DozaDePoezie

29 Aprilie 2015

Filed under: Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 04:21
Tags: ,

Când ai să vii la mine am să-ți iau mâinile în mâinile mele

Ca și cum am rosti împreună o rugăciune pentru sufletele noastre

Care stau pentru prima dată față-n față,  neînchipuit de adânc

Vom străbate, eu lumea ta, de la picioare până la creștet, tu la fel

Am să-ți spun așa: privește în ochii mei, în ei vei vedea marile lacuri

Marile cascade, vei asurzi de zgomotul pe care-l sparge apa în mintea ta

Tâmplele vor începe să se zbată ca doi pești rămași pe uscat

Vei vedea prerii, turme de bizoni, cerul întins zăpadă greu de trecut

La mine geamurile sunt închise etanș, draperiile sunt trase zi și noapte

La fel și amintirile fluide vor vrea să intre-n carnea ta, nu-ți va lua

Deci prea mult timp să mă vezi, haha, treaba ta nu e să cauți dragostea

Ar fi o povară prea mare pentru o noapte sau două, treaba ta e să

Dai bariera de-o parte să treacă herghelia de îngeri, pe mâine!

Anunțuri

4 Noiembrie 2014

IUbirea…

Filed under: Atac de cord,Definiţii,Dincolo de mine,proză — maskirovka @ 05:36
Tags: ,

Iubirea nu se sfârșește niciodată, chiar dacă a ajuns o pisică jigărită, lihnită, stă prin tomberoane, are pielea julită, e încă vie, ghearele ei parcă s-au ascuțit mai mult și mai mult, ea pândește de acum altfel de hrană, altfel de vietate, dacă până acum se hrănea cu whiskas, de acum trebuie să prindă șoareci și asta îi acordează alte simțuri. Iubirea nu se face niciodată scrum, e un element rar, care nu arde definitiv, chiar dacă pe alocuri e ruginită, are găuri, mai pică apa prin ia, prinde igrasie, se decojesc pereții, în acest amalgam de ruine e un nucleu, ceva ca un embrion, niciodată născut, strălucește. Dar cine are ochi să vadă până acolo, e nevoie de microscoape, de lentile concave, convexe, ce fel de reactoare sparge miezul, cine ajunge la atomul iubirii, să ajungem o dată să știm pe ce lume ne aflăm. Iubirea e calul acela pricăjit din poveștile cu feți frumoși, nu știi de ce e în stare, când galopează așa dintr-o dată și țâșnește peste garduri, peste mări, peste țări. Iubirea nu se sfârșește niciodată, e ca moartea pe care o ai de când te naști, o cari, o duci în spate, așa e iubirea o dată apărută în pântec a prins viață, va sta mereu în coaste ca o suliță cu vârful otrăvit. Cei îndrăgostiți merg mai gârboviți, închiși bine la toți nasturii, ei știu că deși aparent durerea îi abate de la drum și merg strâmb și mai cad, ei știu că e o beție divină și rară și cât nisip de oameni ai cerne iubirea greu iese la suprafață, așa că mai bine încovoiat, aplecat, adus, deformat, cocârjat decât cu spatele negru și drept care nu lasă niciun fum. Iubirea lasă un fum, o urmă de boabe de grăunțe, pe urmele căreia mergem adormiți, ca niște zombi infestați de acest paradis adiacent morții. Pentru că asta spuneam, seamăna una cu alta, ca două siameze, atunci când iubești ești mai mult mort de cât viu, trăiești pentru altul, carnea ta nu mai e a ta, oasele nu mai sunt în stare să te țină drept, e un fel de moleșeală care roade, un fel de roi de lăcuste care paralizează, de suflet nu mai poate fi vorba e în mâna celuilalt și acesta jonglează, se joacă cu el, îl aruncă până la cer și înapoi și se întoarce ca un bumerang , de mii de ori mai puternic, ca un cormoran cu gura plină de pește. Până la urmă văd bine, parcă iubirea nu mai seamănă cu moartea, moartea mă ia și mă lasă acolo suspendentă în lumea cealaltă, iubirea mă duce, mă coboară, în acest drum mă lovesc, mă izbesc, îmi julesc genunchii de vlăstari sau de alți oameni, iubirea e un foarte bun clovn, prinde mingiile foarte bine, cu precizie chirurgicală, tocmai de aceea își permite să facă pe deșteapta. Iubirea nu se sfârșește niciodată, cred că nici moartea, și parcă iar seamănă, nu, nu mai știu, am nevoie de ajutor, un scaun cu rotile, o Bibile nouă, o altă piele, un alt felinar, o altă insulă, nu, nu mai știu, e noapte, și noaptea iubirea are ochi fosforescenți, iese din bârlog, trebuie să mă ascund.

15 Octombrie 2014

Întâlnire cu Dumnezeu

Filed under: Dincolo de mine,Poezii,Special — maskirovka @ 07:06
Tags: , , , , , , , ,

Noaptea când  îngerii oftează, oftează și ațipesc, obosiți, deghizați

Noaptea când totul e doar inerție și moartea pare să facă cu mâna

În acel moment de adânc pur  când nu ne mai cunoaștem între noi

Și doar prin vise mai alergăm împreună, în acel moment când

Deja mi-am trait toată bătrânețea, când străfundul ființei iese la

Suprafața corpului ca un luciu în bătaia Lunii prelungit până departe

Când răsfrâng oamenii, lumina, când totul e foarte sărac și lipsit de piedici

Când funcțiile vitale sunt preluate de cai înaripați, în acel moment

Când tristețile ies din umeri așa cum ies razele din umerii zeilor

Când grația e un copil care mișcă în mine și sunt fericită când duc

Mâna la burtă, în acel moment când pereții se topesc și merg pe o iarbă

Albastră..  doar atunci cuvintele nu se rostesc, se duc undeva în tălpi

Și zac acolo bucuroase că ating iarba aceea albastră cu limbile mute

15 Mai 2014

Poem erotic

Filed under: Când sunt cu tine,Cubiculum,Dincolo de mine,Erotism,Poezii — maskirovka @ 10:00
Tags: ,

Când fac dragoste cu tine prin piele iese un gaz toxic
Iubirea mea se transformă în vapori contagioși
Iar eu privesc de sus în starea mea nouă
Aproape lăuntrică, privesc de sus corpul părăsit de iubire
Cum face dragoste cu tine ca un animal fără cuvinte
Care nu mai articulează, nu mai gândește, evaporă
Evaporă gazul toxic până revinE iar pe pământ ca un copil
Plecat de acasă fără să știe părinții și care în patul gol
Pusese o păpușă din lemn de mesteacăn

13 Mai 2014

4 fraze despre iubire


Iubirea se manifestă prin cuvinte, multe sau putine, uneori deloc, prin gesturi mici sau mari, uneori deloc, prin sentimente pure sau mai puțin pure, uneori deloc, iubirea nu este nici în rai, nici în iad, e undeva la granița lor într-un loc îngrădit cu sârmă ghimpată unde pe o tăbliță roșie scrie: nu intra, pericol de moarte, mă uit peste gard, cadavre, tot felul de muribunzi zac pe jos lingându-și rănile la propriu, partea bună este că nu miroase ca pe lângă un cimitir de elefanți, carnea nu intră în putrefacție, din carnea celor care au iubit se face un parfum rar, scump, ce e drept… asta numai îngerii știu.
Când intri în iubire ai intrat într-un tunel lung, negru, care nu știi unde duce, merg pe stradă îmi aud doar pașii cum scârțâie sub zăpadă, aud doar mâinile care foșnesc prin buzunare după mănuși, bani, aud doar inima cum bate ca un ceas imens, idem celui din Turnul Londrei, de văzut nu văd nimic, știu drumurile pe de rost, nu am nevoie de baston sau de vreun câine ajutător, nu, bâjbâi mai mult prin mine și nu pe străzi, aș vrea să-mi găsesc inima, dar inima mea nu mai e la mine.
Nu sunt nici mai mică, nici mai înaltă, însă corpul mă ridică deasupra clădirilor, corpul mă coboară în subteranele minții printr-un mecanism simplu, la toți oamenii e la fel, o chestiune indispensabilă, oamenii pot trăi fără apă, fără hrană, mănâncă rădăcini, beau apă din bălți, se pot hrăni chiar din alți oameni fără a fi vampiri, uneori îi seacă de propriul eu și-n locul acestui eu apare un altul care se duce într-un loc îngrădit cu sârmă ghimpată unde pe o tăbliță roșie scrie: nu intra, pericol de moarte.
Iubirea nu aparține existenței, nu aparține vieții, aparține mai mult morții, unei alte dimensiuni, străzile pe care merg se lărgesc, oamenii pe care-i salutam zi de zi nu-i mai cunosc, pâinea este un element care nu ține de foame, apa nu mai e ceva vital, camera e un fel de capsulă spațială, cărțile niște covoare fermecate, iar tu, tu nu ești o ființă de care am nevoie, pentru că mă uit la tine și nu știu ce să fac, tu ești mai mult eu și echivalența asta naște aripi, mă pot schimba cu tine oricând, într-un joc straniu al sufletelor.

23 Aprilie 2014

A 3-a zi de Paște

Filed under: Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 06:55
Tags:

Am dat mâna la ușă și ochii mi s-au dus spre ochii lui albaștri și acolo au rămas
Am vrut să-l strâng în brațe ca pe un înger pe care nu l-am mai văzut de o mie de ani
Un preot îmbracăt în alb, spre 70, 80, 2000 de ani, nu mi-am dat seama, nu conta
Era un om fără vârstă, copil la zâmbet și adolescent la mers, nu i-am văzut mâinile
Ne-am lipit din toată mulțimea de sute de oameni, eu da, mă puteam lipi de oricine
Dar el…și el s-a lipit de mine, aveam o fetiță de mâna care nu ștIu de unde se pierduse
Am întrebat cine e, ce fel de călugăr e acela cu gluga albă, toată seara a stat lângă noi
Nimeni nu-l cunoștea, era slab, avea capul descoperit, mi-a arătat unde e supa
Mi-a spus că e foarte bună, toată lumea dădea din umeri când întrebam cine e
A doua zi dimineața, am plâns, am fost atât de aproape și nu am știut
Am căutat prin dicționare veșminte preoțești, nimic nu semăna cu haina lui
Am văzut în el același lucru pe care și el l-a văzut în mine, mi-a tot spus
La mulți ani, La mulți ani, este și ziua ta, și-atunci mi-am dat seama cine sunt
Și de ce am înviat acolo pe loc în pragul ușii, și în timp ce plecam aburul lui mă însoțea

13 Aprilie 2014

Tu/ poezie de dragoste

Filed under: Când sunt cu tine,Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 16:39
Tags: , , ,

Tu nu ai nevoie de o femeie, tu ai nevoie de un diavol
Când vii acasă să te scoată din tine, să-ți spună: ce cauți aici, aici e trupul meu
Și să se așeze liniștit în tine, să doarmă în copilăria ta, să știe când ai căzut
Cu bicicleta și câte mere ai furat, să știe mai bine decât tine care-ți e mama
Și care-ți vor fi visele nopțile următoare, să se cuibărească-n tine ca un ochi în orbită
Să te doară șira spinării când ai vrea să te înalți în lumea cealaltă
Tu nu ai nevoie de cineva care să te aștepte cu supa caldă, nu, tu ai nevoie
De cineva care să-ți separe mintea de trup, când ar merge prin camera ta
Pământul să se desfacă în falii, de cineva care să te rupă-n două ca pe-o pâine
Duminica, să te facă firimituri și să te dea de mâncare fluturilor vorbitori
Tu nu ai nevoie de o femeie, tu ai nevoie de un diavol
Port haine lungi, negre, așa cum toate femeile îndrăgostite poartă
În urma mea apar lacuri unde oamenii se dezmiardă ca niște îngeri domestici
Ar trebui să scriu despre tine până se termină aorta și venele cave
Până când hematiile bani mărunți le arunc la ușa ta ca la ușa unei biserici

20 Martie 2014

Poveste de iarnă / Martie


Te vedeam deasupra mea cum vrei să-ți lipești corpul de-al meu și parcă eram
În moarte clinică când se spune că sufletul își vede trupul de undeva de sus

Multă vreme am crezut într-un făt frumos care după ce a sărutat obrazul fetei ea a înviat
Până aici însă a trebuit să învăț că există și bine și rău și cal alb și cal negru
Că iubirea te poate face să trăiești și peste o sută de ani, ba mai mult, să fii nemuritor
Am învățat că se poate merge peste un lac înghețat fără frică dacă îți dorești ceva
Și că această dorință vine de undeva inexplicabil, că facem anumite lucruri aparent
Banale, fără sens, dar care construiesc destinul cărămidă cu cărămidă, fiecare privire
Fiecare cuvânt aruncat la întâmplare în metrou sau acasă, fiecare alegere spontană e
Bine calculată, Dumnezeu a creat lumea în șase zile, va trebui să fiu scurtă
Toți suntem pe moarte, asta nu e replica mea, toți suntem pe moarte, mai bătrâni
Mai tineri, mai buni, mai răi, toți am furat măcar o dată ceva, toți ne-am simțit
Măcar o dată orfani, toți am rămas măcar o dată fără bani, fără iubire, fără ieșire
Și când toate acestea se îmbină așa cum se îmbină culorile până la culoarea alb
Când toate au fost duse la bun sfârșit…nimic nu mai e fără rost. Nimic.

Și nu știu cum se face că ne întâlnim pe ascuns ca rădăcinile unui copac
Și ne hrănim unul din altul fără să ne dăm seama că de fapt hrănim același om

Da, nu e un poem, e un film!

http://www.cinemaxx.co/winters-tale-2014_cbf124283.html

11 Martie 2014

Cum se scrie un poem

Filed under: Cubiculum,Dincolo de mine,Poezii,Special — maskirovka @ 04:20
Tags: ,

Se poate începe de la tălpi

(mă așez pe dușumea și duc mâna la tălpi
după care cu un deget urc cât mai sus spre unul din picioare)

Dau deoparte cioburile, paşii rătăciţi, deschid porți
Închid porți, șterg cu buretele urmele dureroase, scot ghimpii
Pielea devine albă, fără nicio pată, aşa cum îmi doream
Ca o foaie de hârtie. Abia acum pot lua pixul albastru
Să scriu poemul, urc pe glezne, întâi pe cea dreaptă
Apoi pe cea stângă, se face prânzul, vreau să mănânc
Să mă odihnesc. Aprind o ţigară şi privesc gleznele
Au căpătat alte formă, în ele sunt comori ascunse, mări
Încep să construiesc bărci, să pun vele, caut cârmaci
Se face seară, întunericul se prăbuşeşte şi barca se scufundă
În beznă. Nu te îngrijora, pot scrie poemul și la o lumină difuză
Uite mai sus lângă stern un felinar îl pot lua
Şi uite aşa a trecut ziua, poemul încă este neterminat
Și eu zac acolo, arsă de soare, bătută de vânt, cu hainele zdrenţe

(se aud picături de apă)

(privesc în jos preocupată de piele, nu mă uit în jur)

-Unde este Dumnezeu?
-Dumnezeu trăieşte pe pământ, merge singur pe stradă
Închis bine la toţi nasturii de la haină, nu ridică privirea
Nu ridică din sprâncene, are mersul grăbit, spre o ţintă
Pe care noi nu o cunoaştem. L-am văzut de la fereastră într-o zi

(ridic capul bucuroasă urmărind prin aer fantasma)

Era uşor de remarcat, dar nimeni nu dădea importanţă
M-am îmbrăcat cum am apucat şi am ieşit repede să-L prind din urmă
M-am ţinut aşa după El vreme de-o oră după care se întoarce şi spune:
„-Tu chiar nu ai nimic mai bun de făcut decât să tremuri în frig?”
Am tăcut, El a plecat mai departe. Eu am continuat să-I merg în spate
Călcându-I fix pe urme ca atunci când treci printr-o zonă minată

-De ce L-ai urmărit?
-Aşa am crezut că trebuie să fac, să mă ridic şi să plec în spatele Lui

18 Noiembrie 2013

Psyche

Filed under: Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 07:47
Tags: , , , ,

m-am raportat la oamenii săraci din Africa care mănânca noroi uscat cu viermi

la oameni care merg desculți și dorm sub cerul liber

m-am raportat la oameni cu vile imense, cu grădini, cu servitori, cu tot luxul din lume, cu marea lângă poarta casei

m-am raportat la oameni care au scris cărti extraordinare pe care ani de zile le-am purtat în geantă

m-am raportat la oameni integri, la nebuni, la hoți, la infractori, la prostituate, la femei frumoase, la femei urâte, la mama

m-am raportat la oameni răi, buni, la bolnavi incurabili, la oameni sănătoși

m-am raportat la oameni iubiți, la oameni care iubesc, care oferă, la generoși și la invidioși

nu mi-am găsit nicăieri nici micimea, nici măretia, nici sărăcia, nici bogăția

nu am gândit în extreme, probabil că nu asta căutam, nu asta eram

raportarea mea e la mine, la vocea interioara, la primul gest reflex, la inconștient, la îngerul care-și linge aripile și se uită pe ascuns la mine

cum scriu despre el și el e indiferent, nu schițează nici o fâlfâire

dacă-l contrazic nu se supara, nici nu ar avea cum, cu timpul mi-am dat seama că el nu greșește niciodată

ca în mine e o firimitură de Dumnezeu și asta e ca un scut antirachetă, te ferește de orice

mai ales de propriile gesturi

4 Iunie 2013

Țesut conjuctiv-epitelial nud

Filed under: Cubiculum,Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 08:32
Tags: , , , , ,

Sunt zile care nu mai încap în mine și le expulzez ca pe niște embrioni prematuri
Stau lipită de geam și fumez până când fumul intră în oase și încep să te văd
Cum treci prin mine, amețită de drog expulzez încă o zi fără tine, nu mai știu
Cine sunt, ce piele port, te-ai intins mult și pătrunzi locuri care ar fi trebuit
Să rămâne virgine și cu același miros de rășină, de mere coapte
Corpul de noapte are pielea tânără, lăptoasă, oasele se întind infinit de lungi
Infinit de adânci
Corpul de zi este saturat, plin de cuvinte alandala, pe care le aud fără să vreau
Care se lipesc nu știu cum și de de ce, de pielea mea, ca o gumă de mestecat
Pe talpa unui pantof, le aduc acasă fără să știu de ele, mizerabile, urât mirositoare
Ceva se întâmplă, îmi spun, în timp ce îmi fac un ness, cuvintele urcă încet pe mine
Infinit de adânci
Până la gât, până la gură, ca niște lipitori care sug propria sevă, se dă o luptă
Sub carnea mea, între ce mi-au spus oamenii că trebuie să știu și între ce știu
Sute de gene au de suferit prin această schimbare, 100% eficace, înveliș infinit, neîntrerupt
Sunt legată de mediul înconjurător prin piele, funcția de apărare împiedică pătrunderea
Unor agenți patogeni în organism (bacterii, substanțe toxice, radiații, tu)

