DozaDePoezie

27 iunie 2010

„Cartea tuturor intenţiilor”, de Marin Mălaicu-Hondrari

Filed under: Cărti — maskirovka @ 18:37
Tags: ,

Al doilea roman al lui Marin Mălaicu-Hondrari creşte din „Cartea tuturor intenţiilor” (2006), recomandată cu entuziasm de Mircea Cărtărescu ca fiind definitorie pentru o întreagă generaţie. Romanul „Apropierea” prinde contur la intersecţia vocilor celor şase personaje, doi bărbaţi şi patru femei, un hexagon narativ în centrul căruia se află câteva poveşti de dragoste.

Iată un fragment dintr-un splendid episod, în care amanţii locuiesc pe un vas de croazieră dezafectat:

„Nopţile continuam să ieşim pe punte şi de fiecare dată vedeam pe cerul încremenit al macaralei şi vederea lui ne amintea că zilele pe vas ne erau numărate. Vedeam ce ravagii mai făcuseră şi muncitorii. Am observat, stupefiaţi, că dispăruseră piscina şi o parte din puntea de sus, apoi mobilierul din restaurant şi din pat, iar duşumeaua fusese scoasă. Într-o dimineaţă ne-am trezit că alunecăm din pat. Dumnezeule, am strigat, Maria, trezeşte-te, nava s-a lăsat într-o rână. Am ieşit pe punte şi am nimerit în mijlocul unui adevărat şantier. O armată de muncitori chinezi mişunau ca termitele. Tăiau, deşurubau, smulgeau, demontau. Acolo unde fusese liftul se căsca un crater.
Partea de cabine, unde dormisem cu două zile în urmă, nu mai exista. Mergeai de-a lungul coridorului şi dintr-o dată, sus, vedeai cerul, iar jos, o prăpastie. Macaraua îşi muta braţul lent pe desupra capetelor noastre. I-am zis Mariei că am putea sabota întreaga lucrare, să facem să nu mai funcţioneze macaraua. Cum? m-a întrebat ea. Tot ce mi-a trecut prin cap a fost să băgăm zahăr în rezervor. Maria a zâmbit. Vremea partizanilor sârbi a trecut, a zis. A trebuit să ne alegem cu multă grijă locul pentru dormit. Am coborât la puntea trei, părea intactă, aşa că ne-am ales acolo o cabină…”

Călătorii & iubiri

Romanul prinde contur la intersecţia vocilor celor şase personaje, doi bărbaţi şi patru femei, hexagon narativ în centrul căruia se află câteva poveşti de dragoste pe cât de intense, pe atât de complicate. Adrian este un tânăr poet din Năsăud, ajuns în Spania pentru a învăţa limba lui Borges.

Va fi paznicul de noapte al unui parc cu maşini second-hand, apoi va face pe şoferul de maşini furate pentru Vanessa, o argentiniancă bisexuală, căreia îi va deveni amant. Se va îndrăgosti apoi de Maria, sculptoriţă şi basistă într-o trupă de latino-jazz, căsătorită, dar care va consimţi la o viaţă dublă. Dana, o tânără studentă din Cluj, vine în Spania la mama ei şi e pe cale să se căsătorească cu un imigrant român, închis însă în ultimul moment pentru a fi fost implicat în reţeaua de infractori din care făcea parte şi Vanessa, dar se va îndrăgosti de The Great, poet şi prieten cu Adrian…

Romanul alternează perspectiva fiecărui personaj asupra acestor peripluri (ultrasimplificate aici), trasee & traiectorii pasionale în căutarea literaturii, a vieţii sau a dragostei. O adevărată ţesătură de călătorii şi iubiri întinse între Transilvania, Berlin, Córdoba, Madrid şi Buenos Aires, pânză (inter)continentală, în care sunt prinse toate personajele (de patru naţionalităţi diferite) prin acea forţă stranie a hazardului şi a coincidenţelor care face ca, la un moment dat, fiecare să afle şi să se afle în apropierea celuilalt, căutându-se sau doar intersectându-se.

Aceste întâlniri sunt, de fapt, (pre)determinate la nivel pur spiritual. Cartea are ca fundal imigraţia şi infracţionalitatea (cu momente alerte, pline de suspans), dar romanul este, de fapt, un poem despre apropierea acestor oameni, singuratici şi visători, fiecare un suflet neliniştit căutându-şi prin lume propriul ecou într-un alt suflet, un poem despre telepatia dintre sufletele hrănite cu literatură. Confruntările interlope sunt concurate de întâlnirile literare, momentele de apropiere, de dragoste sau convieţuire temporară dintre personaje având ceva din lentoarea şi senzualitatea stilului lui Wong Kar Wai.

Toate aceste imposibile poveşti de dragoste între străini, mereu pe drum, în hoteluri sau rulând cu maşina, vagabonzi superiori care, înfruntându-şi tristeţile şi distanţele, se leagă unii de alţii „vorbind” pasional prin stări, gesturi (se fumează enorm), priviri şi cuvinte scoase din cărţi (dar mult mai puţine decât tăcerile), fac din „Apropierea” o carte extrem de frumoasă în mişcările ei interioare, de un fin erotism, dublat uneori de o vagă violenţă, o carte poetică şi seducătoare prin fiecare personaj şi, mai ales, prin fiecare frază, şlefuită aproape muzical.

Scriitura lui MMH, neostentativă, săracă în tropi şi cu fraze mai degrabă scurte, este însă deosebit de fluentă şi de rafinată, are o naturaleţe aproape hipnotică, cuceritoare oricum prin felul în care suprapune imaginile şi reflecţiile, epicul şi introspectivul. Venit dinspre poezie şi traducerea de poezie, MMH este printre cei mai recenţi stilişti intraţi în proza românească.

sursa:
http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/carte/Frumosii_visatori_0_272373214.html

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: