DozaDePoezie

17 Ianuarie 2010

Acces interzis

Filed under: Poezii,Scarabeu — maskirovka @ 07:12

îmi era frig
am tras pătura peste cap, mi-am dus genunchii la gură
palmele le-am aşezat pe ochi, cafeaua s-a oprit din fiert
poştaşul a luat mâna de pe sonerie
cei de la astral fugeau pe scări, tu mergeai cu spatale după ţigări
tălpile mi se înroşiseră, ceasul îşi dădea singur limbile înapoi
se întâmplă o dată la zece ani să mă îndrăgostesc
prima oară stăteam la fel ca acum numai că patul se chema mamă
pe atunci nu ştiam de ferestre, de uşi, de zăvoare
dormeam cât vroiam, răsturnam lumi până la tocul pantofului
apoi reveneam cu o scândură în plus
construiam moartea ca pe un bloc cu multe etaje
îi maceram carnea şi-i striveam abdomenul
şi doream să mă pună pe masă odată
să fiu ospăţul ei infinit din adâncuri
a două oară m-am îndrăgostit de o pisică tigrată
stătea sub viţa de vie, torcea iluziile ca pe nişte organe de pui
şi eu
o hrăneam
o hrăneam
zi de zi cu tumbe, cu focul din sobă, îndesam în ea
surcele şi resturi de rouă
până când într-o zi am alergat-o cu puşca de vânătoare
a fost un accident nefericit de tata nu m-am îndrăgostit niciodată
deşi puşca era a lui uram să găsec alice în icoane
el era ca o coajă de măr indiferent câte note de zece aveam
trebuia să stau cu spatele drept, să spun sărut mâna
treceam dintr-o cameră în alta ca o fantomă sublimă
nici până azi nu a observat cum pliceam muştele
pe pereţii încărunţiţi de la prima galaxia căzută în cameră
apoi m-am îndrăgostit de un băiat blond cu bicicletă verde
mergea cu viteză şi cădea când se apropia de mine
de el nu mai ştiu nimic poate că avea ochii prea strâmţi
la 20 de ani mergeam cu tălpile altora
mai ieftine, mai scumpe, dar care nu lăsau urme pe covor
de fiecare dată rămâneam în urmă să fac cu mâna
într-o baltă de plumb, cu rimelul curs
eram alt om doar unghiile erau false
mă uitam prin copaci, moartea era în pârg
pe lumea cealaltă nu poate fi decât o carieră de piatră
copleşitoare făcută din acelaşi pântec umbros

între timp nu am cunoscut pe nimeni
care să-mi numere aşchiile sărite în sânge din acest sicriu plutitor
până într-o zi de mai sau aprilie, am şi uitat
m-a bătut pe umăr, mirosea a tâlhar şi
mi-a spus: „nu-ţi promit decât să te curăţ de alge”
şi de atunci merg pe pământ

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: