DozaDePoezie

8 aprilie 2015

Poem

Filed under: Când sunt cu tine,Poezii — maskirovka @ 07:54
Tags: ,

iubirea noastră este o linie dublă continuă peste care nu ai voie să treci cu mâinile murdare

este o uşă albastră fără yală pe care poţi intra oricând, un colţ de cameră unde îngenunchezi fără să te vadă nimeni

un film alb-negru cu o podea care scârţâie dintr-o mansardă sublimă, aici suntem pe rând când regi, când cerşetori, depinde câţi bani am adunat din copacul acela minunat din care hematiile cad ca merele coapte

este picătura de apă care sparge timpanul când robinetul este stricat şi din el picură, picură, încet şi sigur ca o perfuzie toată iubirea noastră

un înger ciobit cu aripa spartă care s-a pietrificat pe spatele tău şi este din ce în ce mai greu de cărat

iubirea noastră este o foarfecă neagră care taie în neştire panglici de bine ai venit

un trotuar alunecos în care după ploaie te poţi privi până-n miezul ultimei scrisori pe care nu ai avut curajul să o mai pui la poştă

este o casă albă, la fel cum sunt casele în Grecia, toate au ieşire la mare şi dacă nu chiar toate construieşti una ad-hoc, te descalţi până mă găseşti un om prin tine

iubirea noastră este o scenă de teatru foarte întunecată cu un reflector imens pus chiar pe inima mea

o masă cu două scaune unde dimineaţa bem cafeaua, citim e-mailurile, în timp ce poezia fumegă din umerii noştri

un tunel subteran de metrou parizian cu multe etaje şi încăpător cât pentru o sută de iubiri, aici au săpat mulţi oameni ca noi doi să putem călători pe şine imaginare de scrum

iubirea noastră este umbra lungă cât a unui zgârie-nor care iese din noi când ne luminăm unul pe altul, se întinde mult şi subţire ca un abur de gustare fină, trece pe la toate ferestrele până când oamenii ies la geam să deguste aroma

se uită miraţi în jur, deschid cărţi, caută autori, reţete

schimbă pe canalul gastronomic şi nimic, în gură le rămâne un gust neomenesc, nepămâtean

iubirea noastră este 20 de metri pătraţi de poezie pe care ne întindem ca pe un cearceaf iluzoriu, aici înotăm, pescuim, ne căţărăm pe munţi, aprindem într-un târziu veioza şi începem să râdem, tu erai prins într-o plasă de peşte şi dădeai din mâini, din picioare, eu eram într-un nisip mişcător şi dădeam din mâini, din picioare, nu se mai ştia, nu se mai ştia, cine, cum, de ce, iubirea noastră, iubirea noastră

Reclame

20 martie 2014

Poveste de iarnă / Martie


Te vedeam deasupra mea cum vrei să-ți lipești corpul de-al meu și parcă eram
În moarte clinică când se spune că sufletul își vede trupul de undeva de sus

Multă vreme am crezut într-un făt frumos care după ce a sărutat obrazul fetei ea a înviat
Până aici însă a trebuit să învăț că există și bine și rău și cal alb și cal negru
Că iubirea te poate face să trăiești și peste o sută de ani, ba mai mult, să fii nemuritor
Am învățat că se poate merge peste un lac înghețat fără frică dacă îți dorești ceva
Și că această dorință vine de undeva inexplicabil, că facem anumite lucruri aparent
Banale, fără sens, dar care construiesc destinul cărămidă cu cărămidă, fiecare privire
Fiecare cuvânt aruncat la întâmplare în metrou sau acasă, fiecare alegere spontană e
Bine calculată, Dumnezeu a creat lumea în șase zile, va trebui să fiu scurtă
Toți suntem pe moarte, asta nu e replica mea, toți suntem pe moarte, mai bătrâni
Mai tineri, mai buni, mai răi, toți am furat măcar o dată ceva, toți ne-am simțit
Măcar o dată orfani, toți am rămas măcar o dată fără bani, fără iubire, fără ieșire
Și când toate acestea se îmbină așa cum se îmbină culorile până la culoarea alb
Când toate au fost duse la bun sfârșit…nimic nu mai e fără rost. Nimic.

Și nu știu cum se face că ne întâlnim pe ascuns ca rădăcinile unui copac
Și ne hrănim unul din altul fără să ne dăm seama că de fapt hrănim același om

Da, nu e un poem, e un film!

http://www.cinemaxx.co/winters-tale-2014_cbf124283.html

28 noiembrie 2011

Zürich


azi noapte am dormit în patul tău
se făcea că era o cameră de copil
cu steluţe lipite pe geam
de lustră curgea o coadă de cometă
făcută din ciocolată
beam apă direct de sub inima ta
ţâşnea de aici un izvor cu o istorie
mai puţin cunoscută
cineva a deschis uşa şi mi-a adus negrese
nu am văzut cine, eu continuam să visez
sub tavanul plin de desene animate
camera se făcea un studio tv
patul era pus pe scenă
lumini! aparate de filmat! cineva striga „Action”
eu în tot acest timp mă întorceam pe partea cealaltă
cu perna în braţe
uneori întindeam mâinile în sus
să ajung la tine
m-am dat jos din pat şi puneam cărămizi
între mine şi spectatorii din sală
cărămizi, multe cărămizi
m-am dus din nou în pat
am tras pătura peste ochi ca un grilaj ponosit
păstrează palmele goale până mă voi trezi
aplauze

4 ianuarie 2011

Interviu despre iubire

Filed under: Interviu — maskirovka @ 15:06
Tags: , , , , , , ,

Ea: -Apropo, spuneai mai devreme ceva despre malformaţie, consideri iubirea o malformaţie?
El: -Da, da, sub multe aspecte este o malformaţie.

-De ce? desfigurează chipul, aparatul locomotor se schimbă sau ce vrei să spui?
-Cum am spus eu într-o poezie, când iubeşti eşti mai înalt, eşti mai frumos, părul este mai lung, cuvintele sunt mai subţiri, trebuie mângâiate într-un mod special.

-Până la urmă şi frumuseţea este o malformaţie!
-Nu cred, pentru că frumuseţea vine din interior.
-Şi nu numai.
-Şi nu numai, dar este vorba că atunci când te îndrăgosteşti nu te îndrăgosteşti doar de corpul fizic.

-Ai fi putut iubi o femeie urâtă?
-Da, aş fi putut.

-Ai iubit o femeie urâtă?
-Nu. Dar sunt convis că aş putea iubi o astfel de femeie, fără complexe şi m-aş comportat ca şi când ar fi cea mai frumoasă femeie din univers şi cu adevărat atunci se va naşte din ea o femeie frumoasă.

-Ce haine şi ce frumuseţe are brusc aşa deodată înfăşurate pe ea şi începi să o vezi în altă lumină?
-Nu ştiu dacă vestimentaţia contează, întotdeuna când cunoşti o femeie primele lucruri care îţi apar în faţă aspecul fizic, hainele, modul în care gesticulează, modul în care se mişcă, astea sunt primele care te atrag, pentru că nu ai timp în primele două, trei minute să te îndrăgosteşti instantaneu.

-Uite, de exemplu eu, consider pielea un obiect de vestimentaţie.
-Da, îl poţi considera când eşti într-un spaţiu în care îţi permiţi să observi pielea în toată splendoarea ei, dar altfel… Sunt locuri unde îţi poţi întâlni femeia iubită unde pielea este un obiect tabu.

-Ţi s-a întâmplat să mergi pe stradă şi să îţi dai seama că şi pielea este un obiect de vestimentaţie, să o poţi privi goală în imaginaţie?
-Da, dar nu mă uit asupra pielii de fapt, cel puţin privirea a fost mult mai masculină, mă uitat mai mult asupra formelor decât a pielii. Şi de obicei femeile frumoase au pielea foarte fină.

-Cum defineşti formele unei femei?
-Formele unei femei! înainte de a fi poet, orice poet este bărbat sau femeie. Poezia are sex. Abia atunci când ajungi la catarsisul eliberării de trup poezia este unisex, când te eliberezi de trup şi nu mai cauţi într-un bărbat sau într-o femeie forma. Abia atunci poezia este unisex, dar atâta timp cât gândeşti ca o femeie, poezia rămâne feminină sau masculină, după caz. Trebuie să te eliberezi de sânii tăi, de clitorisul tău, eu de penisul meu şi abia atunci începem să gândim că poezie este unisex, altfel nu poţi gândi.
-Revenind la forme…
-Pentru că întotdeauna când scrii poezie, scrii şi datorită faptului că ai anumite nevoi pe care poezia ţi le satisface.
-Ce satisface?
-Unora….
-În cazul tău?
-În cazul meu, poezia îţi acoperă singurătatea ca un văl şi te face să te simţi mai bine, te eliberează de neputinţă, de durere practic, te poţi refula, te poţi defula, îţi poţi imagina iubita că este în faţa ta şi atunci este mult mai simplu să-i explici în câteva cuvinte…. ideea este că întotdeuna, cel puţin eu m-am exprimat mult mai bine în scris decât vorbit.
-Tu vezi poezia ca pe o refulare?
-Nu, nu, mai mult de atât, un mod mult mai elaborat, un mod total de a te exprima.

-Revenind la forme… la poezia mea, care este un exemplu la îndemână pe care-l cunoşti. Găseşti în poezia mea vreun pilon de referinţă pentru forme?
-Da, în poemele tale nu apar bărbaţi pitici sau se subînţelege că este vorba de un bărbat înalt. Întotdeuna bărbaţii tăi sunt bruneţi, eu nu am văzut bărbaţi blonzi.(ea zâmbeşte aprobând)
-Nu cred că am folosit cuvântul brunet vreodată în poezie.
-Sau pielea arsă de soare.
-Da, asta da.
-Poate fi bronzat sau mulatru.
-Da, poate fi.

-E vorba că trebuie să scrii mai detaşat, ce am înţeles eu că referinţele anatomice, biologice nu prea sunt. Mă deranjează reportofonul.
-Făcând abstracţie de el…
– Şi vocea ta s-a schimbat…

-Aş mai repeta o dată întrebarea, îţi cunoşti trupul cu adevărat? Mai ai surprize când e vorba de piele?
-Nu, mă repet, nu.
-Dă-mi voie să răspund la întrebare, eu nu-mi cunosc trupul, în orice zi se poate naşte altă femeie. Chiar şi fizic pot lua o altă înfăţişare.

-Sunt transformări vizibile ale pielii?
-Da, sunt şi astfel de transformări, ….., haha, uite lovitura asta de aici, este o transformare vizibilă, tangibilă, dureroasă chiar. Îmi va lăsa urme, va fi aici o cicatrice.
-Rănile sunt inevitabile, nu le poţi pune drept secrete ale anatomiei. Sunt chestii care apar, ca şi cum plouă afară, să faci o rană, ploaia este inevitabilă

-De ce mi-ai spus mai devreme că mi s-a schimbat vocea?
-Pentru că ai intrat în transă…
-În transa dialogului…
-În transa poeziei…
-Nu, nu a poeziei, a întrebărilor.
-Singurul lucru pe care poţi să îl spui este că survin modificări anatomice..
-Nu la asta mă referam, evident că în 10 ani mă pot îngrăşa, pot slăbi sau că pielea va rida. Scopul întrebării nu a fost unul fiziologic.

-Eu zic că în curând îţi vor apărea aripi.
-De unde ştii?
-Sau cel puţin nu vor fi vizibile.
-Asta e marea diferenţă…

-Probabil că părul îţi va creşte 2,3 centrimetri în plus şi ceilalaţi din jurul tău nu vor vedea chestia asta, probabil iţi vei simţi sânii mai mari sau vei simţi că oasele îţi ating inima, dar transformările astea le vei simţi doar tu, nu vor fi vizibile. Şi în general tu vei si singura care îţi poţi imagina că trupul tău a luat altă formă. (el a aprins o ţigară)

-Te-ai dezbrăcat vreodată de trup?
-Da, de câteva ori. (foarte sigur pe el)

-În ce fel te-ai dezbrăcat, ai uitat de tine sau cum?
-Mai grav, nu m-am dezbrăcat, mi-am abandonat trupul şi mi-am dat seama că este o maşinărie infernală căruia îi slugim ca nişte sclavi şi atâta timp cât suntem în trup avem nişte rigori, nişte bariere pe care nu le putem depăşi.
Poezia se scrie fără trup. Şi intrăm în astral.

-Deci ajungi la ideea mea că poezia este unisex?!
-Da, poezia se scrie fără trup, nu ştiu, sunt poezii care vorbesc despre trup, poezii care vorbesc despre dragoste, fac o separare clară între categoriile de poe (de 5 minute se aude un schelălăit), pentru că sunt multe tipuri de poezii şi eu când scriu o poezie de dragoste vor apărea sâni, sau părul ei, deci referirile sunt clare, şi trupul meu pur si simplu independent de voinţa mea, de voinţa poetului se mulează pe trupul ei. E o chestiune pur fiziologică.

-Te-ai trezit în vreo dimineaţă altcineva?
-Sincer, m-am trezit, dar am revenit la starea iniţială după…

-În ce/cine te-ai trezit?
-M-am trezit mai luminos, pur şi simplu simţeam că tot ce mi se întâmplă mie sau mi se poate întâmpla sunt lucuri derizorii. Lucruri fără nicio valoare, în univers faptul că eu sunt trist sau că eu sunt dezamăgit nu are nicio valoare. Sentimentele mele sunt…

-Şi cum era luminozitatea? De unde venea, din vreun bec aprins în inimă, în torace, de unde venea?
-Cum ai spus şi tu, am ieşit din corp, planam deasupra mea, vedeam lucrurile foarte clar, mă vedeam cum mă mişcam, cum mă duceam la bucătărie, aprindeam aragazul să fac o cafea, îmi aprindeam o ţigară şi râdem de mine, ziceam „uite-l pe omul ăsta cu doauă picioare, două mâini cu ţigara între degete, cum încearcă să-şi facă loc”

-Şi erai tu?
-Era un trup, nu eu, eu nu mai făceam parte din lumea oamenilor normali sau anormali, căci nu ştiu care e normalitatea. Orice s-ar spune înainte de toate poeţii sunt oameni iar poezia nu se poate inventa, ea se află în tine, dacă se află. O poţi sculpta, cizela, metaforiza dar nu o poţi inventa, dacă nu o ai în tine degeaba, degeaba ai talent la manevrele ei, talentul nu are legătură cu poezia. Talentul e talent şi poezia e poezie.
-Dacă poezia nu se poate inventa, trupul se poate inventa?

-Da, cu trupul poţi face ce vrei.
-Şi cu poezia nu?
Poezia e ceva mult mai complex decât un trup. Trupul ştii când îl doare, când doarme, când se trezeşte, când moare, un trup ştie tot ce face, are metabolism, are copilărie, are adolescenţă…

-Eu cred că trupul poate fi la fel de surprinzător ca o poezie! Atunci când vezi o foaie albă de hârtie la birou şi crezi că vrei să scrii o poezie e ca şi cum te-ai aşeza gol în pat.

-Ai spus că vrei să scrii o poezie, eu nu m-am aşezat niciodată la calculator, în faţa unei coli de scris fără să nu-mi dau seama ce fel de poezie voi scrie. Nu am zis niciodată „hai să scriu o poezie şi aştept…” nu…
-Ştiai dinainte?
-Ştiam dinainte, poezia nu se inventează, poezia o porţi cu tine.
-Eu când deschid documentul word mă gândesc să creez, mă gândesc la ceva anume şi vreau să dau o formă, fac din mâl un obiect de preţ.
-Dar deja poezia o avem…
-Îmi dau seama de ea în momentul în care scriu, nu mai devreme, există în mine impulsul nu altceva (el tuşeşte)
-Bun, impulsul, dar energia cinetică te face să mergi prin pagină şi să faci versuri.

-Eşti foarte cerebral!
-Nu ştiu, în poezie am imagini cerebrale, poveşti tandre, romantice care vin pe această bază, a unui raţionament clar şi pus la punct.

-Nu te-ai lăsat niciodată absorbit de mişcarea browniană?
-A cui?
-A poeziei? dusă de durere, de ţigară, de o stare halucinatorie…
-Cea mai bună inspiraţie în cazul meul, care nu am nevoie de alcool, nici de ţigări, sunt câteva lucruri simple: o poză, o poză mă face foarte vulnerabil şi să scriu foarte mult, muzică pur şi simplu şi amintiri, de exemplu, o mână pe picior, chestii foarte simple mă fac să scriu, nu am nevoie de o anumită stare, nu trebuie să fiu în transă pentru a scrie un poem de dragoste, pentru că deja îl aveam, el era în mine.

-Imaginea îngerului liliputan dintr-un poem de-al tău de unde o ai?
-A fost o…. o să râzi, …., are legătură cu Peter Pan.
-Bine de la Peter Pan până la îngerul liliputan e o prăpastie, două…
-Nu, pentru că şi Peter Pan era un personaj liliputan, şi poţi face analogia, de la o copilărie fericită până ai pune aripi unei asemenea copilării nu e decât un pas.

29 noiembrie, anul morţii & anul naşterii

21 octombrie 2010

You look familiar, stranger

Filed under: Scarabeu — maskirovka @ 06:56
Tags: , , , ,

you look familiar, stranger
as if once you have lost your herds into me
those times, stranger, it was raining
we were looking for nests
thorns in our words
we were wearing wind overcoats
your hand within my heart
you spoke look I`ll be gathering some rods
to sleep for a while
scared I would rise my shoulders up
lingering virus though my veins
I had a fever, remember my friend
your palms with sand
questions dropping on the body
then I died for the first time
and we ran along the wet field
we felt nothing under our feet
laughing and spending the night one into the other

7 aprilie 2010

Definiţie

Filed under: Fotopoeme — maskirovka @ 16:04
Tags: , , , ,

22 martie 2010

Străzile din mine

Filed under: Fotopoeme — maskirovka @ 07:04
Tags: , , ,

mereu înguste şi pline de praf
lumina pătrunde fără să vrei
cât aş încerca s-o opresc
există mereu un colţ unde mă pot aşezea
mereu o uşă albastră pe unde pot pleca
mult mai departe decât mine însămi




Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.