Eseu despre foaia albă (pagina 11)

Foaia albă nu este de două ori la fel niciodată, de fiecare dată are alt chip, conferă alte stări, alte anotimpuri. Am definit de multe ori acest lucru/ fapt, însă definiţa nu se termină prea curând, foaia albă este un drog, un drog geriatric, când scrii nu ai vârstă, uneori întinereşti, alteori îmbătrâneşti, parcă ai avea în faţă nu fibre de celuloză ci altceva mult mai vrăjitoresc, foaia albă supurează din ea un fel de vapori pe care-i inhalezi, este un fenomen destul de rar, aburii ies mai ales dimineaţa când te dai jos din pat şi te duci desculţ spre baie, evident nici nu ştii ce ţi se întâmplă, doar mai târziu sesizezi când te uiţi în oglindă şi începi să râzi, aburii ies din umeri şi se duc, te duc undeva mult mai sus. Vara trecută îmi spuneai „nu eşti niciodată la fel”, adevărul este că am haine multe dar mai ales multe rânduri de piele, după fiecare întâlnire cu tine are loc năpârlirea inerentă, nu pot opri acet fenomen al reînnoirii. Nu ştiu de ce fac conexiunea scriere şi întâlnirile cu tine, poate pentru că ambele mă întorc la mine, la fiola de esenţă din stomac nedeschisă încă, dar de care mă apropii scriind sau de mână cu tine. Habar nu am ce este, este ca o mamă la care mă întorc de câte ori pot, ar fi putut fi un embrion, dar nu este, ciudat, dar la copilul meu nu mă întorc ca la mama, nu ştiu ce fel de schije încă înfipte lasă naşterea, înapoi/ înainte, ascendent/ descendent, acelaşi sânge şi totuşi foarte diferit. Foaia albă este un nisip mişcător îţi înghite pe rând, o mână, apoi cealaltă şi tot aşa până te înghite de tot, ajungi în întunericul luminos, aici o cunoşti cel mai bine. Planez ca un şoim asupra prăzii, îmi ascut creioanele ca pe nişte gheare pe care urmează să le înfig în carnea albă, mereu crudă. Foaia albă este o hrană! Ţine de foame, ţine de sete, ţine loc de iubit. Şi totuşi vocaţia mea nu este foaia albă, dacă aş fi fost pe atât de călugărită aş fi avut zeci de cărţi, dar nu am. Dacă stau să mă gândesc bine cărţile mele sunt în mine, ele ies pe foaie zi de zi, azi o vertebră, mâina alta, până se ridică tot templul, ca şi cum ai naşte un copil, poate dura luni de zile gestaţia. La final aşez foile sunt bine coapte în sertar, niciodată expulzate în lume, am întâlnit oameni care-şi blesteamă mamele pentru că i-a născut fără să-i întrebe, asta se întâmplă cu manuscrisul din sertar, zace, zace, nu va vedea lumina naşterii, blestemul cititorilor.
Eu fără foaia albă sunt fără sursă, fără izvor, numai când mă expun în faţa ei, radiaţiile emană drogul, într-un fel suntem legate, eu şi foaia albă, nu putem fi ceea ce suntem una fără alta. Doza zilnică este cea mai bună, intoxicarea de bună voie sau accidentală este fatală, supradoza duce la devenirea ca scriitor, fără miză de întoarcere, se pune cruce pe viaţa ta, când ai devenit scriitor, eşti scalvul ei, devenit dependent de ea, drumul este ireversibil. Pe patul de spital nu ai nicio şansă să revii la normalitate, pentru că da, foaia albă duce la ieşirea din normalitate, scriitori mulţi au scris pe patul morţii până în ultima clipă. Foaia albă conferă nişte abilităţi ieşte din comun, aici poţi traversa munţi, ape, poţi face multe călătorii miraculoase, poţi intra în poveşti pe uşa din faţă, poţi ciopli chiar tu uşa, eşti un constructor magician, în final poţi face absolut ce doreşti, poţi levita, te poţi întoarce în trecut, te poţi duce în viitor, prin câteva mâzgăleli, poţi plăti la clinici în străinătate bani grei să bombardeze cu neutriniu, degeaba, cancerul e instalat, suferi aşa ani de zile, până plămânii se umplu de reziduurile scrierii tale şi devii scriitor omorând astfel în tine omul care ai fost. Efectele secundare sunt multe, nu ştiu dacă poate cineva să ţină o contabilitate, primul şi cel mai tenace e scalvia, dependenţa îngurgitării zilnice, asta scoate cumva din uzul fiinţei umane, nu mai vezi nimic în jur, doar scrisul, poate fi cauza unor artimii seducătoare, în final poate duce la scăderea în greutate şi atrofierea membrelor, nu mai mergi cu picioarele tale, graniţa cu personajul uneori nu mai există, poţi sta în cărucior ani de zile fără să te deranjeze prea rău, călătoriile sunt mult mai sublime şi înlocuie orice aparat locomotor.