DozaDePoezie

28 Mai 2013

Adevărata adâncime, nu sunt eu, nu ești tu

Filed under: Cubiculum,Dincolo de mine,Multivitamine,Poezii — maskirovka @ 05:08

De obicei mă pierd când citesc, intru în poveste, iau un scaun și urmăresc
Mișcările personajelor, inimile cum se mută de pe o parte pe alta
Îmi fac prieteni, îmi fac o familie, e mereu liniște, pădurea e de un verde perpetuu
Ninge uneori dar mâinile nu îngheață, sunt lemne de foc, prăjituri și ceai cald
Iubirea se simte în aer ca o păsăre deasupra cuibului, nimeni nu atinge pământul
Dimineața pe spatele meu este un câmp verde cu iarbă plină de rouă
Bărbatul care se descalță și merge pe aici se poate vindeca de boli
Poate da timpul înapoi să fie din nou copil, să alerge, să alerge
În timp ce din colivia toracelui ies fluturi imenși, de doi metri
Cine e bărbatul care poate face o astfel de scamatorie?!
Chiar aici pe pielea mea dimineața când draperiile încă sunt trase
Și întunericul geme sub lumina albă a cărnii, chiar vreau să-l cunosc
Altădată mă pierd în tren, fereastra e deschizătura spre interior, privesc pe geam
Și văd și mai bine în mine, niciodată nu e la fel, în afara câtorva elemente de decor
Care nu se schimbă, părinții, casa, sângele trișează, își mai schimbă culoarea
Uneori mă mint și visez la un iubit simplu ale cărui mâini sunt doar pentru mine
Și el cu brațele lui va trebui să sape, să caute, să dea de-o parte, coaste, grilaje
El va trebui să știe să tacă alături de mine în fața unui drum care nu știm unde duce
Mă pierd în cărți, în mine, în călătorii, când stau cu fața lipită de fața ta
Adâncimile mă atrag inexplicabil, am o poftă incontrolabilă de adânc și în toate aceste
Momente mă comport ca un copil în fața unei înghețate, uit de mamă, uit de lecții
Când sunt în fața mării brusc sunt lucidă, îmi e frică, stau doar pe plajă și privesc
Citisem undeva că frica te face mai inteligent și poți găsi soluții pe loc
În fața mării nu am soluții, orbesc, creierul devine gol, nu pot elucida
Deși știu să înot, niciodată nu am înotat în mare

3 comentarii »

  1. mi-a placut starea care a dus la poezie (si de-abia apoi poezia). amandoua sunt binevenite!

    Comentariu de mesmeea cuttita — 30 Septembrie 2013 @ 09:58 | Răspunde

  2. uneori starile nu le pot pune pe hartie la adevarata lor valoare, cand incep sa scriu efectul e deja pierdut.
    multumesc de lectura.

    Comentariu de maskirovka — 1 Octombrie 2013 @ 05:32 | Răspunde

  3. Uneori, starea poeziei e așa fruomasă că nici nu-ți vine s-o pui pe hartie, te mulțumești s-o trăiești.

    Comentariu de Marginalia non turpia — 8 Martie 2014 @ 23:53 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: