DozaDePoezie

28 Octombrie 2015

Filed under: adam si eva,Autoportret pentru tine,Poezii — maskirovka @ 04:56

Când plecăm unul de lângă altul nu ne despărțim
Ne purtăm toată ziua așa cum mamele își poartă embrionii
În stare latentă, nimeni nu ne-a învățat cum să ne purtăm
În astfel de situații când încă o inimă bate lângă alta
El trăiește în corpul meu, uneori îmi ia aerul
Eu trăiesc în corpul lui, uneori îi iau aerul
Nu știu de ce nu ne mai place în noi, nu știu de ce
E greu să alegi care inimă să bată, care să moară
E greu să înviezi și să fii din ce în ce mai mult tu
Seara acasă față în față cu celălalt te aduni în tine
Așa cum marea își duce și aduce valurile în flux și reflux

Anunțuri

23 Octombrie 2015

Filed under: adam si eva,Poezii — maskirovka @ 07:51
Tags: ,

Stau întinsă pe foaia albă ca un urs polar pe o banchiză pustie de-a lungul coastelor poeziei, adulmec vântul rece şi parcă uneori simt miros de carne.

9 Octombrie 2015

Filed under: adam si eva,Poezii — maskirovka @ 11:03
Tags: ,

m-a apelat disperat, unde stau, câte kilograme am, dacă am copii
ce fac zi de zi, ce mănânc, dacă am frați, surori, avalanșe de întrebări
și râdeam, râdeam, nu apucam să răspund că mai primeam o întrebare
și râdeam, râdeam, și-i explicam că dorm singură și asta l-a speriat tare
la 5 dimineața m-a pus pe-o targă și m-a abandonat pe-o foaie albă
mi-a spus: să dormi, să dormi, aici e locul de visat, nimic nu se face scrum
totul e în timp real, să nu trișezi, sunt camere de supraveghere, și-a plecat
suflând un cuvânt de aur care ulterior s-a topit pe clanța ușii
nu am nicio cană cu apă, câteva pietre și un creion, îl simt cum se uită
prin spatele oglinzii, îi fac cu mâna și-și vede mai departe de treburi

19 Septembrie 2015

Filed under: adam si eva,Articole,Poezii,SMS — maskirovka @ 06:31
Tags: ,

Pe spatele meu sunt gravate și ușa Raiului și ușa Iadului

Aici scrie cum să evadezi din tine și să ajungi la viața veșnică
Pe unde să calci, pe unde să mângâi, celor care mă dezbracă de suflet
Le e dat să vadă ceea ce pot vedea doar o singură dată

Aici clocotește miezul tuturor lucrurilor

Pe sub bluza mea sunt ape vii, grădini
Cete de îngeri, jgheaburi de vise

Cine mă dezgolește nu mai mă poate iubi

Un soare intermitent doarme-ntre dinți
Sssssss
Pe spatele meu sunt gravate și ușa Raiului și ușa Iadului

Nu mai e nimic de făcut
Cine mă dezgolește nu mai mă poate iubi

25 Mai 2015

Filed under: adam si eva,SMS — maskirovka @ 16:01

Dragostea mea este o slujbă tristă, un ritual al trupului care uneori trebuie să cânte.

1 Mai 2015

Filed under: adam si eva,Poezii — maskirovka @ 14:33
Tags: , , ,

Dacă aș păși desculță în camera ta podeaua s-ar face un fel de mare

Un fel de liniște ne-ar cuprinde ca o pădure de fagi în care ne-am pierde

Ne-am pierde în  mușcătura de măr, în tălpile pure, cuvintele de data asta

Vor muri albe,  neatinse, ca niște mirese virgine

Dacă aș păși desculță în camera ta degetelor vor începe să vorbească

Încet, încet, și fiecare atingere va fi ca un basm cu oameni care nu mor

Și dacă mă voi spăla apoi pe mâini se va prelinge ceva ca o smirnă

Un soi de balsam din care pot face ființe cu chipul tău

4 Aprilie 2015

Filed under: adam si eva,Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 06:25

Nu te mai poți întoarce, repetam fără să te privesc, nu te mai poți întoarce

El râdea, își lega șireturile cu gândul că plouă și nu are umbrelă, la revedere

M-am întors la geamul meu, la liniștea dintre pervaz și stradă, la granița mea

Care mă face bucăți de gheață, la poeziile care cad de pe corp ca stropii de apă când ies de la duș

Dacă nu ar fi privit în urma mea atunci ar fi putut pleca, nu pot deschide, e ușa închisă

Poți pleca, apasă mai tare, dar mâna i-a înțepenit pe clanță, a rămas fără aer, cuvintele

I se întorceau în gură, sângele mergea prin el ca o apă murdară care inundă casele

Oamenilor noaptea când dorm, poți pleca, spuneam cu fața la geam, el nu se mai auzea

Rămăsese undeva în trecut, blocat în amintiri, nu putea deschide, cineva din el îl oprea

Sau poate eram chiar eu într-o formă sau alta, poți pleca, spuneam cu fața la geam

Încărcându-mă prin pori ca o plantă într-un proces de fotosinteză, eliberam oxigen

Eliberam oxigen și inima lui acolo lângă ușă devenea tot mai largă, tot mai încăpătoare

3 Aprilie 2015

Filed under: adam si eva,Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 06:11

Astăzi vom scrie un poem față în față, ochi în ochi, genunchi în genunchi

Limbă-n limbă, inimă-n inimă, cu bricheta lânga noi vom arde pe rând cuvintele

Ce ne ies din umeri, le vom da foc ca unor lumânari înșirate dimineța devreme

De ziua morților în drumul spre cimitir, drumul ne va fi luminat de celulele noastre

Care vor scânteia una câte una, dacă te voi atinge cu vârful degetului pe

Pieptul tău alb – solstițiu de vară

Pieptul tău alb – magie albă, armă albă

Pieptul tău alb – lapte, zăpadă, zorii zilei, oxid de zinc

Pielea va străluci, se va roti, se va muta din loc ca un ciclon tropical care modelează

Țărmuri, corpuri umane,  tot ce era de nerotunjit se va rotunji firesc, se va șlefui

Inima ta nu va mai fi acel piron care se-nfigea-n mine de frica luminii, inima va fi o minge

Care va sări când la tine, când la mine, ne vom juca, ne vom face cu mâna, ne vom ascunde

Și cu cât te voi duce mai aproape de moarte cu atât mă vei iubi mai mult

Cristalinul tău se va bălăci în cristalinul meu, o altfel de încăpere este trupul meu

Un altfel de lichid amniotic curge-n camera mea, camera mea ești tu, ești tu

Și viața ta izbucnește ca un gheizer tot din viața mea și totul e un abur, un abur sublim

Dimineța nu te  uita în ochii mei, îți vei vedea  visele de peste noapte, năuc, aproape neom

2 Aprilie 2015

Filed under: adam si eva,Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 06:21

Cum ar fi să trăim într-o lume de surdo-muți? să ne dăm mâinile fără să ne spunem nimic

Doar pielea și gândurile să se joace între noi, să ne întindem pe iarbă, să simțim cum ne înțeapă

Să nu știm cu ce s-o asemănăm, eu aș spune în gând: e inima ta dimineața care se înfige în mine

De frica luminii, tu ai zâmbi când gândurile mele te-ar înfășoară ca o sârmă ghimpată

Ochii noștri ar inventa o lumea verde, unde oamenii nu mai fug nici de ei, nici de nimeni altcineva

Am sta împreună învinși, cum ar fi să trăim într-o lume de surdo-muți? degetele ar vorbi

Cuvintele ar fi doar niște păsări moarte care ne ies pe gură fără voia noastră

Dar sigur am ști ce să facem cu ele, ce fel de cimitire sau cărți ne-ar trebui să le prindem

O lume fără țăndări, fără scântei, ar fi atât de rare și scumpe încât le-am face cadou

De ziua ta ți-aș dărui un ciob pe care să ți-l trec prin toate încheieturile, sângele cald

Ar fi ceva nou, nemaivăzut, am gusta împreună și abia atunci am auzi un glas înfundat

Care ne cheamă într-un adânc cu mult mai mare, unde vom trăi până la adânci bătrâneți

12 Ianuarie 2015

sms

Filed under: adam si eva,Erotism,SMS — maskirovka @ 04:31
Tags:

Dimineața îmi trag cu greu înapoi sufletul din tine.

6 Ianuarie 2015

Evoluție!

Filed under: adam si eva,Evolutie — maskirovka @ 16:01

Am renunțat la pietre, săgeți, săbii, pistoale, am dezvoltat o altfel de armă, imaterială, de ce să mai topim fierul când putem răni prin cuvinte.

23 Decembrie 2014

Dacă omul ar fi avut aripi!!!

Filed under: adam si eva,Stări — maskirovka @ 09:38

Ce fel de case își făcea? Poate nu mai erau drumuri, poduri, poate nu mai aveam nevoie de mașini, trenuri, bagaje, poate nu mai căram, nu ne mai căram! Sigur aveam alte nevoi, alte aspirații, târâtoarele în general sunt mai inteligente, aripile ne-ar fi atrofiat creierul, zborul în sine ne-ar fi făcut mai înalți, mai tăcuți, am fi avut atât de mult încât nu ne-ar mai fi interesat case, mașini! Am fi avut un altfel de schelet, altfel de morminte, poate că nici nu muream, doar plecam! Poate că nici de cuvinte nu mai aveam nevoie, aripile ne-ar fi degradat maxilarul, în timpul zborului fața se ascuțea să pătrundă aerul, ne-ar fi crescut cioc sau cine știe ce instrument ajutător de hrănit! Poate nici nu visam! De vreme ce-am fi plutit!

15 Decembrie 2014

sms

Filed under: adam si eva,SMS — maskirovka @ 08:26

La început eram doi primitivi care mâncam doar carne crudă, nu știam nimic despe iubire, până când inimile ca două pietre s-au atins din greșeală.

12 Decembrie 2014

îți amintești astă vară

Filed under: adam si eva,Poezii — maskirovka @ 04:52

Îți amintești astă vară

când aveam spatele transpirat

și spuneai: iar ți-am aburit pielea

apoi mă ștergeai ușor

ca și cum ai fi șters o oglindă

și spuneai: mă văd în tine

uite-mă când eram mic

și râdeam, râdeam

mergeai cu degetul pe șira spinării

și parcă erai un copil

care urcai fricos pe o scară

făcută din lemne putrede

care avea să te ducă

la un cuib de rândunici

lasă-mă cu neroziile

și insistai să mă convingi

că spatele meu e o oglindă magică

și că ai vrea să scrii o carte

despre lumea de acolo

despre poduri și mlaștini

și râdeam, râdeam

n-ai tu arme să pătrunzi

în adânc, tu vezi doar luciul

poveștii, care știu orbește

orbește, noi ce sărbătorim azi?

nașterea sau moartea

nu-mi dau seama

pe unde suntem

și râdeam, râdeam

ne luam de mână

și ne aruncam de pe stânci

unul în altul

până storceam raze de lumină

și cai înaripați se nășteau

între noi

4 Decembrie 2014

Orbită

Filed under: adam si eva,Când sunt cu tine — maskirovka @ 04:56
Tags: , ,

Există un loc unde se bea și se doarme la fel ca în „Chéri”, de Colette

Un loc mirifc unde stai fără griji întins la soare cu valurile sparte la picioare

Nu trebuie să faci bagaje, nu trebuie lucruri prea multe, nu e nevoie nici

Să pleci din casă,  nici să citești, nu, nu este acea călătorie în cărți

M-am săturat să trăiesc în poveștile altora când pot foarte bine să

Trăiesc în povestea mea, asta și fac acum, te aștept să deschizi ușa

Să te așezi pe pat, să beau din tine și să adorm ca o operă de artă

Pe fundul unui ocean, nimeni niciodată nu va mai reface culorile

Cum au fost, vreau să locuiesc acolo, din când în când crâmpeie

De lumini să străbată pielea ta ca un far scufundat

28 Noiembrie 2014

Centru, centrul istoric

Filed under: adam si eva,Poezii — maskirovka @ 05:10
Tags: , ,

Lângă mine toți bărbații tac, îți amintești în seara aia la terasă
Venisei cu un prieten să mă cunoască, la randul lui venise cu alții
Și cu fete care beau bere din sticlă și toată lumea fuma și
Se uita cu coada ochiului la mine, n-au îndrăznit timp de câteva ore
Să spună nimic, fetele mă întrebau de unde am cerceii
Și rochia portocalie, eu râdem și beam gin tonic și râdeam iar
Începuseră să mă atingă, să vadă dacă sunt vie și dacă hainele
De pe mine sunt haine sau doar veșminte respirabile, casante
Doar fetele vorbeau, puneau la cale escapade în corpuri străine
De acum toată lumea știa în ce oraș locuiesc, unde am făcut escală
Ce filme am văzut, ce autori citesc și mai ales ce e cu mine acolo
Toate spuneau, locul tău nu e aici, ești bună de icoană
De ținut în vitrină și toată lumea râdea și eu te țineam de mână
Pe sub masă, eu locuiam în tine, eram prelungirea ta
Mă scurgeam în tine de pe crucea mea așa cum Isus
S-a prelins de pe cruce în toți oamenii care au crezut în el
Nimeni de acolo nu avea unelte de săpat mai adânc
Lângă mine toți bărbații tac, probabil că prin pori eman
O liniște nețărmurită pe care ei în gânduri o percep
Și o absorb și nu se mai satură, în afară de liniște nu am nimic de dat
Erau ca viețuitoarele din Isaia: 11 toată lumea era cumva îmblânzită
După ce au plecat erau mai ușori, parcă mai înalți, erau deasupra
Pământului cu câțiva centimetri, se uitau în urmă la mine
Eu la ei și și vedeam sub piele aripile cum le încolțeau

23 Noiembrie 2014

1001

Filed under: adam si eva,Poezii — maskirovka @ 14:49
Tags: ,

Sângele e încă în mine cuminte cu pumnii strânși ca într-o colivie
Uneori te simte cum treci pe stradă și fuge la geam ca un
Câine care-și așteaptă stăpânul, când treci prin gânduri
Prin aer sau chiar pe foaia albă el se strecoară în tine șarpe
Frumos, lucios, m-ar sugruma oricând, sunt goală într-un corp
În care hematiile sunt mai mult niște femei răzvrătite
Eu cea de ieri, eu cea de anul trecut, mii de fețe
Curioase strânse grămadă întrebându-mă unde ești
Sângele e încă în mine, toarce leneș, dezlânat, până la apus
Nu știu cum să scap de el, te urmărește peste tot
Aș vrea să ies din mine ca dintr-un râu, dezbrăcată, curată
Să nu mai știu nimic de tine, să nu mai știu nimic de tine
În adâncul meu este o candelă care arde permanent pentru tine
Pulsează lumină care străbate pielea până ajunge la tine
Aș trebui să-i scot ochii

17 Noiembrie 2014

Noaptea

Filed under: adam si eva,Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 07:01

Când ne îmbrățișăm piepturile noastre se sparg și deodată îmi intra aer curat în plămâni
Venele mele neverosimile, înșelătoare, se cățărau pe tine ca niște plante carnivore
Și se făcea că visam și se făcea că eram trează și mergeam pe drumuri lungi, ninse
În sănii trase de cai albi spre inima ta, spre inima ta drumul e pavat cu litere sticloase
Orice cuvânt este de prisos, orice gând este ireal, se înaintează orbește, șoaptele
Se fac baloane de săpun care mă duc sus, undeva, nu știu, nu am apucat să văd
Înapoi nu priveam, totul era doar înainte, nu exista să privești înapoi, în povestea
De față ochii nu se pot întoarce în urmă, nu există urmă, nu există trecut, pașii
Pe care-i fac ard de la sine, siajul e pârjolit, dragostea mea este un praf auriu care
Iese prin pori și e luat de vânt așa cum e luat polenul, ne cuprindeam mai mult
Cu tăcerea decât cu brațele, brațele erau un fel de antene minuscule, încet, încet
S-au topit și dragostea era numai octave, un fel de Ierusalimul eliberat, un fel de far
Un fel de clopotniță undeva în depărtare unde nimeni nu o auzea, nimeni nu o vedea

13 Noiembrie 2014

Epicul unei întâmplări reale

Filed under: adam si eva,Erotism,Poezii — maskirovka @ 09:07

Pe atunci eram doi tineri fără nume cu mâinile goale
Nici umbre nu aveam, doar carne vie din care s-ar fi modelat orice
Eram înfășurați în adevăruri fine țesute din fire înălbite
Destinul pe ici, pe colo, neîmpărtășit, împrăștiat în cele patru zări
Prima dată ne-am încrucișat mâinile ca două săbii gata de luptă
Să făceam loc luminii să pătrundă ca și cum ne-am fi împerecheat
Se vedeau vasele sangvine albastre cum se prefăceau în agheasmatare
Profilurile străvezii se limpezeau până oasele au strălucit brusc
Cuvintele zburau prin aer de la gura mea la gura ta, dansau în jurul nostru
Inocente, subțiri ca niște corzi de vioară, le prindeam așa cum
Prindeam fluturii ieșiți din larvă, nu știam ce sunt și la ce folosesc
Gravitație nu exista și nici păsări să le ciugulească
Învățam să vorbim împreună mai mult prin vibrații, freamăte
Vocile erau înăbușite, nedeslușite, vorbeam prin gânduri
Și prin semne desenate prin aer, pe atunci eram doi tineri fără nume
Cu mâinile goale, iubirea noastră s-a născut c-un zgomot surd
Ca o frunză mișcată de vânt, aproape pe mutește, ne îmbăiam
Ochi în ochi, ne cufundam în mări, în abisuri, până ne udam de tot
Nu mai aveam piele, corpuri, nuclee, pielea mea era o întindere vastă
De basme pe care încă nu ți le spusesem, mergeam cu tine, tu cu mine
Ne ajutam reciproc în acest mecanism al iubirii unicelular
Ape dulci și sărate au izbucnit din munți, dealurile s-au făcut câmpii
Stâncile au dat naștere unor oameni înalți și inima mea ca o femeie bătrână
Împletea, împletea, visele cu faptele reale până pântecul a rămas gol
Ca un cuib părăsit de rândunici toamna, acum mă risipesc ca și cum ai
Risipi cu evantaiul razele de soare

5 Ianuarie 2014

ABC&123

Filed under: adam si eva,Poezii — maskirovka @ 04:13
Tags: , , , , , ,

Am început să te iubesc, încet, încet, totul părea o naștere ușoară
Nu mai știu cine pe cine plămădea, în fiecare zi puneam pe rând
Mâini, picioare, până când am apărut așa de niciunde, habar
Nu aveam că m-ai putea face femeie, mă puteai întrupa în masă
Sau scaun sau în ceva de care aveai nevoie urgent să-ți odihnești
Privirea, de ce ai ales să mă concepi femeie?! Nu știai că te voi zgâria
Că îți voi rupe hainele și că voi pleca de fiecare dată pe strada
Aceea luminoasă care apare de fiecare dată când îți deschei cămașa
Și vei fi iar singur, singur…, de fiecare dată când te ating
Celulele tale încep să strălucească ca un oraș noaptea
Cum să dormi în fața acestui spectacol de lumini, așa că, pls
Nu mai întreba ce simt când dorm cu tine, m-ai făcut femeie
Și urăsc să am sâni și păr lung care să-ți folosească doar ție
Și dacă până la urmă voi fi sicriul tău în care ai vrea să mori de câteva ori pe zi
Te-ai mai trezi vreodată?! Aș fi din nou tot singură și dimineața m-aș uita
La încheieturile mâinilor să-mi potrivesc soarele

2 Ianuarie 2014

Sărut

Filed under: adam si eva,Erotism,Poezii — maskirovka @ 04:50
Tags: , , , ,

Nu știu de ce azi dimineață parcă am trecut o graniță
Până zilele astea am căutat chei potrivite, am delimitat terenuri
Parcă urmăream o minge de tenis să văd de partea cui se află
Am încercat să-mi potrivesc ritmul pașilor, bătăile inimii
Căutam coordonate identice să mă poziționez în rând cu tine
Să-l pun pe Ying alături de Yang, să așez la locul potrivit
Cele două concepte, eu și tu, într-un limbaj comun
Parcă am găsit algoritmii de rezolvare ai unui cub rubic
Sunt așa… ca și când cineva mi-a dat o inimă de rezervă
Și vreau să mă asigur că funcționează bine să pot muri liniștită
Super! Mă pot arunca de pe stânci direct în tine și nu mă prăbușesc
Dimpotrivă trupul tău e ca un sarcofag din filmele SF, vindecă
Mi-ai făcut cel mai frumos cadou, acel de iubesc de la miezul nopții
Îl simt lipit de sâni și încet până diseară va intră în atrii, când ne vom vedea
Poți să cotrobăi după el, dar aș zice să-l lași acolo, pare în parametri funcționali
Poemul în sine e o diagramă a ultimatumului suprem
În altă ordine de idei, mi-ar plăcea să fii mai înalt decât mine
Când te-aș săruta să mă ridic pe vârfuri ca atunci când eram mică
Și nu ajungeam la caise, așa îmi imaginez sărutul cu tine
Ca o înălțare și la propriu și la figurat, când îți voi atinge limba
Să nu mai vreau jos

28 Decembrie 2013

Feedback

Filed under: adam si eva,Poezii — maskirovka @ 15:16
Tags: , , , , , ,

Am început să te iubesc, încet, încet, ca un tren personal care intră în Gara de Nord

Inocent și murdar, ca un copil al străzii, cu bagaje și mâinile murdare, așa am început
Să te iubesc, pe silent mode, fără să-ți spun, fără să-ți arăt rănile pe corp
Care-mi apăreau pe măsură ce te iubeam mai mult, știam că asta înbolnăvește
Și că indiferent în ce stadiu mă voi afla va trebui să am permanent la mine
Leucoplast și praf de pușcă, nici un abur nu mă dădea de gol, doar în Cișmigiu
Când mă așezam pe bancă vrăbiile ciripeau gălăgioase lângă mâna mea

Din degete îmi curgea un lichid dulce, vâscos, ele se repezeau și curățau locul
Știam că așa începe moartea și nu spuneam nimănui, încet, încet iubirea săpa carnea

Purtam haine lungi, negre, așa cum toate femeile îndrăgostite poartă

Dacă aș fi știut ce va urma, te-aș fi sunat, ajută-mă, te rog, sângele e cleios
Și pielea mea seamănă cu o coajă de copac, prind rădăcini în tine și asta nu e bine

Încet, încet, am început să te curpind cu brațele care de-acum erau crengi
Frunzoase, până când într-o zi nu te mai vedeai deloc, oamenii întrebau de tine
Și eu îi mințeam, nu știu, nu l-am văzut, și-n tot acest timp tu erai în mine
Acoperit de epiderma mea, înghițit cu totul, nu am vrut să-ți fac niciun rău
Dimpotrivă, aș fi vrut să stai lângă mine pe bancă să hrănim porumbeii, de fapt

Ar fi trebuit să ne hrănim unul pe altul, cu fantezii, cuvinte, ceva sățios, care să țină de foame
Ceva care să ne țină legați ca niște cătușe de pușcăriași, poemele scrise pe piele trebuie
Să fie dintr-un oțel inoxidabil, inextricabil, mereu să mai avem ceva de adăugat
Să mai avem ceva de spus, de atins, niciodată lămurit, niciodată înțeles

Să le purtăm în sânge toată viața indiferent ce alegem să facem și din când
În când ceva sub coaste să ne doară, să-mi amintesc de tine, oare ce mai faci

Ar fi trebuit să te previn și poate te mutai în alt oraș, în altă femeie
Care te putea năștea, eu nu pot, eu te țin acolo în sacul embrionar pentru hrana mea
Ar trebui să aștept un miracol, în tot acest timp mă uit în tavan și văd un tren personal
Care intră în Gara de Nord, e iarnă și nimic nu poate schimba anotimpul așa cum nimic
Nu poate schimba faptul că am început să te iubesc, inocent și murdar, ca un copil al străzii

Blog la WordPress.com.