DozaDePoezie

28 Decembrie 2013

Feedback

Filed under: adam si eva,Poezii — maskirovka @ 15:16
Tags: , , , , , ,

Am început să te iubesc, încet, încet, ca un tren personal care intră în Gara de Nord

Inocent și murdar, ca un copil al străzii, cu bagaje și mâinile murdare, așa am început
Să te iubesc, pe silent mode, fără să-ți spun, fără să-ți arăt rănile pe corp
Care-mi apăreau pe măsură ce te iubeam mai mult, știam că asta înbolnăvește
Și că indiferent în ce stadiu mă voi afla va trebui să am permanent la mine
Leucoplast și praf de pușcă, nici un abur nu mă dădea de gol, doar în Cișmigiu
Când mă așezam pe bancă vrăbiile ciripeau gălăgioase lângă mâna mea

Din degete îmi curgea un lichid dulce, vâscos, ele se repezeau și curățau locul
Știam că așa începe moartea și nu spuneam nimănui, încet, încet iubirea săpa carnea

Purtam haine lungi, negre, așa cum toate femeile îndrăgostite poartă

Dacă aș fi știut ce va urma, te-aș fi sunat, ajută-mă, te rog, sângele e cleios
Și pielea mea seamănă cu o coajă de copac, prind rădăcini în tine și asta nu e bine

Încet, încet, am început să te curpind cu brațele care de-acum erau crengi
Frunzoase, până când într-o zi nu te mai vedeai deloc, oamenii întrebau de tine
Și eu îi mințeam, nu știu, nu l-am văzut, și-n tot acest timp tu erai în mine
Acoperit de epiderma mea, înghițit cu totul, nu am vrut să-ți fac niciun rău
Dimpotrivă, aș fi vrut să stai lângă mine pe bancă să hrănim porumbeii, de fapt

Ar fi trebuit să ne hrănim unul pe altul, cu fantezii, cuvinte, ceva sățios, care să țină de foame
Ceva care să ne țină legați ca niște cătușe de pușcăriași, poemele scrise pe piele trebuie
Să fie dintr-un oțel inoxidabil, inextricabil, mereu să mai avem ceva de adăugat
Să mai avem ceva de spus, de atins, niciodată lămurit, niciodată înțeles

Să le purtăm în sânge toată viața indiferent ce alegem să facem și din când
În când ceva sub coaste să ne doară, să-mi amintesc de tine, oare ce mai faci

Ar fi trebuit să te previn și poate te mutai în alt oraș, în altă femeie
Care te putea năștea, eu nu pot, eu te țin acolo în sacul embrionar pentru hrana mea
Ar trebui să aștept un miracol, în tot acest timp mă uit în tavan și văd un tren personal
Care intră în Gara de Nord, e iarnă și nimic nu poate schimba anotimpul așa cum nimic
Nu poate schimba faptul că am început să te iubesc, inocent și murdar, ca un copil al străzii

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: