DozaDePoezie

29 Septembrie 2009

Fericirea – suburbie a minţii

Filed under: Poezii — maskirovka @ 12:58

te car în spate ca pe-o raniţă grea
plină cu pietre, nici nu ştii ce-mi trece prin minte
ce asemănări, ce imagini am pe retină
făcând zilnic drumul până la tine de sute de ori şi să nu te găsesc
aş face din Sisif un personaj feminin
sau doar androgin, să mă văd în el bezmetică
urcând pe muntele fără vârf
ca un şerpaş fidel rugăciunii

povestea zen este asemănătoare
[când cei doi călugări, unul tânăr şi altul bătrân/ au găsit o femeie pe marginea unui râu/ neputând trece singură apa le-a cerut ajutorul/ atunci călugărul bătrân a luat-o în cârcă/ aducând-o cu bine pe celălalt mal/ apoi după două ore de mers prin pădure/ călugărul tânăr l-a întrebat pe cel bătrân: „oare ce-o fi căutând femeia asta prin pădure?”/ călugărul bătrân îi răspunde: ”eu am purtat-o în spate câteva minute şi tu o porţi încă şi acum”]

aşa se întâmplă şi cu mine, numai că în mine sunt doi călugări
mă aşez pe bordura din faţa blocului şi aştept
în tot acest timp eşti cu mine
mă întreb de ce mai bat la uşă
un trecător s-a oprit pentru puţin timp
eram aplecată, simţeam picioarele până la glezne înfipte-n pământ
am văzut cum a scos bani să-mi dea
dar când m-a privit mai atent dându-şi seama că eu ceream altceva
ceva ce nu avea în buzunare, a mers mai departe
aş fi putut să-l prind din urmă, să-l bat pe spate, întrebându-l:
”de ce renegi o cerşetoare, de ce ai scos banii şi nu mi i-ai dat?”
dar am stat înţepenită, acolo pe bordură
inima între timp s-a grizonat, aveam un şal pe umeri
din când în când mă uitam spre balcon
becurile erau stinse, se odihneau pe genunchi
de atunci îmi luminează oasele
mi se vede scheletul pe timp de noapte ca un ochi de pisică translucid
care fuge orbit înaintea maşinilor
atât am rămas, un om în haine de spital
ceva se mişcă printre draperii
nu disting dacă eşti tu sau Dumnezeu
metroul se aude sub plămâni, face un zgomot asurzitor
am să cobor totuşi fericită la prima staţie

Anunțuri

Îţi aminteşti, străine…

Filed under: Poezii — maskirovka @ 12:55

îmi pari cunoscut, străine
parcă ţi-ai mai rătăcit în mine odată turmele
ce vremuri, străine, ploua
ne căutam cuiburi
ghimpii ni se înfigeau în cuvinte
purtam pelerine de vânt, degeaba
mâna ta îmi trecea prin inimă
tu spuneai, uite aici am să adun câteva nuiele
să dorm pentru un timp
speriată ridicam din umeri
un virus obositor, cotrobăiai prin vene
am făcut febră, îţi aminteşti, străine
aveai palmele pline de nisip
întrebările picurau pe trup
atunci am murit prima oară
şi ce-am mai alergat pe miriştea udă
tălpile nu le simţeam
râdeam şi înnoptam pe rând unul în celălalt

Consumul excesiv de iubire duce la apariţia gratiilor

Filed under: Poezii — maskirovka @ 12:53

mai întâi aud tropăitul de cizme care-mi trepidează
prin vene ca unda unui cutremur, atunci ştiu că vii
să-ţi faci loc în mine, un anotimp ce îşi depune zăbrelele

aş vrea să stăm închişi unul în altul până depăşim limita normală
care demarcă cine sunt eu, cine eşti tu
dincolo de geamandură e mult mai cald

nu ştiu la ce-ţi folosesc, sunt doar un motiv arhitectural
din mine cresc zilnic liane
o reţea care te înconjoară într-un circuit sangvin

când sunt singură am o mie de îngeri
îmi pot face bagajul chiar acum

sau mai bine stau în faţa casei tale până trece şi viaţa asta

Despre limite şi pasiuni

Filed under: Poezii — maskirovka @ 12:52

astăzi există santinele la fiecare colţ de stradă, nu le percepem cu ochiul liber
avem nevoie de un fel de poetică a pătrunderii-n zidul celuilalt
un fel de al 3-lea ochi clocotitor în subteranele vocii
astăzi există un remediu pentru orice situaţie anacronică
stupefacţia este şi mai mare dacă ceri o pastilă a morţii
ţi se dă un rechin de plastic pe care te poţi duce în larg
sau dacă ţi se pare ilogic poţi intra într-o librărie
de exemplu, la Cartureşti sunt pilule câte vrei
chiar pe parchet, dacă mergi încet auzi
cum plesnesc sub tălpi privirile mirate ale autorilor din raft
sau chiar ale clienţilor care sorb ceaiul faraonului
cu aromă de fum din hieroglife arse între pumni
încă o inovaţie incalificabilă, probabil Ramses ar mai porni
câteva bătălii pentru această redută
astăzi există un dig al iubirii, vezi, asta nu ştiai
din mine pleacă o punte îngustă sub care dănţuie o lume cu bocancii murdari
ultima treaptă e undeva în inima ta, acolo se aud pescăruşii agitaţi
cum se hrănesc din stârvul ei
astăzi există un loc pentru inocenţi
oricine poate desena pe Bulevardul Magheru cu o cretă albă un cerc în care să stea ca-ntr-o colivie
să privească nepăsător pietonii care trec prin el şi nu-i simt tristeţea
sub degete i se naşte o corabie când plouă, atunci pleacă fără să spună un cuvânt
astăzi e o zi ca oricare alta, 22C, am motive, am pasiuni, cursa continuă
îmi vine în minte întrebarea din „Antimetafizica”, „Când ai obiectualizat prima oară cerul?”
când ai fost conştient de el sau când l-ai perceput ca pe un obiect, nu?
eu am un cer personal, îl ţin în buzunar, când mi-e dor de tine îl scot şi-i dau drumul
dincolo de linia de sosire erupe un vulcan
şi acum după o mie de ani mă trezesc într-o vietate stupidă cu limită la accesul în viaţa ta,
cu limită la semaforul din creierul meu
ceva nu merge, undeva a dat eroare, trebuie să resetez mersul prin tine
undo typing refresh research print preview
next life will be better

E 8.02, dacă nu ai ce face, vino pe la mine

Filed under: Poezii — maskirovka @ 12:50

îmi construiesc un Olimp numai al meu la masa de scris
va fi punctul de sprijin atunci când nu voi mai avea vârstă
voi începe să urc încă de pe acum
dar mai întâi trebuie să pun câteva schelete mai bune
rămase în urma mea de câteva vieţi
să consolidez temelia, va fi mai mult un templu decât un munte
populat de o singură specie endemică

mă vei găsi în stratul de ozon dar şi în ceaţa de sub ochii tăi
un organism capabil să trăiască
de la cele mai înalte temperaturi la cele mai joase
acolo unde concentraţia de poezie e prea mare
dar şi în locuri unde iubirea radioactivă arde orice fir de iarbă
sunt extremofilă când e vorba de tine
mă adaptez la orice fluctuaţie climaterică din inima ta
poţi să îţi aduci şi ultimul poem, aş putea trăi prin fisurile lui
pe muntele acesta se trăieşte oricum
pot prelua chiar şi chipul tău
într-un mimetism erotic, voi putea trăi sub pielea ta
chiar dacă este uneori prea sărată

de azi îmi voi crea un mit numai al meu
care să mă înghită ca o peşteră de câte ori este întuneric
acolo sigur palmele tale îmi vor strânge sânii pe ascuns
am să inventez un zeu, aş avea nevoie de el când sunt singură

Olimpul meu porneşte din mine, înalţă în fiecare zi
pe catarg un alt destin, aşa trecătorii mă recunosc mai uşor
unii-şi spun la ureche:
să nu pui sub semnul întrebării acest munte
este atât de palpabil ca un drum abisal

cine vrea să urce trebuie să-şi imagineze propria geografie a căutărilor
aici eşti liber, în mitul meu poate veni oricine
singura condiţie este să nu se facă zgomot
să păşeşti încet aşa cum ai trece dintr-un sânge în altul
poţi sta aici toată viaţa, piatra de hotar nu indică sfârşitul

numai aici voi avea curajul să te iubesc ştiind că poţi muri

Poem de septembrie

Filed under: Poezii — maskirovka @ 11:35

se făcuse dimineaţă
de parcă nici nu atinsesem pământul
eram încă la câţiva centimetri deasupra ta
acolo unde încep toate iubirile

uşa de la balcon rămăsese deschisă
două lumi atât de diferite
încât îmi apăreau cicatricile din copilărie
pe picioare
dar asta nu mai conta
apa caldă curgea
se auzea prin fumul tău de ţigară
te-aş fi lăsat să pleci
războaiele din orient, din asia păreau să înceteze
ce ar fi să punem o melodie din anii ’70
poate mai stai
porumbeii să se adune la geam
să ciugulească din resturile unui bărbat frumos
iar eu să prăjesc ouă, să tai roşiile, să te chem la masă
aş extrage puţin sânge din colile nescrise
să-ţi pun pe ascuns în cana de cafea
şi-abia atunci ai vorbi în limba mea

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.