DozaDePoezie

13 Aprilie 2011

Concursul de poezie Tudor Arghezi

Filed under: Concurs — maskirovka @ 08:50
Tags: ,

Concursul naţional de poezie “Tudor Arghezi” se va desfășura mai întâi la Târgu-Jiu, apoi la Târgu-Cărbuneşti, în județul Gorj, pe data de 22 mai, începând cu ora 11.00. Concursul este realizat cu sprijinul Uniunii Scriitorilor, iar lucrările vor fi apreciate de un juriu, constituit din personalităţi ale criticii literare romaneşti și scriitori contemporani. În cadrul festivalului vor fi acordate premiile “Tudor Arghezi” Opera Omnia și Opera Prima, în valoare de 5000 lei, respectiv 1000 lei.

Autorii nedebutaţi pot participa la concursurile “Cuvinte potrivite” pentru un volum de poezie în manuscris (maxim 100 pagini), deschis autorilor români nedebutaţi, având vârsta maximă de 47 ani, în valoare de 1000 lei și “Bilete de papagal” pentru un grupaj de minim 10 poezii dactilografiate, într-un singur exemplar, secțiune la care se acordă trei premii în valoare de 800 lei, 700 lei, respectiv 600 lei. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a publica în Bilete de papagal, unele lucrări prezentate în concurs, fără să acorde drepturi de autor.

Lucrările – dactilografiate, într-un singur exemplar, pentru secţiunile de concurs, precum şi volumele pentru Opera Prima şi Cuvinte Potrivite, se primesc până la data limită de 16 mai 2011, pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, 210135 Târgu- Jiu, Calea Eroilor, nr. 15, judeţul Gorj, cod poştal: 210135, cu menţiunea ‘‘Pentru Festivalul «Tudor Arghezi»’’ La expediere se va respecta clasicul sistemul motto*.

Informaţii suplimentare la:
Centrul jud. pentru Conservarea și Promovarea Culturii
telefon/fax: 0253/213.710. mobil: 0721.370057
Persoane de contact: dir. Ion Cepoi: 0721.370057
Constantin Popescu: 0766715938; Viorel Surdoiu 0727930333
Biblioteca “Christian Tell” tel 0253/214.904
http://www.traditiigorj.ro, e-mail: traditii_gorj@rdslink.ro

Sistem motto* :

La începutul grupajului de poeme trebuie să aveţi un “motto” de identificare. Acelaşi “motto” de identificare trebuie scris şi pe un plic mai mic, în care se introduce CV-ul (nume, prenume, locul şi data naşterii, domiciliu, studii, premii literare sau publicaţii în reviste literare, dacă e cazul, şi datele de contact, adresa şi numărul de telefon). Grupajul de poeme şi plicul mai mic se introduc într-un plic mare şi se trimit prin poştă (nerecomandat, ca să nu srieţi niciun nume pe plicul mare).

3 comentarii »

  1. In caz ca se cîstiga vreun premiu, cazarea si transportul sunt suportate de organizatori? Multumesc.

    Comentariu de Alex Andrucovici — 3 Mai 2011 @ 11:15 | Răspunde

  2. Informaţii suplimentare la:
    Centrul jud. pentru Conservarea și Promovarea Culturii
    telefon/fax: 0253/213.710. mobil: 0721.370057
    Persoane de contact: dir. Ion Cepoi: 0721.370057
    Constantin Popescu: 0766715938; Viorel Surdoiu 0727930333
    Biblioteca “Christian Tell” tel 0253/214.904
    http://www.traditiigorj.ro, e-mail: traditii_gorj@rdslink.ro

    Comentariu de maskirovka — 3 Mai 2011 @ 12:11 | Răspunde

  3. De ce impuneti limita de varsta,deoarece pentru creatie nu exista limita de ani.Poti debuta la orice varsta.

    Comentariu de costel — 8 Iunie 2011 @ 09:08 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: