DozaDePoezie

31 Mai 2014

8

Filed under: Poezii — maskirovka @ 07:39

Acest poem conține ocazional idei, urme de metafore pe spate de hipopotami
Păsări sanitar ciugulesc ostentativ cuvintele cu miros de vanilie care
Ar fi putut ajuta la elucidarea conținutului, așadar o fântână în palmă
Mă uit și chipul meu este mereu o momeală, apa curată la fiecare privire
Se tulbură, devine otrăvitoare, așa mai bine nu deschid palma, deschid
Alt instrument ajutător, cum ar fi cuvântul, unul oarecare, nu contează
Chiar unul obosit care stă pe marginea drumului și face auto-stopul
Așa am să văd mai bine adâncul ființei, uneori când ziua se dezlipește de noapte
Și cocoșii stau pe marginea poemului ca pe un gard proprietate privată
Atunci când separarea se face prin nișa ivită e bine să mă strecor
Iar în camera mea, iar în trupul meu, ca pe o insulă mirifică cu șezlonguri
Și cocotieri crescuți char acolo lângă patul metaforic, lângă trupul
Zgâriat de scoici, valurile vin, valurile pleacă, spuma răvășește mintea
Iubirea începe de la vârful degetelor tale, de la vârful limbii tale
Când toate celulele se fac un roi de albine, bâzzz, bâzzz, bună dimineața
E trecut de 8, hai să respirăm același aer, aceeași iubire, ia te uită
Vrăbiile se adună toate în copacul din fața casei ca lângă un izvor țâșnit
Țâșnit… nu știu de unde, ia să mă uit, da, uite-l, chiar sus la versul trei

2 comentarii »

  1. Iubirii tale îi doresc un început fără sfârşit, un început de fiecare dată de-acolo de unde a rămas, loc în care cuvintele aşteaptă cu ochii mari, deschişi, zămisliri.
    Eşti o insulă mirifică. Când cineva găseşte o insulă, e a lui pe vecie.

    Comentariu de Camelia — 31 Mai 2014 @ 17:55 | Răspunde

  2. Mulțumesc pentru comentariu și pentru urări.

    Comentariu de maskirovka — 1 Iunie 2014 @ 09:44 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: