DozaDePoezie

10 Martie 2011

Poem

Filed under: Poezii — maskirovka @ 10:53

soarele se ducea foarte repede în jos
cumva după gardul imens de beton văruit în alb
pe autostradă maşinile circulau la fel de zgomotos
ei plecaseră să se culce
se întuneca

la capătul holului de spital
se vedea o lumină foarte strălucitoare
râdeam şi mă bucuram de frumuseţea ei
nu-mi venea să cred că există
am făcut primii paşi
apoi şi mai mulţi
alergam, alergam
în tot acest timp
lumina scădea
se făcuse un bob de mazăre
îl puteam lua între degete
când am ajuns la capăt
era întuneric beznă
alergasem poate doar un minut
el nu mai era
am dat cu pumnii în geam
era întuneric beznă
geamul nu se spărgea
am rămas jos
pe gresia verde
din ea creştea iarbă
am văzut şi o turmă de bizoni
paşnici, rumegau
am rămas jos
pe câmpul imediat născut
aşa se întâmplă mereu
am dus mâinile la ochi
am vrut să dorm
să văd din nou
lumina aceea strălucitoare
de la capătul coridorului
nu am reuşit
nici măcar să aţipesc
el înjura
înjura
căuta femei, telefoane
nu dorea să moară singur
eu da

2 comentarii »

  1. […] plutind liniştite prin timp […]

    Pingback de ascunsă şi rea « leneşrĂu's Blog ? — 3 Aprilie 2011 @ 12:38 | Răspunde

  2. şi nu…
    nu
    eşti?

    Comentariu de CELLA — 8 Aprilie 2011 @ 20:52 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: