DozaDePoezie

20 Octombrie 2015

G și enter

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:38
Tags: , , , , , ,

Există oameni care au o anume deschizătură, poate mai multe, poate doar o nișă
Pe unde primesc aerul, lumina, alți oameni, în ei poți crește ca un grăunte
Ei te vor hrăni, sunt un pământ bun pentru rădăcinile tale, te fixează, te absorb
Mâinile ca două roți zimțate crestate în mâinile tale se vor face un tot unitar
Ei secreta un lichid vâscos care te îmbracă de jos până sus ca o mantie protectoare
Există oameni suprafețe de lac, netezi, lucioși, prin ei te poți vedea, te poți ghici
Ei pot reflecata ceea ce alții pot doar primi, pot reflecta lumina, stările, amintirile
Din piepturile lor puternice durerile ricoșează, ei te oxidează, te alterează
Nimic nu-i întoarce din drum, drumul e doar al lor, cât ai încerca să spargi venele
Nu le auzi niciodată sângele cum curge, în fața lor încremenești ca atunci când
Te uiți în oglindă după mult timp și de fapt constați că nimic nu mai e ce-a fost
Pelicula de fericirea nu e nici pe mine, nici pe tine, ea se naște doar între noi doi
Așa ca un fel de ninsoare, ca un fel de cădere în gol, ca un fel de gol doar al nostru

Obs:
Am vrut să pun la tags doar litera g, g și enter, doar atât, însă site-ul nu m-a lăsat și de fiecare dată când doream să pun g îmi genera niște cuvinte, pe care de altfel le-am lăsat, considerându-le potrivite, haha, am schimbat și titlul apoi. Cred ca sunt toate cuvintele pe care eu le-am mai folosit la tag-uri.

Anunțuri

12 Februarie 2010

Poemul genial

Filed under: Poezii,Uncategorized — maskirovka @ 17:52
Tags: , , ,

tot vreau de câteva luni să scriu dracu odată poemul genial
fără gratii, să se intre gratis în el şi nu pe uşile din dos
să ne spălăm picioarele, sângele, cam tot ce ne doare
nimeni să nu se simtă
îngrădit
încercuit
împotmolit
să dăm voie animalului necunoscut din noi
să iasă, să fie liber, să vină când vrea
fără bilet de voie, fără bani
este prima oară când îmi trece pragul
gurile rele spun să stau chircită
de câte ori intră îl simt ca o lamă zimţată
lumea fuge de acasă de frică
îmi desfac pielea
să-l pun înapoi
mă adun
de pe la terasele unde toţi vorbesc de poemul genial
încui uşile
puneam lacăte strălucitore
câteva santinele de diamant
o bucată de inimă
cadavrul nopţii trecute
un tărâm cu spini şi bărci eşuate
stau cuminte şi îmi îmblânzesc oasele
să pot face cruce din ele
fugăresc lebăda morţii
şi iarna e pe ducă
şi iarna e pe ducă
animalul necunosut trece cu pumnalul înfipt în piept
nu mă ascund
nu mă ascund
merge aşa din om în om
ce poate să-mi facă
ce poate să-mi facă
ca să fii zeu am nevoie de mâini de poet
dă-mi-le te rog pe ale tale
până sâmbăta viitoare

Blog la WordPress.com.