Tu nu ai existat niciodată, au existat doar cuvinte frumoase
Spuse pe întuneric, le auzeam în fiecare dimineață cum mă îmbăiau
Bâjbâiam după tine și nu te găseam niciodată, uneori auzeam
Un instrument muzical, un fel de fluier care încălzea camera
Și deodată mă întindeam la soare, nicidecum, îmi spuneai
Așa cântă inima mea, și mă cufundam în tine ca într-o mare primejdiosă
Mă spălam în cuvinte de sus până jos ca într-o apă de botez
Părul mi se răsfira peste sâni, ai fi vrut să mă omori, să scapi
Să mergi mai departe, dar inima ta cânta singură, respirai
Din viața mea abia mijită un element chimic nou care susținea arderea
Tu nu ai existat niciodată, au existat doar iriși poleiți cu aur
Care mă vedeau prin întuneric așa cum nu eram
DozaDePoezie 
Imi plac foarte mult poeziile dumneavoastra, va multumesc 🙂 ! Va doresc o primavara cu bucurie si implinire !
Carmen
Comentariu de gandurivechisinoi — 2 martie 2017 @ 08:59 |