DozaDePoezie

30 Martie 2010

The morning sun / cel mai frumos poem de dragoste

Filed under: Dincolo de mine — maskirovka @ 17:41
Tags: , ,

1
te-am iubit când ni s-au terminat banii la penny
am rămas fără vin, scorţişoară
ne-am mulţumit cu iaurt de piersici
şi un sărut la casa de bani
apoi am plecat fericiţi
în spatele nostru se spărgeau pietrele
nimeni nu mai călca în urma noastră
veniseră de la primărie
să pună indicatoare
„ocoliţi, pe aici trece iubirea”
au vrut să ne dea şi escortă
dar am refuzat politicos
„noi avem aripi de plumb
nimic nu ne doboară”
2
te-am iubit în tren cu soarele în ochi
stând cu spatele în direcţia de mers
eram obosită cum sincer spun
nu am fost în viaţa mea
chiar dacă dormisem o noapte
nu auzeam roţile de tren
ci doar inima ta un imens clopot
îmi răsuna în urechi
bătrâna din faţa mea mă privea clandestin
credeam că nu are bilet
dar ea vedea prin torace
un individ în coajă de ou
care semăna leit cu tine
ştia că nu am să-l nasc niciodată
că rolul lui este să stea acolo
să mă hrănească
de aia nici nu mi-a dat din sandvişul ei
3
te-am iubit când ţi-am făcut cu mâna pe geam
trenul era interminabil de albastru
era foarte cald, nici nu ştiam atunci că familia
de lângă minel
va dori să-mi facă poze
mă întrebau dacă eşti fratele meu
am spus că nu, deşi o să râzi aş fi vrut
aşa nu te-aş fi pierdut niciodată
ei făceau poze la cirezi ş fântâni părăsite
la pepeni şi floarea soarelui
eu adormisem şi simţeam
cum respiri aerul ăla greu de oraş tuberculos
4
te iubesc pentru că eşti organul meu vital
fără picioare pot merge
pot scrie şi fără mâini
pot mânca şi fără stomac
de plămâni nu mai spun
au un rol insipid
aproape că oxigenul mă încurcă
tu eşti organul din care pleacă orice simţ
sunt o altfel de specie
stai în mine cu un milion de tentacule
dacă am nevoie de ceva spun
„azi vreau un epitet ornamental”
şi nu ştiu cum faci, cum lucrezi înăuntru
pe ce taste apeşi
dimineaţa la micul dejun
sunt acoperită de tine
ca de o iederă sălbatică
5
te iubesc când stai în pat cu mâinile sub cap
atunci eşti gol, nu doar fără haine
eşti gol ca un pahar de sticlă
nu se vede nimic în tine
aştepţi doar să te umplu
6
mi-a plăcut teama pe care ai avut-o
când am făcut dragoste pe scaun
erai derutat şi copil dintr-o dată
ca în prima zi de şcoală
învăţai alfabetul
atingeai fiecare literă cu degetul
să te asiguri că este la locul ei
că vibrează
te preocupa faptul să nu cădem pe parchet
mie îmi era indiferent
eram în tine demult şi nu m-ar fi durut
7
încă mai avem drumuri de făcut împreună
am fost doar la piaţă
la grădina zoologică
până la colţ după o încărcare de 6 euro
mai avem de mers
din nou la biserică
să auzim celulele lui Isus cum se zbat în noi
8
te iubesc mai ales dimineaţa
când sunt doar un morman de hârtie lângă tine
pe care ai scris toată noapte
poveşti miraculoase
cu trupul vraişte, cu inima pe dos
sunt exact ca un sac de oseminte scos la 7 ani
9
îmi place poemul acela dement scris cu pixul albastru
de la sâni şi până la abdomen
se termina pielea şi tu tot scriai
dar cel mai mult te-am iubit când ai intrat disperat după mine în baie
şi strigai ceva, la început nu auzeam
am crezut că te-ai tăiat, ai făcut ceva
când intri, pe pielea ta era imprimat poemul
nu ţi-ai mai făcut duş, mergeai deschis la cămaşă
să te vadă toţi prietenii
scrisul evident era invers nu se înţelegea mare lucru
te-ai supărat că nimeni nu a întrebat
10
îmi place că îţi este indiferent în ce oraş locuieşti
dacă are sau nu are cicatrici subterane
ai sta şi cu mine la ţară
sunt convinsă că te vei adapta la iarbă, insecte
dat de mâncare la păsări
pădurea este la 5 minute, râul trece prin noi
am doi cireşi, o mamă foarte bună cu o pisică albă
iarna e cald, am brad, viţă de vie
iar eu îţi voi spune poveşti cu mine când eram mică
şi la serbare pe scenă în loc de să recit poezia
am început să cânt
11
îmi e dor de tine
într-un fel neomenesc, nepămâtean
dar asta ştii de ani de zile
12
îmi place că în mine sunt multe femei
pe care le-ai descoperit tu
una unduitoare, una rea
una citadină, alta bestie
una cu chip, alta transparentă
zac în mine multe cascade necunoscute
noroc cu tine că ştii nişte drumuri ascunse
13
nu e greu să-ţi cad la picioare
ţi-aş da tot sângele
aş albi pe loc
aş îmbătrâni
ca să fii mulţumit
14
şi după cum vezi doar o nebună
te-ar iubi
cu tot cu haos
bezmetică în lumea asta a ta
cu iluminatoare artificiale
15
cel mai mult te-am iubit când ai spus
unul din noi trebuie să moară
nu se mai poate
noi doi nu putem trăi cu două inimi
noi doi ca să supravieţuim
avem nevoie doar de o inimă
două ne fac rău
16
îmi place de tine că semeni cu un golf
îmi erodezi tot
picioare, trecut, aurorele de sub tâmple
ziua când ne-am cunoscut
simplul te iubesc
macini tot
dar nu fug
stau să fiu dezmembrată
de inimă
de cuvinte
până rămân surdo-mută
cred că eşti sadomasochist
17
îmi place că acasă este cu tine
pe bancă
în tramvai
la coadă la casa de bani
în piaţă
în lift
la andrei în garsonieră
în taxi
la gară
sunt mereu acasă
18
îmi place palma ta
devorantă
miezul din sinele tău
inexpugnabil
19
mă gândesc la tine aproape
în fiecare minut
ca dependenţii de heroină
dacă nu eşti lângă mine
am nevoie de o centură de forţă
să nu-mi iasă viscerele alandala
mă leg cu o sfoară pe inimă
în ochi nişte ţăruşi de metal
când nu sunt cu tine
parcă aş fi tu
îţi imit mersul
gesturile ample
beau cafeaua ta preferată
fumez ţigările tale
ascult muzica ta
doar doar
nu mai am nevoie de tine
20
îmi place că nu eşti om
şi ai 100 de stări de agregare
te iubesc pentru că în tine
nu curge nimic lichid
ci o formă superioară
de viaţă
21
la tine între coaste
mi-ar plăcea să stau ca o larvă
un milion de ani şi mai bine
să nu ies niciodată
în tine să fie şi ziua şi noaptea
şi mama şi tata
22
te-am iubit în 783
când nu erau locuri
te-ai lăsat pe spate
să te faci scaunul meu
aş fi stat în autobuzul ăsta
până dincolo de orice uscat
aş fi şters staţiile de pe hartă
să nu mai oprească niciodată
să te ţin în braţe aşa mult
înfinit de mult
până când moartea ar fi gemut în noi
pentru o gură de aer
23
te-am iubit când eram certaţi
şi după câteva zile mi-ai trimis 20 de poze
făcute de tine
uite, tâmpito
te iubesc şi când suntem certaţi
mă gândesc la tine şi ştiu că îţi doreai
pozele astea
24
dar cel mai mult te iubesc
când îţi iau capul în palme
şi te sărut pe obraji
pe buze discret
stai exact
dar exact ca un nou născut
abia ieşit din placentă

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: