DozaDePoezie

26 Ianuarie 2010

Filed under: Poezii — maskirovka @ 12:16
Tags:

când mă trezesc dimineaţa ceva mişcă în mine
mă întorc pe toate părţile doar doar se opreşte
nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
nu, este un copil, cum prematur gândeşti
dragă cititorule, nici măcar un poem, ăsta pâlpâie
se smiorcăie, dar acum simt înţepături, cuţite
ţeste zdropite de asfalt, inimi de maimuţă
decolorează cearceaful mototolit sub acest monolog
care nu este altceva decât trupul meu, nu te mira, aşadar
trupul meu este un monolog, un corp ceresc care stă la pervaz
destupă aminitirle ca pe o mare uitată pe masă
de cu seara şi care a prins mucegai
sunt femeia ta, aşa cum sunt, cu trena morţii la vedere

Anunțuri

25 Ianuarie 2010

Am premiul Scriitorilor Superiori. Ghici, cui l-am acordat?

Filed under: Uncategorized — maskirovka @ 12:54

Cele cinci îndatoriri ale premianţilor:
1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.
2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.
3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.
4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List, astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat.
5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Iată premiile mele:

1. Mesmeea

Premiu pentru cea mai originală poezie, care iese din tiparele obişnuite. Poezia onirică cu care ne-a obişnuit Mesmeea dă dependenţă, când citeşti un poem este ca şi cum te-ai aşeza în fotoliu şi ai visa. Poezia este o călătorie abisală, dincolo de limite, dincolo de orice barieră. Mesmeea are curaj să disece tot şi să pună pe tavă, fie că ne place sau nu, disecarea asta seamănă cu moartea, poezie ei este o invocare a sinelui, mai mult decât o provocare, poezia ei deschide noi lumi, noi tărâmuri, în fiecare zi alt oraş, alt teritoriu de cucerit. Premiu nu doar pentru poezie ci şi pentru cea mi bună cronică de carte, unde la fel autoare dezveleşete rândurile, le lasă în soare, în ploaie să vadă tot ce se întămplă, apoi înveleşte iar, lasă cartea la dospit, până spuma ei devine esenţa cea mai pură din care extrăgând ne bucură şi pe noi, cititorii.
“când mor iubiții nu se întâmplă nimic în carnea deja uscată/ când moare dumnezeu nu are loc niciun scurtcircuit/dumnezeu e lipicios și umed oriunde și oricând ar muri/ o bucățică din el rămâne oricum între dinți/când moare un prieten lumina se golește de mațe/inima e o stafidă ficatul o felie de dovleac/ plămânii au spumă rozalie de căpșuni/în ascunzători scorburi conducte am stat cândva cu tine/ te-am auzit vorbind despre dragoste ca un surdo-mut/ erai urât și singur erai genial/ mâinile tale se învârteau ca niște lopățele în nisip/le bandajasem ca să nu se mai zbată/ dar tu vorbeai ca un megafon din carne macră/până când dragostea s-a preschimbat într-o ciroză fumurie/holbându-se la stelele strânse în sac/acum ești o fotografie lipită cu leucoplast/întunericul a ajuns până la tivul rochiei mele.

2. PrizadeHârtie

Premiu pentru poezia sensibilă, ruptă din singurătate parcă, pentru curajul de a scrie ce simte, pentru viscerele scose pe pat şi lăsate în voia sorţii sau în mâna iubitei. Un poet al apocalispei imediate, al cutremurului iminent, al vârtejului sau de ce nu al blestemului. Poezia pură născută la o masă de lemn, la o masă simplă, pe care cred că în afară de calculator şi pix nu stă nimic, o poezie pasională care sugrumă până şi zbaterea şi strigătul de ajutor. Nimic nu e la întâmplare, poezia are forma iubitei, a trupului ei, mereu o caută şi îi dă altă formă. Mereu alte stări de agregare, alte continente sub piele.
“Femeie /Nu te îndrăgosti niciodată de un poet/Vei rămâne fără nopţi/Fără andrele, fără placentă, fără mască de oxygen/Vei învăţa să bei sânge proaspăt dimineaţa din pahare subţiri de plastic/Să te dezbraci în mijlocul inimii lui/Şi cum să te laşi muşcată de fiecare sfârc repetând în neştire cele 10 porunci/O să adormi strânsă în braţele lui ca într-o cutie cu amphetamine/Îţi vor muri părinţii, fraţii, surorile, prietenii, dumnezeii/Vei rătăci singură prin scări de bloc, printre strofe sterpe/Cerşind, plângând, blestemând, fumând, implorând/O clipă de moarte, o clipă de neiubire/Vei presimţi orice cutremur/Orice furtună, orice bătaie din aripi/Vei găsi sticle cu scrisori de dragoste/Aduse de reflux în faţa uşii tale de bloc/Te vei bucura ca un copil când poştaşul/Îţi vă lasa un e-mail de la el, printre facturi şi spamuri/Vei fi blestemată ca o ibovnică ce a născut un vers monstruos
Un viitor genocid şi un volum în care nimeni nu ştie cum/Se moare din dragoste”

3. Cronici de film

Premiu pentru cea mai bună cronică de film, pentru cele mai multe detalii, pentru critica cea mai bună. Premiu, aşadar pentru îndemnul de a merge la cinematograf, pentru topul filmelor care trebuie să nu le ratăm în viaţă, pentru liniştea şi relaxarea la care ne îndemană vizionare.

4. FiD DeScribor

Premiu pentru poezia a cărei muzicalitate o arborezi ca un steag în bătaia vântului, adică simplu şi izvorâtă din inerţie. Poezia de aici are o anume curgere, un anume sunet, pe care îl simţi în vene ca un şuiet de erg. Un poet în căutarea altei anatomii.
“aș putea să inventez pentru asta mișcări/să port un corn sau o mască de câine/ să bat în tobe să mă îmbrac în fier în albastru în bărbat în femeie/să trec prin tunel să-mi rad tot părul să vorbesc cu vocea altcuiva/e vorba doar de protecție/se merge până la folii de plastic/de păstrarea bucuriei că pot să fiu la fel și aici și acolo/mereu/din când în când/e vorba de orice presimțire de orice așteptare de un zid permeabil prietenos cristalin/de înotul prin aer de luminozitate/În camera dinspre lac doarme un copil și nu ai cum să uiți asta/el știe de suprapunere de supraviețuire de singurele gesturi posibile/doar el mai aude ceva de atunci doar el mai vrea o soție de la trei ani/ne place zăpada”

5. Nicole Silade

Premiul pentru poezie, premiu pentru blog, pentru sinceritatea destăinuirii în faţa cititorilor, aceste sunt, aceasta este poza şi viaţa mea, este aici pe tavă inima mea, serviţi-vă din bunătatea mea, asta am simţit când am accesat prima oară blogul.
“nu ştiu dacă te voi mai vedea vreodată
dar sigur nu te voi mai vedea niciodată aşa frumoasă ca acum
nu ştiu dacă drumul acesta e un drum oarecare sau ultimul drum
dar aceasta trebuie să fie cea mai frumoasă stradă

pentru că eşti lângă mine pentru că îmi zâmbeşti mă însoţeşti
cu frumuseţea ta nemaiîntâlnită cu nepăsarea ta de oţel
faţă de timpul care într-o zi te va lua cu el
sau pe mine mă va lua de lângă tine”

23 Ianuarie 2010

Apocalipsa II

Filed under: Erotism,Poezii — maskirovka @ 13:08
Tags:

dacă ştiam că voi merge cu intestinele într-o pungă de plastic
ca un înger abia scos din ou nu te-aş fi iubit

dacă ştiam că voi merge în căruţul cu rotile
fără nicio biserică în loc de cochilie nu te-aş fi iubit

dacă ştiam că-mi vei penetra cu limba
la maxim miocardul nu te-aş fi iubit

dacă ştiam că n-am să mai port în cârcă halucinanta
pâlpâitoarea pulbere de poezie nu te-aş fi iubit

dacă ştiam că nu-mi va mai creşte apocalipsa la gât
ca un şirag şerpuitor de furii nu te-aş fi iubit

dacă ştiam că voi merge pe jos mii de kilometri
prin continente barbare
prin pântecul mamei
prin peşteri fără ieşiri
luptându-mă cu fiare
şi mâncând rădăcini
şi dacă ştiam că n-am să mai fumeg atât de prelung
orgasmul cu nimeni altcineva
nu aş fi viermuit atâta uriaşă cădere la picioarele tale

21 Ianuarie 2010

Am cunoscut poetul

Filed under: Poezii — maskirovka @ 16:51
Tags:

era înalt şi subţire
ca un miez de vară pustie
cald şi încăpător
avea capul plecat
nu se uita la niciun semafor
călca în toate gropile
pe magheru era încă zi
îl stropeau maşinile
ducea cu el o sacoşă de plastic
o insulă tăcută
şi o mie de foi translucide
câţiva pereţi cu igrasie
din când în când
se oprea să-i cureţe
de rândul de piele în plus
când l-am întâlnit prima oară
fuma aprig şi transpira
un fel de lichid incoerent
mi-a spus din senin
„să nu te aştepţi la ceva extraordinar”
în ochi avea greieri
sub pleoape furnici
câteva stoluri de lilieci
orbitau în jurul inimii
asta se vedea de la o poştă
mă aştepta avid
cu moartea învelită într-un ziar
probabil de anul trecut
am băut cafeaua
l-am luat de mână
nu ştia unde-l duc
dar simţeam că în orice clipă
va expulza ceva extraordinar
ca pe un făt născut prematur
„eşti exact cum mă aşteptam să fii”
ai rochie neagră
trupul subţire
ca un miez de vară pustie
cald şi încăpător

20 Ianuarie 2010

Primul poem postmortem

Filed under: Poezii — maskirovka @ 06:16

este la fel ca în dimineaţa aia frumoasă
când am tras brusc cearceaful de pe tine
te-ai speriat şi te-ai ridicat repede
erai gol şi foarte alb şi mi-a venit
să scriu pe epidermul tău ca un pe zid egiptean
să-mi înfig pixul în tine
până ai fi simţit poezia în vene
şi s-ar fi scurs pe covor
dar m-am oprit, mi se părea că aveai ceva pe spate
câteva urme de camion, nişte dungi negre
miroasei puţin a cauciuc ars
un fel de smoală şi nu prea
mă uitam atentă, analizam fiecare
centimetru de piele să văd ce sunt cu dârele alea
nici până a doua zi nu se luaseară
cred că nici acum
abia când ai plecat am înţeles
nu trecuse peste tine în timpul nopţii nicio maşină
eu eram bine spălată pe mâini
în caz că aş fi vrut să-ţi impregnez vreun
trecut găsit ad-hoc prin dormitor
la fel de mocirlos, aş fi avut grijă
să te spăl dimineaţa
am vrut să chem un medic şi să anunţ salvarea
ai încetat să râzi, ţi-ai luat hainele şi te-ai dus
nu te-am putut opri erai dornic să vezi lumea de afară
să ieşi din mine, din oraşul nostru
ce umbre negre lăsa lumina mea

18 Ianuarie 2010

Acesta e poemul

Filed under: Dincolo de mine,Poezii — maskirovka @ 04:32

se auzea un zgomot ciudat parcă
cineva îmi bătea cu picioarele în inimă
opresc muzica, sting lumina
începuse să-mi fie frică
se auzea şi mai tare, telefonul suna
„sunt jos, deschide uşa”
cobor în fugă scările
nu mă aşteptam să vină la ora asta aşa târzie
pun cheia în uşă şi stupoare
stătea cu braţele ridicate deasupra capului
avea în mâini cel mai frumos poem de dragoste
era un bol imens, imens, strălucea
uşor ca un balon plin cu poveşti
prin el mă vedeam când eram mică
şi alergam pisica
când mă căţăram prin copaci
totul se derula slow motion ca un film de oscar
când atingeam cu degetul
balonul făcea valuri, valuri
şi atunci fetiţa care cotrobăia prin cuibare
întorcea capul mirată
după care îşi vedea de treburi
când m-am trezit el era lângă mine
florile în vază, ceasul pe noptieră
deschid televizorul începuse decernarea globurilor de aur
l-am trezit şi l-am sărutat
el torcea cu capul pe mine şi spunea râzând:
„acces interzis”, „acces interzis”
aş fi vrut să mă uit mai mult la rochia bej a
elisabettei canalis dar mi-a explicat
că sub oasele mele este cea mai frumoasă rochie
pe care a văzut-o vreodată
îmi desface uşor pielea de la stren în jos
de sub dărâmături ieşea un gaz pestilenţial
a făcut câteva fotografii când culcat pe burtă
când urcat pe un scaun
pe fundul toracelui zăcea ceva
misterios, nepăsător
era cel mai frumos poem de dragoste
un bol imens, imens, strălucea
când punea degetul făceam valuri, valuri
până a ţâşnit o fântână
camera era inundată abia respiram
mă uitam prin tavan după un colac de salvare
noroc că balonul ne-a scos teferi şi din moartea asta
când m-am trezit
se terminase decernarea globurilor de aur

17 Ianuarie 2010

Acces interzis

Filed under: Poezii,Scarabeu — maskirovka @ 07:12

îmi era frig
am tras pătura peste cap, mi-am dus genunchii la gură
palmele le-am aşezat pe ochi, cafeaua s-a oprit din fiert
poştaşul a luat mâna de pe sonerie
cei de la astral fugeau pe scări, tu mergeai cu spatale după ţigări
tălpile mi se înroşiseră, ceasul îşi dădea singur limbile înapoi
se întâmplă o dată la zece ani să mă îndrăgostesc
prima oară stăteam la fel ca acum numai că patul se chema mamă
pe atunci nu ştiam de ferestre, de uşi, de zăvoare
dormeam cât vroiam, răsturnam lumi până la tocul pantofului
apoi reveneam cu o scândură în plus
construiam moartea ca pe un bloc cu multe etaje
îi maceram carnea şi-i striveam abdomenul
şi doream să mă pună pe masă odată
să fiu ospăţul ei infinit din adâncuri
a două oară m-am îndrăgostit de o pisică tigrată
stătea sub viţa de vie, torcea iluziile ca pe nişte organe de pui
şi eu
o hrăneam
o hrăneam
zi de zi cu tumbe, cu focul din sobă, îndesam în ea
surcele şi resturi de rouă
până când într-o zi am alergat-o cu puşca de vânătoare
a fost un accident nefericit de tata nu m-am îndrăgostit niciodată
deşi puşca era a lui uram să găsec alice în icoane
el era ca o coajă de măr indiferent câte note de zece aveam
trebuia să stau cu spatele drept, să spun sărut mâna
treceam dintr-o cameră în alta ca o fantomă sublimă
nici până azi nu a observat cum pliceam muştele
pe pereţii încărunţiţi de la prima galaxia căzută în cameră
apoi m-am îndrăgostit de un băiat blond cu bicicletă verde
mergea cu viteză şi cădea când se apropia de mine
de el nu mai ştiu nimic poate că avea ochii prea strâmţi
la 20 de ani mergeam cu tălpile altora
mai ieftine, mai scumpe, dar care nu lăsau urme pe covor
de fiecare dată rămâneam în urmă să fac cu mâna
într-o baltă de plumb, cu rimelul curs
eram alt om doar unghiile erau false
mă uitam prin copaci, moartea era în pârg
pe lumea cealaltă nu poate fi decât o carieră de piatră
copleşitoare făcută din acelaşi pântec umbros

între timp nu am cunoscut pe nimeni
care să-mi numere aşchiile sărite în sânge din acest sicriu plutitor
până într-o zi de mai sau aprilie, am şi uitat
m-a bătut pe umăr, mirosea a tâlhar şi
mi-a spus: „nu-ţi promit decât să te curăţ de alge”
şi de atunci merg pe pământ

16 Ianuarie 2010

Locomotivă cu aburi

Filed under: Poezii,Scarabeu — maskirovka @ 07:12

mi-ar trebui un poet personal îmbrăcat în haine cu dungi
ca un paj la curtea regală, să facă tot felul de scamatorii
să meargă pe sfoară, să fie el însuşi sfoara
să arunce cu mingi colorate când îi fac semn
să înghită săbii şi să scoată flăcări pe nări
să fie când om, când animal cu pene de vultur
din cuşcă să cânte somnolenţa şi libertatea ei trunchiată
pielea să i se schimbe la foşnetul clopotului tras de mirese
să fie când alb, când negru, când o tablă de şah
când mort, când viu, când omul de grotă
globule albe, globule murdare
să se arunce de la etaj în toate direcţiile
să fie când apă şi să împing barca prin el
când nisip cu o mare cupolă de melc
uneori stomacul să-i fie plin de mâl
să bag mâna în el ca-ntr-o pălărie fermecată
să fie fratele meu, oraşul cu limbile de viespe
somnul inert, frigul, biciul şi pisica linguşitoare
să fie uterul şi locul de veci nesăpat
animalul de pradă şi cerbul cu solzi aurii
mi-ar trebui un poet personal îmbrăcat în haine de clovn
să stea între gratiile rugăciunii de seară
clocotind ca spuma de poezie după un Dumnezeu citadin
să scrijelească pereţii cu Luna de Ramadan
să-şi numere zilele până dă de gustul femeii frumoase
să nu bea apă şi nici de mâncare să nu ceară
să mănânce doar şobolani şi paiele pe care adoarme
să fie atât de sărac încât să-mi fure şi moartea de pe frânghie
să fie alfabetul amniotic, fotografia cu mama
să fumeze haşiş până când vede trenul de ora 9 cianozat
am nevoie de un poet personal să fie vitrina ambulantă
să nu aibă unghii şi să stea la fereastră
muşcând din oameni copilul cu un singur leagăn
peluza cu flori, amestecul de libelulă şi fiară ascunsă
să fie demon şi să aibă vedenii
să-l umple furnicile, să stea prin bordeluri
visând arbori negri cu plete de sticlă
să mărunţească zei ca pe o felie de pâine
vierme de mătase care lipăie foaia albă
păianjenul de pe turnul lui babel din care să ţes
scoici şi măcar un rai prematur
fartele meu geamăn să fie flămând şi bâlbâit
în jurul lui să roiască mulţi licurici
la căderea cuvintelor să meargă în vârful degetelor
ca şi când ar fi altă formă de viaţa

15 Ianuarie 2010

……………………………

Filed under: Video — maskirovka @ 10:28

14 Ianuarie 2010

Da, ştiu, voi pleca o vreme

Filed under: Video — maskirovka @ 16:50

13 Ianuarie 2010

Am vorbit până acum despre altă femeie

Filed under: Poezii,Scarabeu — maskirovka @ 05:13

cea care locuieşte la periferia picioarelor tale
dimineaţa când te trezeşti îţi simt paşii sub limbă
îi număr, până la bucătărie, până la baie, înapoi
sunt sora lui Enkidu
cu o fisură-n palmă
ideologizată neîncetat
nasc zei pe zi ce trece, mai înalţi, mai frumoşi
un mecanism subtil care uneşte centrul
cu marginea oraşului
sunt barbara copleşitoare
ucigaşa de pigmei
leproasa din azilul de nebuni
fac inventarul frontierelor cu moartea
asceza
pocnitul din degete
sarea de pe masă
la prima vedere o lume pierdută
geneză, grădină
un eden ratat este în patul tău
best-seller transfug
mai mult decât realitatea
insula nelocuită
jocul gratuit
ficţiunea pură
despre ce aş putea să mai vorbesc
mai bine lipesc un bilet galben pe raţiune
asupra originii mele să nu te mai bagi

12 Ianuarie 2010

Out

Filed under: Scarabeu — maskirovka @ 08:51

cad în tine ca-ntr-un gol * cablurile liftului se rup
buuuuuumerang
cele cinci degete pătrund în iris * încep să te umplu cu zei
elegiile vin de la adăpat * în pământul umed sunt câteva urme
liiiiiiiiiiiiinişte
se
aud
renii
cum
vin
cu
tine
pe
targă
….te număr
îţi îmbrăţişez ultima hematie
şi mi-o pun la gât….
……………
/// /// ///
în mine dormi tu * dimineaţa ai coadă de metaforă sub gene
bâjbâi prin cameră ca o piuneză-n cuvinte * vând sânge la tarif redus
grupa β
peşte la uscat
trenul circulă precis prin venele albe *e pe cale de dispariţie
un deliciu amorf * tumoare pe şine
maaaaaaaaaci
maaaaaaaaaci
îţi pătrund haloul * te întoarc pe dos
te jupoi de cele cinci rânduri de piele
îţi beau licuricii din stomac
mănânc pe săturate
oasele le pun la coşul casei
/// /// ///
din mine iese o femeie senilă
c-un pescăruş subraţ * nu, nu are butuc
ar fi prea banal, clişeu
toarce
nu vrea să fie deranjată
îsi ia pastilele la timp
acum e plecată
………….
să-i spargem somnul

Dimineaţă cu tine

Filed under: Fotopoeme — maskirovka @ 04:48

11 Ianuarie 2010

Rabab

Filed under: Fotopoeme — maskirovka @ 08:24
Tags:


mistic
o poezie blândă
un instrument medieval
mistic
mai bine tac
dervişul azi nu va veni
trebuie să tacă şi el
dar el tace sigur
noi tăcem împreună
cine are de câştigat?

10 Ianuarie 2010

Scrisoare de sub apă

Filed under: Dincolo de mine — maskirovka @ 06:47
Tags: ,

Dacă ești prietenul meu ajută-mă să te părăsesc.
Dacă ești iubitul meu ajută-mă să mă vindec de tine.
Dacă aș fi știut că dragostea este periculoasă nu aș fi iubit.
Dacă aș fi știut că marea e atât de adânca nu aș fi plecat pe mare.
Dacă mi-aș fi știut sfârșitul nu aș fi început.
Mi-e dor de tine, învață-mă să nu-mi fie dor.
Invață-mă cum să smulg rădăcinile iubirii din adâncime.
Invață-mă cum moare lacrima în orbită.
Invața-mă cum moare inima și cum se sinucid pasiunile.
Dacă ești profet… scapă-mă de acestă vrajă, de această necredință.
Dragostea ta este ca necredința… cruță-ma de aceasta necredinșă.
Dacă ești puternic scoate-mă din această mare

Valul albastru al ochilor tăi mă atrage-n abis

Iar eu nu știu arta înotului și nici catarg nu am
Dacă ți-aș fi dragă m-ai lua de mână.
Eu sunt iubita ta din cap până-n picioare.
Respir sub apa și mă înec….înec…înec.

Autor Nizar Qabbani

Azi dimineaţă mi-am amintit subit de poemul lui Nizar Qabbani „Dacă eşti prietenul meu ajută-mă să te părăsesc/ Dacă eşti iubitul meu ajută-mă să mă vindec de tine/… Dacă eşti profet scapă-mă de acestă vrajă, de această necredinţă/ Dragostea ta este ca necredinţa… cruţă-mă de această necredinţă”, în timp ce-mi spuneam „doamne cât am dormit, de mult nu am dormit aşa mult”. Cel mai greu nu este să se mute cineva în tine, pentru că mutarea asta chiar dacă este uneori instantă şi se poate petrece cu viteza luminii, chiar dacă uneori bagajele ajung mai târziu şi chiar dacă vine cu mâinile goale, nu, nu asta e cel mai greu, pentru că la început eşti primitor poate chiar insişti să te locuiească cineva. Cel mai greu este să-l dai afară. Îi poţi arunca valizele, scrumiera, ţigările, aftershave-ul pe geam, cărţile să le dai la vecini, să arunci cadourile primite fără nicio remuşcare, ceaşca de cafea din care a băut până mai ieri, să deratizezi, să pui clor în cadă şi să stai toată ziua cu geamurile închise, tot va trăi, să schimbi parchetul pe unde paşii s-au impregnat până în pământ, nu, asta e foarte uşor.
E foarte uşor să-l scoţi de la întreţinere, să nu mai vopsească pereţii venelor, poţi găsi un zidar mai priceput, să nu-i mai răspunzi la e-mailuri, la telefon, poţi lua alt sim, alt id, nu, asta e foarte simplu . E simplu să arunci în recycle bin pozele, documetele, muzica, petele pe care le-a făcut pe faţa de masă şi la care ţineai foarte mult. Cel mai greu nu este să arunci sau să ştergi ci pur şi simplu să îl iei de mână şi să-l dai afară pe uşa din tavan. El continuă să trăiască liniştit, ca un parazit într-o gazdă perfectă, câte medicamente ai lua se lipeşte de ficat, de oase, de nici nu mai poţi merge drept, te cocoşezi de atâta greutate, tu crezi că ai scăpat dar el va sta latent ani de zile sub piele şi când crezi că eşti mai bine, faci un puseu de iubire, începi şi cauţi prin sertare ce a mai rămas de la el, poate mai dai de vreo aţă din cămaşa lui, de vreun muc de ţigară căzut pe sub pat, poate nu ai şters fişierele ascunse, cauţi prin congelator o felie de zi petrecută cu el pusă bine la păstrat, nimic, nu mai e nimic, nici măcar lanţul de la brelocul lui rupt, nicio şosetă, niciun buton, nimic, nimic. Clinic eşti bine ai toate mâinile, toate picioarele şi totuşi ai cel mai mare handicap, nu mai vezi să mergi pe stradă, nu mai auzi, nu mai respiri, respiri doar poezia lui.

Asta e cel mai greu, să-l scoţi afară el nefiind acolo.

8 Ianuarie 2010

Am cunoscut poetul (din ciclul „Viaţa în Univers”)

Filed under: Poezii — maskirovka @ 14:02
Tags:

era înalt şi subţire
ca un miez de vară pustie
cald şi încăpător
mergea cu capul plecat
nu se uita la niciun semafor
călca în toate gropile
pe magheru era încă zi
îl stropeau maşinile
ducea cu el o sacoşă de plastic
cu multe cadouri tăcute
şi-o mie de foi translucide
câţiva pereţi cu igrasie
din când în când
se oprea să-i cureţe
de rândul de piele în plus
când l-am întâlnit prima oară
fuma aprig şi transpira
un fel de lichid incoerent
mi-a spus din senin
„să nu te aştepţi la ceva extraordinar”
în ochi avea greieri
sub pleoape furnici
câteva stoluri de păsări
orbitau în jurul inimii
asta se vedea de la o poştă
când mă aştepta avid
cu moartea înfăşurată într-un ziar
probabil de anul trecut
am băut cafeaua
l-am luat de mână
nu ştia unde-l duc
dar simţeam că în orice clipă
va putea expulza ceva extraordinar
ca pe un făt născut prematur
„eşti exact cum mă aşteptam să fii”
ai rochie neagră
şi trupul subţire
ca un miez de vară
cald şi încăpător

Graniţă disputată (varianta beta)

Filed under: Poezii — maskirovka @ 05:55
Tags: , ,

s-a aşezat pe bordură
şi-a scos raniţa de soldat
încet
tandru
ca şi cum
ar fi mângâiat sânii ei
în seara aia
uitată în irisul stâng
nu se putea opri
scotea din ea
dicţionare
ochii ei tulburi
ziua când s-au cunoscut
petele de cerneală
mucurile de ieri
zâmbetul ei aşezat în ierbar
analize de laborator, stetoscoape
nu se putea opri
golea
golea
toată raniţa
era un lac
cu sedimente dureroase
un loc
care trebuia schimbat
pe-o cană cu apă
şi doar atât
noaptea cu ea
când îşi desfăcea aripile deşuchiate pe rând
obosit, lihnit
acum e mult mai uman
privea maşinile
numără câte secole mai sunt până la primul asfinţit
aceeaşi criză de eternitate
şi golea
şi golea
şi raniţa parcă nu mai avea fund
nici mormânte nu mai erau
le aruncase demult
nici părinţi
nicio clipă de fericire
fericirea zăcea la picioare
într-o baltă de sânge
degetele i se micşorau
trupul se întorcea în el însuşi
ţinea pledoaria iubirii
pe o cutie de carton
nimeni nu-l auzea
era din ce în ce mai mic
mai golit
mai golit
de
toate
mumiile şi
nopţile de dragoste
când spunea amărât
asta nu a fost dragoste
a fost pur şi simplu sex
şi mi-e silă şi tremur
şi golea
şi golea
starea de veche de la capul ei dimineaţa
ceaşca de cafea argintie
muzica îi strălucea pe sub piele
ca o moarte subtilă
perenă
sezonul s-a schimbat în ceva mai tangibil
speriat, jegos
cu un bilet pentru expresul 783 în buzunar
sticlele goale zornăiau a foamete
prin nepăsarea lui
celulele nu se sinchiseau
ticăieau în loc de secundar
parcă mai are puţin
pe fund se întrevede
o pată de lumină
ca aceea din poveştile
scrise de fraţii Grimm
îşi ia aripile bucuros
le înfige direct între omoplaţi
cu o foame acerbă
în el acum este o fântână
adâncă
adâncă

în oase scârţâie o muzică veche

eu trec şi mă întreb
pe unde am auzit muţenia asta

7 Ianuarie 2010

Terminal X

Filed under: Poezii — maskirovka @ 13:42

când scriu nu mai am tălpi
nici coapse, nici sâni
limbajul falsifică
poemul devine un instrument ratat
mă folosesc de el ca de un cărucior cu rotile
cum ai putea să mă iubeşti
ştiind că niciodată nu voi putea merge
mai departe de foaia albă
mă poticnesc în ea ca-ntr-o mocirlă

şi ca să vezi ce fac acum

de la etajul 10
deschid geamul
arunc toate foile pe care am scris
până când oasele se zdrobesc de asfalt
p
f
u
u
u
u
.
.
.
respir
respir

____Cine sunt (continuare)____

Filed under: Poezii — maskirovka @ 05:58

1
te iubesc când bagi la spălat
aduni tot de prin casă
până nu mai rămâne nimic
lucruri curate, murdare
ţie îţi place să speli
să pui detergent să stai cinci minute până
reglezi toate setările
să-mi mai pui întrebări
despre rotaţii, vremea rea
2
te-am iubit în dimineaţa aia întunecoasă
când îmi căutam şosetele
şi mi le pusesi la uscat pe calorifer
cred că era decembrie
şi ningea atât de mult
încât nu mai vedeam nimic prin cameră
3
te-am iubit când mi-ai adus un moş crăciun
foarte mic prins cu sac cu tot
într-un bol de sticlă
pe unde răsunau viscole
şi zăpada cădea numai
când doream eu
4
îl am şi acum pus lângă laptop
oricâtă vară ar veni şi
câţi ani ar trece
va rămâne
înţepenit în mine
5
mă gândesc la tine aproape
în fiecare minut
ca dependenţii de heroină
dacă nu eşti lângă mine
am nevoie de o centură de forţă
să nu-mi iasă viscerele alandala
mă leg cu o sfoară pe inimă
în ochi nişte ţăruşi de metal
când nu sunt cu tine
parcă aş fi tu
îţi imit mersul
gesturile ample
beau cafeaua ta preferată
fumez ţigările tale
ascult muzica ta
doar doar
nu mai am nevoie de tine
6
Dumnezeu trece nonşalant prin mine
nici el nu ştie cine sunt
de asta de iubesc
pentru că încalci toate regulile
şi legile fizicii
dacă aş avea un magnet
în loc de ficat
poate ai sta lipit ca pilitura de fier
să te fărâmiţezi
şi să dormi
să dormi
să dormi
doar în mine să dormi
7
îmi place că nu eşti om
şi ai 100 de stări de agregare
te iubesc pentru că în tine
nu curge nimic lichid
ci o formă superioară
de viaţă
8
la tine între coaste
mi-ar plăcea să stau ca o larvă
un milion de ani şi mai bine
să nu ies niciodată
în tine să fie şi ziua şi noaptea
şi mama şi tata
9
am picioarele îngheţate acum
podeaua e un fel de calota polară
sub mine sunt multe vietăţi
urşi polari cu pui şi mulţi pinguini
un spectacol fascinant
de lumini şi umbre
chiar în faţa mea
aş vrea să te sun să-ţi spun
vino şi tu
dar e prea devreme
te las să dormi
10
te-am iubit în 783
când nu erau locuri
te-ai lăsat pe spate
să te faci scaunul meu
aş fi stat în autobuzul ăsta
până dincolo de orice uscat
aş fi şters staţiile de pe hartă
să nu mai oprească niciodată
să te ţin în braţe aşa mult
înfinit de mult
până când moartea ar fi gemut în noi
pentru o gură de aer
11
ce trist că totul are o destinaţie
un sfârşit
te-am iubit când îmi explicai că francezul ăla
care s-a aşezat lângă mine foarte amabil
este un ratat
îmbrăcat aiurea şi
cu un rucsac de doi lei
12
te-am iubit când mi-ai cerut
cumpără-mi şi mie nişte pâine
să mănânc pe drum
ţigări mai am
pe tine în vene
câteva ore nu am să mor
în caz că mai ai nevoie
mă găseşti
în camera noastră
sub un fluture imens de doi metri
13
te iubesc când intri după mine în baie
spunând
lasa-mă să te ţin de mână când faci pipi
eu râd
tu eşti bucuros
14
te iubesc că nu ai nevoie de lupă
de microscop
sau de telescopul Hubble
să citeşti în fruntea mea
15
te iubesc când brusc mă sparg
ca un parbriz în mii de celule
şi nu mă ajuţi
mă laşi să mor pe covor
ştiu că mă iubeşti
şi doar aşa ai putea scăpa
de boala asta incomensurabilă
ca un mâl
ca un nisip mişcător
16
te-am iubit când am mers la muzeul de istorie
şi puneai întrebări despre diverse obiecte
ghidul habar nu avea
tu făceai grimase la mine
aştia nu ştiu pe ce lume sunt
ce să mai zic
17
te-am iubit de fiecare dată
când trebuia să coborâm din tramvai
îmi faceai semn cu mult timp dinainte
de teamă să nu mi se închidă uşile în faţă
să cobor în timp util
18
te iubesc când duci punga cu pâine
cum o bălăngăni pe lângă tine
ca pe un clopot subtil
în care stă viaţa noastră
19
te-am iubit când eram certaţi
şi după câteva zile mi-ai trimis 20 de poze
făcute de tine
uite, tâmpito
te iubesc şi când suntem certaţi
mă gândesc la tine şi ştiu că îţi doreai
pozele astea
20
dar cel mai mult te iubesc
când îţi iau capul în palme
şi te sărut pe obraji
pe buze discret
stai exact
dar exact ca un nou născut
abia ieşit din placentă

6 Ianuarie 2010

Când mi se face dor de tine

Filed under: Poezii — maskirovka @ 06:54

aprind luminile oraşului la ora 12.00 ziua
pe marginea autostrăzii
soarele apune într-o secundă
mulţi îngeri îşi curăţă aripile de impurităţi
se bălăcesc într-un jgheab cu apă
uneori am impresia că se joacă cu mine
dar mă prefac indiferentă
preocuparea mea este să privesc maşini
în stânga în dreapta de-a dreptul prin mine

te caut

în ochiul tău drept odată erau
cascade râuri munţi poteci neumblate
pe care cădea o linişte deplină
aici m-am aruncat de la etaj
fără să-mi rup oasele
întinsă pe cea mai verde pajişte
peste mine treceau turme calde de bizoni
am stat în genunchi şi am suflat în foc
mi-am scos organele pe rând
şi ţi le-am pus pe masă
de atunci sunt o femeie desculţă

5 Ianuarie 2010

Poeta alegorică

Filed under: Poezii — maskirovka @ 20:55

ştii,
astăzi este o zi din aia când magazinele sunt închise
merg câteva străzi după un pachet de ţigări
la scara blocului îngerul dă să iasă din mine
mă întorc speriată cu spatele, îmi trag repede
haina să nu mă vadă vecinii
o bătrânică cu două pâini în plasă se întoarce
„al meu a plecat demult, mai am doar cojile
puse la păstrare în cămară, poate se întoarce”
te-am sunat disperată
„băi tâmpitule, de ce m-ai minţit încontinuu?”
vorbeam singură, telefonul era pe silent
de data asta poezia are oase fosforescente
merg pe stradă fluierând, trecătorii se mută
pe partea cealaltă a drumului dându-şi coate

4 Ianuarie 2010

Sunt fiica cui?

Filed under: Poezii — maskirovka @ 09:27

nu te-am mai văzut de ceva vreme
pământul s-a mai curbat între timp
la poli miroase a om spânzurat
focile dorm până târziu
nu mai vânez nici cortegii
sunt sătulă de serele
unde cresc oraşe năpădite
de disperarea sfârşitului

dacă nu te iubeam nu aş fi scris un
jurnal al dimineţilor fără tine
când fiarele se dezlănţuie
şi sparg cuştile în formă de cruce
cine mai vrea să trăiască
are în torace o larvă clandestină
cu bilet doar pentru dus
eu i-aş da drumul dar îmi e teamă
că tot la tine mă întorc

2 Ianuarie 2010

Tăbliţă ugaritică (descoperită pe tâmpla ta)

Filed under: Poezii — maskirovka @ 15:30

(primele două versuri lipsesc)
mi-am dat jos bijuteriile cele mai de preţ
am oprit doar două tinichele să-mi zornăie
prin inimă ca un puls ruginit
mi-am dat jos şi minciunile
vreau repede să beau ceva
deja mă ard obiceiurile tale
de a mă reînnoi mereu
(lacună)
am adunat de la răsărit până la apus
pietre să le aşez în jurul tău
ca un zid de apărare împotriva pământenilor
sau poate ca o scobitură-n pământ
unde să te chem şi să-ţi dau foc
(el ţine o cupă în mână)
orice cuvânt la atingerea ta
se divide în două păcate
precum alfabetul fără vocale
(listă de zei)
văd în tine 90 de camere
ca un palat regal
niciodată nu voi putea dormi în vreuna
de când am văzut pe furiş colţul cel mai sălbatic
unde toate târâtoarele îţi pronunţă sângele
(îmi risc respiraţia)
m-arunc de pe coastă
poate găsesc un loc pentru noi doi
.

HCN

Filed under: Poezii — maskirovka @ 15:22

în mine este un refugiu mai mare decât o foaie A4

te port închis ermetic ca un buncăr antiatomic, nimeni nu intră, nimeni nu iese

auschwitz interior, aici mori, te naşti de câte ori vreau

uneori îţi dau drumul pe străzile oraşului şi curgi anost spre gura de canalizare, tălpile cărunte

vara este pe ducă, perfuzie lentă, cum era el? cum era el? toamna-i creştea armură, inima se schimba la fiecare înnoptare, el avea un deget de sare, un deget de sare şi-o casă la ţară, o dată pe an soarele-i încăpea în palme, vara este pe ducă, perfuzie lentă, patul meu tăiat în două jumătăţi

îţi aminteşti autostrada fără linii de demarcaţie? trecea pe lângă masa din bucătărie, un bing-bang la nivel molecular, atunci mi-a apărut prima dată pe sânii o luntre, la început te-ai speriat, ai închis geamurile, ai blocat uşa, pe aici poţi veni înainte de a îmbătrâni prea mult

ceva extraordinar am să dezvălui, poate un asasinat sau inima ta vizibilă pe timp de noapte va fi mai subţire, de câte ori sting becul ceva luminează în tine, supurând pe marginea patului, un vechi truc folosit de poeţi

eşti un personaj care nu are nevoie de pori, poţi respira prin pagina nescrisă, o senzualitate ciudată, confuzii şi bârfe, plăcerea de a juca pe scena din mine, nimeni nu răspunde, nici zidul, nici clanţa, un fel de teroare, poştaş muribund, tu ştii când am nevoie de iubire? nu ştii, pentru că nu ai întrebat niciodată de ce mor peştii în acvariul meu tocmai azi când am început să scriu o carte despre tine

sunt atâtea lucruri de spus încât nu mai contează cum se termină, niciun lac nu doarme sub perna mea

nu ştiu din ce colţ al camerei să-mi încep ziua, tu ştii, şi profiţi

asta este autobiografia

moneda cu chip de copil
suburbie
oraş
cititor
acum este ora când se moare cel mai uşor, mă încui pe dinăuntru şi-mi înghit cheia, se presupune că mai tot timpul am privit pe fereastră cum turmele se duc, se duc

ceasul sub piele un ghimpe de care nu poţi scăpa infectează până la cuvinte
nu se vede nici Nordul
şi nici când ploaia când vine

scamatorie sau nu?
dimineaţa cel mai frumos este să numeri porumbei fără să-i spui celuilalt, o cauză ar putea fi excesul de reflectoare
hcn – the basic element of living
picătura de poem
miros de migdale amare
greaţă, vărsături, sialoree
paralizii musculare
exit
spăl tegumentele
antidot
risc de colaps

Cine mai ştie

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:18

să rupă din carnea mea măcar o petală
să o pună sub pernă
sau de ce nu la presat
cine mai ştie dacă eşti născut
sau poate eşti doar un joc perpetuu
un şotron pe care copii îl sar când vin de la şcoală
cine mai ştie cât de zadarnic
e pântecul ca o cană de plastic murdară
pusă la fântâna pierdută în vene

poate că nu am tăcut niciodată aşa cum trebuie

sunt o firimitură de femeie în colţul ochiului
puţin deranjantă
pe care o ştergi neglijent
cu gândul în altă parte
insectă ce urcă pe sub cămaşă
pată pe ecranul tv
culoarea alb-negru de la raftul
de carioci
muzica vecinului
chitanţa de la abonamentul orange
claxonatul din faţa casei
şi cam tot ce nu te interesează
lătratul de câine părăsit
strigătul vânzătoarei după rest
pâinea uscată
porumbelul din geam
îngenuncherea pe lemnul putred
banca pesionarilor
fotografia cu borna kilometrică
care indică un singur trup

cine mai ştie
data naşterii mele este un calendar
cu multe continente şi utopii
un om cu pielea neagră aleagră
prin zilele lipsite de hrană
animal de povară
trezirea din somn

cine mai ştie
dacă trebuie să mai rămân

1 Ianuarie 2010

Cu sângele pe dos

Filed under: Fotopoeme — maskirovka @ 12:49

Se face târziu

Filed under: Poezii — maskirovka @ 08:12

între noi
cuvinte vătămate ies din scorburi
ca şerpii lipicioşi de mătase
o nuntă târzie şi acelaşi pahar cu vin acrit
se varsă pe faţa de masă în fiecare zi

ce mută e toamna când stăm unul în altul

ne împrumutăm farfuriile să nu murim otrăviţi
am trei variante de nume şi-o copcă pe umărul târziu
o mostră de iubire din viaţa trecută
un scut şi-o balustradă de lemn

ce mută e pâinea şi ce mult stă în beznă

de vină e genunchiul fărâmiţat
între noi am pus întuneric pe-o tavă de argint
servim când ne e sete îngeri şi coase
facem tumbe prin el până când
coborâm iar în larva cadavrului

ce mută e moartea şi ce mult luminează

Blog la WordPress.com.