DozaDePoezie

18 Iunie 2014

Coada, teatrul Bulandra

Filed under: Articole,Teatru — maskirovka @ 07:14
Tags: , , , , ,

coada1 Foto: Marius Crăciun

Autor:
Israel Horovitz
Premiera 1967, SUA.
Piesa s-a jucat la Paris 22 de ani.
Premiera în România 2014.
Distribuție Bulandra:
Tudor Chirilă, Radu Gheorghe, Ion Grosu, Nicodim Ungureanu, Cristi Creţu, Mariana Dănescu, Irina Ungureanu.

Coada.

Întotdeauna am fost dexodependentă, așa că primul gest a fost să mă uit în dex. Coada, am ales pentru text varianta a 7-a, suprinzător explicațiile sunt numeroase și demne de citit, ajută la înțelegerea piesei, prin urmare, coadă: șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva.
Sinonime: șir, linie, trenă, plete.

Coada.

Seamănă cumva cu Așteptându-l pe Godot, de Samuel Beckett, premiera 1953.

“Locul întâi este o iluzie. Nicio linie nu are capăt… Avem nevoie să credem că există un loc întâi, altfel cum am putea să avem competiții?”, Eugen Ionesco-despre Coada.

Ce se poate întâmpla la o simplă coadă la care stau câțiva oameni, ceea ce se întâmplă și sub copacul lui Beckett, totul și nimic.

Coada și copacul sunt alegorii, simboluri, nu sunt chestiuni palpabile ci doar imaginare. Ambele piese sunt genul absurd și pilonul de bază este: așteptarea. Așa că dați-mi voie să-l bănuiesc pe autorul Cozii că s-a inspirat. Evident, oricine poate perora mult și bine când e vorba de așteptare.

Chiar aveam un poem undeva mai jos pe pagină pe tema de mai sus:

Să stai pe loc un anumit timp în întâmpinarea cuiva nu este așteptare
E un fel de cunoaștere

Acest lucru se întâmplă și în piesă.

vezi și:

http://en.wikipedia.org/wiki/Line_(play)

http://tudorchirila.blogspot.ro/2014/04/coada.html

http://www.ziarulmetropolis.ro/coada-acolo-unde-nu-exista-inocenti/

Anunțuri

12 Ianuarie 2011

Piesă de teatru 2011/ primul fragment

Filed under: Teatru — maskirovka @ 05:46

Piesă de teatru 2011

PERSONAJE
1. Ea – personajul principal, singurul de pe scenă, îmbracată simplu, chiar în blugi.
2. Îngerul (Î) – personaj care va sta in sală, rândul 10, lateral, din partea dreaptă, îmbrăcat în alb, cu o tiară din leduri mici în jurul gâtului, faţa acoperită de un văl alb transparent
3. Diavolul(D) – personaj care va sta în sală, rândul 10, lateral, din partea stângă îmbrăcat în roşu, cu faţa descoperită, dar fardată foarte strident, până la confundarea cu un clovn.
(Î şi D niciodată nu vor urca pe scenă, cel mult se vor apropia, aceeaşi actori care interpretează Îngerul şi Diavolul vor lua numele de mamă (M)şi tată (T), îmbrăcaţi aşa cum voi spune la momentul potrivit în actul 2)
4. Spectatorul (S)- om din sală , – actor care va juca rol de spectator, el va cere să urce pe sceană, dar ea nu-l va primi, după care va dispărea definitiv. Acest personaj va avea aspect androgin, nu vom afla niciodată dacă a fost femeie sau bărbat.
5. Iubitul – apare în ultimul act, stă pe un scaun (poate un scaun cu rotile) pe culoarul din sală dintre scaune, va fi singurul care va urca pe sceană lângă ea.
Muzica de fond: NICK CAVE – „So far from me”, dacă se poate doar instrumental. La un casetofon ea va pune un CD cu un ticăit de inimă, doar atunci când vorbeşte cu iubitul (I) ei.
Decorul: cameră de zi, banală, un casetofon, un laptop, o cană de cafea, medicamnete, creme, două cărţi , foi albe, multe foi albe, peste tot prin cameră. Un perete fals va fi plin de foi albe agăţate în bolduri, pe duşumea foi albe, pe masă, pe pat. În timpul piesei ea însăşi îşi va prinde de ea o foaie albă. La finalul piesei ea va împărţi foi albe.

ACTUL 1

Ea: – Este o piesă tristă, o piesă despre un om simplu.Aici pe scenă nu sunt doar eu, este şi mama, şi tata şi copilul nenăscut şi iubitul şi umbra şi îngerul şi diavolul. Nu, nu sunt doar eu pe scenă, este o iluzie optică, vedeţi reflectorul acela (şi arată cu mâna) el deformează, lumina lui va cădea când pe mine, când pe mama, pe tata, pe copil, pe iubit. Eu nu sunt singură. Sub pielea mea sunt multe fiinţe, de sub pielea mea vor ieşi pe rând personaje, în actul 1, în actul 2, va fi un spectacol al naşterii şi al morţii, unul al dăruiri totale. Sunt un om singur şi în faţa binelui şi în faţa răului şi în faţa naşterii când am plesnit din torace direct în mâl şi în faţa morţii când voi plesni din mâl direct într-un râu curat. Are cineva de spus ceva, doreşte cineva să spună ceva (dacă este vreun spectator doritor se aşteaptă câteva minute poate este cineva doritor şi se va improviza, ea va pune întrebări şi rolul spectatorului va fi luat de ea însăşi, spectatorul va fi omul simplu şi trist), dacă nu este nimeni personajul spectator va dialoga cu Ea, va fi ca un scalv supus (va sta chiar jos in fata scenei în genunchi) răspunzând la următoarele întrebări:

Ea – De unde eşti? Şi ce cauţi în sală?
S – Sunt un om şi atât, în mine nu zace nimeni sau cel puţin nu observ, nu ştiu de unde vin, am auzit din stradă cum vorbeai despre tine şi piesa asta tristă, aşa că am urcat, casa de bilete era închisă, dar portarul a făcut un gest bun văzându-mă aşa zgribulit (şi dă se se închidă la pardesiul de ploaie) şi mi-a deschis uşa. Este ea, mi-am zis, cea a cărei voce o aud mereu, zi şi noapte.
Ea – De unde mă ştii?
S – din 2007, când mi-ai făcut cu mâna pe geam din tramvai.
Ea- Eu fac cu mâna oricând şi oriunde, când porneşte tramvaiul fac cu mâna celor de pe stradă, în semn de „bună călătorie”, dar călătorie mea e în mine. Aşează-te în sală.
(S pleacă conştiincios la locul trimis)

(Acum începe piesa, din sală rând pe rând vor pune întrebări când D, când Î, fără însă întrebările bune să fie puse de Înger şi cele rele de Diavol, nu, în ordine firească, pentru ca ei doi, Î şi D fac parte din ea, fără discriminare religioasă, sau yin and yand, mai mult o continuare a unuia în altul până la bălăcire-epuizare.)

Î: -Dacă ţi-ai putea naşte iubitul, ai putea să-l laşi să iasă din tine?
-Întrebarea asta îmi aminteşte de familia aceea din tren care a vrut să facă poze cu mine. Era un el şi o ea, se duceau în excursie în Grecia, făceau poze pe geamul trenului la fântâni părăsite, lanuri de floarea soarelui, la vaci şi alte lanuri pe care eu nu le vedeam, dar ei spuneau că sunt pline de rod. Ea m-a întrebat dacă eşti fratele meu, eu am spus nu, nu este, deşi ai să râzi, în sinea mea doream asta, pentru că aşa nu te pierdeam. Pe iubitul meu îl nasc zi de zi, este din ce în ce mai înalt, mai frumos, în fiecare zi este o naştere a iubirii. Dar dacă cu adevărat aş fi o mamă incestuoasă şi mi-aş naşte iubitul, poate pe moment aş vrea să mă bucur de el, dar mai bine îl ţin în mine, pântecul meu să fie şi placentă şi loc de veci. L-aş iubi atât de mult mult încât aş vrea să fie doar al meu, l-aş ţine şi viu şi mort în mine, până toată povestea asta s-ar infecta şi aş muri şi eu. Atunci poate mă va naşte el pe mine, va fi un best seller, o carte fără coperţi interminabilă, toată planeta se va înghesui să vadă mama muribundă, iubitul muribund cum se hrănesc unul din altul până la epuizare.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.