DozaDePoezie

9 Noiembrie 2010

PREMIUL GONCOURT 2010, scriitorul francez MICHEL HOUELLEBECQ


Câteva cărţi traduse în limba română la Editura Polirom ale autorului premiat cu cea mai înaltă distincţie literară franceză.

Scriitorul Michel Houellebecq, – "monstru rece și neurastenic, provocator vulgar, pornograf mizantrop și maniaco-depresiv" a primit ieri 8 noiembrie 2010, premiul Goncourt, cea mai înaltă distincție literară franceză – pentru care a fost nominalizat frecvent în ultimii zece ani – pentru romanul sau „La carte et le territoire” („Harta și teritoriul”). Romanul lui Michel Houellebecq va fi publicat în România la Editura Polirom, în traducerea lui Daniel Nicolescu, anul viitor.
De-a lungul timpului printre autorii francezi premiaţi se numără şi Pascal Quignard cu cartea „Umbre rătăcitoare”, dar personal mi-a plăcut mai mult „Toate dimineţile lumii”, unde personajul Sainte Colombe, compozitor îşi pierde soţia. El continuă ani de zile să o cheme prin muzica lui sfâşietoare, până la apariţia acesteia. El o întreabă într-una din vizite:”La ce te uiţi atunci când taci?” şi ea răspunde:”Îţi priveam pe lemnul violei, mâna îmbătrânită”. El se uită la mână ca şi cum s-ar uita prima dată şi îşi dă seama că îmbătrânind este mai aproape de ea, de condiţia ei. Iată de ce uneori moartea este prilej de bucurie.

Anunțuri

1 comentariu »

  1. […] PREMIUL GONCOURT 2010, scriitorul francez MICHEL HOUELLEBECQ Tue Nov 09, 2010 7:48 am Câteva cărţi traduse în limba română la Editura Polirom ale autorului premiat cu cea mai înaltă distincţie literară franceză. Scriitorul Michel Houellebecq, – "monstru rece și neurastenic, provocator vulgar, pornograf mizantrop și maniaco-depresiv" a primit ieri 8 noiembrie 2010, premiul Goncourt, cea mai înaltă distincție literară franceză – pentru care a fost nominalizat frecvent în […] […]

    Pingback de PREMIUL GONCOURT 2010, scriitorul francez MICHEL HOUELLEBECQ - Ziarul toateBlogurile.ro — 9 Noiembrie 2010 @ 08:06 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: