DozaDePoezie

13 Noiembrie 2014

Epicul unei întâmplări reale

Filed under: adam si eva,Erotism,Poezii — maskirovka @ 09:07

Pe atunci eram doi tineri fără nume cu mâinile goale
Nici umbre nu aveam, doar carne vie din care s-ar fi modelat orice
Eram înfășurați în adevăruri fine țesute din fire înălbite
Destinul pe ici, pe colo, neîmpărtășit, împrăștiat în cele patru zări
Prima dată ne-am încrucișat mâinile ca două săbii gata de luptă
Să făceam loc luminii să pătrundă ca și cum ne-am fi împerecheat
Se vedeau vasele sangvine albastre cum se prefăceau în agheasmatare
Profilurile străvezii se limpezeau până oasele au strălucit brusc
Cuvintele zburau prin aer de la gura mea la gura ta, dansau în jurul nostru
Inocente, subțiri ca niște corzi de vioară, le prindeam așa cum
Prindeam fluturii ieșiți din larvă, nu știam ce sunt și la ce folosesc
Gravitație nu exista și nici păsări să le ciugulească
Învățam să vorbim împreună mai mult prin vibrații, freamăte
Vocile erau înăbușite, nedeslușite, vorbeam prin gânduri
Și prin semne desenate prin aer, pe atunci eram doi tineri fără nume
Cu mâinile goale, iubirea noastră s-a născut c-un zgomot surd
Ca o frunză mișcată de vânt, aproape pe mutește, ne îmbăiam
Ochi în ochi, ne cufundam în mări, în abisuri, până ne udam de tot
Nu mai aveam piele, corpuri, nuclee, pielea mea era o întindere vastă
De basme pe care încă nu ți le spusesem, mergeam cu tine, tu cu mine
Ne ajutam reciproc în acest mecanism al iubirii unicelular
Ape dulci și sărate au izbucnit din munți, dealurile s-au făcut câmpii
Stâncile au dat naștere unor oameni înalți și inima mea ca o femeie bătrână
Împletea, împletea, visele cu faptele reale până pântecul a rămas gol
Ca un cuib părăsit de rândunici toamna, acum mă risipesc ca și cum ai
Risipi cu evantaiul razele de soare

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: