O pagină A4 despre o lume compensatorie

Scrisul este un handicap, aşa cum un om fără braţe se ajută de proteză sau un om fără picioare se jută de un cărucior cu rotile şi scriitorii supravieţuiesc prin scris, scrisul este o unealtă, un bisturiu mai exact, tăios care deschide orice nu poate fi deschis, te duce cu gândul la nodul gordian, oferă multe soluţii, dacă nu deznoadă, taie, prin urmare ar trebui să se construiească un spital pentru scriitori, ei au mâinile bandajate mereu, sângerează zilnic, iar locul unde aripa încolţeşte devine tot mai alb, tot mai adânc. Ingineri, arhitecţi, faceţi ceva şi ţineţi în cuşti oamenii cu puteri depline, niciodată nu se ştie dacă vor răpi sau dacă vor devora la masa de scris ca pe o băutură ce înţeapă la limbă sângele trecătorilor.
Îmi place sau nu cum scrie un autor, îmi place sau nu o carte este pentru că ţine de structura interioară, e ceva organic, nu ţine de vreun nomenclator standard al vreunui succes. Îmi place „Întâlnire cu un necunoscut”, de Gabriel Liiceanu, pentru că am trecut prin aceleaşi poveşti, mi s-au întâmplat aceleaşi lucruri, detest aceleaşi greşeli gramaticale, altfel spus, mă leagă de el aceleaşi emoţii, aceleaşi stări, pe un altul poate nu.Totul depinde de hazard, de cum iei parte la viaţă, unuia i se pare relevant, mie nu şi invers, ţine efectiv de sânge. O carte trece sau nu prin sângele cititorului, fie ca o corabie pe nişte ape limpezi, fără să provoace nimic, doar ia la cunoştinţă fapte, întâmplări, fie provoacă valuri, furtuni, de genul râsete, plânsete şi atunci cartea se scufundă în el şi o poartă ani de zile, uneori toată viaţa. „Întâlnire cu un necunoscut” a eşuat în mine şi stă acolo luminând din adânc. Îmi e jenă să scriu în locurile publice în parcuri, în trenuri, la coadă la pâine, vorba vine, parcă aş avea un picior lipsă, mă târăsc greu afară şi nu-mi place să fiu privită din cauza handicapului. În camera mea lucrurile sunt normale, scriu mereu la birou, cerneala e o menstruaţie, corpul trebuie golit, curăţat, doar aici năpârlesc, lângă foi şi creioane, piciorul lipsă devine o aripă în plus, hârtia ridează sub mâinile mele cere apă şi cere mâncare, e tot mai bolanvă, tot mai bătrână şi nu ştiu cât timp o pot hrăni şi eu sunt tot mai bolnavă, tot mai bătrână, mergem împreună ca elefanţii.
La masa de scris inventez cel mai frumos balon propulsat cu o altă realitatea care mă ridică. Este o realitate ci nu ficţiune, pentru că ajung să trăiesc în povestea pusă pe hârtie, îmi aduc aici bagajele, mâncarea, stau ore întregi întinsă ca pe o plajă interminabilă unde din când în când valurile mai aduc cufere cu aur. Este aici o senzuliatate inexplicabilă, ceva ce ţine de o intimitate subtilă, şi totuşi nici aici nu mă dezvelesc total, dacă vreodataă voi uita laptopul deschis şi cineva îmi va găsi documentul, nu mi-ar plăcea să mă vadă în pielea goală.
Dacă un tablou are nevoie de lumină ca să-l poţi vedea, îl poţi fixa într-o ramă scumpă şi scoate la licitaţie, un poem, de exemplu, îl simţi în tine cum se naşte, cum îi dă mâinile, picioarele, cum se zbate, trăieşte foarte bine şi pe întuneric în mintea ta, ochii vioi ies prin piele ca puii de broască râioasă din specia aia căreia mereu îi uit numele, nu stă prins în cuie, în cel mai rău caz întide palmele spre fericirea ta, nici ascuns după un cearceaf alb nu stă, nu-i place să fie dezgolit aşa pur şi simplu în piaţa de vechituri, poemul depăşeşte rama şi curge pe zugrăveală până camera îşi pliază pereţii, hocus pocus, în cutia asta de carton poţi îndesa toate durerile.

Bucureşti 8ºC

când sunt singură am pe vene un fel de celuloză, o substanţă organică întrebuinţătă în industria poeziei, se pot fabrica iubiţi, insectare, dar mai ales fantome, din alea super de senzaţie care vin noaptea şi pun pansament la încheieturi, îmi place să privesc îndelung după trenurile din gara de nord, ca un bolnav ieşit de curând din spital îmi număr degetele de la coaste, atunci se întâmplă să merg prin ceasul din bucătărie, doar în scorbura asta se pot salva urşii polari, când golesc stomacul din creier, pe şira spinării se tolăneşte ca o pisică leneşă oboseala perversă de a nu fi lângă tine, tocmai mi-am împrăştiat părul cu un zgomot de şirag de mărgele, nu mai e nimic de spus şi asta mă ghemuieşte şi mai mult în tine, deschide umerii până la capăt, mă voi căţăra şi eu alături de clovni, când vine vorba de fâlfâit călătoria începe şi scriu anapoda despre un coviltir cu care ar trebui să-mi acopăr cuvintele, din ce material să fie, câţi metri pătraţi să aibă, să nu mai dea în foc la fiecare pieptănare, să se ocupe cineva de selecţie, pe vârste, pe aptitudini, uite un cuvânt fără dinţi, se poate trage în fire, în foi subţiri, nu-mi foloseşte la nimic, de obicei ar trebui să lase urme, chiar aici pe peron ca o placă de marmură pe tâmplă, aş vrea eu să nasc aşa într-o singură zi, dar poemul se naşte în tranşee, nu are nevoie de mamă, de sare, îl pot pipăi de arme ascunse sau treceri de pietoni, aş putea chema ambulanţa dacă sângerează prea rău când muşc din el ca dintr-o iesele fără isus, mă poate sufoca, la micul dejun o femeie lungită pe şezlong îl apără de gloanţe ca pe copil plutitor, îl pot duce la râu să-l albesc de infidelităţi, părinţii nu s-ar supăra pentru că am fugit de-acasă, mortul e mort nu se mai întoarce în pântec câte felii de lumină i-aş servi, e frig, e frig, dragul meu, soldaţii se duc în şir pe deasupra mea ca păsările toamna în cimitir, numai ele ştiu ce cuiburi au acolo, patul e vraişte, tv-ul merge, voi apărea şi eu în spatele tău bălăcindu-mă în mintea ta, e frig, e frig, dragul meu, iubirea nu se transmite nici prin cordonul ombilical, nici prin bluetooth, pe pielea mea este un târg de vechituri

Definiţie. Iubirea este.

Iubirea este un halou cu margini din ce în ce mai tăioase, atunci când selectezi “mod nocturn” şi se face zi.

Definiţie. Iubirea este.

Iubirea este un înveliş, o coajă de ou la care te întorci mereu ca la o mamă singură, un pas de la dreapta la stânga, o picătură de somn prenatală.

Definiţie. Iubirea este.

Iubirea este o groapă de pe Bulevardul Magheru în care ai călcat şi ţi-ai rupt piciorul, aşa dintr-o dată, dintr-o mare neatenţie.

Definiţie. Iubirea este.

Iubirea este o funie la gât care te trage, te trage şi tot în mâl rămâi.

Definiţie. Iubirea este.

Iubirea este un fier forjat, atârnă până în gambe, niciodată nu se poartă la gât, niciodată la vedere.

Definiţie. Iubirea este.

Iubirea este tot ce se depune pe vene, un sediment albastru.

Definiţie. Iubirea este.

Iubirea este un câine izgonit care umblă hai-hui pe străzi, fără casă, fără părinţi, mănâncă pe unde apucă şi doarme prin gropi de gunoi, dar pe măsură ce umblă aşa, fără casă, fără părinţi, devine mai înalt şi mai luminos. Niciodată nu voi şti de ce este în stare, sau mă muşcă şi mă târăşte pe brânci în vizuina lui sau plecăm împreună hai-hui pe străzi, fără casă, fără părinţi amândoi. Asta e iubirea, nu corespunde niciunei ideologii, fărâmiţează orice credinţă, pământul se mută în cer şi cerul se mută în noi.

Definiţie. Iubirea este.

Iubirea este un cerc la fel ca un ceas, numeri cifrele, numeri orele, de obicei totul este albastru atunci când iubeşti, şi cafeaua şi inima şi oasele se albăstresc

Definiţie. Iubirea este.

iubirea este un intrus anonim care se prinde cu ghearele, îşi modifică pielea într-un mimetism asemeni morţii şi se întinde, se întinde până îi afli numele

Definiţie. Iubirea este.

iubirea este o şină de tramvai, nu se abate din drum nici pentru o gură de rouă, nici pentru o pisică neagră care ar putea s-o mai ajute pe ici, pe colo