28 Mai 2013

Adevărata adâncime, nu sunt eu, nu ești tu

Filed under: Cubiculum,Dincolo de mine,Multivitamine,Poezii — maskirovka @ 05:08

De obicei mă pierd când citesc, intru în poveste, iau un scaun și urmăresc
Mișcările personajelor, inimile cum se mută de pe o parte pe alta
Îmi fac prieteni, îmi fac o familie, e mereu liniște, pădurea e de un verde perpetuu
Ninge uneori dar mâinile nu îngheață, sunt lemne de foc, prăjituri și ceai cald
Iubirea se simte în aer ca o păsăre deasupra cuibului, nimeni nu atinge pământul
Dimineața pe spatele meu este un câmp verde cu iarbă plină de rouă
Bărbatul care se descalță și merge pe aici se poate vindeca de boli
Poate da timpul înapoi să fie din nou copil, să alerge, să alerge
În timp ce din colivia toracelui ies fluturi imenși, de doi metri
Cine e bărbatul care poate face o astfel de scamatorie?!
Chiar aici pe pielea mea dimineața când draperiile încă sunt trase
Și întunericul geme sub lumina albă a cărnii, chiar vreau să-l cunosc
Altădată mă pierd în tren, fereastra e deschizătura spre interior, privesc pe geam
Și văd și mai bine în mine, niciodată nu e la fel, în afara câtorva elemente de decor
Care nu se schimbă, părinții, casa, sângele trișează, își mai schimbă culoarea
Uneori mă mint și visez la un iubit simplu ale cărui mâini sunt doar pentru mine
Și el cu brațele lui va trebui să sape, să caute, să dea de-o parte, coaste, grilaje
El va trebui să știe să tacă alături de mine în fața unui drum care nu știm unde duce
Mă pierd în cărți, în mine, în călătorii, când stau cu fața lipită de fața ta
Adâncimile mă atrag inexplicabil, am o poftă incontrolabilă de adânc și în toate aceste
Momente mă comport ca un copil în fața unei înghețate, uit de mamă, uit de lecții
Când sunt în fața mării brusc sunt lucidă, îmi e frică, stau doar pe plajă și privesc
Citisem undeva că frica te face mai inteligent și poți găsi soluții pe loc
În fața mării nu am soluții, orbesc, creierul devine gol, nu pot elucida
Deși știu să înot, niciodată nu am înotat în mare

25 Ianuarie 2012

Iubirea

Filed under: Cubiculum,Dincolo de mine,Multivitamine,Poezii — maskirovka @ 06:27

Este un tip de penitenciar

Nimeni nu știe ce se petrece în mine
Dincolo de pielea mea mor oameni

Se gazează amintirile schiloade care nu mai folosesc la nimic
Sunt privată de libertate în propriul corp
Parcă aș fi mama care urmează să mă nască
Și se chinuie, se chinuie în durerile nașterii

În mine este un lagăr de muncă corecțională

Am pe corp zone nepopulate
Siberii acute unde nimeni nu lasă urme în zăpadă
Pe acest câmp de tundră caut

Sap, dezgrop, mănânc mușchi și carne de caribou
Asta în zilele bune, alteori mă camuflez în albul foii
Și stau la pândă în acest tip de peniteciar
Căruia zilnic îi pun sârmă ghimpată

O cucuvea pe cercul meu polar șuieră poemul acesta obișnuit
E încă foarte frig, nimeni nu știe ce se petrece în mine
Cumva, doar tu, dincolo de piele mea
Trăiești

10 Ianuarie 2012

Psalm 22

Filed under: Când sunt cu tine,Dincolo de mine,Fotopoeme — maskirovka @ 05:32

conurile sunt umede, ar fi trebuit să le pun lângă o sursă de căldură să se deschidă
le voi pune lângă inima ta, le voi pune lângă buzele tale
dimineața la micul dejun voi firimituri din pielea mea
lângă ceașca de cafea cu lapte vei găsi o figurină de hârtie mică, foarte mică
în care va fi scris un poem, un poem despre cum să ucizi o iubire
un tratat mai exact, despre cum să scoți din rădăcini femeia care te iubește
în timp ce vei desface figurina, poemul ți se va prelinge pe degete
ca o dulceață făcută din inima mea, o dată ce ai mușcat
și ai ingerat otrava sângele nu se mai curăță, antidotul este pe partea cealaltă
trebuie să muști din nou să-ți revii, te iubesc pentru că știi din oră în oră
știi ce pași fac, ce am cumpărat de mâncare pentru îngeri și ce am mai scris
te iubesc mai ales dimineața când te împiedici căutând țigările
te iubesc mai ales când faci pește prăjit și știe tot cartierul
te iubesc când îmi aduci de la piață semințe de floarea soarelui
te iubesc când mă pui să-ți recit poeme erotice
când bem vin fiert la barul acela fără camere de luat vederi
te iubesc când îmi cauți prin telefon numere de bărbați
ăsta cine e, șterge-l, nu ai tu ce vorbi cu el
dar cel mai mult te iubesc în gară când sângele ți se albește
un fel de frică și un fel de moarte apasă pe umerii tăi atunci
eu fac câteva poze, cu tine, cu valiza, dar moartea continuă să privească
trenul pleacă, sângele tău este alb și azi, iubirea ta un loc de veci
în care am intrat de vie și stau acolo indiferent cât pământ vei arunca peste mine
iubirea mea, iubirea mea… e un loc în care soarele răsare de două ori pe zi
voi scrie o carte despre moarte, tu vei scrie o carte cu o altă femeie
îngerii se vor usca și-i voi înșira pe ață, din când în când
Isus pe cruce spune ceva ce tu nu ai înțeles niciodată

2 Ianuarie 2012

Dren

Filed under: Atac de cord,Dincolo de mine,Erotism,Fotopoeme,Multivitamine,Poezii — maskirovka @ 10:18

ȘI EU POT FI DREN

28 Noiembrie 2011

Zürich


azi noapte am dormit în patul tău
se făcea că era o cameră de copil
cu steluţe lipite pe geam
de lustră curgea o coadă de cometă
făcută din ciocolată
beam apă direct de sub inima ta
ţâşnea de aici un izvor cu o istorie
mai puţin cunoscută
cineva a deschis uşa şi mi-a adus negrese
nu am văzut cine, eu continuam să visez
sub tavanul plin de desene animate
camera se făcea un studio tv
patul era pus pe scenă
lumini! aparate de filmat! cineva striga „Action”
eu în tot acest timp mă întorceam pe partea cealaltă
cu perna în braţe
uneori întindeam mâinile în sus
să ajung la tine
m-am dat jos din pat şi puneam cărămizi
între mine şi spectatorii din sală
cărămizi, multe cărămizi
m-am dus din nou în pat
am tras pătura peste ochi ca un grilaj ponosit
păstrează palmele goale până mă voi trezi
aplauze

5 Noiembrie 2011

Îmi place de tine

Filed under: Cubiculum,Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 06:04

cum te mişti prin cameră cu ţigara în mână
cum povesteşti despre oameni pe care nu-i voi cunoaşte niciodată
din spatele tău ies aburi
care se duc sus, sus de tot
spre blocurile vecinilor
toată lumea iese la geam
se uită în jur, nu ştie ce este cu mirosul
acesta de duminică
îmi place de tine
părul tău uşor grizonat
aş vrea să-l sărut
şi tâmpla unde păsările
îşi fac cuib
şi mâinile care mă duc la cer
să caut copilul care nu mai sunt
dimineaţa devreme când oamenii dorm
mă hrănesc din corpul tău
ca şi cum ai fi mama mea
numai că tu
mă naşti în fiecare dimineaţa
seara mă culc înapoi
în cutia toracică
îmi place de tine
când te ating îmi vine să spun cuvinte sacre
te iubesc, te iubesc
ca şi cum aş atinge piatra neagră de la mecca
toată viaţa mea a fost un drum până la tine
îmi place de tine
cum priveşti în pământ fără să cauţi nimic
pierdut, pierdut
greierii tac, clopotele tac
mi-aş putea împărţi ochii orbilor
mâinile ciungilor
toate hainele cerşetorilor
toate cuvintele muţilor
dacă eşti lângă mine
pot învăţa alfabetul îngerilor
restul nu-mi foloseşte la nimic
iarna toceşte feresterele
numai tu mă poţi scăpa de gratiile
care au prins rădăcini în oasele mele
numai tu mă poţi acoperi
cu pielea ta nemuritoare
îmi place de tine
cum gesticulezi
şi-mi arăţi punctele cardinale
desenând cu degetul prin aerul rarefiat din cameră
peşteri unde să ne ascundem

15 Octombrie 2011

Scenă de cuplu (cu bătaie metafizică)

Filed under: Cubiculum,Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 06:40

dacă-ţi scriu cu degetul pe şira spinării praful se duce
stratul de ozon se rarefiază, primul rând de piele se vede
ca o pojghie de poezie în care mi-aş înfige unghiile

spatele tău miroase a pădure de brazi

scotocesc ca într-un mormânt după câţiva ani în plus
unele făpturi încep să apară, curioase sprijinite de geam

nu ştiu din care colţ al camerei se va lumina azi
poate din podea, poate din tine

cineva urcă scările, o linişte profundă
se sparge undeva departe printre gheţari

corbii se duc spre parcul herăstrău şi eu tot caut mingea aceea roşie
care se zbate în tine ori de câte ori dormi

nici nu ştii câte lucruri minunate ţi se întâmplă când dormi cu mine

dacă-ţi scriu cu degetul pe şira spinării, pâş, pâş, să nu te trezesc
e ca şi cum aş scrijeli o rugăciune pe un zid într-o peşteră bine ascunsă
vertebrele învelite-n răşină încep să înflorească
asta nu aminteşte nici a botez, nici a moarte
şi uite aşa până nu mai eşti

trec zi de zi pe deasupra spatelui tău ca un nor
mă golesc, stau ore în şir pe calea ferată
niciun înger nu vine, mai dau o pagină din scriptură

şi uite aşa până nu mai eşti

8 Octombrie 2011

Poem

Filed under: Cubiculum,Dincolo de mine,Poeme cu dedicaţie,Poezii — maskirovka @ 18:10

oamenii plâng după ceva ce au avut şi au pierdut
şi uite că de ani de zile mă feresc să folosesc cuvinte
de genul suflet, plângere, şi am făcut-o
paradisul meu este în tine
am căutat cu unghiile prin cer, prin morminte
până am ajuns la cochilia ta
singur şi trist ca orice Isus
care urmează să fie prins cu încheieturile de
mâinile mele
paradisul meu este în tine
nu e doar un pahar cu lapte pentru un copil rătăcit
sau o hartă pentru femeile gravide care-şi caută
un loc să expulzeze fiinţa aceea care să-i servească la zbor
paradisul meu este în tine
coliba aceea cu ferestre minuscule
prin care încap doar ochii mei
aici e un pat, o masă, câteva foi de scris
este cald şi tu stai într-un colţ
întrebându-mă ce vrei să fac azi
nici azi nu vreau să ies
îmi ajunge mâna ta pe frunte

6.30

Filed under: Cubiculum,Dincolo de mine,Multivitamine,Poezii,Special — maskirovka @ 06:30

lângă tine luminez altfel
am mereu 16 ani şi capăt pe zi ce trece alte culori
nu mai am acelaşi miros de poezie îmbâcsită
ştii tu aşa cum au cărţile vechi
cu paginile îngălbenite
lângă tine vorbesc o limbă nouă
niciodată trecătorii nu vor înţelege de ce
cuvintele se depun la marginea mâinilor
într-un fel de cuib, peste noapte
se nasc păsări cu însuşiri extraterestre
pot ajunge la reclama aia stupidă
din piaţa romană
unde dintr-o sticlă curge un lichid roşu
pe blocuri, ai zice că inima mea se scurge
pe stradă şi toată lumea trebuie s-o citească
de multe ori macaraua unde pescăruşii iernează
devine mică, atât de mincă încât
o pot îmblânzi
mă prelungesc cu fiecare atingere
sunt o cale ferată fără capăt
tu ştii asta foarte bine, cum mă întind în pat lângă tine
şi călătoresc, călătoresc
nu mai există camere, pereţi, dispar clădirile
se inundă străzile, se îneacă fiecare celulă
ca la un cutremur cu epicentrul în mine
nu mai există zile, nopţi, timpul se dilată
într-o alungire posibil să fie chiar vorba despre moarte
soarele nu mai răsare la locul lui, e undeva pe sub
mâna ta dreaptă, dimineaţa când mă trezesc
lângă tine luminez altfel

1 Octombrie 2011

1 octombrie 2011

Filed under: Dincolo de mine,Multivitamine,Poezii — maskirovka @ 18:19

mă retrag la masa de scris ca un melc/ aici nu am coapse/ nu am sâni/ îmi aleg ceea ce scriu după cum îşi alege melcul sexul/ azi poezie/ mâine proză/ singurul organ tactil e cuvântul/ uneori sângerează/ alteori pur şi simplu dezertează ca un puşcăriaş din propria piele/ îl urmăresc o vreme prin bălţi/ prin mirişti până-i pierd urma/ de puţine ori reuşesc să-i pun cătuşele şi-l întorc la mine…scrisul meu e fluid/ şerpuitor şi murdar/ un fluid care trece încet prin perfuzie când stau liniştită pe patul de spital/ niciodată nu am ştiut ce conţine/ dar ştiu că-mi face bine

9 Iulie 2011

Ştii…

Filed under: Cubiculum,Dincolo de mine — maskirovka @ 20:06

…tot voiam să-ţi spun, dar nu am avut ce îmbrăca azi, am luat o piele uzată, aruncată de tine la coşul de gunoi, eu pot fi un bun Dumnezeu, ştiu să iert, să spăl picioarele murdare de prea multe metafore care au cianozat epidermul, ştiu să spăl parchetul de paşii lipsă şi pe care ţii doreşti mai mult decât un pachet de ţigări, ştiu să număr hematiile, aripile date cu împrumut, ştiu că trecutul este un pumnal şi-l pot scoate fără să te doară, nu va lăsa nici semn, nici viscol

…tot voiam să-ţi spun, rândul de piele în plus crescut azi-noapte este al tău, ţi-ai dat seama, treci prin mine deşi eşti la 3000 km, nu ai habar ce ţi se întâmplă când dormi, dormi aici cu mine, îmi spui poveşti de mătase în timp ce la uşă bate cineva, atunci ne ascundem unul în altul, până când, până când nimeni nu va afla ce s-a întâmplat

…tot voiam să-ţi spun, se vede pe corpul tău câte femei au dormit în tine/ fiecare a lăsat urma ei/ unele pete solare la care nu te poţi uita cu ochiul liber/ altele dâre de fum/ dacă te ating încă se mai pulverizează mirosul/ sunt poveşti care ies direct din oase ca nişte stalacmite supurează din tine picături de viaţă/ unele au murit în ipostaze hidoase ca după o erupţie vulcanică/ altele trăiesc şi acum jumătate cu picioarele în apă/ mai vorbeşti din când în când cu ele/ niciodată nu vor mai fi ce au fost/ niciodată nu vor mai ieşi pe uscat/ harpiile pândesc din colţul de sus al paginii a4 gata oricând să se hrănească din tine, din cioburi, din sângele verde/ nu ştiu eu ce sunt pe câmpul acesta peste care s-au dus multe lupte/ copil orfan? sac de oase? acvilă de munte? femeie? maşina de pâine? nu ştiu până când nu mă voi afunda

…tot voiam să-ţi spun, am un document care se numeşte cânteculluiroland, un fel de carte, un fel de paradis, ceva cu gust de înălţimi, presiunea e foarte scăzută aici, sângele curge mai repede, eu nu mai ştiu ce sunt, erg sau pasărea kiwi, oricum ceva fără sunet, fără claviculă, ceva care oricând poate lua forma ta, te iubesc, noapte bună

9 Mai 2011

Dama de treflă

Filed under: Dincolo de mine — maskirovka @ 13:15

Povestea cu îngerul păzitor este doar o poveste în care evadez la fel cum evadez în poezie, aici pot lua orice formă, nu mă constrânge nimeni, nimeni nu-mi interzice să întreb „ce faci astăzi”. Îngerul este un om, un om fictiv, căruia unii i-au pus aripi şi i-au atribuit puteri miraculoase de îngrijire, un fel de pansament, atunci când te tai la deget, el să vină repede să închidă rană, în cazul meu, el nu vine, nu am fişă la cabinetul lui. Aş putea face o convenţie, să semnez un contract cu el să vină când am nevoie, deşi eu ştiam că vine pur şi simplu, aşa cum venea iubirea ta odată, pe neaşteptate, mă lua de de mână şi mă săruta.
…este mult de atunci, aproape că mi-aş felia creierul ca să dau de povestea aia din gară, mi-aş pune la microscop celulele moarte prin care mai răzbate cât de cât lumina, aş căuta prin gunoaie cu beţigaşul ziua când ne-am văzut prima dată, ziua când ne-am văzut ultima dată, de fiecare dată apare un peron, o valiză cu fluturi, o mare iubire zboară şi ea printre ei, este mult de atunci, am dat de imaginea dintr-o dimineaţă când mă săruta pe peron, de mii de ori, pe unde apuca, pe faţa, pe glugă, pe ochi, nu conta că-mi atinge pielea sau hainele, conta că încă mai era cu mine şi dorea să profităm la maxim de ultimul moment, ce se alege din noi, ce se alege din geamul acela mat al trenului, ce se alege din alergatul tău după trenul în care mă aflam, o carte, un film, două vieţi moarte…
Viaţa mea a fost trăită de alţii, nici nu mi-am dat seama cum, ce mult s-au hrănit oamenii din ea, nu am fost decât o pungă plină cu alimente, eventual un ambalaj foarte frumos, acum însă îmi dau seama că eu nu consum viaţa nimănui, dimpotrivă moartea lui Ivan Ilici este şi moartea mea şi nu pentru că m-ar durea aceeşi coastă, pur şi simplu viaţa din căruciorul cu rotile are alt început, ea nu începe atunci când deschizi fereastra dimineaţa, începe mult mai devreme, de aceea voi trăi mai puţin, mă consum altfel, nu ard decât la temperaturi foarte mari, acolo unde în mod normal un om obişnuit moare, eu abia atunci încep să trăiesc. Mă privesc în oglindă şi-mi dau seama că mor. Iubirea este o atrocitate.

11 Aprilie 2011

Poem

Filed under: Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 09:42

se pare că da, citeam undeva, demult
o carte, o scrisoare de dragoste, un e-mail
nu mai ştiu, am uitat
ceva de genul
„iubirea este acelaşi pat, acelaşi prosop
aceeaşi farfurie cu mâncare”
uneori e nevoie doar de un plămân
şi o singură vază cu flori să poţi respira
este mult verde şi incredibil de mulţi oameni pe stradă
la ora 9 dimineaţa
unii se roagă, alţii cumpăra cornuri cu gem
staţii
m-am dezobişnuit să văd oamenii bătrâni
urcând în trolee
cerşind un loc liber
mulţi oameni bătrâni la ora 9 dimineaţa
mi-ar fi plăcut o plimbare cu tramvaiul
ştii tu, am o obsesie pentru şine
pentru ecartament
aici pare că se măsoară altfel
şi timpul şi distanţa dintre noi doi
se contracta cumva
străzile devin mici, subţiri
pânze de păianjăn pe care poţi baleta
oamenii se fac furnici
se ascund în gurile de metrou
ca într-o gură de bivol african
un fel păsări care curăţă pielea oraşului
de impurităţi, de vremea urâtă
maşinile se lovesc unele de altele
accidente în lanţ
străzile devin şi mai mici şi mai subţiri
oamenii furnici
noi doi ne dăm mâna peste acest oraş căzut la picioare
e şi întuneric şi zi
rafale de amintiri
un şir de insecte din desenele cu Tom şi Jerry
se descarcă un fel de electricitate
îmi retrag mâna şi râd
îmi e cunoscut gestul şi frigul
tu nu ştiu ce faci
vrei să fumezi
să faci dragoste
eşti încă departe
nu te văd
nu te simt
mâine ajung în România
sper să nu ai pielea mai albă
ştii că nu-mi place
m-am săturat de foi albe
am luat o pauză de scris
vorbesc serios
nu am scris pe ascuns ca altădată
am aşa un fel de balon în stomac
care mă ridică deasupra
nici nu ştiu dacă vii, dacă dormi
am aşa un fel de balon în stomac
care mă face indiferentă
aici e furtună de nisip de 4 zile
acasă văd că sunt doar 3C
sys mi-a spus să mă îmbrac gros
nu am cizme, nici haine
doar un fular made in palestine
alb cu negru
alb cu negru
se vede prin cutia toracică
bucurii, tristeţi
nimic anormal
un pântec, o inimă
mai am în bagaj
cardamon coffee
escală în amsterdam
geamuri, avioane
în urmă deşert, laptopul
la care scriu şi acum
niciodată nu am locuit în vreun oraş
doar în mine
e pavat cu pagini nescrise
but I will tell you one secret
you neither need a companion nor the rain and breeze
merg de dimineţa până seara
ca pe o stradă curată
singură
îmi aminteşte de venele tale
un pod, o ploaie cu gust
de ciocolată amară
dacă am să te sun
nu ştiu ce să-ţi spun
poate
„voi sta 6 zile în România
aş vrea să mă îndrăgostesc de tine
dacă ai aripi sub geacă
o cameră cu vedere spre moarte
o albie de râu
un pachet de ţigări
un univers plat
pe care pot merge cu tocuri
fără să mă scufund”
da, da
ştiu
hocus, pocus
vin acasă
pregăteşte ce ai mai bun
aeriseşte
ştii că nu suport mirosul de poezie putredă
curăţa mucegaiul de pe braţe
întinereşete mai bine
cu câţiva ani
lasă iedera să intre pe geam
nu-i mai tăia grengile
aş vrea să stăm pe mariginea patului
să vorbim
despre noi
ce vom face
cum vom trăi
ce vom mânca
unde vom dormi
eu nu am casă
doar foi de hârtie
ne vom înveli cu ele
ne vom hrăni din seva lor
din seceta, din anotimpul sosirii
oasele de rezervă
le-am pierdut
trebuie să o sun pe mama
poate mă ajută şi de data asta
-am nevoie urgent de un călcâi nou-nouţ, strălucitor.
-alo, mă auzi?
-da.
-de un stern alb, foarte alb, mai alb decât primul, de care se pot ataşa două aripi, două, nu mai multe, ştiu nu ai din astea, nici nu am cerut, vreau doar câteva oase hibride măcar, chiar dacă acum ai 60 de ani, poate poţi lustrui cumva sau mă poţi îndruma cum să fac rost.
-dar unde te duci, tu chiar vrei să pleci? tot ce pot face este să o dezgrop pe bunica sau dacă mai aştepţi câţiva ani te pot ajuta din nou.
-îmi trebuie urgent, azi, mâine!
-ştiu un loc unde poţi prinde aripi fără să ai nevoie de oase, îţi vor înmuguri foarte repede, trebuie doar să stai chircită într-o scorbură albă.
-o foaie albă!?
-da, o foaie albă!
-cum nu mi-am dat seama, varul camerei nu se alterează niciodată.
-desenez, desenez chiar acum, să nu închizi, poate mai am nevoie să te întreb ceva.
vasăzică cercuri, cercuri, cercuri, lac, mare, ocean, tunet, corabii, multe, multe, fâşii de lumină, legată la ochi, la mâini, la picioare, la gură…
tu
mereu rămâi pe peron
cu acele inimii date peste cap
mâinile reci trec peste geamul nespălat
încercând să cureţe, să facă un ochi mai curat
prin care să ne putem atinge
şi azi şi mâine
mereu rămâi pe peron
cu ţigara care îmi ţine locul
semnul acela surdo-mut
„vorbim la telefon”
mă îneacă de spaimă
iar plec
iar iau cu mine
laptopul
mirosul tău
sângele
distanţa dintre noi
e un fel de casă
trăim mai mult în gări
în taxiuri şi alte spaţii
predestinate iubirii
iubirea are casă oriunde
aşa ne-am obişnuit
dar ce spun eu aici
nici vorbă
sau poate da
distanţa e otrava
care ne ţine în viaţa

25 Ianuarie 2011

Cronicile unui musafir nepoftit

Filed under: Dincolo de mine,IML,Poezii — maskirovka @ 09:20

*
trebuie să ne descoasem aripile
să luăm loc în bancă
un profesor de limba română
cu picioarele tăiate, în scaun cu rotile
(poate chiar profesorul Gemălescu)
ne va învăţa să fim iar oameni
pentru început ne spune
cum să ne spălăm pe faţă dimineaţa
de trecutul acerb, cum să ne decojim
de haitele de lupi
să ne reînnoim pielea cu orice risc
chiar dacă mai murim încă o dată

*
niciodată nu vom putea vorbi despre seara aceea
becurile de pe stradă se arseseră
noi nici nu cunoşteam
trecusem unul pe lângă altul
la o atingere de-o tristeţe
am aprins un băţ de chibrit între coastele tale
m-am aşezat cuminte
mirosea a iarbă cosită
mama îmi aducea plăcintă de mere
niciodată nu vom putea vorbi despre seara aceea
am traversat Atlanticul de două ori
prin tine era ceaţă şi-o furtună acută
la destinaţie am dispărut de pe hartă

*
ca să te mai pot iubi
trebuie să-mi schimb faţa
să mi se îndepărteze celulele moarte
ridurile, întâlnirile cu tine
să mi se pună o piele nouă
una lăptoasă de copil
mort în accident de maşină
trebuie să-mi schimb cristalinul
nervul optic
am nevoie de un implant – o poveste falsă
frumoasă
când deschid ochii să văd izvoare
flori de câmp
şi niciun petic de cer
sub care am stat împreună
*
de azi am început să fac colecţii de uşi
de tot felul, de lemn, de metal
cu vizor, fără
mai înalte, mai adânci
*
pe crucea mea va scrie:
„dispărută-n Pacific”
tu eşti foarte adânc
şi plin de primejdii
prin tine zboară păsări de lut
cuvintele moarte
din clipa aia am ştiut că Isus
poate ieşi din orice om
să meargă alene la 10 noaptea pe străzi
cautând ţigari
şi un loc unde să-şi depună cătuşele
mai am nevoie de încă un zid
ca să-L pot privi

12 Decembrie 2010

Teatru mut

Filed under: Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 05:49

petrecerea asta a fost ca o noapte în infern/ bărbaţi hidoşi care dădeau foc la femei/ feţe ascunse sub farduri/ paiete imitând strălucirea unei dimineţi cu tine/ o Lună perfidă râdea după colţ/ ceva de genul/ cine te-a pus să vii/ ştii că la scamatorii oamenii albi ies din ei aşa cum iepurii albi ies din pălărie/ nu ştii nici când şi nici măcar de ce oamenii au nevoie să iasă din ei/ şi mai ales de ce nu o fac în casele lor şi năpârlesc aşa în public/ mi-am luat un pahar cu vin şi am plecat pe terasă/ el stătea singur pe fotoliu şi tăcea/ tăcea mărunt/ aşa cum picură ploaia uneori mărunt şi interminabil/ l-aş fi întrebat de vorbă/ ceva penibil/ cât e ceasul/ sau ce părere are de vreme/ atât cât să începem un dialog despre frumuseţea interioră a cavităţii individuale/ fiecare decorează aşa cum consideră/ la mine de exemplu nu prea ar fi avut nimic de citit/ eu am mobilă puţină/ fără perdele/ covoare/ sau alte subterfugii de acoperit rănile/ eu le las la vedere/ l-aş fi lăsat să-mi pună un leucoplast dar a sunat telefonul/ eram cu faţa spre Luna perfidă când mă atinge pe umăr şi spune zâmbind/ vezi că ai ceva aici/ du-te la baie/ să nu mai vadă nimeni/ îţi încolţeşte o aripă/ ia uite/ dacă mai stai mult cu întunericul în braţe vei începe tu să luminezi/ se vede în tine un bob de iubire/ hai să-i punem apă/ mi-a dat numărul de mobil/ o floare mică ruptă din gardul viu/ şi mi-a propus să vin la el să-i scriu pe pereţii camerei un poem despre mine/ acum soarele încă nu a răsărit/ mă gândesc ce fel de creioane să cumpăr sau poate scriu direct cu o venă pulmonară

7 Decembrie 2010

Trei poeme ninse

Filed under: Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 11:16

poem cu limbaj straniu

am spatele îngheţat
pe şira spinării îngerii se dau cu sania
este o buluceală ca la patinoar în ziua de Crăciun
unul chiar şi-a rupt o aripă în graba de a prinde un loc liber
pe spatele lucios ca o oglindă
este singura zi când ei îşi văd chipul
nimeni nu se supără dacă este mai înalt sau mai scund
îşi împart între ei mere, nuci şi cadouri
ce limbă vorbesc? nu ştiu
pe buze se citea un fel de fericire
pe care am înţeles-o de la prima vedere

poem cu măceşe

femeile triste sunt foarte fardate
ele au mereu ceva de ascuns
niciodată nu vor să arate aşa cum sunt
bunăoară azi îşi acoperă obrajii
cu un fel de fond de ten sclipicios
atât cât să lase în urmă
o dâră de poezie atât de ambiguă
încât până la căderea serii se şterge
femeile triste merg repede pe stradă
ele ştiu că li se poate citi în oase
şi foamea şi fuga şi mai ales
ridurile de pe cuvinte
femeile triste păşesc foarte rar
ele mai mult zboară
cuprinse de un fel de teamă
care le face mult mai uşoare

poem cu el

azi am trecut de partea cealaltă
privesc înapoi apa, podul, fericirea a rămas şi ea
acolo cu tine, eu am plecat
am luat doar câteva dimineţi însorite
legate bine în batista albă, brodată
cândva le voi da drumul
sunt o femeie hibernală
am amorţit şi nu mai simt degetele
duc o viaţă latentă
slow motion
metabolismul a încetinit
mă întorc în embrion, cumva
aşa fac iarna
iarna sunt o femeie atipică
nu primesc musafiri
şi nici cu colindul
mă închid în cameră
mă închid în trup
poate apare

29 Octombrie 2010

plus/minus

Filed under: Dincolo de mine,Video — maskirovka @ 12:03

Fireflies

Filed under: Cubiculum,Dincolo de mine,Video — maskirovka @ 12:01
Tags: , , ,

28 Octombrie 2010

poem marca Davidoff

Filed under: Atac de cord,Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 09:28
Tags: , , ,

Warning: Poetry is a main cause of word cancer, word diseases and of heart and lips diseases.

de aceea se citeşte cu grijă
se întoarce pe toate feţele
se umblă prin subsoluri
se deratizează de idei învechite, clişee
nu se îngurgitează pe stomacul gol
o ştanţă „poem” îţi va fi însemantă pe mâna dreaptă
în loc de ceas
când te vei întreba cât e ora
din vene va ieşi un stol de papagali verzi
atenţie la ronţăit în cazul în care preferi asta
poate produce şi carii
este bine să se bea un pahar mare, plin cu apă după
se stă în poziţia culcat cu faţa în jos
timp în care se aşteaptă să crească aripile
dacă în cinci minute nu apar
apelează la un prieten
dă-i un sms, ceva de genul
„azi nu mi-au crescut aripi, ce ma fac, ajută-mă!!”
el se va ruga pentru tine
va intra în prima biserică
va pune bani în cutia milei
şi-atunci îngerul cu ochi de pluş
din rucsac va începe să se zbată

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.