DozaDePoezie

30 Noiembrie 2014

Aglomerație urbană

Filed under: Poezii — maskirovka @ 08:53

Să nu crezi în tandrețea femeii, sub paravanul gingășiei e frig
Te va folosi să-și încălzească pielea după care te va scoate afară
Ca pe o cenușă inutilă, îți va lua tot, vei rămâne sărac lipit
Să nu crezi în eterul/eternul femeii, îți va spune că locul cel mai primitor
E la ea acasă și te va unge cu seninul cerului din cărțile altora
Mai bine te-ai pocăi, te-ai retrage la munte, ai mânca rădăcini
Să nu crezi în poezia femeii, libertinajul ei e doar estetic
Femeia concepe poemul ca și cum ar concepe un copil
Mai întâi de toate caută un bărbat care să-i penetreze
Simțurile periferice după care nu mai doarme nopțile
Și va construi din oasele lui un labirint unde să fie copil
Să nu crezi în iubirea femeii, e o dovadă în plus să ești treaz
Femeia este o țintă înaintea ochilor care deformează mâna
Și când o atingi nu mai știi dacă au atins-o cuvintele sau limba
Inimia ei e pură ficțiune, o sală de cinematograf goală sau plină
Unde pentru câteva ore te pierzi printre replici și pop-corn
Considerată de unii realitate, de alții motiv decorativ
De contemplat în duminci când spargi nuci la gura sobei
Să nu crezi în plăcerea femeii, femeia se va sinucide într-o zi
Pe gresia din baie și sângele ei va fi doar un alt șirag de mărgele risipit
Asta ar fi varianta feerică când camera se va lumina brusc
Și la geam vor apărea indivizi dubioși cu sau fără aripi
Capabili să-i bea sângele rar ca hoții care înghit diamante
Însă știm foarte bine că femeia este similară câmpiei
Compleșitoare, întinsă la infinit ca un bărăgan plin de spice
Lungi, sfâșietoare, brațele ei nu se termină niciodată
Și te găsește mereu în cotloanele ființei ascuns ca un copil în cămară
Prins la fața locului cu degetul în borcanul de dulceață
Iubirea ei e o ceață care se lasă jos, foarte jos și te oprește din mers
Înverzește și îmbătrânește la un simplu pocnet din degete
Cine se teme de fericire să plece, să plece și să ne lase
Pe noi astea slinoase, murdare, să ne lingem supărările
Unele altora ca primatele care se curăța de păduchi
Noi ne-am improvizat un fel locuințe rudimentare
Sub piele, cu peisaje lunare, dacă vrei să evadezi
Visele se scot cu ciutura, iarba crește pe foi
Ieșim afară doar când suntem în căutare de iubire
Cine se teme de fericire să plece, să plece și să ne lase
Noi avem alt limbaj făcut din zmee de hârtie
Uneori le înălțăm ca pe niște poezii în văzul tuturor
Nu ne e rușine că suntem oarbe, oarbe de-a binelea
Că nu locuim cu familiile noastre, că nu facem copii
Nu ne e rușine că altădată am fost oameni

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: