Motto: “Scriu zilnic de parcă mi-aş ispăşi o pedeapsă. Literatură pe viaţă. Scriu de parcă în ziua care n-aş scrie n-aş căpăta de mâncare sau mi s-ar închide conducta de aer” – Mircea Cărtărescu
am deschis un document nou
nimic care ar putea să deranjeze atunci când dau scroll
niciun alt cuvânt sau episod despre venus
care se învârte invers în sistemul meu de foi albe
vreau sa scriu un poem dacă tot ne-am despărţit
citeam undeva că nu e bine să iubeşti într-atât
încât să nu poţi vedea iubitul mort
eu pot, mi te imaginez în sicriu
în cămaşa albă, în blugi
ca în poza din austria de la balustrata dunării
încep şi mă joc, pun flori de cicoare peste pieptul tău
doldora de cărţi nescrise
nasturii stau să plesnească
bine că ai ce să faci în lumea de dincolo
dincolo de viaţă e o moarte curată
care te ia cu ea, îţi spală mâinile
ficatul, vertebrele şi ce mai găseşte nealterat prin tine
eu sunt în-trun colţ, mică, învelită într-un ziar expirat
nu cred că dau de bănuit că aici e toată comoara
trece mai departe, urcă piscul singurătăţii
tale matinale, încă nemachiată cu foiţe de aur
dizolvantul de ojă miroase până aici
o vreme ne-am iubit foarte mult
ştiam ce vis ai sub pernă
şi-l coloram de cu seara
ştiam ce veşti îmi vei da a doua zi
când cafeaua dădea în foc
şi câinii lătrau mai mult ca oricând
