DozaDePoezie

10 ianuarie 2010

Scrisoare de sub apă

Filed under: Dincolo de mine — maskirovka @ 06:47
Tags: ,

Dacă ești prietenul meu ajută-mă să te părăsesc.
Dacă ești iubitul meu ajută-mă să mă vindec de tine.
Dacă aș fi știut că dragostea este periculoasă nu aș fi iubit.
Dacă aș fi știut că marea e atât de adânca nu aș fi plecat pe mare.
Dacă mi-aș fi știut sfârșitul nu aș fi început.
Mi-e dor de tine, învață-mă să nu-mi fie dor.
Invață-mă cum să smulg rădăcinile iubirii din adâncime.
Invață-mă cum moare lacrima în orbită.
Invața-mă cum moare inima și cum se sinucid pasiunile.
Dacă ești profet… scapă-mă de acestă vrajă, de această necredință.
Dragostea ta este ca necredința… cruță-ma de aceasta necredință.
Dacă ești puternic scoate-mă din această mare

Valul albastru al ochilor tăi mă atrage-n abis

Iar eu nu știu arta înotului și nici catarg nu am
Dacă ți-aș fi dragă m-ai lua de mână.
Eu sunt iubita ta din cap până-n picioare.
Respir sub apa și mă înec….înec…înec.

Autor Nizar Qabbani

Azi dimineaţă mi-am amintit subit de poemul lui Nizar Qabbani „Dacă eşti prietenul meu ajută-mă să te părăsesc/ Dacă eşti iubitul meu ajută-mă să mă vindec de tine/… Dacă eşti profet scapă-mă de acestă vrajă, de această necredinţă/ Dragostea ta este ca necredinţa… cruţă-mă de această necredinţă”, în timp ce-mi spuneam „doamne cât am dormit, de mult nu am dormit aşa mult”. Cel mai greu nu este să se mute cineva în tine, pentru că mutarea asta chiar dacă este uneori instantă şi se poate petrece cu viteza luminii, chiar dacă uneori bagajele ajung mai târziu şi chiar dacă vine cu mâinile goale, nu, nu asta e cel mai greu, pentru că la început eşti primitor poate chiar insişti să te locuiească cineva. Cel mai greu este să-l dai afară. Îi poţi arunca valizele, scrumiera, ţigările, aftershave-ul pe geam, cărţile să le dai la vecini, să arunci cadourile primite fără nicio remuşcare, ceaşca de cafea din care a băut până mai ieri, să deratizezi, să pui clor în cadă şi să stai toată ziua cu geamurile închise, tot va trăi, să schimbi parchetul pe unde paşii s-au impregnat până în pământ, nu, asta e foarte uşor.
E foarte uşor să-l scoţi de la întreţinere, să nu mai vopsească pereţii venelor, poţi găsi un zidar mai priceput, să nu-i mai răspunzi la e-mailuri, la telefon, poţi lua alt sim, alt id, nu, asta e foarte simplu . E simplu să arunci în recycle bin pozele, documetele, muzica, petele pe care le-a făcut pe faţa de masă şi la care ţineai foarte mult. Cel mai greu nu este să arunci sau să ştergi ci pur şi simplu să îl iei de mână şi să-l dai afară pe uşa din tavan. El continuă să trăiască liniştit, ca un parazit într-o gazdă perfectă, câte medicamente ai lua se lipeşte de ficat, de oase, de nici nu mai poţi merge drept, te cocoşezi de atâta greutate, tu crezi că ai scăpat dar el va sta latent ani de zile sub piele şi când crezi că eşti mai bine, faci un puseu de iubire, începi şi cauţi prin sertare ce a mai rămas de la el, poate mai dai de vreo aţă din cămaşa lui, de vreun muc de ţigară căzut pe sub pat, poate nu ai şters fişierele ascunse, cauţi prin congelator o felie de zi petrecută cu el pusă bine la păstrat, nimic, nu mai e nimic, nici măcar lanţul de la brelocul lui rupt, nicio şosetă, niciun buton, nimic, nimic. Clinic eşti bine ai toate mâinile, toate picioarele şi totuşi ai cel mai mare handicap, nu mai vezi să mergi pe stradă, nu mai auzi, nu mai respiri, respiri doar poezia lui.

Asta e cel mai greu, să-l scoţi afară el nefiind acolo.

Reclame

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.