DozaDePoezie

18 Ianuarie 2011

Viaţa pe un memory stick

Filed under: Cubiculum,Poezii — maskirovka @ 05:33
Tags:

am să încep banal, cu o trimitere la ghilotină
o rafală de vânt îmi smulge foaia
ajung în binecunoscuta sală de aşteptare
aceeaşi oameni, aceleaşi mişcări
biletul de ieşire pe uşa din dos e mai scump
decât o călătorie pe o pagină ca asta
uitasem
dacă vezi vreun semn pe care scrie: strict interzis
nu ezita, mergi mai departe, de cele mai multe ori drumul
duce spre memory stick

de ani de zile scriu şi salvez
fac fotografii, adun conuri
pun frunze în ierbar, revin iar la birou
scriu şi salvez din nou
toate prostiile, toate însemnările
iubirea pe un memory stick
ieri am pierdut tot
beculeţul luminează încă
laptopul nu-i mai citeşte numele
spune să reformatez
am pierdut tot

este ca atunci când ploua atât de tare
umbrela se rupsese, eram deja udă până la amintirile cu tine
am intrat în librăria cărtureşti
cea de lângă cinema patria
jos pe un raft, imediat la intrare în stânga
era o carte uluitoare, mă uitam prin ea
îmi vedeam copilăria, mama, temele la zi
camera cu tavanul transparent
deodată cineva spune, am plătit-o deja
şi mi-o smulge din mână
aşa am rămas prima oară fără viaţă
culmea, m-am trezit brusc
cine m-a trezit!?
mai bine avem grijă de clopotul neîmblânzit
iluzie batjocoritoare
trenul vine ca o moarte
simple supoziţii
nu îndrăznesc să fac niciun gest
toţi oamenii vor căpăta chipul meu
într-o zi am să renunţ să mizez pe mărunţiş
am să strâng în pumni foaia albă
înăbuşită, fără respiraţie, cu venele tăiate
da! opriţi-vă
întrebaţi
nu, nu sunt bolnavă, sunt doar în mijlocul unei străzi
în faţă, cum îţi spuneam, sala de aşteptare
în spate un magazin unde se vând strigăte second-hand
uzate, murdare
porţile sunt închise
îmi port grota în spate ca pe un verdict
mereu ţi-am spus:
dacă aş putea aş scrie cu mine, în loc de metafore
rezerva mea de apă
aş împroşca zidurile cu ea
undeva trebuie să existe cineva să mă strivească pe foaia albă
ce de culori, ce de întrebări
se vor izbi atunci ca pe o pânză
unii vor citi, alţii nu se vor opri din drum
corăbii, multe corăbii vor sosi atunci în ajutorul meu
prizonieră într-o ramă de lemn
tablou nepictat
mut
alb
avalanşă
dacă ai lua acum o pensulă şi ai deschide geamul
articulaţiile nu te vor strânge
aruncă tot din camera ta

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: