de câteva ori pe an le vom scoate să le curățăm

16 Ianuarie 2016

16 ianuarie 2016

Filed under: ...,Poezii — maskirovka @ 04:49

Tu nu ai existat niciodată, au existat doar cuvinte frumoase

Spuse pe întuneric, le auzeam în fiecare dimineață cum mă îmbăiau

Bâjbâiam după tine și nu te găseam niciodată, uneori auzeam

Un instrument muzical, un fel de fluier care încălzea camera

Și deodată mă întindeam la soare, nicidecum, îmi spuneai

Așa cântă inima mea, și mă cufundam în tine ca într-o mare primejdiosă

Mă spălam în cuvinte de sus până jos ca într-o apă de botez

Părul mi se răsfira peste sâni, ai fi vrut să mă omori, să scapi

Să mergi mai departe, dar inima ta cânta singură, respirai

Din viața mea abia mijită un element chimic nou care susținea arderea

Tu nu ai existat niciodată, au existat doar iriși poleiți cu aur

Care mă vedeau prin întuneric așa cum nu eram

 

8 Ianuarie 2016

8 ianuarie 2015

Filed under: ...,Multivitamine,Poeme cu dedicaţie,Poezii,Special — maskirovka @ 04:41

Întotdeuana mi-am dorit să merg cu tine

Într-un loc unde nu am mai fost niciodată

Pe vremea aia nu știam cumt te cheamă

Nu știam că voi avea un iubit

Dar mă gândeam la tine, cum să te naști

Și când ai apărut, aproape

Că nu m-am mirat, gmt+4

Ș de atunci suntem într-un loc unde nu

Am mai fost niciodată, e de-a dreptul primăvăratic

Și plin de îngeri

Care îmi aduc în fiecare zi același dar:

Tu

 

 

29 Decembrie 2015

Lana Del Rey – Old Money

Filed under: ...,Video — maskirovka @ 13:37

27 Decembrie 2015

sms

Filed under: ...,SMS — maskirovka @ 14:08

Lipită de tine îți ascult picăturile de vis cum se preling în mine.

28 Noiembrie 2015

Filed under: ...,Poezii — maskirovka @ 11:23

Și se făcea că eram într-o pădure primăvara, flori, fluturi, zumzete

Și pe unde călcam răsăreau flori multicolore, puii de căprioare mergeau

Lângă mine,  la un moment dat am auzit un susur, mi-am imaginat

O apă, un  izvor mic și curat care avea să mai îmi țină sângele în loc

Și mergeam agale cu nările în aer, fluturi și alte multe vietăți veniseră în ajutor

Să căutăm împreună vocea cristalină, să clătim sufletele, să albim inimile

Se făcuse noapte, ne-am așezat lipiți unii lângă alții cu gândul să începem

De-a doua zi, apoi am mers ani de zile prin această pădure în care era

Permanent primăvară, între timp puii crescuseră, fluturii îmi intraseră

De-a dreptul prin piele, păpădiile se duceau, se duceau, susurul se auzea

Necontenit ca o melodie veche făcută din bătăile inimii tale

 

20 Noiembrie 2015

…………

Filed under: ... — maskirovka @ 19:01

puzzle

16 Noiembrie 2015

………………….

Filed under: ... — maskirovka @ 11:36

Și brusc deodată sunt într-o cameră neagră, etanșă
Nimic altceva, doar cuvintele lui prin aer plutesc până când
Se lipesc de corp ca lipitorile cu același scop precis
De-a-mi bea sângele, visele. Viața încet, încet, se îngustează
Și se face ea înșăși o stradă pietruită care duce predestinat
În poveștile lui pline de livezi în care înmuguresc îngeri
Și aștri pe care-i poți coborî oricând pe sfori imaginare
Când el vorbește frunzele nu cad, afară – e doar ceva abstract
Totul s-a topit într-o cameră neagră, etanșă, unde doar vocea
Lui se aude, aerul sufocant se așază pe trup funingine
Și mă întreb ce are a face iubirea cu bezna ……………
În timp ce tot acest întuneric mă albește mai bine ca orice

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.