DozaDePoezie

29 Septembrie 2009

Fericirea – suburbie a minţii

Filed under: Poezii — maskirovka @ 12:58

te car în spate ca pe-o raniţă grea
plină cu pietre, nici nu ştii ce-mi trece prin minte
ce asemănări, ce imagini am pe retină
făcând zilnic drumul până la tine de sute de ori şi să nu te găsesc
aş face din Sisif un personaj feminin
sau doar androgin, să mă văd în el bezmetică
urcând pe muntele fără vârf
ca un şerpaş fidel rugăciunii

povestea zen este asemănătoare
[când cei doi călugări, unul tânăr şi altul bătrân/ au găsit o femeie pe marginea unui râu/ neputând trece singură apa le-a cerut ajutorul/ atunci călugărul bătrân a luat-o în cârcă/ aducând-o cu bine pe celălalt mal/ apoi după două ore de mers prin pădure/ călugărul tânăr l-a întrebat pe cel bătrân: „oare ce-o fi căutând femeia asta prin pădure?”/ călugărul bătrân îi răspunde: ”eu am purtat-o în spate câteva minute şi tu o porţi încă şi acum”]

aşa se întâmplă şi cu mine, numai că în mine sunt doi călugări
mă aşez pe bordura din faţa blocului şi aştept
în tot acest timp eşti cu mine
mă întreb de ce mai bat la uşă
un trecător s-a oprit pentru puţin timp
eram aplecată, simţeam picioarele până la glezne înfipte-n pământ
am văzut cum a scos bani să-mi dea
dar când m-a privit mai atent dându-şi seama că eu ceream altceva
ceva ce nu avea în buzunare, a mers mai departe
aş fi putut să-l prind din urmă, să-l bat pe spate, întrebându-l:
”de ce renegi o cerşetoare, de ce ai scos banii şi nu mi i-ai dat?”
dar am stat înţepenită, acolo pe bordură
inima între timp s-a grizonat, aveam un şal pe umeri
din când în când mă uitam spre balcon
becurile erau stinse, se odihneau pe genunchi
de atunci îmi luminează oasele
mi se vede scheletul pe timp de noapte ca un ochi de pisică translucid
care fuge orbit înaintea maşinilor
atât am rămas, un om în haine de spital
ceva se mişcă printre draperii
nu disting dacă eşti tu sau Dumnezeu
metroul se aude sub plămâni, face un zgomot asurzitor
am să cobor totuşi fericită la prima staţie

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: