DozaDePoezie

13 Noiembrie 2013

No way

Filed under: Rubrica Gâgă — maskirovka @ 12:50
Tags: , , ,

Crezi că m-aș îndrăgosti de un tip care bea bere la terase, no way
Crezi că m-aș îndrăgosti de un tip în tricou și adidași, no way
Crezi că m-aș îndrăgosti de cineva care înjură și care nu a auzit de
Parallax sau de Kepler 78b, nu, dacă minte să o facă inteligent
Să-mi spună că a fost la cer și a dat mâna cu Dumnezeu, că trupul meu
E o claviatură și mâinile lui mai au de învățat, să aibă o imunitate foarte bună
Prezența mea radioactivă l-ar putea tulbura, de chestii minore, făcut cafea
Gonit roiul de îngeri mă ocup eu, în spatele meu e un mecanism invizibil
Pe care ar trebui să-l vadă de câte ori mă atinge și pentru asta l-aș minți
Minut de minut că îl iubesc și că are parte de ceva alien în preajma mea
Seara să se uite la mine când îmi schimb pielea și mă bag în pat
Să-mi spună stai nemișcată vreau să îți scriu un poem, să fugă repede să ia un pix
Și foaie, uneori mi-ar putea scrie direct pe epidermă, e de preferat dimineața
Cearceaful ar fi impregnat cu povestea lui, a mea sau cine știe ce alte sensuri
Mai găsesc peste noapte, crezi că m-aș putea îndrăgosti de cineva căruia îi e frică
De Africa și pentru care viața înseamnă doar birou și femei office care-i aduc cafele
Crezi că m-aș putea îndrăgosti de un tip care stă online și are cont de socializare
Unde-și pune poze și citate, no way, ar trebui să-i placă tehnologia, noile descoperiri
La prima oră să fie la el pe masă, să fie abonat la nasa.gov, să treacă prin librării
Chiar dacă nu are bani, să meargă pe jos să se lovească de oameni sau cu tramvaiul
Sau mai ales cu acel mijloc subtil de a călători clandestin în inima mea, să caute
Noi straturi de fericire, să le aducă la suprafață, să știe să sape grădina, să-i placă
Strugurii, pisicile, momentele când vine furtuna să nu se panicheze, crezi că m-aș putea
Îndrăgosti de cineva afon care nu știe cine e nick cave, no way, fiecare zi cu el ar trebui să
Fie cât o viață, crezi că m-aș putea îndrăgosti de cineva care mă invită la film și încearcă
Să ma pupe când e mai mult întuneric în sală, no way, genul sugar, floricele, bombonele
Pierdere din start, m-aș putea îndrăgosti de un tip care vine la mine, chiar pe stradă și-mi spune
Uite inima mea, și-mi întinde palma ca și când în ea ar fi o inimă roșie, frumoasă, plină de viață
În creierul meu ar apărea subit o inimă roșie, frumoasă, plină de viață, aș zâmbi
Mi-ar plăcea figura lui de stil, întâmplările de pe stradă sunt cele mai hazlii
Odată cineva m-a întrebat cât costă pantofii, aveam într-adevăr o pereche de pantofi bleu
Magnifici, ascuțiți ci cu toc înalt, bej, am râs și mergeam mai departe, tipul mergea lângă
Mine ca un bun amic care mă vede și mă întreabă nonșalant cât costă pantofii
I-am spus ce stil ai de a intra în vorbă, după vreo zece minute când eu îmi spuneam
Uite cineva cu imaginație, spune, sincer ai prețul pe talpa de la pantofi și când mergi se vede
Haha, avea dreptate, nu m-am îndrăgostit, no way, mi-ar ieși un poem cât o carte
Dacă aș scrie mai departe…, e 6.52, din geamantan sar lăcuste verzi, galbene
Trebuie să le prind altfel întârzii la serviciu, până mâine răspund la întrebare

cover-et foto: net

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: