DozaDePoezie

2 Iunie 2014

Biografia unui ratat

Filed under: proză — maskirovka @ 06:00
Tags: , , , ,

Scriitorul este Dumnezeul foii albe, ca un întâi venit pe pajiștea răcoroasă simte nevoia să umple golul, să construiască, așa că ia cuvintele și desenează case, orașe, oameni, apoi le dă viață, îi pune în situații frumoase, ridicole, îi face bogați, săraci, îi amputează, îi orbește, le dă aripi, le aduce dragoni, apoi îi omoară, îi învie, le crează paradisuri speciale de unică folosință, îi abandonează, îi lasă în sertare ani de zile, revine, nu mai revine, după cum are chef. Scriitorul evadează în această lume, în acest univers paralel, este pentru o vreme sufletul altora. Pe cine ar interesa biografia unui ratat? Dacă ești deja cu această carte în mână e primul gest al pierderii de timp, nu învață, nu educă, biografia unui ratat e biografia unui înger fără aripi care nu s-a mai putut înălța și a rămas printre oameni, printre lăzile lor de gunoi căutând o hrană, căutând și azi o hrană. Acest ratat va trăi veșnic, cartea are pagini multe doar pentru că fiecare zi din viața lui e notată sub ochii larg deschiși, mirați ai trecătorilor care i-au aruncat mărunțiș crezând că vrea bani, în fond el adulmeca urma, dâra ieșită din umeri, până când într-o zi a ales.

Capitolul I

La vârsta de cinci ani a visat un tren și o pereche de șosete albe, o cale ferată care trecea nefiresc pe lângă locuința lui și s-a trezit speriat de faptul că în orice clipă un tren ar putea trece chiar prin camera lui. Atunci a fost și prima noapte pe pământ, atunci și-a dat seama că visează, lucru anormal la îngeri, îngerii nu visează, ei doar veghează somnul, viața altora, respirațiile, durerile, lacrimile să curgă corect în jos atrase de forța magnetică nicidecum de forța divină, altfel lacrimile ar fi luat-o în sus s-ar fi format altfel de nori, cine știe cum astfel s-ar fi putut tulbura întreaga creație. Atunci a căzut, în noaptea cu visul, nu era nimic de făcut, decât de luat ca atare corpul și îngrijit, spălat, hrănit. Încet, încet s-a deprins cu toate treburile din jurul casei, a învățat să meargă pe bicicletă, a vorbit subit de-a doua zi. Avea doi părinți și o soră care-l luaseră acasă ca pe propriul copil. Atunci din om s-a trezit îngerul, în dimineața aceea la joacă a plecat îngerul, copilul era undeva rămas sub piele, undeva pe acolo, nu știa exact, nici nu-l interesa. Nu găsise pe nimeni în care să se vadă așa cum era, oglinda arăta permanet un chip de copil cu păr negru, tuns scurt, când se uita la mama vedea în ochii mei o fată în rochie cloche cu buline unde prindea fluturi sau aleraga pisici să le bage cu botul în farfuria cu lapte… În clipele astea el unde era? E altcineva aici, îmi amintesc toate astea, știu poveștile cu zâne îmi curg prin vene când o privesc și cu toate astea eu nu sunt de față, când mă uit pe chipul bunicii simt deja aburii de pâine cu brânză, ciorba caldă, porumbul fiert, apa rece din fântână pe care o ducea dimineața desculț și pietricelele intrau în tălpi… și totuși nu este aici! Știu multe lucruri când mă văd în ochii oamenilor știu ce vor face a doua zi, ce vor spune, ce vor mânca și cu toate astea îmi este imposibil să le spun că sunt altcineva.

va continua

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: